Pagini

Pagini

joi, 18 iulie 2019

De ce mai urăște lumea PSD-ul?



În afară de grobianismul, prosteala, mentalitatea de vătaf, cum le spunea Ion Iliescu îmboieriților parveniți din partidul săracilor.

Ei bine, mai nou, lumea urăște PSD-ul fiindcă a mărit salariile medicilor.  Personal, abia am așteptat-o: ca să “nu ne mai plece medicii”, fiindcă doctorul trebuie să aibă confort financiar, să nu se uite-n portofel dacă-i ajung banii de cumpărături, de rată la bancă, de menajeră, de dat rufele la spălătorie, de comandat o mîncare la domiciliu ș.a.m.d.
Evident, și în ideea că poate se lasă și el de luat “dreptul” de la pacienți dar, mai ales, mai ales, am vrut aceste salarii consistente pentru cei care nu iau bani (atîția cîți or fi) și pentru cei care vin în sistem și-ar vrea să trăiască cinstit.

Cu ce s-a ales Ministra sănătății din această “faptă bună”?

Imediat, după mărirea salariilor, s-a pomenit cu proteste din partea personalului medical. Personalul medical nu vrea salarii mari, fiindcă și le poate mări cît vrea cu “sporuri” (tipic pentru angajații la stat) dar și pentru că nici o mărire de leafă, vreodată, nu va putea să bată încasările pe care și le trage angajatul din sistemul medical, direct de la pacientul (aparținătorul) dresat să fie umil, înfricoșat și, în același timp, plin de respect față de, nu-i așa, cel care salvează viața.

De-asta, la un spital din București, după ce s-au pus afișe cu “nu mai dați bani”, asistentele nervoase le-au înlocuit cu “Vă rugăm să ne respectați!”.
Acum, după ce-a făcut controale, în draci, încercînd să vindece sistemul de ticăloșie, Ministra Pintea a trecut la metoda “pacientul sub acoperire”.

Dar, ce auzim noi, decuseară, la Tudor Barbu, prin telefon? Păi, de-o parte, Doctorul care ne servește același text nesimțit despre cum medicul nu poate fi asimilat funcționarului public, el fiind un… freelancer, cumva, care, deși e angajat la stat și se folosește, în meseria lui, de o infrastructură care nu-i aparține (că doar nu e proprietar pe mijloacele de producție, nu?) are voie să-și pună tariff iar, pe de altă parte, “țăranul” român care vrea, chiar ține morțiș, să plătească tribut medicului, pe care îl pune pe un piedestal rezervat celor care-și evaluează greutatea în bani.

Să nu uităm că, recent, Ministra S. Pintea a fost luată pe sus de reproșuri, după ce a asociat protestul împotriva măririi amenzilor pentru nerespectarea măsurilor igienico-sanitare în spital, cu un, eventual, popor de infractori.

Ce mai vaiet, ce mai zbucium, mai ales din presă, care-i sugera să se uite-n jurul ei politic, dar și de la politicieni care se grăbeau să cocoloșească poporul înainte să-l fraierească la alegeri.
Ce-i drept, politicienii, de cîte ori se apără de abuzurile anticorupției, își agață, în coadă, și cîte un medic, professor universitar etc. – somități, cum le place să spună – victimă a sistemului opresiv care nu le dă dreptul să-și ceară “dreptul”.

Deci, de ce urăște lumea PSD-ul? (Pe care nu l-am votat niciodată!)
Fiindcă a făcut salarii enorme în sistemul medical iar oamenii nu cred că merită, fiindcă serviciile sunt la fel de proaste și din aceleași motive: rea-voință, nepăsare, lene, incompetență, sadism, șpaga nu-i destulă etc.)

Da, dar, trebuia să-ncepem de undeva. Ce facem dacă pleacă toți în afară?
- Aducem din Pakistan, din India, din Africa, de oriunde. Ce-a făcut și Anglia, aia facem! Nu să mai poate cu ăștia! I-a umplut de bani și tot degeaba, nu se pricep, nu vor… Te duci la spital și mori… Să plece din țară dacă nu la convine!

Asta zic și eu acum, cînd știu mai bine: Să plece!

P.S. Există în spitale pacienți ținuți cu săptămînile, înainte de operație, fiindcă n-au strîns banii de “drept”.
P.S. Terminați cu aia cu “dacă nu e condiționat, e OK”, dacă-i înainte, dacă e după. E același lucru, hai să ne gîndim că și după operație pacientul are nevoie de tratament și supraveghere, ca să nu mai spun că i se duce vorba că nu “dă”.


“Şi mă gândeam, eu cred că suntem un popor de infractori. În momentul în care se măresc amenzile, protestăm. Păi dacă eu nu am de gând să încalc legea, de ce să fiu supărat că cresc amenzile?”, a spus ministrul.”  https://www.gandul.info/stiri/sorina-pintea-se-apara-in-legatura-cu-replica-suntem-un-popor-de-infractori-a-fost-scoasa-din-context-18121459

Ipocrit! - “PMP solicită demisia ministrului Sorina Pintea pentru declaraţia scandaloasă care jigneşte toţi românii.”  https://www.gandul.info/stiri/sorina-pintea-se-apara-in-legatura-cu-replica-suntem-un-popor-de-infractori-a-fost-scoasa-din-context-18121459

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu