Pagini

Pagini

miercuri, 25 noiembrie 2020

Democrația Covid. Alegeri parlamentare 2020

 


Dr. Scott Atlas - „Singura modalitate să oprim asta este dacă oamenii se ridică împotriva măsurilor. Primiți ceea ce acceptați”  https://www.national.ro/stiri-externe/trump-nu-pleaca-in-liniste-de-la-casa-alba-oamenii-presedintelui-le-cer-cetatenilor-sa-se-ridice-impotriva-restrictiilor-702628.html

Suntem la o azvîrlitură de băț de ultima revelație electorală pe anul acesta, momentul cînd o altă marmotă își va vedea umbra și va înveli voturile în staniol. (Nu e marmota aia!) Poporul va vota, sau nu va vota, la fel ca întotdeauna, bine, indifferent de ce spun unii, mai ales că n-are de unde alege. Asta, dacă e să ne gîndim la cele trei hîrtoape, mai proeminente-n sondaje, care ne ațin calea cu promisiuni de mii de kilometri de autostradă, tocmai acum cînd Uniunea Europeană cere, pe bază de Green Deal, ca transportul de marfă să se mute pe calea ferată și pe apă.

Nu-i nimic, avem și-o veste bună: după alegeri, va fi “bătaie” generală.

Trebuie să se aleagă și poporul cu ceva, în compensare, fiindcă actualii politicieni nu promit nimic. Este prima dată cînd principalele partide nici măcar nu se mai deranjează să promită lucruri concrete. Nu mă refer la programele care zac și putrezesc pe site-urile partidelor, să fim serioși!

Politicienii, dacă vor să se angajeze la ceva în fața electoratului, o spun public, la televizor. Iar, pentru un mandat gras de patru ani, de-acum încolo, partidele ar da la schimb următoarele: fără penali și pensii speciale (non-subiecte, ipocrizie și imposibilitate), o țară fără psd-iști (într-adevăr, e un subiect care ne macină mult) și, aceștia din urmă… ce promit ei…? Cum, nimic?!

Uite, mai bine, niște subiecte cu adevărat palpitante: cînd se va abroga în Parlament legea nenorocită care ne ține carantinați în dictatură, votată și asumată de toate cele trei partide-preș, ce modificări, concret, se vor face în textul Constituției, fiindcă, pînă acum, știm doar că neapărat, dar neapărat, trebuie modificată, ce programe “verzi” au partidele, în afară de a închide toată industria considerată poluantă?

Sau, mai bine, lasă că, oricum, după alegeri, o s-avem o bătaie generală!

Cum îndrăzniți să numiți aceste alegeri ca fiind “democratice” cînd poporul are mai puține drepturi decît pe vremea lui Ceaușescu?!



“Multimodal transport needs a strong boost. This will increase the efficiency of the transport system. As a matter of priority, a substantial part of the 75% of inland freight carried today by road should shift onto rail and inland waterways.”  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1596443911913&uri=CELEX:52019DC0640#document2



“„Legea carantinării”, pare a fi un cal troian împins adânc în miezul democrației. Un articol din legea care s-a împotmolit, momentan, la Senat, specifică faptul că un „infectat” își poate pierde temporar, chiar și dreptul la proprietate, pe lângă faptul că poate fi luat cu forța din propriul domiciliu atunci când DSP-ul o cere!”  https://www.stiripesurse.ro/dr-adina-alberts-desfiinteaza-legea-carantinarii-nicolae-ceausescu-ar-fi-ras-cu-lacrimi-de-ar-fi-fost-azi-printre-noi_1484354.html



“În sfîrșit, partidul pentru care aș risca ar promite că respectă Constituția și Curtea Constituțională, ca să nu ajungem ca la Viktor Orban. Calea să reformezi Constituția e doar cea constituțională…”  https://psnews.ro/pippidi-stati-acasa-de-alegeri-daca-macar-astea-10-lucruri-nu-sunt-pe-agenda-459060/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu