Pagini

Pagini

miercuri, 25 martie 2026

25 Martie, Ziua Greciei, ţara care ştie să spună NU

 

Grecii au o sărbătoare naţională şi pe 28 octombrie, ȋn care ȋl aniversează pe NU, ziua cȋnd premierul grec Ioannis Metaxas i-a spus NU lui Mussolini care “pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării”.

Cȋnd Romȃnia va avea o zi cȋnd le va spune indezirabililor “Ȋnvaţă-l pe NU!”, abia atunci mai vorbim de ţară, naţiune, viitor, unitate, ȋncredere şi alte cuvinte mari pe care suplinitorii de putere le mestecă singuri, fără niciun fel de impact.


Cȋnd vor fi luate măsuri care să aibă, măcar, un iz naţional, atunci vom putea sărbători o zi naţională. Ȋn acest moment nu există nimic pe scena politică, ȋn direcţia asta. Doar system.

“Eleftheria i thanatos”, “Freedom or Death” is the motto of Greece.


Ziua Națională a Greciei, marcată în România: “Independența Greciei a început pe pământ românesc”

“Ziua Națională a Greciei este marcată, pentru al treilea an consecutiv în România, de Excelența Sa Doamna Evangelia Grammatika, Ambasador al Republicii Elene la București, alături de comunitatea elenă din țara noastră. Evenimentul readuce în prim-plan legăturile istorice profunde dintre cele două state, dar și cooperarea actuală, într-un context european în care valorile comune devin tot mai importante.

Ambasadorul Greciei subliniază că relația dintre România și Grecia are rădăcini solide, inclusiv în momentul fondator al statului elen modern, Revoluția din 1821, inițiată de pe teritoriul României, unde a activat și societatea secretă Eteria. Totodată, Excelența Sa reiterează invitația adresată românilor de a descoperi Grecia, inclusiv destinații mai puțin cunoscute.” https://www.antena3.ro/actualitate/ziua-nationala-a-greciei-marcata-in-romania-independenta-greciei-a-inceput-pe-pamant-romanesc-782002.html



Ziua Ohi (în limba greacă: Επέτειος του «'Οχι» – Aniversarea lui «Nu») este o sărbătoare națională în Grecia, Cipru și în toate comunitățile elene din diasporă, care comemorează atitudinea premierului grec Ioannis Metaxas (aflat la putere între 4 august 1936 - 29 ianuarie 1941), cel care a respins ultimatumul dat de dictatorul italian Benito Mussolini pe 28 octombrie 1940.”

“La ora 04:00 în dimineața zilei de 28 octombrie 1940, la încheierea unei petreceri de la ambasada Germaniei, ambasadorul italian la Atena, Emmanuele Grazzi, i-a înmânat lui Metaxas un mesaj ultimativ din partea lui Mussolini. În acest mesaj, Il Duce pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării. Se povestește că Metaxas ar fi răspuns cu un singur cuvânt: „Ohi (Nu)”.”  https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Ohi

“Unul dintre cele mai importante sărbători statale elene este Ohi-mera sau “Ziua Negării” și este marcată în data de 28 octombrie.

Semnificația acestei sărbători se regăsește în evenimentele din 28 octombrie 1940. În acea zi, generalul și omul de stat grec, Joanis Metaksas, cu sprijinul aproape întregului popor grec, a respins ultimatumul lui Mussolini. Prin acest ultimatum, Italia dorea acces liber al armatei sale pe teritoriul Greciei, precum și ocuparea anumitor puncte strategice. Prin respingerea sa, a început războiul dintre Italia și Grecia. Primul conflict a avut loc în nordul Greciei, când armata elenă a respins peste jumătate de milion de soldați italieni în Albania. Astfel, a fost câștigată prima victorie militară împotriva fascismului în Europa.”  https://nikana.gr/ro/ghid/blog/blog/3924/28-octombrie-zi-nelucratoare-in-grecia?lang=ro


10 Globaliste. 2. Microciparea populaţiei  https://antipresa.blogspot.com/2026/03/microciparea-populatiei.html

10 Globaliste. 1. Goleşte Pămȋntul de oameni! https://antipresa.blogspot.com/2026/02/10-globaliste-1-goleste-pamintul-de.html

Protestul minerilor (deturnat de system)  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/protestul-minerilor.html

De ce e indicat ca oamenii să consume ovăz. Ce spune “cercetătorul chinez”  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/de-ce-e-indicat-ca-oamenii-sa-consume.html

Zbor deasupra unui cuib de cuci şi cluci  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/zbor-deasupra-unui-cuib-de-cuci-si-cluci.html#more

Pactul pe scȋrbă I https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/pactul-pe-scirba-i.html

Ziua ȋnsȋngerată  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/ziua-insingerata.html

Totul despre sex  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/totul-despre-sex.html#more

Ştirea momentului  https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/stirea-momentului.html#more

Genetică şi desecretizări  https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/genetica-si-desecretizari.html#more

Romȃnia excelentă. Revista presei https://freefrompress.blogspot.com/2026/02/romania-excelenta.html



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu