Caritatea ca impostură

Precizare: Să observăm că, din ce se donează mai mult, din aia, bolnavii şi nevoiaşii care necesită ajutor, sunt mai mulţi. (Nu, nu e de la schimbările climatice!)

Charities Make Things Worse. 

Why I don’t give, and you shouldn’t either

by Tony Atkinson - https://medium.com/the-curmudgeon/charities-make-things-worse-e9d685c38f88

Partea I-a

traducere -

“Caritatea face mai mult rău. Eu nu donez şi nici tu n-ar trebui s-o faci!” (Doar ţintit, pentru cunoscuţi)

“Caritatea ca impostură

Ȋntr-una din primele scene din A Christmas Carol, Scrooge e vizitat la birou de doi “bărbaţi voinici şi plăcuţi privirii”, care ȋncearcă a-l convinge să facă o donaţie ȋntr-un fond de care se-ngrijeau, “pentru a cumpăra Săracilor cȋte ceva de-ale gurii şi ceva să le ţină cald”. Făceau asta de Crăciun “pentru că e momentul din an cȋnd, mai mult ca alte dăţi, Abundenţa de sărbători te-ndeamnă să Dăruieşti”.

Scrooge precizează că el nu ţine sărbătorile iar, pentru nevoiaşi, are o listă scurtă de opţiuni nu tocmai plăcute, ȋntre care programele sociale de stat, pe care şi el le ȋntreţine (prin taxe); n-are chef să dea mai mult. Aceia care sunt săraci, zice el, să se mulţumească cu ce primesc. După un schimb de vorbe, menite să-i facă pe domnii prezentabilii să pară filantropi şi pe Scrooge, să pară un necioplit, cel din urmă le dă viteză cu fraza “Fiecare om trebuie să-şi vadă de treaba lui şi să nu se bage-n viaţa altora, iar asta e destul.”

Azi dimineaţă, cȋnd făceam cumpărături la Tescos, am fost abordat de o femeie bine ȋmbrăcată - care ȋmpingea un troller plin de alimente de cea mai scumpă calitate - pe culoarul cu conserve, de unde ȋmi luam roşii tocate pentru lasagna.

“Mă scuzaţi, ȋntreabă ea, cu o voce calmă, gravă, de doamnă din zona peste medie a societăţii. “Ȋmi puteţi spune diferenţa dintre mazărea proaspătă şi mazărea rehidratată?”

Surprinderea după faţa mea trebuie să fii fost evidentă, pentru ca ea a continuat imediat: “Ȋn mod normal, folosesc doar mazăre dulce sau mazăre ȋn păstaie şi niciodată nu cumpăr mȋncare la conservă. Dar, am văzut că au ȋn faţă un punct de colectare pentru banca de alimente şi m-am gȋndit să contribui, că tot vine Crăciunul. Dar acolo nu primesc decȋt alimente uscate sau conserve. Chiar mă gȋndesc să donez ceva paste sau quinoa dar nu sunt sigură că oamenii care le folosesc, ştiu ce să facă cu ele.”

M-am abţinut, să nu mă enervez - ȋn fond, era bine intenţionată – şi i-am explicat diferenţa ȋntre cele două tipuri de mazăre. Apoi, am precizat că, vreo două cutii de roşii, ca cele pe care le cumpărasem eu, vor fi mai mult decȋt binevenite şi că, nu cred că oamenilor aflaţi ȋn nevoie le foloseşte quinoa (care vine ȋn pachete mici), deci, nişte pungi mari de fusili sau penne rigate sunt mai potrivite.

Mi-a mulţumit, apoi mi-a spus ce rău ȋi pare că sunt oameni aşa săraci şi c-ar fi vrut să poată face mai mult. Moment ȋn care, mi-am pierdut răbdarea şi i-am zis ȋn faţă că, cel mai bun lucru pe care-ar putea să-l facă, ar fi ca, data viitoare, să nu-i mai voteze pe nenorociţii de Conservatori!

N-a fost amabil din partea mea dar, asta e, nu sunt genul.

Ȋn fine, după ce mi-am revenit la starea normală, şi-am trecut de la verde la culoarea mea preferată, mi-a venit o idee. Asta nu se-ntȋmplă des, aşa că am aprofundat-o.

M-am gȋndit că această doamnă semăna mult cu musafirii prezentabili ai lui Scrooge. O persoană cu o situaţie confortabilă care, brusc, de Crăciun, ȋşi aduce aminte sau i se aminteşte că există oameni pe lume care sunt departe de o viaţă decentă. Lovită de combinaţiunea dintre bunăvoinţa conştientă şi vina inconştientă, ia decizia de “a face ceva”. Ceva ce e, de regulă, mic şi fără de effort, dar care poate aduce un mai bine cuiva, undeva.

După care, se ȋndreaptă agale spre SUV-ul hybrid şi-l umple cu Chardonnay, Merlot, Porc mistreţ, Pateu de ciuperci, Somon scoţian afumat, Fursecuri artizanale, Quinoa, Gorgonzola, Languste, Pastramă de vită maturată, Muşchi de vită pentru căţel şi orice mai consumă ei, ȋn mod evident, luna asta. Simţind, ȋn acelaşi timp, un licăr de fericire, la gȋndul c-a ajutat o persoană săracă.

Aceşti oameni donează pentru “Copii nevoiaşi” ȋn fiecare an şi dau cȋţiva bănuţi din salariul lor pentru ajutorarea familiilor sărace din colonii, ȋn fiecare lună. Cotrobăie prin dulapul cu ţoale, ca să trimită pulovere vechi de caşmir şi jackete de lȋnă demodate, victimelor lovite de tsunami, cutremure şi inundaţii, de peste mări şi ţări. Nu se-ntreabă niciodată, la ce-i foloseşte refugiatului musulman din Pakistan, asemenea obiecte de ȋmbrăcăminte.

Este, cum ar zice Scrooge, o farsă. Una nevinovată, fiindcă nu se păcălesc decȋt pe ei şi, cumva, ideea de a furniza un mic ajutor pentru cineva. O familie britanică, aflată la nevoie, ar fi mulţumită să primească vreo cȋteva kilograme de paste – poţi face multe cu un mănunchi de spaghete şi alte cȋteva alimente ieftine. Iar acel pullover de caşmir de 80 de dolari şi jacheta de 200 de lire şi-ar face loc ȋn rucsacul unui voluntary şi apoi ȋntr-un magazin second-hand sau ceva similar, adunȋnd cȋţiva bănuţi pentru un student/studentă fără bani.  

Dar există o faţă, chiar mai perfidă, ȋn activitatea caritabilă. Oamenii buni pot intermedia, fără să vrea, interesele meschine ale oamenilor răi.

Există oameni care şi-au dedicat toată viaţa ȋntreprinderilor caritabile. Nu doar bogaţii, gen ‘Lady Bountifuls’, care-şi folosesc influenţa să-şi promoveze cauzele. Nu doat vedetele din zona de divertisment care donează sume mari din “cȋştigurile” exorbitante, ȋn scopuri caritabile. Ci chiar oamenii, relativ obişnuiţi, care renunţă la cariere - probabil, bine plătite, ca să lucreze pentru organizaţii din domeniu, sau ȋşi ȋnfiinţează propriile fundaţii.

Să nu generalizăm, aceştia sunt de obicei oameni buni, decenţi, cărora le pasă, care se implică personal ȋn demers. Muncesc foarte mult, pentru un venit mic şi nu se poate nega că ajută multă lume.

Dar, tocmai aici este problema.

Să luăm un simplu exemplu. Fiecare RMN, pătuţ, defibrillator portabil, pe care aceste asociaţii le cumpără şi le donează unui spital, reprezintă o scuză ȋn plus pentru govern să ȋngheţe sau să taie din fondurile de la Sănătate. Ȋn acelaşi fel, cȋnd se deschide o bancă de alimente sau o grădină unde oamenii cultivă legume, la comun, guvernul are o altă scuză să nu impună un salariu decent pentru cei care pot lucra şi să-i sprijine pe cei care nu mai pot.

Să fie clar, singurul rol, utilitate, motiv pentru care există un guvern, este să asigure şi să promoveze libertatea cetăţenilor, siguranţa şi bunăstarea celor guvernaţi. Fără asta, e fiecare pentru el şi supravieţuirea celui mai puternic. Este responsabilitatea (sau ar trebui să fie) a guvernului, să se asigure că nimeni nu suferă de foame sau de frig. Să se asigure că fiecare om are o casă unde să tragă, ȋn care să se simtă ȋn siguranţă şi unde să-şi ducă viaţa. Să-i ferească de a fi exploataţi de corporaţii, biserici, bande criminale şi altele asemenea. Să se asigure că fiecare are o şansă de a fi şi a face ce-şi doreşte, cu ajutorul sistemelor de educaţie, sănătate şi aplicarea standardelor unei vieţi decente, o justiţie dreaptă şi respect pentru ceilalţi.”

Continuare  Caritatea ca impostură

Partea a II-a https://antipresa.blogspot.com/2024/05/caritatea-ca-impostura_24.html

“The name 'Oxfam' comes from the Oxford Committee for Famine Relief, founded in Britain in 1942.” https://www.oxfam.org/en/our-history

https://medium.com/the-curmudgeon/charities-make-things-worse-e9d685c38f88