Ce-o fi seceta pedologică? Un fenomen extrem datorat exclusiv acestei periodice încălziri a vremii, un blestem care trebuie… https://freefrompress.blogspot.com/2022/07/politicieni-si-paparude.html
Partea a V-a
Despre “colaboraționistul de integritate” și poziția morală
semi-bipedă
Am sesizat și
ceva intervenționism al lui “poate”
Abia acum devine interesant!
“Ȋntr-adevăr, undeva în secolul trecut, Antoine de
Saint-Exupéry scria că “Trăim, zi după zi, într-o stare de profundă anxietate
și, ca să ne eliberăm de ea, trebuie să-i găsim cauza… Ce este omul? N-avem un
răspuns la această întrebare și am sentimentul că ne îndreptăm spre cea mai
întunecată eră pe care a cunoscut-o lumea noastră.” (A Sense of Life, pub.
1965, pp.127, 219 of 231), iar aceste “zile profund anxioase” s-au tot
înmulțit de-atunci, astfel că, acum, chiar ne aflăm în mijlocul “celei mai
întunecate ere pe care a cunoscut-o omenirea” – deci, salvarea lumii, “eliberarea”
cauzei, a înțelege ce e omul au venit exact la timp – de aceea, comunitatea
științifică trebuie neapărat să acționeze ca un tot și să sprijine această
descoperire epocală.
Acum, voi răspunde
la celelalte întrebări, Craig, dar trebuie să menționez că, prima parte video
de pe World Transformation Movement’s website avertizează asupra
dificultății pe care, nu doar oamenii de știință au întîmpinat-o, ci și toți
aceia care au încercat să se gîndească la acest subiect controversat – condiția
umană coruptă (imorală) și să-l confrunte, pînă acum cînd, în sfîrșit, a fost
explicat și poate fi acceptat și confruntat.
-Sunt Craig Conway și vorbesc cu biologul Australian Jeremy Griffith.
Cum am dobîndit, noi oamenii, instinctiv, conștiința cooperantă,
iubitoare de morală
-Continuăm
această importantă conversație cu biologul Australian Jeremy Griffith, care ne
explică condiția umană și cum, faptul de a o înțelege, poate încheia toată
suferința și trauma de pe Pămînt – și, frate, cîtă nevoie avem de asta!
Deci, în
prima parte Jeremy ne-a clarificat de ce omul conștient a devenit furios,
egocentric și alienat – pentru că nu și-a putut explica de ce trebuia să-și
sfideze instinctele, dar, acum, că ne-am lămurit și ne putem înțelege pe noi
înșine, nu mai e nevoie de acele mijloace defensive care să ne ajute să facem
față situației iar specia umană e reabilitată psihologic.
În partea a
II-a, Jeremy ne-a clarificat motivul pentru care foloseam scuza lipsită de
onestitate – aceea cu instinctele sălbatice (primitive) – pentru că știința
trebuia să înțeleagă cum funcționează sistemele genetic și nervos, adică să
înțeleagă că genele pot da o direcție, în timp ce nervii trebuie
să priceapă cauza și efectul.
Deci,
Jeremy, a doua mea întrebare pentru această a III-a parte a interviului, este: cum
au fost în stare strămoașele noastre, maimuțe precum bonobo, să devină iubitoare
și cooperante, calități care, așa cum spui, trebuie să fie la originea conștiinței
noastre moral-instinctive, ceea ce, cum spune Darwin, face distincția dintre
noi și alte animale?
-Da, bun… deci,
felul cum ne-am dobîndit instinctele morale e cel mai mare mister în biologie.
Primatologul Richard Wrangham o descrie ca “Principala chestiune rămasă
nerezolvată de biologie, de la Darwin încoace.” (review of E.O. Wilson’s
2019 book Genesis: The Deep Origin of Societies) El însuși a numit-o ‘one
special difficulty’ – și-acum îți dau ceva noțiuni de bază din biologie:
genele, în mod normal, nu pot selecta altruismul, trăsăturile pe deplin
cooperante și necondiționate, pur și simplu pentru că asemenea trăsături tind
să se auto-elimine și, în mod normal, nu pot deveni permanente la o specie –
vreau să spun “Binențeles că tu poți fi altruist și să-ți sacrifici genele
pentru mine, dar eu nu voi deveni altruist și nu-mi voi sacrifica genele pentru
tine.” Ceea ce, apropos, înseamnă “cooperarea bate competiția”; teoria “selecției
de grup”, despre care gînditorii de stînga spun că explică acea capacitate a
noastră de a fi altruiști este, din punct de vedere biologic, imposibilă – vezi
cartea mea Death by Dogma. Deci, întrebarea e, cum a putut un asemenea process
egoist, precum selecția naturală, să creeze iubitorul altruism la specia
noastră?
Răspusul e:
a fost obținut de către strămoșii noștri de demult, prin influența mediului. Ca
să explic ce e specific grijii unei mame care își hrănește copiii, trebuie mai
întîi să scot în evidență că instinctul matern, al mamei care se îngrijește de
copiii ei, este unul egoist, fiindcă ea, asigurînd supraviețuirea odraslelor
care-i poartă genele, se asigură că aceste gene se transmit [generațiilor
următoare],. Deci, maternitatea este o trăsătură egoistă a cărei caracteristică
genetică, așa cum tocmai am spus, trebuie să fie, în mod normal, reproducerea
și transmiterea, mai departe, noiilor generații. Cu toate astea - un lucru
foarte important - din perspectiva copilului, maternitatea are aparența
altruismului.
Din
perspectiva copilului, se simte că este tratat cu abnegație – mama oferindu-i odraslei
hrană, căldură, adăpost, sprijin și protecție, apparent, fără a primi nimic în
schimb. În consecință, dacă un copil poate rămîne în perioada infantilă [pînă
la doi ani] pentru o perioadă mai lungă de timp și să fie tratat cu o, apparent,
dragoste altruistă, va fi îndoctrinat cu iubirea altruistă și va ajunge să se
poarte în consecință. (Freedom Essay 21 on our World Transformation
Movement’s website, and chapter 5 of FREEDOM explain this ‘love-indoctrination’
process, as we call it, more fully.)
-Deci, ce
spui tu e că, grija pe care mamele o poartă propriilor copii este, în primul rînd,
o trăsătură genetică egoistă, pentru că asta le asigură reproducerea propriilor
gene dar copilul percepe asta ca pe o dragoste necondiționată, altruistă.
-Da, exact,
și dacă ne gîndim la primate, fiind semi-bipede fiindcă trăiesc în copaci,
legănîndu-se de pe o creangă pe alta, avînd astfel brațele libere ca să-și țină
puiul, e clar că ele sunt în mod special dotate să sprijine și să prelungească relația
mamă-copil, și astfel să dezvolte acel comportament cooperant, iubitor și protectiv.
De fapt,
bonobos, specia de maimuțe care trăiește la sud de rîul Congo, în Africa, sunt
extraordinar de matriarhale – concentrate pe rolul femeii - și extraordinar de
grijulii. Poți găsi poze online – voi include și eu cîteva în transcript și
video – care ilustrează asta; se vede acolo cum mamele bonobo le acordă
copiilor atenția lor exclusivă și plină de devotament.
Rezultatul e
că bonobos sunt primatele cele mai cooperante și iubitoare, iar aceste citate absolut
uimitoare, pe care tocmai o să ți le citesc, scot în evidență acest lucru.
Barbara
Bell, cea care studiază și îngrijește maimuțele bonobo [de-o viață întreagă,
înțeleg] scrie că “Adulții bonobo arată o compasiune extraordinară unii față de
alții… De exemplu, Kitty, cea mai în vîrstă femelă, e complet oarbă și abia mai
aude. Uneori devine confuză și se rătăcește. Ceilalți o ridică de unde e și o
duc în locul unde vrea s-ajungă.” (‘The Bonobo: “Newest” apes are teaching
us about ourselves’, Chicago Tribune, 11 Jun. 1998).
Primatologul Sue Savage-Rumbaugh spune “Viața maimuțelor bonobo e centrată în jurul progeniturilor. Spre deosebire de ce se întîmplă la cimpanzei, toți membri grupului social bonobo ajută la îngrijirea puilor și împart hrana cu ei. Dacă ești un pui bonobo, ești copilul perfect. Femelele bonobo și puii lor sunt în centrul grupului.” (Sue Savage-Rumbaugh & Roger Lewin, Kanzi: The Ape at the Brink of the Human Mind, 1994, p.108 of 299).
Un
producător francez de documentare despre Bonobos spune “Sunt categoric cele mai
fascinante animale de pe planetă. Sunt cele mai apropiate animale, din punct de
vedere genetic, de om (aproape 99% material genetic comun). Odată, am fost
lovit în cap [așa se explică!] de o creangă pe care stătea o maimuță bonobo.
M-am așezat și ea a observat că mă aflam într-o situație dificilă, a venit la
mine, m-a luat de mînă și mi-a dat părul pe spate, cum fac ele. Deci, ele
trăiesc în compasiune, și asta este o experiență foarte interesantă.” (short
accompanying film to the 2011 French documentary Bonobos)
Iar cercetătorul
maimuțelor bonobo, Vanessa Woods, ne dă această informație de la fața locului,
despre capacitatea nelimitată de iubire a maimuțelor bonobo, rezultată din
studiul făcut chiar în arealul lor din bazinul Congo: “Iubirea maimuțelor
bonobo e ca o rază laser. Se opresc. Te privesc fix de parcă te-ar fi așteptat
o viață întreagă să intri în jungla lor. Apoi, te iubesc cu atîta abnegație
încît ajungi să le iubești și tu pe ele. Trebuie să le iubești.” (‘A moment
that changed me – my husband fell in love with a bonobo’, The Guardian, 1 Oct.
2015).
-Wow,
Jeremy, chiar sunt relatări extraordinare, serios!
-Da, într-adevăr, extraordinar – iar bonobos ne sunt cele mai apropiate “rude” - așa cum am spus, împărțim 99% din ADN. Deci, vedem cum bonobos sunt certitudinea absolută despre cum strămoșii noștri au fost iubitori și cooperanți.”
Observație: Mai întîi, cred că oamenii trebuie îndepărtați
imediat de lîngă maimuțe! Spre binele maimuțelor, evident. Apoi, nimic nou sub
soare, o compilație de la un capăt la altul! Teoria conform căreia ar trebui să
trăim în grupuri, ca maimuțele bonobo, nu e nouă.
În documentarul
care s-a dat pe undeva, pe Discovery, acum mult timp, povestitorul care urmărea
viața sexuală a acestor ființe nevinovate – din care nu lipsea nimeni și nimic,
nici măcar copiii! – spunea atunci, aproximativ: Poate vi se pare
dezgustător dar, știți, aceste maimuțe nu se ceartă aproape niciodată, nu sunt
violente…
“Darwin's
special difficulty has since become generalized as the problem of altruism, or
the evolution of a trait disadvantageous to its bearer but advantageous to
another.” https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2665839/
“infancy,
among humans, the period of life between birth and the acquisition of language
approximately one to two years later.” https://www.britannica.com/science/infancy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu