Pămȋntul devine o navă spaţială

 

Pămȋntul devine o navă spaţială

The Economics of the Coming Spaceship Earth

Kenneth E. Boulding

In H. Jarrett (ed.) 1966. Environmental Quality in a Growing Economy, pp. 3-14. Baltimore, MD: Resources for the Future/Johns Hopkins University Press.

First presented by Kenneth Ewart Boulding at the Sixth Resources for the Future Forum on Environmental Quality in a Growing Economy in Washington, D.C. on March 8,1966.

“Suntem acum ȋn mijlocul unui lung process de tranziţie ȋn ce priveşte imaginea pe care omul o are despre sine şi mediul ȋnconjurător. Omul primitiv şi, ȋntr-o mare măsură, omul civilizaţiei timpurii, se imagina ca fiind locuitor al unui spaţiu, potenţial, nelimitat. Şi, pentru o lungă perioadă de timp, a existat un loc, undeva, dincolo de limitele cunoscute ale aşezărilor omeneşti, ceva ca o frontieră. Adică, exista permanent un alt loc unde să migreze, cȋnd supravieţuirea devenea dificilă, fie din cauza deteriorării mediului ȋnconjurător, fie a deteriorării structurii sociale ȋn locurile unde trăiau oamenii. Imaginea frontierei e probabil una dintre cele mai vechi imagini ale omenirii, deci nu e surprinzător că ne vine greu să scăpăm de ea.

Totuşi, treptat, omul s-a obişnuit cu noţiunea de pămȋnt sferic şi sferă ȋnchisă de activitate umană. Cȋteva spirite evoluate din Grecia Antică şi-au dat seama că Pămȋntul e o sferă. Abia ȋn secolele XV – XVI, odată cu circumnavigaţia şi explorările geografice, faptul că Pămȋntul e rotund a devenit cunoscut şi acceptat pe scară largă. Chiar şi ȋn sec. XIX, harta cea mai răspȋndită era proiecţia lui Mercator, care a văzut Pămȋntul ca pe un cilindru - ȋn esenţă, o suprafaţă plană a globului pămȋntesc ȋndoită ȋn această formă – şi abia ȋn al II-lea război mondial, odată cu dezvoltarea erei aviaţiei, planeta sub formă de glob a intrat cu adevărat ȋn conştiinţa publică.

Chiar şi acum, suntem foarte departe de a fi realizat ajustările morale, politice şi psihologice implicite acestei tranziţii, de la planul nelimitat, la sfera ȋnchisă. Economiştii, mai ales, cei mai mulţi dintre ei, n-au reuşit să ȋnţeleagă ultimele consecinţe ale tranziţiei de la planul nelimitat, la sfera delimitată. Există o ezitare ȋn utilizarea termenilor de “ȋnchis”/”deschis”, ȋn privinţa asta, deoarece au fost folosite cu multe nuanţe. Cu toate astea, e greu de găsit termeni echivalenţi. Sistemul deschis are, ȋntr-adevăr, similitudini cu sistemul deschis al lui von Bertalanffy, prin faptul că susţine menţinerea unei părţi din structură, ȋn timpul transferului, de la input la output. [intrare/ieşire]

Ȋntr-un system ȋnchis, rezultatul tuturor părţilor sistemului depinde de părţile componente. Nu există intrări, nu există ieşiri; pentru că, ȋntr-adevăr, nu există “ȋn afara” sistemului. Sistemele ȋnchise, de fapt, sunt cazuri rare ȋn cadrul experienţei umane - ȋn fapt, sȋnt aproape necunoscute – pentru că, dacă ar exista cu adevărat sisteme ȋnchise ȋn jurul nostru, n-am putea, sub nici o formă, să introducem sau să primim informaţie, ȋn şi din system – rezultă că, dacă ar fi cu adevărat ȋnchise, nici n-am conştientiza că există. Nu putem afla despre un system ȋnchis decȋt dacă suntem participanţi. Unele societăţi primitive, izolate, se asemănau cu un system ȋnchis dar, chiar şi acestea, aveau schimburi cu mediul [intrări/ieşiri].

Toate organismele vii, inclusiv omul, sunt sisteme deschise. Primesc input-uri sub formă de aer, hrană, apă şi deversează excremente şi gaze urȋt mirositoare.

Privarea de input-ul aer, chiar şi pentru cȋteva minute, e fatal. Lipsa abilităţii de schimburi cu mediul, de tip input/output e fatală. De aceea, toate societăţile umane au fost sisteme deschise. [societăţi deschise]

Au primit input din pămȋnt, atmosferă, ape, iar ca output au deversat ȋn aceleaşi rezervoare; intern, oamenii produc input sub formă de copii şi output sub formă de cadavre. Dacă am avea capacitatea de a livra continuu input şi de a scăpa de output, un system deschis, de felul acesta, ar putea exista pe termen nelimitat.

Sunt unele sisteme – precum fenotipul biologic al corpului uman, de exemplu – care nu se pot susţine singure, pe termen nelimitat, din cauza fenomenului de ȋmbătrȋnire. Acest process este foarte puţin cunoscut. Are loc, evident, pentru că există output-uri care nu pot fi ȋnlocuite cu nici un input cunoscut. Societăţile şi organizaţiile nu au aceleaşi necesităţi, cȋnd vine vorba de ȋmbătrȋnire, dar şi acolo ar putea avea loc un fenomen similar. Totuşi, structura şi compoziţia unei societăţi sau a unei organizaţii poate fi menţinută prin aducerea de personal nou – ca vȋrstă şi educaţie – pe măsură ce personalul existent ȋmbătrȋneşte şi, ȋn final, moare. Aici avem un exemplu interesant de system ce pare a se susţine singur prin auto-generarea de input-uri şi, ȋn acest sens, se apropie de sistemul ȋnchis.

Input-ul produs de oameni - copii, este şi-un output – părinţi.

Sistemele pot fi ȋnchise sau deschise, ȋn funcţie de categoriile de inputs şi outputs [intrări/ieşiri].

Există trei categorii importante: materia, energia şi informaţia. Economia mondială din prezent e deschisă la toate trei. Ne putem imagina economia lumii sau “econosfera”, ca fiind un element din “mulţimea globală” – ce reprezintă mulţimea tuturor obiectelor din lume care pot fi analizate. Astfel, analizăm starea econosferei la un moment dat, ca pe capitalul total – adică mulţimea tuturor obiectelor, oamenilor, organizaţiilor şi tot restul – ceea ce e interesant din punct de vedere socio-economic.

Acest capital social e evident un system deschis, ȋn sensul că, are input-uri şi output-uri, inputul fiind producţia care adaugă la capitalul social, outputul fiind consumul care scade din capitalul social. Din punct de vedere practic, vedem obiectele trecȋnd din mulţimea noneconomică ȋn cea economică, ȋn timpul procesului de producţie, şi similar, vedem rezultatele muncii ieşind din sfera economică pe măsură ce valoarea lor devine nulă. Astfel, ne dăm seama că econosfera e un process cuantificabil, pe de-o parte - implicȋnd descoperirea şi extracţia combustibililor fosili, mineralelor etc. - ȋnsă, la capătul lui, e un process ȋn care deşeurile trec ȋn rezervoarele non-economice, de exemplu, ȋn atmosferă sau oceane – care nu sunt medii potrivite pentru aşa ceva - şi nu mai intră ȋn sistemul socio-economic.

Din punct de vedere al sistemului energetic, econosfera implică inputuri de energie aflată la dispoziţie sub formă de, să spunem, hidro, combustibili fosili, energia soarelui – necesare pentru a crea rezultate materiale şi pentru a muta materia din sistemul non-economic ȋn cel economic şi chiar s-o recircule; energia pură este oferită de sistem ȋntr-o formă mai puţin disponibilă, ȋn principal, sub formă de căldură. Aceste inputuri de energie aflată la dispoziţie, trebuie să vină, fie de la soare (energia furnizată de alte stele fiind considerată neglijabilă) sau poate veni chiar de la Pămȋnt – fie prin căldura internă, fie din mişcarea de revoluţie sau alte mişcări, care generează, de exemplu, energia mareelor.

Agricultura, cȋteva echipamente solare şi hidrocentralele folosesc energia disponibilă curentă. Ȋn societăţile dezvoltate, aceasta este suplimentată, pe scară largă, de utilizarea combustibililor fosili, care reprezintă, ȋn sine, o rezervă esenţială de energie.

Datorită acestei reserve esenţiale de energie, am putut menţine un aport de energie ȋn sistem, mai ales ȋn ultimele două secole, mult mai mare decȋt am fi putut produce cu tehnica existentă, dac-ar fi fost să ne bazăm pe inputul current al energiei puse la dispoziţie de soare şi de pămȋnt. Ȋnsă, acest aport suplimentar este, prin natura lui, epuizabil. Inputurile şi outputurile statistice sunt mult mai subtile şi greu de depistat dar reprezintă, de asemenea, un system deschis, ȋn ce priveşte transformarea materiei şi energiei, dar nu numai.

De departe, cea mai mare parte din informaţie şi cunoaştere e generată implicit de societatea umană, deşi o anumită parte vine ȋn sociosferă sub formă de lumină din afara noastră. Informaţia care vine din univers a avut, fără ȋndoială, effect asupra imaginii omului despre sine şi mediul ȋnconjurător; ne putem imagina uşor asta dacă presupunem că trăim pe o planetă complet acoperită de nori care ne despart de informaţia din universul exterior. Doar ȋn ultima vreme, desigur, informaţia venită din Univers a fost capturată şi codată sub formă de imagine complexă a universului de dincolo de Pămȋnt; dar, ȋncă din cele mai vechi timpuri, percepţia omului faţă de corpurile cereşti a afectat profund imaginea despre sine şi planeta Pămȋnt.

Totuşi, informaţia generată din interiorul planetei şi mai ales cea generată chiar de om, formează cea mai mare parte a sistemului de informaţii. Ne putem gȋndi la cantitatea de informaţie sau - cum o numea Teilhard de Chardin – noosferă, considerȋnd-o un system deschis, care pierde din cunoaştere prin ȋmbătrȋnire şi moarte, dar cȋştigă prin naştere, educaţie şi experienţa de viaţă de zi cu zi.

Din punctul omului de vedere, cunoaşterea sau informaţia reprezintă, de departe, cea mai importantă dintre cele trei sisteme. Deocamdată, materia capătă importanţă şi pătrunde ȋn sociosferă sau econosferă, doar atunci cȋnd devine scopul cunoaşterii umane. Ȋntr-adevăr, ne putem gȋndi la capital, ca la un mijloc fix, o informaţie impusă asupra lumii materiale, sub formă de măsură probabilistică. Un utilaj, de exemplu, apare ȋntȋi ȋn mintea omului, iar construcţia şi utilitatea acestuia implică un process de informare impus asupra lumii materiale, de către omul ȋnsuşi.

Acumularea de informaţii, ȋn exces - producţia, mai mare decȋt consumul – este cheia dezvoltării omenirii pe toate planurile, mai ales ȋn plan economic. Ȋnţelegem, foarte clar, cȋt de mult contează cunoaşterea, din experienţa ţărilor unde capitalul material a fost distrus de război – precum ȋn Japonia şi Germania. Informaţia acumulată de oameni n-a fost distrusă, de aceea, nu le-a luat mult – nu mai mult de zece ani, asta-i sigur – ca să reconstruiască, din nou, capitalul material. Ȋntr-o ţară precum Indonezia, pe de altă parte, unde cunoaşterea n-a existat, nici capitalul material n-a prins viaţă.

Prin “cunoaştere”, mă refer aici, desigur, la ȋntreaga structură cognitivă, care include evaluări, motivaţii dar şi imagini [descrieri] ale lumii factuale.

Conceptul de entropie, folosit cumva ȋntr-o accepţiune laxă, poate fi aplicat tuturor celor trei sisteme deschise. Ȋn cazul sistemului material, distincţia se face ȋntre procesele entropice – care iau materia concentrată şi o proliferează prin intermediul oceanelor, a suprafeţei pămȋntului sau direct ȋn atmosferă – şi procesele anti-antropice – care iau materia astfel răspȋndită şi o concentrează la loc.

Entropia materială poate fi considerată o măsură a uniformităţii distribuţiei elemetelor şi, cu mai puţină certitudine, compuşi dar şi alte structuri de la suprafaţa pămȋntului. […]

Producţia mare de energie obţinută din combustibili fosili e absolut limitată ȋn timp. Chiar şi cele mai optimiste predicţii se aşteaptă ca această resursă uşor de procurat [acum] să se epuizeze; e o chestiune de secole, ţinȋnd cont de rata de consum. Dacă şi restul lumii urmează a se ridica la standardele de consum de energie ale Americii şi, mai mult, dacă populaţia lumii continuă să crească, rezerva de combustibili fosili se va epuiza chiar mai rapid.

Dezvoltarea energiei nucleare a ȋmbunătăţit acest tablou, dar nu l-a modificat fundamental, cel puţin cu tehnologia curentă, pentru că materia primă este relativ rară. Dacă vom realiza un consum economicos de energie, din mai multe surse, se-nţelege, va fi disponibilă o resursă mai mare de material energetic, care va mări orizontul de timp al resursei suplimentare cu zeci, sute, chiar mii de ani, pȋnă la un system social deschis.

Dacă nu, atunci nu mai e mult – la scara istoriei, vorbind - pȋnă cȋnd omul va trebui să se limiteze, ȋncă o dată, la energia care vine de la soare, deşi aceasta ar putea fi folosită mai efficient decȋt ȋn trecut, pe măsură ce cunoaşterea evoluează.

Deocamdată, e clar, n-am evoluat foarte mult ȋn ce priveşte folosirea energiei solare curente, dar probabilitatea de ȋmbunătăţire substanţială, pe viitor, e categoric ridicată. S-ar putea ȋntȋmpla, ȋntr-adevăr, ca revoluţia biologică, aflată abia la ȋnceputuri, să găsească o soluţie la această problemă, pe măsură ce dezvoltăm organisme artificiale capabile de o transformare mult mai eficientă a energiei solare, ȋn forme mai uşor accesibile, decȋt cele aflate la ȋndemȋnă. Cum sugera Richard Meier, pe viitor, am putea pune ȋn mişcare maşinile cu ajutorul algelor producătoare de metan.

E o ȋntrebare, dacă entropia sistemului informaţional are un correspondent, la care e greu de răspuns, deşi e de mare interes. Există, cu siguranţă, multe exemple de sisteme sociale şi culturi care au pierdut informaţia pe drum, mai ales prin tranziţia de la o generaţie la alta, cultura lor diminuȋndu-se, astfel. Nu trebuie să ne uităm decȋt la cultura migranţilor din Munţii Apalaşi ȋn oraşele americane, şi ne dăm seama că, ce era la ȋnceput o cultură populară valoroasă, europeană, din epoca Elisabetană, şi-a pierdut abilităţile, capacitatea de adaptare, poveştile şi cȋnturile, aproape tot ce constituie o cultură luxuriantă şi complexă, ȋn decurs de vreo zece generaţii.

Indienii americani din rezervaţii ne furnizează un alt exemplu de asemenea degradare a sistemului de informaţie şi cunoaştere. Pe de altă parte, o perioadă lungă din istoria umanităţii, evoluţia cunoaşterii pe Pămȋnt, ȋn general, pare să fi fost aproape continuă, chiar dacă au existat perioade mai lente sau mai rapide de dezvoltare.

Ȋn ce priveşte informaţia de un anumit tip care generează dezvoltarea cunoaşterii, ȋn general, vorbim de un sistem subtil şi complicat, fiind greu de pus degetul pe un element anume dintr-o cultură care influenţează mai mult sau mai puţin evoluţia, sau dacă nu cumva cauzează declinul.

Unul dintre cele mai mari mistere ȋn această privinţă, de exemplu, este de ce afirmarea ȋn domeniul ştiinţei, ce reprezintă o accelerare sau o creştere a ratei de dezvoltare ȋn domeniul cunoaşterii ȋn societatea europeană din sec. al XVI-lea, nu s-a produs ȋn China, care la momentul respectiv (pe la 1600) era, fără ȋndoială, ȋnaintea Europei şi, te-ai putea gȋndi, chiar mai pregătită pentru a progresa. E, probabil, tematica centrală a teoriei dezvoltării sociale, pe care, trebuie să mărturisim că o ȋnţelegem prea puţin, ȋncă. Poate, cel mai important factor ȋn această privinţă este existenţa unui “declic” ȋn mediul cultural, care permite o deviere de la activitatea şi tiparele stabilite, care nu mai e dedicată doar reproducerii societăţii, ci şi schimbării ei. Probabil, China era o societate prea bine organizată, ca să mai rămȋnă loc pentru o schimbare de ritm, de felul celor existente ȋn societăţile, cumva, mai sărace şi mai puţin organizate, dar mult mai diverse, ale Europei.

Pamȋntul “ȋnchis” al viitorului necesită principii economice, oarecum diferite, faţă de Pămȋntul “deschis” din trecut.

De dragul metaforei, sunt tentat să numesc economia deschisă "cowboy economy" – unde cowboy simbolizează cȋmpurile nesfȋrşite, associate şi cu comportamentul nesăbuit, exploatator, romantic, violent, characteristic societăţilor deschise.

Similar, economia ȋnchisă a viitorului poate fi numită "spaceman economy”, unde Pămȋntul a devenit o navă spaţială, resursele de orice fel sunt limitate - fie că e vorba de extracţie sau de poluare – şi-n care, de aceea, omul trebuie să-şi găsească locul ȋn sistemul ecologic cyclic, capabil de regenerare continuă ȋn formă materială, chiar dacă nu se poate lipsi de inputuri de energie.”

“Mercator projection, type of map projection introduced in 1569 by Gerardus Mercator. It is often described as a cylindrical projection, but it must be derived mathematically. The meridians are equally spaced parallel vertical lines, and the parallels of latitude are parallel horizontal straight lines that are spaced farther and farther apart as their distance from the Equator increases.”  https://www.britannica.com/science/Mercator-projection

Teoria sistemelor - “Ludwig von Bertalanffy was an Austrian-born biologist who developed the idea of General Systems Theory, arguing that systems as a whole had properties and perhaps even laws, that were different from, and could not be reduced to, the properties and laws of their components. Others had recognized systems in various ways, often claiming that they are "more than the sum of their parts."”  https://informationphilosopher.com/solutions/scientists/bertalanffy/

“Un fenotip este un ansamblu de caracteristici (atribute) sau trăsături ale unui organism care se manifestă în mod vizibil: de exemplu morfologia, proprietățile biochimice sau fiziologice, dezvoltarea, comportarea. Fenotipurile organismului, influența factorilor ambientali, ca și din posibila interacție acestor două elemente.”  https://ro.wikipedia.org/wiki/Fenotip

https://www.c40knowledgehub.org/s/article/Carlos-Moreno-The-15-minute-city?language=en_US

“1.2 Total Capital Stock

The total stock of capital employed by the economic system, which includes physical, human, and natural capital, determines the full range of economic opportunities and welfare available to both present and future generations.”  https://www.sciencedirect.com/topics/computer-science/total-capital

Noosfera - Tradus din engleză-Noosfera este un concept filozofic dezvoltat și popularizat de biogeochimistul Vladimir Vernadsky și de filozoful și preotul iezuit Pierre Teilhard de Chardin. Vernadsky a definit noosfera ca noua stare a biosferei și a descris-o ca fiind „sfera rațiunii” planetară. Wikipedia (Engleză) – Google

https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Appalachian_people_in_Metro_Detroit

Tradus din engleză - O economie deschisă se referă la o economie în care atât entitățile interne, cât și cele internaționale participă la comerțul cu bunuri și servicii. Acest tip de economie permite schimbul de produse, inclusiv transferurile de tehnologie și expertiza managerială. Wikipedia (Engleză) - Google

Din https://dexonline.ro/definitie/entropie  entropie -

1. Mărime de stare termică a sistemelor fizice, care crește în cursul unei transformări ireversibile a lor și rămâne constantă în cursul unei transformări reversibile.

2. Mărime fundamentală în teoria informației, care indică cantitatea de informație raportată la un element al mesajului transmis.

2.1. Stare prin care toate simbolurile unei secvențe comunicate au o probabilitate egală de a fi transmise potrivit teoriei informației.

2.1.1. Entropie estetică = stare de dezordine, de repartizare întâmplătoare a elementelor din care ia naștere opera de artă prin intervenția creatoare a artistului.

3. prin generalizare Măsură care indică gradul de organizare a unui sistem.