Pămȋntul devine o navă spaţială
The Economics of the Coming Spaceship Earth
Kenneth E.
Boulding
In H.
Jarrett (ed.) 1966. Environmental
Quality in a Growing Economy, pp. 3-14. Baltimore, MD: Resources for the Future/Johns
Hopkins University Press.
First
presented by Kenneth Ewart Boulding at the Sixth Resources for the Future Forum on Environmental
Quality in a Growing Economy in Washington, D.C.
on March 8,1966.
“Suntem acum
ȋn mijlocul unui lung process de tranziţie ȋn ce priveşte imaginea pe care omul
o are despre sine şi mediul ȋnconjurător. Omul primitiv şi, ȋntr-o mare măsură,
omul civilizaţiei timpurii, se imagina ca fiind locuitor al unui spaţiu, potenţial,
nelimitat. Şi, pentru o lungă perioadă de timp, a existat un loc, undeva,
dincolo de limitele cunoscute ale aşezărilor omeneşti, ceva ca o frontieră.
Adică, exista permanent un alt loc unde să migreze, cȋnd supravieţuirea devenea
dificilă, fie din cauza deteriorării mediului ȋnconjurător, fie a deteriorării
structurii sociale ȋn locurile unde trăiau oamenii. Imaginea frontierei e
probabil una dintre cele mai vechi imagini ale omenirii, deci nu e surprinzător
că ne vine greu să scăpăm de ea.
Totuşi,
treptat, omul s-a obişnuit cu noţiunea de pămȋnt sferic şi sferă ȋnchisă de
activitate umană. Cȋteva spirite evoluate din Grecia Antică şi-au dat seama că Pămȋntul
e o sferă. Abia ȋn secolele XV – XVI, odată cu circumnavigaţia şi explorările
geografice, faptul că Pămȋntul e rotund a devenit cunoscut şi acceptat pe scară
largă. Chiar şi ȋn sec. XIX, harta cea mai răspȋndită era proiecţia lui Mercator,
care a văzut Pămȋntul ca pe un cilindru - ȋn esenţă, o suprafaţă plană a
globului pămȋntesc ȋndoită ȋn această formă – şi abia ȋn al II-lea război mondial,
odată cu dezvoltarea erei aviaţiei, planeta sub formă de glob a intrat cu
adevărat ȋn conştiinţa publică.
Chiar şi
acum, suntem foarte departe de a fi realizat ajustările morale, politice şi
psihologice implicite acestei tranziţii, de la planul nelimitat, la sfera
ȋnchisă. Economiştii, mai ales, cei mai mulţi dintre ei, n-au reuşit să
ȋnţeleagă ultimele consecinţe ale tranziţiei de la planul nelimitat, la sfera
delimitată. Există o ezitare ȋn utilizarea termenilor de “ȋnchis”/”deschis”, ȋn
privinţa asta, deoarece au fost folosite cu multe nuanţe. Cu toate astea, e
greu de găsit termeni echivalenţi. Sistemul deschis are, ȋntr-adevăr,
similitudini cu sistemul deschis al lui von Bertalanffy, prin faptul că susţine
menţinerea unei părţi din structură, ȋn timpul transferului, de la input
la output. [intrare/ieşire]
Ȋntr-un system ȋnchis, rezultatul tuturor părţilor sistemului
depinde de părţile componente. Nu există intrări, nu există ieşiri; pentru că,
ȋntr-adevăr, nu există “ȋn afara” sistemului. Sistemele ȋnchise, de fapt, sunt
cazuri rare ȋn cadrul experienţei umane - ȋn fapt, sȋnt aproape necunoscute –
pentru că, dacă ar exista cu adevărat sisteme ȋnchise ȋn jurul nostru, n-am
putea, sub nici o formă, să introducem sau să primim informaţie, ȋn şi din
system – rezultă că, dacă ar fi cu adevărat ȋnchise, nici n-am conştientiza că
există. Nu putem afla despre un system ȋnchis decȋt dacă suntem participanţi.
Unele societăţi primitive, izolate, se asemănau cu un system ȋnchis dar, chiar
şi acestea, aveau schimburi cu mediul [intrări/ieşiri].
Toate organismele vii, inclusiv omul, sunt sisteme
deschise. Primesc input-uri sub formă de aer, hrană, apă şi deversează
excremente şi gaze urȋt mirositoare.
Privarea de
input-ul aer, chiar şi pentru cȋteva minute, e fatal. Lipsa abilităţii de
schimburi cu mediul, de tip input/output e fatală. De aceea, toate societăţile
umane au fost sisteme deschise. [societăţi deschise]
Au primit input din pămȋnt, atmosferă, ape, iar ca output au deversat ȋn aceleaşi rezervoare; intern, oamenii produc input sub formă de copii şi output sub formă de cadavre. Dacă am avea capacitatea de a livra continuu input şi de a scăpa de output, un system deschis, de felul acesta, ar putea exista pe termen nelimitat.
Sunt unele sisteme – precum fenotipul biologic al corpului uman, de exemplu – care nu se pot susţine singure, pe termen nelimitat, din cauza fenomenului de ȋmbătrȋnire. Acest process este foarte puţin cunoscut. Are loc, evident, pentru că există output-uri care nu pot fi ȋnlocuite cu nici un input cunoscut. Societăţile şi organizaţiile nu au aceleaşi necesităţi, cȋnd vine vorba de ȋmbătrȋnire, dar şi acolo ar putea avea loc un fenomen similar. Totuşi, structura şi compoziţia unei societăţi sau a unei organizaţii poate fi menţinută prin aducerea de personal nou – ca vȋrstă şi educaţie – pe măsură ce personalul existent ȋmbătrȋneşte şi, ȋn final, moare. Aici avem un exemplu interesant de system ce pare a se susţine singur prin auto-generarea de input-uri şi, ȋn acest sens, se apropie de sistemul ȋnchis.
Input-ul produs de oameni - copii, este şi-un output –
părinţi.
Sistemele
pot fi ȋnchise sau deschise, ȋn funcţie de categoriile de inputs şi outputs
[intrări/ieşiri].
Există trei
categorii importante: materia, energia şi informaţia.
Economia mondială din prezent e deschisă la toate trei. Ne putem imagina
economia lumii sau “econosfera”, ca fiind un element din “mulţimea globală” –
ce reprezintă mulţimea tuturor obiectelor din lume care pot fi analizate. Astfel,
analizăm starea econosferei la un moment dat, ca pe capitalul total – adică
mulţimea tuturor obiectelor, oamenilor, organizaţiilor şi tot restul – ceea ce
e interesant din punct de vedere socio-economic.
Acest capital
social e evident un system deschis, ȋn sensul că, are input-uri şi output-uri,
inputul fiind producţia care adaugă la capitalul social, outputul fiind
consumul care scade din capitalul social. Din punct de vedere practic, vedem
obiectele trecȋnd din mulţimea noneconomică ȋn cea economică, ȋn timpul
procesului de producţie, şi similar, vedem rezultatele muncii ieşind din sfera
economică pe măsură ce valoarea lor devine nulă. Astfel, ne dăm seama că
econosfera e un process cuantificabil, pe de-o parte - implicȋnd descoperirea
şi extracţia combustibililor fosili, mineralelor etc. - ȋnsă, la capătul lui, e
un process ȋn care deşeurile trec ȋn rezervoarele non-economice, de exemplu, ȋn
atmosferă sau oceane – care nu sunt medii potrivite pentru aşa ceva - şi nu mai
intră ȋn sistemul socio-economic.
Din punct de
vedere al sistemului energetic, econosfera implică inputuri de energie aflată
la dispoziţie sub formă de, să spunem, hidro, combustibili fosili, energia
soarelui – necesare pentru a crea rezultate materiale şi pentru a muta materia
din sistemul non-economic ȋn cel economic şi chiar s-o recircule; energia pură
este oferită de sistem ȋntr-o formă mai puţin disponibilă, ȋn principal, sub
formă de căldură. Aceste inputuri de energie aflată la dispoziţie, trebuie să
vină, fie de la soare (energia furnizată de alte stele fiind considerată
neglijabilă) sau poate veni chiar de la Pămȋnt – fie prin căldura internă, fie
din mişcarea de revoluţie sau alte mişcări, care generează, de exemplu, energia
mareelor.
Agricultura,
cȋteva echipamente solare şi hidrocentralele folosesc energia disponibilă
curentă. Ȋn societăţile dezvoltate, aceasta este suplimentată, pe scară
largă, de utilizarea combustibililor fosili, care reprezintă, ȋn sine, o rezervă
esenţială de energie.
Datorită
acestei reserve esenţiale de energie, am putut menţine un aport de energie ȋn sistem,
mai ales ȋn ultimele două secole, mult mai mare decȋt am fi putut produce cu
tehnica existentă, dac-ar fi fost să ne bazăm pe inputul current al energiei
puse la dispoziţie de soare şi de pămȋnt. Ȋnsă, acest aport suplimentar este,
prin natura lui, epuizabil. Inputurile şi outputurile statistice sunt mult mai
subtile şi greu de depistat dar reprezintă, de asemenea, un system deschis, ȋn
ce priveşte transformarea materiei şi energiei, dar nu numai.
De departe,
cea mai mare parte din informaţie şi cunoaştere e generată implicit de
societatea umană, deşi o anumită parte vine ȋn sociosferă sub formă de lumină
din afara noastră. Informaţia care vine din univers a avut, fără ȋndoială, effect
asupra imaginii omului despre sine şi mediul ȋnconjurător; ne putem imagina
uşor asta dacă presupunem că trăim pe o planetă complet acoperită de nori care ne
despart de informaţia din universul exterior. Doar ȋn ultima vreme, desigur,
informaţia venită din Univers a fost capturată şi codată sub formă de imagine complexă
a universului de dincolo de Pămȋnt; dar, ȋncă din cele mai vechi timpuri,
percepţia omului faţă de corpurile cereşti a afectat profund imaginea despre
sine şi planeta Pămȋnt.
Totuşi,
informaţia generată din interiorul planetei şi mai ales cea generată chiar de
om, formează cea mai mare parte a sistemului de informaţii. Ne putem gȋndi la
cantitatea de informaţie sau - cum o numea Teilhard de Chardin – noosferă, considerȋnd-o
un system deschis, care pierde din cunoaştere prin ȋmbătrȋnire şi moarte, dar
cȋştigă prin naştere, educaţie şi experienţa de viaţă de zi cu zi.
Din punctul omului
de vedere, cunoaşterea sau informaţia reprezintă, de departe, cea mai importantă
dintre cele trei sisteme. Deocamdată, materia capătă importanţă şi pătrunde ȋn
sociosferă sau econosferă, doar atunci cȋnd devine scopul cunoaşterii umane. Ȋntr-adevăr, ne putem gȋndi la capital, ca la un mijloc fix, o
informaţie impusă asupra lumii materiale, sub formă de măsură probabilistică. Un
utilaj, de exemplu, apare ȋntȋi ȋn mintea omului, iar construcţia şi utilitatea
acestuia implică un process de informare impus asupra lumii materiale, de către
omul ȋnsuşi.
Acumularea
de informaţii, ȋn exces - producţia, mai mare decȋt consumul – este cheia
dezvoltării omenirii pe toate planurile, mai ales ȋn plan economic. Ȋnţelegem, foarte clar, cȋt de mult contează cunoaşterea, din
experienţa ţărilor unde capitalul material a fost distrus de război – precum ȋn
Japonia şi Germania. Informaţia acumulată de oameni n-a fost distrusă, de
aceea, nu le-a luat mult – nu mai mult de zece ani, asta-i sigur – ca să
reconstruiască, din nou, capitalul material. Ȋntr-o ţară precum Indonezia, pe de
altă parte, unde cunoaşterea n-a existat, nici capitalul material n-a prins
viaţă.
Prin “cunoaştere”,
mă refer aici, desigur, la ȋntreaga structură cognitivă, care include evaluări,
motivaţii dar şi imagini [descrieri] ale lumii factuale.
Conceptul de
entropie, folosit cumva ȋntr-o accepţiune laxă, poate fi aplicat tuturor celor
trei sisteme deschise. Ȋn cazul sistemului material,
distincţia se face ȋntre procesele entropice – care iau materia concentrată şi
o proliferează prin intermediul oceanelor, a suprafeţei pămȋntului sau direct
ȋn atmosferă – şi procesele anti-antropice – care iau materia astfel răspȋndită
şi o concentrează la loc.
Entropia materială
poate fi considerată o măsură a uniformităţii distribuţiei elemetelor şi, cu
mai puţină certitudine, compuşi dar şi alte structuri de la suprafaţa
pămȋntului. […]
Producţia
mare de energie obţinută din combustibili fosili e absolut limitată ȋn timp.
Chiar şi cele mai optimiste predicţii se aşteaptă ca această resursă uşor de
procurat [acum] să se epuizeze; e o chestiune de secole, ţinȋnd cont de rata de
consum. Dacă şi restul lumii urmează a se ridica la standardele de consum de
energie ale Americii şi, mai mult, dacă populaţia lumii continuă să crească,
rezerva de combustibili fosili se va epuiza chiar mai rapid.
Dezvoltarea
energiei nucleare a ȋmbunătăţit acest tablou, dar nu l-a modificat fundamental,
cel puţin cu tehnologia curentă, pentru că materia primă este relativ rară. Dacă
vom realiza un consum economicos de energie, din mai multe surse, se-nţelege,
va fi disponibilă o resursă mai mare de material energetic, care va mări
orizontul de timp al resursei suplimentare cu zeci, sute, chiar mii de ani, pȋnă
la un system social deschis.
Dacă nu,
atunci nu mai e mult – la scara istoriei, vorbind - pȋnă cȋnd omul va trebui să
se limiteze, ȋncă o dată, la energia care vine de la soare, deşi aceasta ar
putea fi folosită mai efficient decȋt ȋn trecut, pe măsură ce cunoaşterea
evoluează.
Deocamdată,
e clar, n-am evoluat foarte mult ȋn ce priveşte folosirea energiei solare
curente, dar probabilitatea de ȋmbunătăţire substanţială, pe viitor, e
categoric ridicată. S-ar putea ȋntȋmpla, ȋntr-adevăr, ca revoluţia biologică,
aflată abia la ȋnceputuri, să găsească o soluţie la această problemă, pe măsură
ce dezvoltăm organisme artificiale capabile de o transformare mult mai
eficientă a energiei solare, ȋn forme mai uşor accesibile, decȋt cele aflate la
ȋndemȋnă. Cum sugera Richard Meier, pe viitor, am putea pune ȋn mişcare
maşinile cu ajutorul algelor producătoare de metan.
E o
ȋntrebare, dacă entropia sistemului informaţional are un correspondent, la care
e greu de răspuns, deşi e de mare interes. Există, cu siguranţă, multe exemple
de sisteme sociale şi culturi care au pierdut informaţia pe drum, mai ales prin
tranziţia de la o generaţie la alta, cultura lor diminuȋndu-se, astfel. Nu
trebuie să ne uităm decȋt la cultura migranţilor din Munţii Apalaşi ȋn oraşele
americane, şi ne dăm seama că, ce era la ȋnceput o cultură populară valoroasă,
europeană, din epoca Elisabetană, şi-a pierdut abilităţile, capacitatea de
adaptare, poveştile şi cȋnturile, aproape tot ce constituie o cultură
luxuriantă şi complexă, ȋn decurs de vreo zece generaţii.
Indienii
americani din rezervaţii ne furnizează un alt exemplu de asemenea degradare a
sistemului de informaţie şi cunoaştere. Pe de altă parte, o perioadă lungă din
istoria umanităţii, evoluţia cunoaşterii pe Pămȋnt, ȋn general, pare să fi fost
aproape continuă, chiar dacă au existat perioade mai lente sau mai rapide de
dezvoltare.
Ȋn ce priveşte informaţia de un anumit tip care generează
dezvoltarea cunoaşterii, ȋn general, vorbim de un sistem subtil şi complicat,
fiind greu de pus degetul pe un element anume dintr-o cultură care influenţează
mai mult sau mai puţin evoluţia, sau dacă nu cumva cauzează declinul.
Unul dintre
cele mai mari mistere ȋn această privinţă, de exemplu, este de ce afirmarea ȋn
domeniul ştiinţei, ce reprezintă o accelerare sau o creştere a ratei de
dezvoltare ȋn domeniul cunoaşterii ȋn societatea europeană din sec. al XVI-lea,
nu s-a produs ȋn China, care la momentul respectiv (pe la 1600) era, fără
ȋndoială, ȋnaintea Europei şi, te-ai putea gȋndi, chiar mai pregătită pentru a
progresa. E, probabil, tematica centrală a teoriei dezvoltării sociale, pe care,
trebuie să mărturisim că o ȋnţelegem prea puţin, ȋncă. Poate, cel mai important
factor ȋn această privinţă este existenţa unui “declic” ȋn mediul cultural,
care permite o deviere de la activitatea şi tiparele stabilite, care nu mai e dedicată
doar reproducerii societăţii, ci şi schimbării ei. Probabil, China era o
societate prea bine organizată, ca să mai rămȋnă loc pentru o schimbare de
ritm, de felul celor existente ȋn societăţile, cumva, mai sărace şi mai puţin
organizate, dar mult mai diverse, ale Europei.
Pamȋntul “ȋnchis”
al viitorului necesită principii economice, oarecum diferite, faţă de Pămȋntul “deschis”
din trecut.
De
dragul metaforei, sunt tentat să numesc economia deschisă "cowboy
economy" – unde cowboy simbolizează cȋmpurile nesfȋrşite, associate şi
cu comportamentul nesăbuit, exploatator, romantic, violent, characteristic societăţilor
deschise.
Similar,
economia ȋnchisă a viitorului poate fi numită "spaceman economy”,
unde Pămȋntul a devenit o navă spaţială, resursele de orice fel sunt limitate -
fie că e vorba de extracţie sau de poluare – şi-n care, de aceea, omul trebuie
să-şi găsească locul ȋn sistemul ecologic cyclic, capabil de regenerare continuă
ȋn formă materială, chiar dacă nu se poate lipsi de inputuri de energie.”
“Mercator
projection, type of map projection introduced in 1569 by Gerardus Mercator. It
is often described as a cylindrical projection, but it must be derived
mathematically. The meridians are equally spaced parallel vertical lines, and
the parallels of latitude are parallel horizontal straight lines that are
spaced farther and farther apart as their distance from the Equator increases.” https://www.britannica.com/science/Mercator-projection
Teoria sistemelor - “Ludwig von Bertalanffy was an Austrian-born biologist who developed the idea of General Systems Theory, arguing that systems as a whole had properties and perhaps even laws, that were different from, and could not be reduced to, the properties and laws of their components. Others had recognized systems in various ways, often claiming that they are "more than the sum of their parts."” https://informationphilosopher.com/solutions/scientists/bertalanffy/
“Un fenotip
este un ansamblu de caracteristici (atribute) sau trăsături ale unui organism
care se manifestă în mod vizibil: de exemplu morfologia, proprietățile
biochimice sau fiziologice, dezvoltarea, comportarea. Fenotipurile
organismului, influența factorilor ambientali, ca și din posibila interacție
acestor două elemente.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Fenotip
https://www.c40knowledgehub.org/s/article/Carlos-Moreno-The-15-minute-city?language=en_US
“1.2
Total Capital Stock
The
total stock of capital employed by the economic system, which includes
physical, human, and natural capital, determines the full range of economic
opportunities and welfare available to both present and future generations.” https://www.sciencedirect.com/topics/computer-science/total-capital
Noosfera - Tradus din engleză-Noosfera este un concept filozofic dezvoltat și
popularizat de biogeochimistul Vladimir Vernadsky și de filozoful și preotul
iezuit Pierre Teilhard de Chardin. Vernadsky a definit noosfera ca noua stare a
biosferei și a descris-o ca fiind „sfera rațiunii” planetară. Wikipedia
(Engleză) – Google
https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_Appalachian_people_in_Metro_Detroit
Tradus din
engleză - O economie deschisă se referă la o economie în care atât entitățile
interne, cât și cele internaționale participă la comerțul cu bunuri și
servicii. Acest tip de economie permite schimbul de produse, inclusiv
transferurile de tehnologie și expertiza managerială. Wikipedia (Engleză) -
Google
Din https://dexonline.ro/definitie/entropie entropie -
1.
Mărime de stare termică a sistemelor fizice, care crește în cursul unei
transformări ireversibile a lor și rămâne constantă în cursul unei transformări
reversibile.
2.
Mărime fundamentală în teoria informației, care indică cantitatea de informație
raportată la un element al mesajului transmis.
2.1.
Stare prin care toate simbolurile unei secvențe comunicate au o probabilitate
egală de a fi transmise potrivit teoriei informației.
2.1.1.
Entropie estetică = stare de dezordine, de repartizare întâmplătoare a
elementelor din care ia naștere opera de artă prin intervenția creatoare a
artistului.
3.
prin generalizare Măsură care indică gradul de organizare a unui sistem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu