joi, 11 octombrie 2012

IOANA TUFARU-FIICA ANDEI CALUGAREANU



Din tot “quality-ul” lu’ Pește, numai Robert Turcescu a luat atitudine față de oroarea de presă comisă în formă continuată de cuplul de calici Măruță-Gherghe. Această ramură abjectă a libertății de comunicare, care e parte din Pro-tv și Antena1 nu din posturile de mahala, a câștigat sume exorbitante din schingiuirea ultimei urme de demnitate care mai rămâne dintr-o ființă atât de bătută de soartă cum este fiica Andei Călugăreanu.

După ce Pro-tveul, în mărinimia lui interesată, a slăbit-o mijlocindu-i un by-pass gastric, Antena 1, prin intermediul Cotoroanței cu aluniță gigantică, a pozat-o în ipostaze “sexy”, cu aceleași bune intenții. La momentul ăsta, se pare că și Gherghe și Măruță o bârfesc până vor stoarce toata vlaga din ea. Aseară, Simona pavoazata, pe care nimeni n-a văzut-o nemachiată, a scuipat spre creatura de sacrificiu pusă la fiert în cazanul de făcături, flăcări de tupeu.

După ce divertismentul de case mari i-a cotrobăit prin dulapul cu boarfe și a aflat că fata se prostituase de foame dar și pentru că are probleme medicale și au întrebat-o dacă e adevărat iar ea, săraca, a zis că nu, au dus-o la detectorul de minciuni și, aseară, cu tot suspansul, i-au aruncat adevărul în față ca s-o facă de râs în cel mai profitabil mod cu putință.

Inainte însă, realizatorii emisiunii au luat o pauză ca să s-adape din merindele publicității. Au contribuit la buzunarul nesătul al postului și la umilirea unei ființe cu probleme psihice următorii: Mademoiselle Ricci, Orange, Radox-gel de duș, Whiskas, Bonexio-calciu, Savoria-pâinea minune, pateul Trei surori, ACC, Cappy, Paduden, Listerine, și s-au promovat Fundația Dan Voiculescu și Observatorul. Grozăvia de emisiune a fost cadorisită și cu “un weekend la munte” care s-a dat tot la final împreuna cu reclama cu produse pentru “bebe”. Aștia sunt doar sponsorii care au încălzit momentul sacrificiului final pentru că, altfel, emisiunea are o droaie de codoși.


I-am numit pe acești profitori “nevinovați” ai ratingului pentru că, în emisiunea lui Turcescu, tocmai Mircea Marian s-a găsit să aducă aminte, ca o scuză, că trebuie să fie sute de mii de telespectatori care se uită. Cum ar veni, dacă asta vrea publicul, asta-i dăm! Dacă, de mâine, un om cu handicap fizic ar fi bătaie de joc prin stabilimentele televiziunilor, ratingul ar fi chiar mai mare, dacă s-ar da pornografie sau chiar viol, ratingul s-ar da peste cap. Nici pedofilia n-ar închide colivia, ba chiar ar ridica nivelul intellectual al uitătorilor, că doar, “amatorii” se găsesc în toate categoriile socio-profesionale și se fac presiuni din cercuri înalte pentru “liberalizare”.

De mare perplexitate a fost și răspunsul unuia Onisei de la CNA care a spus că instituția stătătorilor degeaba din care face parte a avut agenda încărcată. Apoi Neamțu sau glasul copiilor nenăscuți l-a periat pe Turcescu făcându-l “conservator” așa ca el, adică, iar aseară, cred, Andreea Pora le ținea hangul celor de la CNA care tac mâlc fiindcă sunt amenințați de Antene cu desființarea. Nimeni nu părea că înțelege nimic! In realitate, ăsta e caz penal!

Fata are probleme de mică, după cum a povestit  Stela Popescu, singura indignată din show-bizz, care știa asta de la Anda Călugăreanu, i-a murit mama când avea 15 ani și, din câte s-a vorbit la vremea respectivă, Tufaru nu voia să-i dea banii la care avea dreptul după moartea mamei, și-a interupt școala, a făcut, evident, alte depresii, a ajuns să mănânce compulsiv și a devenit supraobeză. A fost mirosită de profitorii care i-au invadat casa și viața, probabil și pe fondul lipsei de afecțiune de care trebuie să fii suferit. Şi după moartea Andei Călugăreanu a fost expusă la televizor unde ea “cerșea” un loc de muncă de la prietenii maică-sii și ei o trimiteau la croitorie. Ultima dată când a arătat ca un om normal a fost la înmormântarea Andei Călugăreanu, TVR-ul trebuie să aibă imagini.

Până una-alta, Cotoroanța cu negul uriaș a trimis-o la Capatos, printr-o provocare lansată de o obscenitate sau divă de televiziune. In orice caz, cineva ar trebui să se sesizeze pentru că fata are pensie de “boală” și nimeni, nici cei care i-au făcut poligraful n-au scuza “semnăturii pe propria răspundere”. In plus, am văzut că o întrebau dacă a făcut sex pe bani, dându-i de înțeles că doar asta e prostituție. Prostituție e și când te culci cu șeful pentru un post în televiziune sau oriunde și când îți vinzi sufletul pe bani! Jurnaliștii lu’ Pește să treacă ei pe la poligraf înainte să-i pună pe alții!

Ianuarie 2015

“Un caz prezentat în emisiunea Simonei Gherghe de la Antena 1 i-a oripilat pe membrii Consiliului Național al Audiovizualului. “
“Povestea unui om care suferă cumplit a fost o prezentată în mod iresponsabil și indencent. Ați tratat acest om ca pe o vacă, ca pe un caine, daca este un caz umanitar, tratați-l ca atare. (…) În emisiune a fost prezentă pentru a comenta cazul Adriana Bahmuțeanu care l-a întrebat pe acest om detalii anatomice:
„Dar tu pe unde faci pipi?”. Ce televiziune e asta? Situația de față seamănă cu cazul fetei Andei Călugăreanu. Nici nu știu cum a putut să-și bată joc de acest om. Doamna Simona Gherghe a chemat-o pe doamna Bahmuțeanu, în loc să aduca un medic, un psiholog. „Unde sunt labiile? – Cum să întrebe așa ceva? După părerea mea nici n-am vazut așa ceva. Pe săraca Ioana Tufeanu au spus „vrem s-o ajutăm”. Pe acest om cu ce l-ați ajutat? Era normal sa-i cheme pe doctorii care au facut aceste lucruri, să cheme poate un psiholog”.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu