luni, 12 noiembrie 2012

A MURIT IURIE DARIE.



IURIE DARIE
HAPPY HOUR!

S-a terminat, în sfârșit, calvarul unui actor în această lume aflată și ea la un capăt de drum unde s-au         adunat toate abjecțiile care se apără de un nou început răspândind o duhoare de speriat.

După ce, în urma căderii regimului communist, presa liberă dar în jugul patronilor a înnoit divertismentul cu râsul de plastic, artiștii de dinainte de ”89 au fost puși într-o conservă veche de “tristă amintire”, cum spune o vorbă din limbajul de lemn capitalist. Actorii n-au mai avut în ce să joace, cântăreții n-au mai fost dați pe radio și televizor iar talentul nativ a fost înlocuit cu hahalerismul și râsul înregistrat. Cu alte cuvinte, râsul a rămas de două feluri: râsul prostului cu mâncarea în gură și mâna la prohab și râsul înregistrat pe bandă ca să-ți facă poftă. Cei care nu se încadrează în astea două categorii sunt aceia care ies triști în sondaje. Apoi, aplauzele n-au mai fost spontane în lumea liberă, ele erau declanșate de către realizatori, uneori cu rugăminți insistente, după modelul: aplauze, vă rog, că merită!

 

LEOPOLDINA BALANUTA
Sigur, noi, pe vremea împușcatului, nu ascultam muzică românească, cea străină se dădea la radio nu ca acum, iar filme românești vedeam, din când în când, pentru că actorii români erau chiar vedete. Nu ca ăștia de acum! Nu e adevărat că actorii români n-aveau talent iar, în ceea ce privește cântăreții români, cu câteva excepții, nu deranjau aproape niciodată auzul. De altfel, dacă se-ntâmplă să asculți muzica de atunci, rămâi șocat de cât de curate erau vocile și-ți dai seama că talentul era obligatoriu. Nu ca acum când căntărețele “interpretează” muzichia din vagin și sintetizator! Sketchurile de televiziune, de care râd invectivii liberi din show-bizz, erau profesioniste nu ca acum când unii se prefac că sunt actori. Am văzut că, la TVR chiar încearcă “generația nouă” să-i imite pe cei de dinainte dar  vor muri încercând! Nu se poate să disprețuiești divertismentul după vremuri când tu, generație liberă, ai venit cu oferta maneloasă “Doamna Teo” sau cu emisiunile pentru neghiobi ale lui Dan Negru!
 
In privința filmelor, până la Cristi Puiu, a fost o caznă a căutărilor fără rezultat. In ceea ce privește “creațiile” din ograda televiziunilor, cred că și un idiot oarecare ar avea mai multă imaginație și chiar mai multe de povestit. Dacă ultimele generații au fost educate de televizor și nici n-au văzut filmele vechi ( nu mai spunem că nu știu să scrie, să citească, să gândească etc.) e simplu să-i bârfești pe cei dinaintea ta. Așa cenzurate cum erau ele, filmele de dinainte de “89 erau destul de bune, unele foarte muncite iar Sergiu Nicolaescu, în ciuda a ce spun unii, este recunoscut ca regizor foarte bun. Deși auto-centrat, amestecat în politică și incapabil să recunoască de ce un film ca “Moartea Domnului Lăzărescu” merită banii, Sergiu Nicolaescu tot este un tip grozav de intelligent și talentat. Apoi, niciodată nu se va mai face un film excepțional pentru copii cum a fost “Veronica”, o operă de artă și nici nu va mai fi vre-un actor valoros ca Toma Caragiu. Ca să dau numai două exemple.

Iurie Darie, ca mai toți actorii din țara asta până în ultima parte de communism când nu mai puteai să respiri de pile proaste, a fost o vedetă adevărată. Spun a fost, pentru că molozul post-decembrist va acoperi orice talent natural ca să nu mai existe posibilitatea de comparație. Idioatele astea din televizor care spun că Iurie Darie le-a “încântat copilăria” mint, pentru că ele sunt tinerele chiar dacă arată ca niște băbătâi și se-mbracă ca niște proaste. De altfel, adevărata dramă din televizor atunci când moare o persoană a cărei trecere prin viața noastră e semnificativă prin aceea că reprezintă dovada că poporul ăsta dă semne de inteligență și talent este că platitudinile, prefăcătoriile, ignoranța și marketizarea evenimentului distrug imaginea celui care a murit și momentul nostru de reculegere.

TOMA CARAGIU
Spuneam că, după revoluție, s-a încercat înnoirea divertismentului prin aruncarea la coș a talentului care a străbătut și în communism în ciuda prostului de dictator. De câțiva ani, însă, presa “Mi-e foame de bani” a început să scotocească după bârfe prin viața lor și le-a vândut rufele murdare pe bani buni. Apoi s-au calicit și au început să-i filmeze la greu prin spitale și i-au târât ca pe niște cerșetori la interviuri cu pretenția că îi ajută să-și facă rost de bani de medicamente. Pe Serban Ionescu l-au filmat și l-au colonoscopizat cu camera de luat vederi până l-au dat doctorii acasă iar pe Iurie Darie l-au tras în poză pân-a murit deși avea hidrocefalee și, evident, nu mai putea fi considerat a avea discernământ. Mâncați de boală, cu pielea pătată, incoerenți și înfricoșați de moarte au plătit ortul divertismentului abject dar liber și generațiilor de urâți.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu