 |
| IURIE DARIE |
HAPPY HOUR! 
S-a terminat, în sfârșit, calvarul unui actor în această
lume aflată și ea la un capăt de drum unde s-au adunat toate abjecțiile care se apără
de un nou început răspândind o duhoare de speriat.
După ce, în urma căderii regimului communist, presa liberă
dar în jugul patronilor a înnoit divertismentul cu râsul de plastic, artiștii
de dinainte de ”89 au fost puși într-o conservă veche de “tristă amintire”, cum
spune o vorbă din limbajul de lemn capitalist. Actorii n-au mai avut în ce să
joace, cântăreții n-au mai fost dați pe radio și televizor iar talentul nativ a
fost înlocuit cu hahalerismul și râsul înregistrat. Cu alte cuvinte, râsul a
rămas de două feluri: râsul prostului cu mâncarea în gură și mâna la prohab și
râsul înregistrat pe bandă ca să-ți facă poftă. Cei care nu se încadrează în
astea două categorii sunt aceia care ies triști în sondaje. Apoi, aplauzele
n-au mai fost spontane în lumea liberă, ele erau declanșate de către
realizatori, uneori cu rugăminți insistente, după modelul: aplauze, vă rog, că
merită!
 |
| LEOPOLDINA BALANUTA |
Sigur, noi, pe vremea împușcatului, nu ascultam muzică
românească, cea străină se dădea la radio nu ca acum, iar filme românești
vedeam, din când în când, pentru că actorii români erau chiar vedete. Nu ca
ăștia de acum! Nu e adevărat că actorii români n-aveau talent iar, în ceea ce privește
cântăreții români, cu câteva excepții, nu deranjau aproape niciodată auzul. De
altfel, dacă se-ntâmplă să asculți muzica de atunci, rămâi șocat de cât de
curate erau vocile și-ți dai seama că talentul era obligatoriu. Nu ca acum când
căntărețele “interpretează” muzichia din vagin și sintetizator! Sketchurile de televiziune,
de care râd invectivii liberi din show-bizz, erau profesioniste nu ca acum când
unii se prefac că sunt actori. Am văzut că, la TVR chiar încearcă “generația
nouă” să-i imite pe cei de dinainte dar
vor muri încercând! Nu se poate să disprețuiești divertismentul după
vremuri când tu, generație liberă, ai venit cu oferta maneloasă “Doamna Teo”
sau cu emisiunile pentru neghiobi ale lui Dan Negru!
In privința filmelor, până la Cristi Puiu, a fost o caznă a
căutărilor fără rezultat. In ceea ce privește “creațiile” din ograda
televiziunilor, cred că și un idiot oarecare ar avea mai multă imaginație și
chiar mai multe de povestit. Dacă ultimele generații au fost educate de
televizor și nici n-au văzut filmele vechi ( nu mai spunem că nu știu să scrie, să citească, să gândească etc.)
e simplu să-i bârfești pe cei dinaintea ta. Așa cenzurate cum erau ele, filmele
de dinainte de “89 erau destul de bune, unele foarte muncite iar Sergiu
Nicolaescu, în ciuda a ce spun unii, este recunoscut ca regizor foarte bun.
Deși auto-centrat, amestecat în politică și incapabil să recunoască de ce un
film ca “Moartea Domnului Lăzărescu” merită banii, Sergiu Nicolaescu tot este
un tip grozav de intelligent și talentat. Apoi, niciodată nu se va mai face un
film excepțional pentru copii cum a fost “Veronica”, o operă de artă și nici nu
va mai fi vre-un actor valoros ca Toma Caragiu. Ca să dau numai două exemple.
Iurie Darie, ca mai toți actorii din țara asta până în
ultima parte de communism când nu mai puteai să respiri de pile proaste, a fost
o vedetă adevărată. Spun a fost, pentru că molozul post-decembrist va acoperi
orice talent natural ca să nu mai existe posibilitatea de comparație. Idioatele
astea din televizor care spun că Iurie Darie le-a “încântat copilăria” mint,
pentru că ele sunt tinerele chiar dacă arată ca niște băbătâi și se-mbracă ca niște
proaste. De altfel, adevărata dramă din televizor atunci când moare o persoană
a cărei trecere prin viața noastră e semnificativă prin aceea că reprezintă
dovada că poporul ăsta dă semne de inteligență și talent este că platitudinile,
prefăcătoriile, ignoranța și marketizarea evenimentului distrug imaginea celui
care a murit și momentul nostru de reculegere.
 |
| TOMA CARAGIU |
Spuneam că, după revoluție, s-a încercat înnoirea
divertismentului prin aruncarea la coș a talentului care a străbătut și în
communism în ciuda prostului de dictator. De câțiva ani, însă, presa “Mi-e foame
de bani” a început să scotocească după bârfe prin viața lor și le-a vândut
rufele murdare pe bani buni. Apoi s-au calicit și au început să-i filmeze la
greu prin spitale și i-au târât ca pe niște cerșetori la interviuri cu
pretenția că îi ajută să-și facă rost de bani de medicamente. Pe Serban Ionescu
l-au filmat și l-au colonoscopizat cu camera de luat vederi până l-au dat
doctorii acasă iar pe Iurie Darie l-au tras în poză pân-a murit deși avea hidrocefalee
și, evident, nu mai putea fi considerat a avea discernământ. Mâncați de boală,
cu pielea pătată, incoerenți și înfricoșați de moarte au plătit ortul
divertismentului abject dar liber și generațiilor de urâți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu