După ce,
Robert Turcescu l-a avut invitat pe președintele țării marți, miercuri și joi a
dat lovitura cu interviul cu Cristian Sima, brokerul care a pierdut banii
clienților “inocenți” care au crezut că jocul la bursă e la fel de sigur ca
depozitul bancar doar că de cinci ori mai profitabil.
Cristian
Sima povestește în interviu cum se învârtesc banii în politică și cum a fost
boicotat de păpușarii care conduc din umbră țara dar, mai ales, povestește de “maestrul”
Chireac, marele “formator de opinie” care-l numește pe președinte “guvernator”.
Pentru că i s-au
stricat ploile cu ministerul comunicațiilor în guvernarea PDL, jurnalistul a
fost foarte activ în timpul suspendării
președintelui și turbat în perioada post-referendum în care îl soma pe Ponta să
facă ceva cu decizia CCR, datorie pe care primul ministru ar fi avut-o față de “el”-alegătorul
Chireac. Deși este notoriu pentru că a fost dat afară din presă de vre-o 4-5
ori pentru că scria de bine despre firmele cu care era în afaceri și, chiar
dacă a fost înregistrat pe bandă când își dădea arama pe față împreună cu
Roșca-Stănescu, “maestrul” Chireac este invitat să emită opinii la toate
televiziunile de știri. Poate pentru că, pe vremea lui Ceaușescu a fost ghid touristic
și, fiind un om umblat, “știe multe”.
Aseară,
Cristian Sima a confirmat încă o dată ce știa toată lumea despre “lobbistul” la
negru, Chireac și a mai adăugat că presa e plină acum de agenți de vânzări camuflați.
Asta
lămurește definitiv cum e cu “coabitarea” președintelui cu ăștia, dacă mai era
cineva care nu credea că lovitura de stat a fost dată de corupția generalizată.
De altfel,
lovitorii de stat nici nu s-au căznit să demonstreze că președintele a încălcat
Constituția ci, pur și simplu, au amenințat că, dacă nu-și dă demisia, nu va fi
“liniște”. La fel acum, când președintele a spus că va desemna premierul care
reprezintă “interesul național” și Ponta nu dă semne că s-ar încadra, analistul
dislexic în logică l-a făcut pe Traian Băsescu scelerat pe motiv că,
nesupunându-se ordinului puciștilor, ar provoca iar “neliniște”, adică
suspendare. In logica lui, președintele ar trebui să se arate înțelept și să
nu-i mai supere baroni și pe “golănași” pentru că-i enervează și îi aduce în
stare de orice. Apoi, zice analistul, se mai pierd și bani, de parcă,
astă-vară, a fost pe gratis.
Pentru că va
fi timp sufficient până la suspendarea următoare, vor ieși la iveală lucruri
mai interesante chiar decât corupția cu stenograme, anume marele secret ascuns
în sondaje: popularitatea lui Crin Antonescu.
Adică, va
ieși la iveală faptul că presa și institutele de sondare i-au umflat cota ca
să-l “legitimize” ca președinte pe timp de puci, pentru că, în realitate, el
n-ar fi câștigat niciodată alegerile la președinție în fața unui
contracandidat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu