Cu cercetătorul și controlorul, cu securiști acoperiți,
candidați la președinție infiltrați, sponsori sub acoperire, reclame insidioase,
“vrăjitoare” albe, negre și gri, autocenzură, sondaje manipulatoare, pandemii
oculte, democrația la impuse și libertatea obligatorie de a alege din toate
astea.
O lume în care n-ai voie nici să mori nici să trăiești,
cu adevărat un sfârșit al lumii ce nu se va săvârși până când hățurile
începutului nu vor fi în mâna cui trebuie.
PENTRU CINE, CE VOTEZI, DE FAPT?
Deocamdată, pe fondul unei campanii electorale derulată sub
sloganul “alege fiindcă n-ai d-ales”, reclamele își fac de cap- îngrașă, sperie,
folosesc copii- știrile îți fac reproșuri, te acuză că mănânci prea mult zahăr
și plătești prea puțin taxa pe viciu iar campaniile de presă vor să-ți
controleze viața privată în așa fel încât să nu scadă consumul.
Tupeul de controloare al presei depășește în fiecare zi
orice măsură. Fiecare televiziune are, cel puțin, câte o vrăjitoare mieroasă
care, în colaborare cu cercetătorul sociolog, îți spune…cu frumosul, că dacă nu
te căsătorești, nu te-nmulțești și nu te îndatorezi pe viață să-ți cumperi o
janghină de apartament-scade consumul și asta e nepermis. Adică îți spune că
ești doar un mijloc de consum, așa cum face vrăjitoarea Amalia Enache la PRO-TV.
Apoi, cercetătorul medical vrea taxe pe vicii-țigări, zahăr, grăsimi,
sedentarism-cercetătorul meteo îți aduce “prognoza de groază pentru români” iar
mă-ta Europa, care dă de pomană, îți construiește “o țară” din care au plecat 4
mil. de nativi și în care vor veni milioane de străini (s-au înființat déjà firme care se ocupă cu plasarea de forță de muncă
importată, mulți patroni au fost sunați).
Pete de culoare, astroloagele cu aere de preotese te
amenință cu iadul iar vrăjitoarele în fuste dau în bobi și vântură energiile violete
pentru “reușita” campaniei electorale. Dacă a mai rămas vreun gol, el a fost
umplut cu epidemia de Ebola care a trecut un pic dar nu de tot fiindcă va mai
fi o “campanie” cu morți și donații și la vară!
La așa program, așa publicitate! Nici o masă fără
Coca-Cola, în continuare, asta fiindcă nu se pot asimila grăsimile fără zahărul
în exces din această băutură, obezitate pe care firma o s-o …combată prin
mișcare în aer liber sponsorizată tot de ea. În Marea Britanie au fost
criticați pentru asta, la noi, “vectorii de opinie” și “factorii de decizie”
își vând conaționalii drept cobai pentru bani indifferent de consecințe.
De asta a trecut nediscutat protestul apicultorilor
împotriva unui insecticid de 4-5 ori mai distrugător decât DDT-ul cel interzis cu
mult timp în urmă din cauză că distrugea ecosistemul. Organisme modificate
genetic egal dăunători rezistenți egal boală, așa cum spun francezii de multă
vreme dar nu se fac auziți din cauza sponsorilor acoperiți.
Acoperiți și de reclamele la vitamine și antialergeni: “1din
4 europeni suferă de alergie fără să știe. Ai putea fi unul dintre ei!” sau “una
din trei femei din România va face osteoporoză” sau “știai că micuțul tău poate
avea deficiență de Ca fără semne evidente?” (da,
dar, fără semne evidente numai analizele medicale pot să vadă lipsa de calciu,
altfel, calciul în exces e o nenorocire)).
PACHETUL DE SANĂTATE: SUNTEŢI OBLIGAŢI
PACHETUL DE SANĂTATE: SUNTEŢI OBLIGAŢI
Iar, dacă ai crezut că le ai pe toate-boli, datorii, păcate
și cicloane-atunci să știi că asta îți mai lipsea: un mic împrumut cu dobândă de
4 000%[1]
care-și face reclamă perfidă de genul: “deși avea și alte cheltuieli…” un sărac
lipit tot s-a împrumutat la PROVIDENT ca să repare o Dacie veche sau, și mai
rău, folosind un copil în reclamă așa cum face KRUK. “Doar că te iubim foarte
mult!”, nu de alta!
Există și remedii, pentru că presa creează probleme ca să
le resolve: divertisment pe seama cazurilor sociale și talk-show-uri cu persoane
cu handicat. Să vedem, acum, dacă te mai plângi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu