marți, 27 decembrie 2011

MOS CRACIUN

Moş Crăciun a venit să-şi ia “darul”

Se făcea că Maria a pornit spre Bethleem să se recenzeze pe 2011 dar acolo i-a venit sorocul şi l-a născut pe Moş Crăciun. Toată presa o aştepta s-o dea la televizor şi s-o marketizeze cum se cuvine ca să scoată profit dintr-un aşa moment înălţător.
De fapt, totul începe hăt, din primăvară, cand a ajuns la telespectator Buna Vestire că s-au pus în vanzare pachetele de turism pentru sărbători. De-atunci păcătoşii sunt îndemnaţi zi de zi, de 2-3 ori pe oră să se mântuiască prin consum şi să aducă ofrande Sf. Sponsor care, din templul lui, televizorul, aduce oamenilor emisiuni frumoase şi filme cu Stallone. In milostenia lui, Sf. Shopping face reduceri de 0.99% şi ameninţă cu scumpirea oridecateori scade consumul pentru că e un Dumnezeu bun care nu bate cu parul doar îţi dă cu nuiaua peste degete pană scuturi portofelul. La randul lor, apostolii Sfantului, vedetele ţinute în icoana tv, se străduiesc să catehizeze un popor strans la pungă a cărui mentalitate trebuie schimbată cu orice preţ pentru ca banu’ să circule.
Astfel, Preacuvioasa Publicitate munceşte din greu tot anul iar nevrednicii ei supuşi se antrenează la împins
căruţul numai şi numai ca să aducă magia Crăciunului în casele noastre. Pentru ăi de nu mai ţin minte cand pică exact a găsit Realitatea soluţia: Crăciunul e în fiecare zi. Poţi să cumperi şi să dăruieşti cat ai indicaţia pe ecran pentru că Sf. Shopping nu se supără! E drept că nu mai ninge a iarnă dar, nu-i nimic, ţine-te după invazia de Moşi cu barbă de vată! Vorb-aia: “pană la urmă vor fiecare să aibă un brad”[1]!
Iar bradul trebuie împodobit după cum e moda, anul ăsta-auriu cu verde.
Dar să ne întoarcem la povestea noastră. Magii, angajaţii televiziunilor, au pornit spre Bethleemul cumpărăturilor călăuziţi de Steaua pe care scria “Follow the money”. Aşa se face că, în fiecare supermarket s-a instalat cate un reporter de teren în aşteptarea Naşterii Mantuitorului. La randul lor, companiile de telefonie mobilă ne-au cantat colinde şi n-a mai fost nevoie să le deschidem colindătorilor. Eram ocupaţi cu deschiderea cadourilor de sezon: obiecte de décor din orientul îndepărtat şi copii după bijuterii precolumbiene. Apoi, toată lumea era cu ochii în televizor să vadă cum mai petrec romanii şi ce mai mănancă ei. Anul ăsta două feluri s-au remarcat: jumări fierte în lapte şi carnaţ de casă fiert în moare. Ca să scoată parleala după postul ieftin cu papaya. Au fost amintiţi şi sfinţii locali: sf. becalii, sf.interlop, sf. rege de cort şi alţii asemenea.
N-a lipsit facerea de bine cu banii altuia şi nici magul sau mogul de opinie care, din nou, a fost cu fundul în sus, că doar d-acolo ne răsare nouă lumina, şi s-a arătat sictirit că, în Romania, nu e destulă criză să-i înveţe minte pe romani.
Cam asta a fost cruciada moşului vestic pentru creştinarea pieţelor păgane de la răsărit.
Singura ştire care a amintit de sărbătoarea creştină a venit din Noua Zeelandă unde au avut loc mai multe cutremure în Christchurch.










[1] Realitatea/24dec/12:21

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu