marți, 26 noiembrie 2019

“Marele partid” s-a umflat la 70%. Să ne dăm cu ruj!



Şi, să facem ceva, să părem mai veseli, că se deprimă Președintele!

https://freefrompress.blogspot.com/2019/11/cum-ajuns-un-partid-de-7-la-70.html 

Înregistrarea din sediul de campanie al PNL (apărută la RTV), în care K. Iohannis le cerea “românașilor” lui de ceară, care-l slujesc într - ale politicii, să salveze aparențele, mi-a adus aminte de o povestioară, Fard, a lui Aldous Huxley.

O scenă petrecută în înalta societate unde “Doamna” se certa a nu știu cîta oară cu soțul, de fason, mai mult ca să se-mpace, și amenința că-l părăsește. În timpul ăsta, servitoarea, bătucită de o viață de muncă și bătînd spre cinzeci de ani, se simțea și arăta rău, spre disperarea stăpînei, căreia asta-i mai lipsea, așa că, după un sordid periplu mental prin lumea bătuților de soartă, aceasta izbucnește:

“Sofio”, zise ea, deodată, cu mare greutate se opri să nu urle – “ia, te uită, pe măsuța de toaletă. Ai să găsești acolo o cutie de rouge. Pune-ți puțin pe obraji. Şi, în sertarul din dreapta, este un creion de buze.”” (Fard, Adoux Huxley. Trad. De E. Achille)

Iau îndemnul Președintelui ca pe o previziune a ce va să vină, deci mă aștept la un mandat în care, singura preocupare a guvernanților și a presei, va fi, să fardeze atmosfera.
Deocamdată, oamenii s-au distrat destul de bine de aceste alegeri, fie pe seama altora, atunci cînd alegătorii au fost insultați cu apelative infantile de “eroi sau supereroi ai votului” și cînd au fost bătuți ca vita pe spinare cu laudativul “hărnicia la vot”, fie și-au făcut singuri jucării, investind în plictiseala generală numeroase “răsturnări de situație”.  

B. Ficeag (la RTV): Eu sunt nelămurit, pentru că, I. Corpoș ne-a dat niște cifre dar nu ne-a spus cine cît are…
I. Corpoș (RTV): La sediul unui partid e jale mare, nu vă spun care…

De asemenea, în premieră absolută, alegerile consecutive de Iohannis, au consacrat termenul de “diaspora”, pentru românii care muncesc afară, și asta după treizeci de ani de chin în care aceștia au implorat presa să nu le mai spună “căpșunari”. În schimb, odată cu înnobilarea, “marea și valoroasa diaspora”, “care simte românește” (după treij’ dă ani?) a fost prezentată în toată valoarea ei, horind în sălile de votare și chiar cîntînd o jeluire ca la metrou, de sărbători. Putem să ne dăm seama cine și-a bătut joc de ei punîndu-i să facă asta. În orice caz, a fost prima dată, cînd nu mi-a părut rău că n-am plecat.
Plus, noroc, c-a fost un mic incendiu la mall și a interupt jena generală.

Binențeles, televiziunile au luat în serios, ca de obicei, reglementarea care interzice campania electorală în ziua votului astfel că, de pildă, V. Turcan, un consultant politic absolut independent, nici n-a umblat dintr-o televiziune într-alta să predice despre cum românii vor vota pentru teme importante precum justiție, afaceri externe, valori și alte asemenea chestii care nici nu te duceau cu gîndul la unul dintre candidați.

În fine, în lungul drum al unei zile de post către rezultatul final, fosta Realitatea TV a încercat să pună o antiteză între nostalgia comunistă și libertatea votului din zilele noastre, luînd pulsul străzii și a primit un rezultat nesperat. Chestionatul a răspuns promt: pe vremea lui Ceaușescu, alegerile n-aveau rost fiindcă “Se știa cine era!”

Mai bine, un cîntec vessel să cîntăm, de antrenament, pînă la Marea sărbătoare națională, cînd democrația împlinește aproape o treime de secol (care, de altfel, nu va fi împlinită niciodată!). Cunoscutul hit de la RTV, Doamne ocrotește-i pe români, că-s “săraci și plini de nevoi” (Doamne și 80% din publicitatea TV se ocupă numai cu asta) au desăvîrșit o zi la care nimeni n-ar fi sperat în “89.

Şi, cine mai trăiește cinci ani, o să aibă norocul să schimbe populismul de mai sus, cu “săraci și plin de valori”. Doar, ne-a transmis Germănica, prin Allgemeine Zeitung: dacă votăm bine, o să fie bine și la vară cald!

“Ţinu ochii strâns închiși, în vreme ce Sofia se ridică – cu ce oribilă trosnitură în încheeturi! – se apropie de măsuța de toaletă, și rămase acolo câteva secunde, ce-i părură o eternitate. Ce viață, Dumnezeule, ce viață! Pașii femeii se apropiară din nou. Deschise ochii. O, acum era mai bine, cu mult mai bine.
“Îți mulțumesc, Sofia, Acum pari mult mai puțin obosită”. Se ridică apoi sprintenă. “Şi acum, să ne grăbim!”  (Fard, Adoux Huxley. Trad. De E. Achille)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu