Avem trei
vești bune, din cauza sau datorită.
Vestea
așteptată de toți românii vine de la DIICOT unde, cei mai buni procurori din
țară (acum, și de renume mondial) l-au prins pe complicele lui Dincă, abia după
vreo patru luni, dar asta din cauză că bețivul din Caracal, umblînd din
televiziune, în televiziune și din interviu, în interviu, le scăpa “specialiștilor”
printre degete. Şefa instituției cu cea mai mare încredere la popor ne-a făcut
aseară o prezentare scurtă, în care ne-a băgat mințile-n cap în privința așa
zisului traffic de ființe umane, prin precizări apăsate și repetate. Ghe. Dincă
este anchetat doar pentru ce zice el c-a făcut, nici vorbă de vreo rețea, iar
bețivu’ s-a nimerit la ospăț și a violat și el, atîta tot.
A doua veste
bună se referă la campania prezidențiabilei PSD care, poate ar trebui și asta
anchetată. În premieră națională și numai pentru telespectarii fideli, a fost
desconspirat, abia acum, faptul c-a fost condusă doar de consultanți secreți, agreați
de Doamna, și nu de Olguța Vasilescu, așa cum toată lumea credea. Am mai spus odată
că nu cred în varianta “proastei” și știam că Viorica nu crede în lacrimi. Să
fim serioși! O persoană sensibilă și sinceră nu încasează atîtea insulte și
înjurături, pentru ca apoi să se-ntoarcă să mai înghită o porție, și-ncă una,
și-ncă una… Bașca, după ce se ridică din colbul drumului, se scutură și anunță
că nu-și dă demisia pînă nu primește ceva la schimb, lăsînd PSD-ul dracu’, în
șant, să se ducă la zece la sută.
A treia
veste vine din procesul Colectiv, unde se dau sentințe pe repede-nainte,
ignorîndu-se înregistrarea cu colonelul STS (în care se vorbește de o intenție)
și, cel mai probabil, și raportul celor de la mine.
În mod
normal, nu te-ai gîndi că americanii, după ce și-au instalat cortul la
Deveselu, au pornit prin sate ca să se-nfrupte din ospitalitatea românească,
dar și să-și marcheze teritoriul, pe modelul: Howdy, yo! Un grătar de mici, cu
garnitură de minore traficate! Mai degrabă, e de presupus că “românașii” i-au
abordat pe ăi din armata eliberatoare (n-ar fi prima dată) cu: Să-ți trăiască
familia, civilizatule, și să mi se-verzească mie buzunarele, dă n-oi cumpăra dă
la mine niște fete, d-alea proaspete, dă abia le-a trecut vînătăile de la
bătaie, și doar puțin violate în Caracal ca să le dăm pe brazdă , mînca-ți-aș!
La fel, deși
s-a mai vorbit despre cum străinii pun Președinți în România, te gîndești că
doar se amestecă și ei, nu că-l pun cu mina, ca acum.
Cum să te
gîndești că cineva ar pune în mod intenționat foc la Colectiv, înainte ca
cineva să vină cu dovezi? Rămîi cu teoria conspirației în brațe.
În lume sunt
zeci de mii de criminali neprinși, pur și simplu pentru că nu există nici un
fel de indiciu. Dar, cînd există probe și martori pe care procurorii îi ignoră
și cînd îți apare divizia pro-americană în presă ca să te insulte cu “așa-i românul,
dă vina pe străini”, să ne scutiți! DIICOT a vrut s-o agațe pe Luiza în dosarul
Alexandrei fiindcă, pînă acum n-aveau nici un cîrlig. O mizerie!
Despre recentul
orgasm democratic de 70%... ce să mai zici?!
Şi eu am votat asta! - “În afară de Mark Gitenstein, a mai primit un mandat
în Comitetul Reprezentanților și Florian Munteanu, managing partner al unei
companii de consultanţă financiară. Florian Munteanu a ocupat
locul lăsat liber de Sorin Mîndruțescu, șeful Oracle, al cărui mandat expira la
finalul lunii septembrie a decis să se retragă din funcție fiind implicat
într-un dosar penal.” https://romania.europalibera.org/a/fostul-ambasador-al-sua-%C3%AEn-rom%C3%A2nia-mark-gitenstein-un-nou-mandat-comitetul-reprezentan%C8%9Bilor-al-fondului-proprietatea/30147817.html
transparentizarea
finanțării?
“Altul a fost omnipotentul
lider de la Giurgiu, Nicolae Bădălău, care ne explica că demisia este un act
unilateral, dar nu prea: „Demisia e unilaterală, numai
dânsa sau conducerea poate să o decidă…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu