Ce are referendumul ăsta, în comun, cu prefectura? |
Am
referendumu’-n surtuc
S-așează
bruma peste vii
Te-aștept
la referendum, vii?
O, vino iar
în al meu braț,
Să-ți storc
bugetul cu nesaț,
Să-l bag în
buzunarul meu,
Unde îl țin
pe Dumnezeu,
Dar și pe
Sfinții, încă vii,
Ce vor
copii, copii, copii!
Ţi-aduci aminte cum pe-atunci,
Sunt treij’
dă ani, uituci, uituci,
Te-am
ridicat de subsuori
În UE, NATO,
alteori,
Doar te-am
ținut cu capu’-n nori,
De-atîtea
ori, de-atîtea ori.
Ţi-aduci
aminte cum, odat’,
Ţi-ai dat
acordul prezumat (?)
Iar, tot
de-atunci, ca un ratat,
Ai tot
votat, ai tot votat?
Se scutur
frunzele de nuc,
Iar tu ești
un votant uituc.
Tîrzie
toamnă e acum,
Te-aștept
la un referendum.
Cum
lanurile sunt pustii
Şi altă
treabă n-ai, să vii!