Deşi puţină lume îşi mai aduce aminte, primul lucru umilitor după”89 a fost organizarea unui spectacol cu strangere de ajutoare, intr-una din ţările astea civilizate, pentru Romania. A fost oribil. Oamenilor le era ruşine şi nu înţelegeau de ce trebuie să le dea cineva pomană, mai ales că Ceauşescu nu mai era să ne facă “porţia”. Toată străinătatea simţea nevoia să fie bună la suflet şi se căuta de căte un bănuţ să facă o faptă bună.
O parte din ajutoare soseau în fabrici, altele erau vandute în magazine, uleiul de măsline, de exemplu. In fabrici, tot cuconetul la care nu te-ai fi gandit se repezea să sorteze pomana alegandu-şi ţolendrăraia mai bună după care chema eşalonul doi care la randul lui racaia în ce a mai rămas şi dădea şi peste lucruri nespălate iar, la sfarşit, erau chemaţi ăia cu cinci-şase copii ca să cureţe locul.Cine vroia să ia ceva dar n-ar fi vrut să fie singurul, mai convingea pe cineva care ajungea să regrete imediat că s-a băgat în cloaca lor. Ideea era să fie toţi egali la pomană, nu cumva să se ţina cineva cu nasul pe sus. Celor care n-ar fi luat în ruptul capului ceva li s-au impărţit cu forţa bomboane de care fiecare a scăpat dandu-le unor copii săraci sau aruncandu-le.
Apoi, emisiunile cu ajutoare pentru săraci au început să se dea in serial. Nişte jegoşi cu o droaie de copii îşi expuneau sărăcia la televizor iar oamenii îi ajutau, după posibilităţi, care cu bani, care cu ce aveau prin casă. Cu timpul, ajutaţi şi de cate un dezastru, unii au reuşit să scape de toate corcoaţele şi vechiturile pentru că aşa se cumpără la romani “indulgenţe”. Oamenii se simţeau buni şi lăcrimau iar cand cineva a trimis unei fete o rochie de mireasă a fost jale naţională. Mai rău a fost cand familia căinată a cheltuit toţi banii fără ca măcar să-şi plătească intreţinerea şi-a venit să mai ceară alţii; In casa lor toate ţoalele primite stăteau claie peste grămadă nespălate şi jegul şi sărăcia se reuniseră.
Mai tarziu, cand lumea începuse să-şi piardă răbdarea cu încalceala asta care nu era nici cal, nici măgar ci doar o democraţie originala care se metamorfoza continuu în nimic, a apărut tipul de emisiune care îi face pe prezentatori şi organizatori să profite gras din necazul sau nenorocirea altora şi peste ţară s-a abătut Surpriza. Deja era prea mult, femeile plangeau de li se zbăte cămeşa pe ele şi, în general, toată ţara era buhăită de plans, tocmai bine să lansezi crema anticearcăn. Oamenii vedeau că e loc şi de mai rău şi învăţau să nu mai aibă pretenţii, să-i lase pe alţii să se îmbogăţească în timp ce ei plang la televizor. Nu ştiau că vor ajunge la randul lor să stea cu mana întinsa la ajutoare. A urmat “Iartă-mă”, că trebuia să aibă servici’ şi fata aia, că doar era de familie bună; şi acolo ca şi la “surprise” oamenii erau aduşi c-am obligat-forţat; o femeie i-a zis o data celei care o chemase cam aşa: “ De ce-a trebuit să m-aduci tu aici cu poliţia, nu puteai să vii la mine, că doar stai la cateva case mai încolo?”(Asta am văzut întamplător la o reluare, probabil a scapat netăiată la montaj.) Aşa am văzut de ce vin ataţia oameni la televizor: au auzit că acum trăim sub “dictatura presei” cum le plăcea unora să se laude. Cei de la ţara erau ameninţaţi că trebuie să plătească deplasarea echipei de televiziune dacă nu se prezintă la emisiune. Unii fugeau de acasă cand îi vedeau dar nebunii îi alergau cu camera de luat vederi şi uneori cu poliţia care le găsea cate o amendă de plătit. Jigodii ordinare!
Oricum, cu ataţia pensionari, ratingul era asigurat. Scosul la pensie înainte de vreme a fost o altă vrăjeală securisto-Iliesciană. In afară de faptul că au fost calculate haotic, uneori greşit, n-a existat, pană acum caţiva ani, ideea de punct de pensie. Din cauza inflaţiei enorme pensiile trebuiau indexate periodic şi PSD-ul s-a asigurat de cateva milioane de votanţi care aşteptau să li se dea ceva deşi, jumătate dintre ei, cei cu vechimea intreagă, şi-au muncit dreptul de a nu aştepta nimic de la nimeni. Pensionarii au devenit egali la stat cu mana întinsă. Pensiile mici şi salariile mici au făcut coadă nouă la ajutoare pentru plătirea întreţinerii. In realitate erau subvenţionate salariile enorme şi personalul stufos din regii unde se dădea şpagă la angajare. Nici tichetele de masă nu sunt normale,cineva primeşte bani pentru ele şi supermarketurile îşi asigură vanzările. Angajaţii au ajuns să ceară tichete în loc de bani.
Pentru că “mila” făcea rating, PRO-TV-ul şi-a făcut o emisiune în fiecare an de Crăciun, înainte de ştiri, în care, timp de zece minute, cate o familie ne povesteşte că mănancă ceai cu paine şi cartofi fierţi zilnic şi cate o firmă mărinimoasă îi oferă un cec, un calculator, un televizor la care să urmăreasca televiziunea preferată etc. In fiecare an, “mărinimoşi” ca Voiculescu, trimit ajutoare, aşa ca de la un milionar în dolari, constand într-un kil de zahăr, unul de ulei, nişte biscuiţi ieftini, unor familii care n-au reuşit să supravieţuiască onorabil capitalismului ăsta controlat de comunişti. De fiecare dată se vede cum copiii sunt foarte jenaţi de situaţie şi, probabil, după ce-şi vor potoli foamea o să le fie şi mai ruşine.Tot la PRO-TV a apărut această oroare prezentată de bărbatul Surprizei , Fake Elvis, care expune copii cu boli îngrozitoare îndemnandu-i pe oameni să trimită SMS-uri să le umfle lor buzunarele. Nici o organizaţie de protecţia copilului nu s-a sesizat, nici un membru C.N.A.
De fapt, asta este cea mai îngrozitoare făcătură capitalistă: faptul că un om bolnav trebuie să se umilească şi să-şi cerşească sănătatea şi dreptul la viată în timp ce Nicolăescu,de exemplu, dă bani pe nişte vaccinuri pe care nu le vrea nimeni, suficienţi probabil pentru toţi copiii care au nevoie de tratament ca să trăiască. Umilirea de frică este dictatura mondială care ţine lumea sub bocanc. Din emisiunile astea nu mai rămane nimeni cu vreun dram de demnitate, nici măcar privitorii. Toată sărăcia, acareturile vechi, geamurile neşterse, neamurile proaste, oalele cu smalţul sărit, toate sunt expuse publicului care trebuie să-şi ştie locul şi să accepte să întindă mana.
P.S. Mi-aduc aminte de o întalnire între T. Băsescu şi C.T.Popescu după ce primul s-a răzgandit şi n-a mai demisionat cum promisese intr-un moment cand l-a luat gura pe dinainte. Acesta a explicat că a aflat că cei care pregătiseră lovitura de stat (care nu e singura pusă la cale), mascată în “suspendare”, aveau de gand să-i facă dosar penal,eventual să-l aresteze, ca să-l împiedice să mai candideze. Atunci, C.T.Popescu, i-a atras atenţia că mai erau şi “ei” prin peisaj, adică ziariştii care, chipurile, n-ar fi permis să se-ntample asa ceva. După ce şi-a adus obolul la această porcărie, presa şi-ar fi oferit ajutorul, ca să-şi joace rolul de caine de pază al democraţiei. Nu toţi cainii sunt prietenii cei mai buni ai omului şi nu toată lumea vrea sa fie ajutată pentru că cine dă ajutorul, deţine controlul. Presa trebuia să-şi păstreze respectul primit gratis de la cititori, după Revoluţie, în vremea cand a caştigat un ban bun şi chiar cinstit, nu ca acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu