vineri, 30 martie 2012

PLECAREA DIN PDL A LUI FRUNZAVERDE

ONORABILUL

Zilele trecute, după ce Boldea s-a dat prins şi a plâns cu sughiţuri după ce i-a transmis T. Băsescu “Hai să-ţi arăt ce nu se vede în ghidul turistic!”şi înainte de operaţiunea “Labă de Urs”, s-a întamplat transferul anului în politică, plecarea lui Sorin Frunzăverde la PNL. Acolo unde te culci cand vrei, te scoli cand vrei, cine ce-are cu tine!
Explicaţia lui a fost emoţionantă: statul poliţienesc unde “onorabilii” ca el nu se mai simt în siguranţă, nici măcar cand vorbesc la telefon şi dorinţa de întoarcere la “normalitate”. De asta s-a dus el în USL. A, da, şi pentru a forma o dreaptă puternică şi modernă!
Adevărul e că nici nu mai ştiam că există Sorin Frunzăverde. Faptul că era chiar vicepreşedinte PDL arată, încă o dată, cat de neglijent e acest partid. Omul, practic, nici n-a deschis gura în ultimii ani, a fost prea ocupat, probabil, să se bălăngăne în jilţul de baron local. A început să se dezmorţească de-abia cand a simţit reveneală de anticorupţie la picioare şi l-a încercat reumatismul de vreme rea. Spre deosebire de alţi baroni autohtoni, S. Frunzăverde are o aparenţă onorabilă pentru că, în mintea lui, merită tot ce are şi nu e om rău. In realitate, dacă e să-i împărţim în buni şi răi, atunci sărăcia zonelor aflate sub pulpana acestor boieri moderni ne spune ceva despre stăpânii locului. Iar, dacă vii dintr-o zonă care a văzut capitalismul, te sperii de câte magazine second-hand sunt la Reşiţa. Sigur, zona e foarte frumoasă, au şi nişte patiserii foarte bune dar, în rest, e o sărăcie stătută care te face să pleci şi să nu te mai întorci. Oare, cum se simte un baron “cumsecade” cand ştie că, sub oblăduirea lui, oamenilor abia le zornăie caţiva bănuţi în buzunar! Exact ca un baron după vremuri. De altfel, fiecare zonă din asta săracă şi coruptă are cate un refugiu, departe de supuşi, unde se întalnesc, puţinii înstăriţi, la agape moderne de dreapta. Aici, e un loc unde se ajunge greu după ce treci cu grijă printre tăietorii de lemne ascunşi în inima pădurii, pe la Dognecea.
Reacţia politicienilor la plecarea “onorabilului” e jalnică şi nu e vorba de USL-işti pentru că aia nu contează. S-a spus că e o pierdere, că de vină e Emil Boc fiindcă nu se poate “comunica” sufficient cu el, că lipseşte “factorul uman”, a zis o ziaristă, că a plecat un  “Greu” din PDL. Greu, pentru că partidul s-a uşurat de toată organizaţia din Caraş-Severin.
De fapt, totul se trage de la libertatea justiţiei. PDL-ul, ca şi celelalte partide, a luat în ras lupta anticorupţie deşi a caştigat voturi cu ea. Faptul că S. Frunzăverde a fost primit de USL înseamnă că, după alegeri, se intră în “normalitate” ceea ce, de altfel, solicită şi PDL-ul care începe să se strangă în jurul talentatului domn Blaga, pe care şi mogulii de presă îl plac. In timpul ăsta, intelectualii de stanga îl pigulesc pe admiratorul “democraţiei” chinezeşti pe care-l dau cu parfum de laburist să-i mai schimbe damful de pionier cu cravată roşie. Asta-i oferta! Intre timp, ca să fie dezastrul complet, PDL-ul vrea să-şi lipească “creştin” pe coadă şi a început să crâcnească împotriva avorturilor. In calea “normalităţii” depline mai rezistă o vreme M.R.Ungureanu care, deocamdată, nu le dă bani de voturi pentru alegătorii care se spală tot la lighean după atâţia ani de dreapta şi de nefolosire a fondurilor europene. Pentru presă e bine oricum pentru că bani din campania electorală tot vin. Electorat, nu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu