joi, 13 decembrie 2012

GEOANA-TRADATORUL DE SERVICIU AL USL


BU-HU-HU!
Chiar dacă au trecut alegerile și munca de 10-12 ani a presei patrioate a fost încununată de succes cu ajutorul votantului care-i face rating, emoțiile desăvârșirii loviturii de stat continuă. Până nu ajunge Ponta, nu altcineva, prim-ministru și până când Serviciile și Justiția nu ajung sub cozorocul nomenclaturii post-decembriste din care fac parte familii bugetare fanariote, securistul Intact Voiculescu și tânărul calculatorist milionar din afaceri cu statul- Ghiță, inventat de Adrian Năstase ca mostră de reușită dar necunoscut printre IT-iști, până când nu s-or împărți ministerele și toate șefiile între termite, presei n-o să-i tihnească sarmaua la Burj Al Arab! 

 

In asemenea stare de tensiune în care toată adunătura pucistă e obligată să stea ca-n pușcăria Big Brother, orice răsuflare, oftat, sclipire în ochi sau trăznit de degete  pare echivalentul trădării. Pe lângă situația ridicolă, în care singuri se pun prin refuzul de a participa separat  la consultările de la Cotroceni de frică să nu se deschioleze alianța anti-Băsistă, maratoniștii loviturii de stat au intrat într-o vrie anxioasă înainte de linia de sosire unde-i  așteaptă președintele cu finish-ul.

Timpul parcă stă, ceasurile par că rămân în urmă, Vântu’ șuieră dinspre gratii, frigul îți intră-n oase, te transformi în sloi de gheață, apoi în fantomă și într-o zi, poate chiar de sărbători, colea, te trezești într-o altă lume…nu tu, guvern Ponta, nu tu rating social și Ghița e mort, de beat, în coteț! (Fiindcă s-a scăpat la borhot!)

Atâtea emisiuni băloșite de bârfe, atâta țățoșenie cu aer  academic, atâtea elene ceaușescu, atâta delir de opinie, atâta molfăială de cuvinte anti-Băsescu ar putea îngheța pe apa Sâmbetei! Atâta vidanjare în scoaterea la suprafață a geniului poporului român și aducerii lui la vot ar putea să fie în van din cauza unui singur om!

Dar cin’ să fie coada de topor? O fi Geoană, l-o fi chemat Băsescu să negocieze? De parcă Geoană și neamurile lui ar fi așteptat vreodată ocazia, nu și-ar fi creat-o singuri!

Adevărul e că cei doi liderei au fost băgați pe gât celor două partide și, tot atât de adevărat e că, în PSD, în afară de Iliescu, toți ceilalți candidați au fost mâncați din interior.

Așa că, cine știe, într-o zi, Doamne păzește, Năstase  ar putea umbla cu cătușe la mâini, după cum impune legea sau i-ar fi confiscată averea nejustificată iar Voiculescu, dacă ar există o justiție adevărată, ar ajunge la judecata finală înainte să se prescrie faptele, la fel și “îndosariații” din Parlament!

Iar, dacă virusarea democrației nu s-ar produce cât mai rapid, “vidanjații” ar începe să simtă mirosul sărăciei tot mai acut și s-ar retrage din fața presei și ar lăsa-o cu ratingul gol! Bu-Hu-Hu!

http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-cercul-magistratilor-plagiatori-a-produs-50-de-carti-copiate-una-dupa-alta-un-c-10156.html




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu