Probabil
ultima.
Într-o
ordine firească, după circul din Familia regală și mahalaua de la Tîrgul de
carte – dar și între două bătăi cu microfoanele aplicate lui Dragnea – panarama
de presă la moartea actriței Stela Popescu a venit de la sine dînd și altor
nebăgați în seama ocazia să performeze.
Ai zice că,
un artist, născut sub o stea norocoasă care l-a susținut toată viața, fericit
c-a putut să-și joace rolul lui pe pămînt pînă în ultima clipă si avînd norocul
să iasă din scenă fără să zacă prin spitale sau să “învingă” nu-știu-ce, se
poate retrage dintre muritori fără mare haliman. Nț!
Cînd, vreun million
de bișnițari și țiitoare ale Binelui Suprem, noua sectă globală, își trag
prinosul din vorbicultură, să scapi chiar și o mică oportunitate înseamnă să
ratezi șansa de a-ți maximiza profitul iar ei știu asta de la școala specială de
democrație plătită… știu ei de cine.
Pe scurt,
actrița Stela Popescu, 81 ani și o carieră de-o viață, a făcut un AVC grav în
direct, cu public, pe scena unde i se înmîna un premiu, în fața unei audiențe
așezate la mese ca la cîrciumă și pe un zgomot de fond produs de mesenii prea
puțin interesați de discursul ei și foarte interesați probabil de profitul lor
din această sindrofie. Se pare că organizatorii întîrziaseră o oră, drept care
actrița fusese nevoită să se aranjeze din nou pentru eveniment iar asta a
scos-o din sărite, după cît se înțelege din cioburile de discurs care i-au mai
rămas și care au fost subtitrate ulterior.
Ce să vezi
însă, o altă actriță implicată … în ce credeți? În lupta cu cancerul, ați
ghicit! Deci, o actriță băgată în afacerea Facerea
de bine s-a sesizat din oficiu că Stela Popescu ar fi putut fi salvată dar indiferența semenilor ar fi lăsat-o să moară. Adică, dacă cineva s-ar fi prins că
asistă la un AVC, ar fi dus femeia la spital unde, cel mai probabil, cu toate
eforturile, ar mai fi trăit paralizată, poate incoerentă, poate în comă, o
vreme. Ceea ce Stela Popescu nu și-ar fi dorit niciodată!
Da, dar i-ar
fi prelungit viața, ar zice activiștii care salvează, zic ei, vieți. Mai puțin
zîîna care, de data asta, fiind în sala cu zgomot de fond, s-a simțit direct
vizată și s-a rățoit la actrița de mai sus, în legitimă apărare: Nu suntem
doctori!
Zîîna doar
salvează vieți și schimbă destine, nu le știe nici ea pe toate! A, și mai duce
clienți la tratament într-un amantlî… asta, caravanserai, spital turcesc.
Pentru asta, evident, strînge fonduri. De fapt, toată lumea bună a sectei Facerii de bine strînge fonduri de
aproape treizeci de ani dar nu s-a făcut niciodată un audit al acestor donații,
cît, cum, unde și pe cine au salvat ele. Parlamentarii sunt prea murdari ei
înșiși ca să se ocupe de mizeriile altora sau ca să facă un fond special pentru
așa ceva, la vedere, și să interzică speculanților să profite de nenorocirea
altora.
Ce-i drept
însă, AVC-ul este evident astfel subtitrat, fiind greu de spus dacă, în direct și în
vacarmul ăla, te-ai fi prins că el e! Apoi, mai toată lumea e de accord că
Stela Popescu a fost norocoasă pentru că a trăit și a murit cum nu se putea mai
bine pentru ea. Chiar dacă e o pierdere, e o pierdere inevitabilă pentru că
cercetătorii americani încă n-au reușit să învingă moartea deși se donează
masiv pentru asta.
În fine, o
altă discuție - în afară de banalitățile de serviciu repetate de transmițători,
pînă la căderea de calciu a telespectatorilor, despre geniul, măiestria,
îngerii care de acum vor fi distrați de “Stela” etc. - a fost de neratat, propaganda
binecunoscută, subiectivă și jignitoare la adresa unora, despre persecuțiile
comunismului care, de data asta, a avut și moț: în communism, zicea una,
n-aveai voie să rîzi! Înțelegeți, adică generația “comediilor” cu rîsul
înregistrat dinainte pe bandă, ca să știe tot prostul unde-i poanta (dacă e!), prostește
în față generațiile care au trăit istoria în direct. Aceste mortăciuni care ar vinde,
din lăcomie sau frică, și sufletul altora, nu doar pe-al lor, pentru bani și
care fac aprecieri asupra a tot ce li se întîmplă folosind un bagaj de cuvinte
restrîns la vreo cîteva interjecții ca să nu tulbure politically correct-ul impus,
generația care plînge și rîde la comandă creează mituri urbane despre rîsul în communism.
Adevărul e
că, niciodată țara asta nu va mai rîde așa de mult și așa de …rău (nu m-aștept
să înțeleagă ăștia) ca în communism. Asta nu pentru că era bine în communism,
din contră, ci pentru că atunci aveai voie să rîzi iar acum nu!
Mă rog,
propaganda asta a făcut-o pe Corina Chiriac să plîngă dar, nu-i nimic, poate e
un plîns meritat. Poate că meritat este și tragismul situației prin care trec
toți artiștii romîni rămași, după fiecare îngropăciune, să-și plîngă trecerea
timpului sau ștergerea lui de către aceste gume ale istoriei care călăresc acum
publicul. E prețul plătit de norocoșii beneficiari ai talentului exprimat și
admirat, talent înnăscut și nu “făcut”, ultima generație de artiști
liber-cugetători (nu atei, neapărat!) de dinaintea acestei sforțări ridicole de
a induce sfîrșitul lumii prin spălarea creierelor.
E prețul
plătit pentru că au fost și vor rămîne întotdeauna, chiar și atunci cînd nu vor
mai fi decît o fotografie de revistă, pe o bancă, într-o gară, prietenii unui
popor.
P.S. O
prezentatoare a încercat o sugestie către public de genul că ar trebui
respectat dreptul la decență al familiei într-un astfel de moment pentru că
nimănui nu i-ar conveni să fie expus dar, dacă mortăciunile de la C.N.A. n-au
decență, ce să ceri publicului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu