Apoi, ca să nu uit, Planul Marshal, mult invocat acum, a fost succedat, la vremea lui, de reforma monetară. Așa că, cel mai probabil, după ce îi va mîntui pe români trecîndu-i prin secțiile ATI spre locuri cu verdeață… https://freefrompress.blogspot.com/2021/06/pe-noi-nu-ne-salveaza-nimeni.html#more
Nu doar pentru că Ministrul Bode, de la Interne (de unde-i scoateți,
domnule?), ne-a asigurat că ce vedem nu e adevărat, după atentatul mortal cu
TNT de la Arad, cît, mai ales, pentru că s-a votat deunăzi în parlament, tot din
motive de siguranță, legea alăptatului în public. Care ne lipsea mult, avînd în
vedere că noua fiță în știință e că există mii de personae în lume care “au născut”,
deși… nu sunt femei (sunt transexuali, adică). Așa e cînd, după noile norme,
atunci cînd ești defect la cap, te operezi la celălalt pol magnetic.
Deci, putem să rîncezim liniștiți în fața televizorului, lumea întreagă e o lume sigură, de cînd a intrat pe mîinile specialiștilor. Mai ales de cînd am aflat că Bill Gates își face bombă nucleară, nu mai am nici o grijă. Parcă suntem în filmele proaste cu nebunul planetei care umblă cu lădița după el și amenință că ne aruncă în eter.
Dar, România e o țară sigură, nu ne prind ăștia pe noi,
fiindcă, prevenționiști cum suntem, ne vom arunca singuri în aer.
Pas cu pas săltat, în ritm din ce în ce mai alert.
Iar providența ne dă și ea o mînă de ajutor, într-un mod
foarte interesant. Ați observat că, de cînd suntem contenționați în starea de
alertă, incendiile s-au înmulțit pînă au intrat în rutină? Nu sunt provocate
intenționat, deci pare a fi ceva paranormal aici. Un fel de combustie spontană
a crizelor de nervi nedefulate. Fiindcă poporul n-are voie la proteste, procese…
Mai știi ce-o să iasă pînă la urmă…
De-asta, nu mi-aș face probleme în ce privește mobilul
dezvăluirilor din această perioadă, le-aș lăsa să curgă, fiindcă ceva bun tot
va ieși din asta. N-aș bagateliza ieșirea în presă a procurorului care
anchetează fraudarea alegerilor de la Sectorul 1, pe motiv că n-ar fi prima fraudă
electorală și că adevărul nu schimbă primarul. Foarte bine că jurnaliștii vechi
au dezvăluit că inclusiv E. Constantinescu (T. Barbu) și T. Băsescu (M.
Ghilezan) au fost puși Președinți cu acordul contracandidaților care s-au oferit
a se declara învinși! K. Iohannis n-are nevoie de dezvăluiri, el a candidat
singur.
Totuși,
să observăm că niciodată, vreun candidat sau partid n-au manifestat asemenea
simptome de țigle lipsă pe casă, precum această franțuzoaică nesimțită care ne
face cu sîc! (la propriu), din primărie, unde s-a instalat ca-n propriul castel
luat cu japca. Asemenea domniței nespălate, nici afro-Nicușor nu pare mai puțin
părăginit iar în subordinea amîndurora s-au strîns toate gîngăniile pămîntului,
care au infestat Bucureștiul și care vor mai dispărea abia atunci cînd ne va
obliga UE să le mîncăm. Ca să salvăm planeta.
Da,
România e o țară sigură, ca un cuib de cuci bine păzit. Aud că-n rîndul
gardienilor vor intra și idioții informați din știrile scoase la produs,
care cred că s-au “imunizat” dar și că pot fi infectați de cei care nu acceptă
vaccinul. Un anti-gripal, nu altceva, altfel nu li s-ar prescrie doar paracetamol, celor care
au manifestat simptome de gripă, dintre cele mai grave, imediat după vaccinare.
Deci, da, adevărul ar fi foarte important pentru noi, la fel
ca niște soluții corecte la procesele pandemiei, și asta pînă-n iarnă, cînd vor
începe iar să ne recicleze ca pe deșeuri.
Cine crede că se află prea “sus”, ca să pice în mîna sigură a pandemiștilor, n-a fost atent.
Fred Singer: 1924-2020
“Opinia
generală că absolut totul, inclusiv economiile, trebuie sacrificate ca să
învingem coronavirusul este o resuscitare a vînătorii de vrăjitoare din evul
mediu; sacrificiul pare a fi mult mai important decît găsirea unei soluții
eficiente care să rezolve problema. […] Aceste țări se vor trezi că sunt
incapabile să susțină financiar sistemul de sănătate, poliția, armata și, fiind
atît de slăbite, vor fi invadate de alte țări și șterse de pe harta
lumii.”
“About 5.6% of U.S. adults identify
as LGBTQ”; “'not all pregnant people are women.” https://us.yahoo.com/news/gave-birth-love-children-want-131522651.html
Masca e o chestiune de orientare politică, democrați,
republicani https://us.yahoo.com/news/many-workers-change-mask-policy-175334774.html
“JERUSALEM (Reuters) - Israel's Health Ministry said on Tuesday it had found the small number of heart inflammation cases observed mainly in young men who received Pfizer's COVID-19 vaccine…” https://us.yahoo.com/news/israel-sees-probable-between-pfizer-223442230.html
“„Sexul
versus Barza” nu este fitecine. A avut o prezență remarcabilă la protestele
#rezist și tocmai de aceea a fost aleasă la dezbaterile despre reforma în
justiție. Lui Stelian Ion…” https://www.national.ro/politica/reforme-cu-sex-in-justitie-722746.html
Aseară, cel puțin unul dintre dobitoacele voluntare ale
ecranului cu cablu-nfipt în dos, combătea spasmodic… https://antipresa.blogspot.com/2021/05/relaxare-arafat-arunca-bomba.html#more
“This type
of research carries such a risk of causing a pandemic that the Obama
administration paused funding for gain-of-function experiments in 22 fields in
2014, including those involving SARS, influenza and MERS.” https://www.theaustralian.com.au/world/anthony-fauci-backed-virus-experiments-despite-pandemic-risk/news-story/3c604681cfcbfeda88bac25e372a1b8a
“Eurovision: TIX, Tourettes and mental health” https://www.bbc.com/news/disability-57187712\
Apropo de
“sănătate” - „Camuflată”
cu mască și cu șapcă” Beatrice Mahler “s-a întâlnit cu Sorin Oprea, și el
manager, dar al unei televiziuni online, SănătateaTV.ro.” https://www.cancan.ro/beatrice-mahler-s-a-echipat-ca-omul-invizibil-pentru-o-vizita-secreta-20429146
“Până atunci însă, Mahler va trebui să explice procurorilor de ce nu a declarat în declarațiile sale de avere și în declarațiile depuse la Agenția Națională a Medicamentului sumele primite de la companiile farmaceutice.” https://www.comisarul.ro/articol/hopa!-vedetuta-beatrice-are-problemute-la-dosar_1225197.html?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery
https://www.comisarul.ro/articol/risc-de-reinfectare-redus-timp-de-cel-putin-10-lun_1231443.html
“„Trecutul,
prezentul și viitorul trebuie să existe, pentru că trecutul și viitorul meu pot
fi chiar acum observate de altcineva”, spune paradoxul EPR.” https://evz.ro/viitorul-este-predeterminat-paradoxul-epr-horoscopul-lui-dom-profesor.html
“Armata
canadiană este afectată de mai multe luni de o serie de anchete cu privire la
înalte cadre militare suspectate de…” https://evz.ro/ce-ascundea-coordonatorul-campaniei-de-vaccinare-din-canada-generalul-risca-ani-grei-de-inchisoare-pentru-faptele-sale.html
“Oricum nu aveți de ales. Asta e. Nu va lasă HQ? Atunci ar fi cazul sa demisionați pentru ca oricum business-ul se va duce dracului rapid.” https://www.stiripesurse.ro/andrei-caramitru-someaza-multinationalele-din-romania-trebuie-sa-cresteti-salariile-accelerat_1790169.html
1,7 mld.
euro pentru proiecte inexistente de cogenerare https://www.zf.ro/companii/ascunde-piata-energie-consumatorii-au-platit-facturi-1-7-mld-euro-20076384
“Acesta pare să fie rolul atribuit lui Macron de mentorul său Jacques Attali, consilier al ultimilor cinci preşedinţi ai Franţei şi cel mai important teoretician cunoscut al guvernului mondial.” https://inpolitics.ro/in-cautarea-frantei-pierdute_18448821.html
“Suntem țara
în care pădurile sunt decimate de tăieri ilegale și în care politicienii se
prefac că le plantează la loc…” https://recorder.ro/o-minciuna-cat-o-tara-adevarul-din-spatele-celei-mai-mari-campanii-de-impadurire/
“Fărâmiţare
care, odată cu islamismul şi cu hoardele din periferii, provoacă separarea
multiplelor parcele ale naţiunii pentru a le transforma în teritorii supuse
unor dogme contrare Constituţiei noastre.”
https://inpolitics.ro/rezervistii-provoaca-o-criza-politica-majora-in-franta_18448744.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu