Un loc inţesat de jurnalisti, politicieni, analisti,nimenisti etc. insirati pe scaune incomode in care-ti trece os prin os mai ales daca nu te ridici după ele toata ziua. Se anunţă o zi plictisitoare, ca totdeauna. Fiecare stă in asteptare ca la montaj artistic cu poezioara invăţată şi cu mintea relaxata, pregătită să dezbată apa in piuă. Intr-un colţ se afla un televizor la care butonează un copil.
- Un pic… dde atentie, suntem in direct si vă invit să incepem această şedinţa în grup cu ştirile zilei. Să incercăm să fim imparţiali. Prima informaţie …
-Domnul Băsescu este in spatele acestei informaţii pentru că are la dispoziţie Serviciile Secrete. Este, de asemenea şi-n faţa ei pentru c-a ieşit public să-şi spună părerea. De fapt el este interfaţa dintre public şi presă pentru că iese tot timpul să explice legi, situaţii subminând astfel autoritatea presei.
- Bine, domnule. Ii rog pe cei care au ceva de spus in continuare să facă pauză la virgula şi să se oprească la punct. Nu invers. De asemenea nu mai schimbaţi accentul iar daca rostiti ceva in engleza nu mai ch…ch…ch…iti, poate se uită si elevi la noi, să nu le stricăm educaţia. Acum, că tot e ora patru, să îi invităm pe cei doi amfitrioni, Laura Chiriac si Cosmin Prelipceanu, mă iertaţi că nu prea pot s…să vă deosebesc, aveţi vreo ştire d-aia breaking news?
-Sigur că da, spun ei intr-un glas, azi dimineată reporterii noştri l-au surprins pe Traian Băsescu spunându-i cuiva la ureche cuvintele “…nenorocim populaţia…”, aşa că ne-am gandit să informăm corect poporul că va fi nenorocit. Doamna Câmpeanu ,ce credeţi că a vrut să spună D-nul T. Băsescu cu nenorocirea populaţiei?
-Eu nu cred,zău, că e aşa .Aţi văzut doar că se referea la inflaţie: adică să nu mărim inflaţia că nenorocim populaţia…
Toata expresivitatea androginică a moderatorilor stă acum in uitătura lor furioasa şi-n cotul aşezat ameninţător pe masă. Ca totdeauna, cei doi gesticuleaza fără nici o legătură cu subiectul, doar cu intenţia de a-ţi băga telepatic degetele in ochi.
-Da’, ia spuneţi, doamnă, ce-a facut PNL-ul cu banii de-a rămas aşa o gaură in buget?
Doamna a incercat să spună ceva dar D-nul Tudose a simţit nevoia să intervină:
-Haideţi să ne calmăm şi să trecem mai departe. D-nul Ursu, ce subiect deosebit aveţi de discutat?
-Eu vreau să-l intreb pe D-nul Patriciu ce părere are despre faptul ca Traian Băsescu “s-a luat” de Banca Natională?
-Eu nu discut politică v-am spus inainte să mă chemaţi.
-Ia uite la el! Da ce, noi suntem proşti? Crezi că invitaţii discută despre ce vor ei? Păi, daca-i aşa,ia spuneţi Domnu’ Patriciu, de ce sunteţi uns cu namol de Marea Neagră?
-Când m-aţi chemat aici mi-aţi spus ca subiectul e criza, eu n-am venit aici să discut despre Traian Băsescu.
-Pai ce să facem dom’ne daca vin ştirile peste noi, zice Prelipceanu.
-Gata, gata. Să trecem la D-na Dragotescu. Spuneţi-ne D-na Dragotescu v-aţi mai tratat dependenţa de shopping de second hand?
-Domnule, ca să scapi de o dependenţa trebuie mai intâi să cazi in ea. Aşa că eu cumpăr, cumpăr, cumpăr. In ultima vreme e foarte greu pentru ca il văd pe Traian Băsescu la toate băile de muţime chiar şi la magazin.
-D-na Dragotescu, nu faceţi greşeala să inlocuiţi dependenţa preexistentă cu o altă obsesie!
-Dar eu asta visez,asta pictez. Âu, a fost cutremur? Doamne, ce m-am speriat! Noroc ca noi, jurnaliştii iar am fost nişte eroi şi-o s-avem cu ce ne lăuda. Alo, domnu’ Mărmureanu, credeţi că Traian Băsescu a provocat cutremurul?
-Va rog să nu exageraţi,cutremure de trei grade sunt in fiecare zi. Nu stiu de ce faceţi atâta caz.
-Vreau să spun cutremur in PDL sau nu vă ocupaţi dv. cu astea?
Din nou domnul Tudose este nevoit să intervină atrăgându-i in acelaşi timp atenţia domnului Buşcu că iar işi ţine mâna pe picior in felul acela narcisist, ca să spunem aşa. Domnul Buşcu era in convalescenţă după şocul produs de Traian Ungureanu care “a trecut de partea lui Băsescu”. Acum incerca să convingă pe cine nu reuşea să se retragă la timp, ca domnul Crin Antonescu are discurs si şanse de a ajunge preşedinte.Ca să-şi intreţina pasiunea umblă cu defibrilatorul la el ca să-i resusciteze amintirea fiindcă toată lumea pare să uite de el imediat ce dispare după “sticlă”.
Domnul Tudose îsi aruncă ochii roată să vadă cine nu s-a înscris la cuvănt şi zice:
-Domnule CTP, si-n toată incăperea creşte brusc presiunea atmosferică, incepuse si să ploua iar cerul s-a luminat de-un fulger. Domnul Tatulici a spus ca el nu face politică de caţei aşa ca s-a ridicat şi s-a dus la geam, era prea apasator. In dreptul geamului era o staţie de autobuz cu copertină. Noroiul, canalizările refulate si uneori lumea prea pestrită pentru un nivel minim de civilizaţie dădeau unul din putinele momente cand te bucurai ca ai masina. Domnule CTP, la ce va gân…gândiţi, la nemurirea sufletului?
-Nu dom’ne, ar fi vetust şi de sorginte comunista. Mă gândeam ce trebuie să facă omul in viaţa asta pământeana şi cam laică, ca să-i ajungă cadavrul moaşte.
Abia acum s-a declanşat tunetul anunţat de fulgerul de mai devreme şi Corina Dragotescu iar s-a speriat şi şi-a adus aminte de cât de părăsită s-a simţit ea in iarna aia când a nins o singură dată in Bucureşti si Videanu n-a vrut să iasă în stradă să fie alături de oameni. A şi zis atunci că l-ar fi preferat pe T. Băsescu fiindca el n-ar fi ratat ocazia să socializeze.
-Văd că v-ati upgradat. Vreti să ne speriati? Mai bine uitaţi-vă la un thriller. Dacă stiam aşa,d-nul Popescu…Mai bine aveaţi o problemă cu D-nul Băsescu. Sau aveţi? Toate privirile s-au indreptat spre el pline de speranţa.
-Dom’ne eu n-am o problema cu Traian Băsescu…
-Nici noi,nici noi, au zumzăit cu toţii.
-Vă rog să nu mă mai intrerupeţi. Credeam că toată lumea a băgat de seama că nu-mi place. Că-mi vine câteodată să…
-Order! Order!. Cine vrea să-şi refacă machiajul sau altceva, acum e momentul să luaţi o pauză. Suntem prea mulţi oricum. Domnule Hurezeanu, vor mai fi emisiuni…
-Vroiam doar să spun un lucru: capitalismul nu e perfect pentru că nimeni nu e perfect. Dar să ştiţi că americanii au grad de comparaţie pentru superlativul absolut. Vă rog, domnul Popescu…
-Dom’ne de cand Adrian Năstase ne-a dezamăgit pe toţi pierzând alegerile si am rămas doar cu antipatia pentru Traian Băsescu, balanţa s-a dezechilibrat. De când a ieşit Obama preşedinte mă simt mai bine. Pentru că vedeţi, eu trebuie să echilibrez simpatia pentru o persoană cu antipatia faţă de alta şi invers. Totuşi preşedintele Băsescu trage prea mult în jos de talgerul lui. Din cauza lui mă bântuie o intrebare: daca poporul ăsta in integralitatea lui vrea să se facă filosof, de ce se pune, dom’ne, Traian Băsescu contra?
Toţi au rămas pe gânduri neştiind ce să răspundă. Domnul Tatulici privea o adunătura de tineri”filosofi” imbrăcati in junk-uri shoppinguite din târguri si oboare, că vorba- aia, ce rost are să te-mbraci de la Viviene Westwood când poţi s-arăţi a căutător in gunoi şi cu bani mai puţini. In leşteava din stradă, pe fondul unei muzici care orăcăia din telefon, se transmitea realitatea insăşi nederanjată de coşurile de gunoi pe care nu le goleşte nimeni niciodată şi sigur nepreocupată de salvarea balenelor. Era un fel de cooing autohton unde doi baieţi încercau să atragă atenţia unei fete: unul chema un câine la el… să-l scuipe,ce credeaţi, iar celălalt o-ntreba pe reprezentanta sexului frumos dacă vine unche-su in dormitorul ei s-o pipaie prin locurile pe care le indica el spre exemplificare. Ea, se-nţelege, rădea ca proasta gândind probabil că trebuie să existe undeva un viitor mai bun: un bătrânel cu pielea moale si cardul indestulător.
Ziua era pe sfărşite, timpul trecuse degeaba şi măcar niste concluzii trebuiau trase. Domnul Tudose face o ultimă incercare:
-Totusi, de ce vorbiţi toată ziua de Băsescu. N…nu e sănătos. Care e cauza …
-Pentru că publicul vrea să-l vada la televizor, e simplu.
-Toata ziua,doamna. Asta-i tortură, unde aţi invaţat-o?
-La Adrian Păunescu. El le făcea aşa la cenaclu pe stadioane. Dacă el anunţa o melodie si lumea cerea alta el o punea pe aia până când publicul îl implora să revină la propunerea iniţiala. Eu nu sunt aşa de rea dar mă doare sufletul când unii cumpăra ziarul nostru spunând că-l iau pentru carte, zice ea cu o “impostatie” de limba muiata-n miere...cu o cu lămâie. Noi vrem să conducem, ce Dumnezeu, că d-aia suntem a cincea putere…
-A patra, dom’ne, ce naiba.
-Âu, da? Da’ de ce am zis eu a cincea?
Nimeni nu mai avea chef s-asculte, mai ales că se făcuse o zăpuseala insuportabilă pentru că nu mai erau bani nici de aer condiţionat iar geamul nu putea fi deschis că se făcea curent. Ăla mic devenise şi el agitat şi, ca un copil care descopera prima data un cuvânt urât dar care-i place cum sună, repeta intr-una: “Băse”, “Băse”, “Băse”. Deşi s-a retras la un moment dat de la această şedinţa de presă în grup, domnul Cristoiu se întoarce nervos şi-l apucă pe cel mic de urechi spunându-i:
-Da’ mai lasă-mă dracu’ cu Băsescu al tău ca eu trebuie să discut subiectele la zi că d-aia am învăţat mai multă carte decât tine!
Ăla mic nu se dădea dus şi, de necaz, a-nceput s-apese pe toate butoanele telecomenzii cu o mâna iar cu cealalta incearca să facă o maşinuţa să meargă cu 200/h unde n-avea voie decât cu 130; asta la noi in tară, ca in străintate n-avea el atâta tupeu.
-Să dăm legatura la Meteo, zice o speakeriţa, să vedem daca plouă.
-Se poate, doamnă, o vedeta ca dv. să nu-şi dea seama că apa asta care curge pe geam nu e de décor?
-Vai, domnule, zice ea ducându-si mâna la gură, mă faceţi să râd.
-N-o faceţi să râdă, s-au auzit mai multe voci.
-Pot să mai zic si eu ceva, să-mi termin idea, zice domnul Popescu.
-Am vrea si noi să vorbim despre criză. Numarul şomerilor creşte in fiecare zi…
-Din păcate spatiul de emisie s-a terminat, spune o moderatoare cu dinţii strânşi să nu-i cadă prunele din gură. Mâine, doamnelor si domnilor, vă aşteptam cu alte subiecte interesante şi noi…
-Ca doar n-o sa iesim pe teren? Apropo, de unde să cumpărăm nişte E-uri sau hormoni de creştere pentru rating?
- Mai bine nişte publicitate de la guvern.
-Bâ… bâă…bâ…bunăoara…tuşă de final.
-Aveţi dreptate. E atât de inutil! Domnul Tudose hotăreşte să taie nodul gordian, că de desfăcut… si deschide fereastra. Spaţiul deschis si atmosfera incărcata de current, continuu, alternativ, etc. dau ghes vocilor interioare:
-Eu sunt mogulul vostru. Eu vă fac rating. Adica eu vă fac, eu vă termin. Ziarişti împuţiţi, insultă, insultă etc.
Joi, 9 iulie, 2009
Ieri un copil de doi ani şi ceva a căzut intr-un puţ american. O întâmplare pe care am mai văzut-o, din nenorocire. C.Prelipceanu şi L. Chiriac s-au deplasat la faţa locului să mănance şi ei o paine deşi, la drept vorbind nu le-a ieşit nici de un posmag. Repetau intr-una aceleaşi câteva fraze: familia n-avea curent electric şi tatăl “a părăsit-o pe fetiţă” ca să-şi incarce mobilul prin vecini; deşi familia e săraca copiii sunt bine îngrijiţi (ăştia cred că numai ei se spală);aici se află echipe de salvatori, echipaj Smurd, familia e săracă, săracă,săracă… şi ăsta a devenit un leitmotiv pe toata transmisia. Dumnezeu ştie de când transmiteau ei acelaşi lucru. In acelaşi timp deasupra dezastrului bâzâia elicopterul Realităţii şi din el transmitea, nu contează cine, aceleaş platitudini.
Deznodămantul e trist pentru toată lumea dar sfaşietor pentru familie. Cei care au avut un eveniment tragic in familie ştiu cum e. Numai ăştia din televizor ori sunt clonaţi ori extratereştrii ne-au invadat planeta. Finalul tragic a lăsat reporterii cu subiectul nedezvoltat după tipic: noi v-am transmis in direct şi-n exclusivitate, ia spune tu, cutare, cum v-ati mobilizat,sacrificat, am salvat, nimicuri,etc. şi alte laude de sine de care nu pasă nimănui
.Era vreo cinci şi pănă la şase n-aveau cu ce umple timpul, in plus ei n-ar scoate mai mult de două vorbe nici dac-ar transmite un cutremur din China. Au mai repetat de câteva ori ceea ce noi vedeam pe ecran şi pricepeam mai bine ca ei, după care ne-au spus că ei înţeleg că familia este îndurerata şi de-asta n-o intervievează imediat ce le-a fost luat copilul mort din curte. In plus, după cum tot ei ne-au spus, jandarmii s-au aşezat pavăză să nu dea presa năvală. (Bă, voi sunteţi sănătosi?) După asta ne-au adus aminte că e vorba despre o familie săracă şi de data asta au adăugat şi neinstruită (faţă de ei nu cu foarte mult) apoi vedeta Laura a spus din nou că le respectă intimitatea şi îi lasă să se “bucure” dacă se poate spune aşa, după care s-a corectat că probabil îi ieşiseră ochii din cap lui Cosmin şi-a zis că nu e un cuvant potrivit(nu,zău!)
A mai spus că jurnaliştii nu se pot apropia(dacă nu erau jandarmii vă daţi seama că-i tăbărau), deşi presa le-a fost de ajutor pentru că datorită ei s-au mobilizat autorităţile. De atâta ajutor să ai tu parte!
Live and let live! Libertatea de conștiință e mai importantă decât libertatea de exprimare!
Pagini
- Anti-revista pentru femei. Castrarea chimica a pedofililor.
- Poezie nu e
- Despre Pandemie: Priviți în spatele cortinei! - “M...
- Violența sexuală, problema pornografiei
- Totul despre pandemie, Coronavirus.ro
- Dorel Jurnalistul
- Pedofili globali
- O lume nebună, nebună… pandemie, pedofilie ș.a. Foto
- interviul care rezolva conditia umana
- Dicţionar
- Dl. Morbos. 8 Martie. Ziua femeii IV
- Pansamentul alb
vineri, 10 iulie 2009
A cincea roata de la caruta
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu