Prima pernă de sub fundul poliţiei trebuie să fi sărit atunci cand s-a aflat că şoferul era upgradat la agent-şef ca să ia un salariu mai mare. Că d-aia sunt poliţiştii mulţi şi totuşi puţini. Apoi, informaţiile compromiţătoare la adresa Poliţiei în general şi a secţiei 14, în special au început să se strângă laţ în jurul celor care au atacat Palatul Cotroceni cu “javrele ordinare”.
Soferul-agent şef de poliţie avea un C.V. de bagabont: mai multe dosare penale, reclamaţii de la vecini, internare la psihiatrie, era cunoscut în tot cartierul că şi-a terorizat familia şi pe clienţii salonului de coafură, unde a ameninţat, inclusiv, că se dezbracă. Asta ca s-o lase pe nevastă-sa fără serviciu, în ideea că, fără mijloace de trai, s-ar putea întoarce să se prostitueze în patul conjugal. A făcut, la randul lui o reclamaţie împotriva unei persoane după o şmecherie pe care poliţia o practică, anume, dacă cineva îţi face o reclamaţie îi faci şi tu alta iar poliţistul îl cheamă p-ăla şi-l ameninţă.[1] După toate aceste semne de bună purtare, era normal ca şoferul să primească permis de port-armă pentru un pistol la care nu oricine are voie, un Glock 9mm şi 19 gloanţe. E un pistol pentru oameni harnici, care n-au timp de pierdut. Noroc că ăsta n-a nimerit în cap decat de aproape!
Cum o nenorocire nu trece decat cu o altă nenorocire, presa a făcut consiliere psihologică forţată soţului casieriţei şi unei angajate care atunci aflase despre crime. Soţului casieriţei s-ar putea să-i fi făcut un bine, pentru că omul şi aşa nu ştia cum să se ducă acasă unde îl aşteptau o fată şi doi bătrani iar vreun psiholog n-am văzut prin preajmă. Ruşine să le fie!
Dar, pe femeie, au terorizat-o până la tortură, vreo cateva ore, pentru că faza pe care am văzut-o era înainte de opt seara. B1, a transmis în direct cum jurnaliştii, ca nişte caini în călduri, o miroseau şi-o împungeau cu microfonul pe biata femeie care se plangea că îi este rău şi dădea să scape din încercuire. Ca să-i taie orice speranţă, o colegă de-a d-lui CTP i-a şuierat printre dinţi, calm-ameninţător: Staţi un minut, doamnă, să nu v-alergăm noi p-aici! Atunci femeia disperată a zis: Lăsaţi-mă în pace, că mi-au murit două colege!
De cand ne-am pricopsit cu libertatea presei am pierdut, de fapt, tot.
Seara, Laura Chiriac n-a putut să oprească ceea ce tot presa a iniţiat odată, şi a încheiat emisiunea într-o demenţă: liderul de sindicat miliţienesc Coarnă şi încă unul care nu se vedea puneau crimele pe seama lui Băsescu şi a reformei. Asta după ce-a bătut campii vorbind despre agentul de comună care nu ştiu ce n-are. In realitate poliţiştii cinstiţi vor reforma dar, din păcate, am înţeles că PDL-ul n-a făcut-o!
In sfarşit, C. Striblea a abordat subiectul cel mai important şi anume: de ce să aibă românii arme? Binenţeles, Prigoană, ca toţi bogaţii, consideră că e normal să aibă pistol pentru autoapărare, ceea ce este o prostie copilărească. Am văzut toate crimele după Discovery şi toate filmele avocăţeşti sau după cazuri reale. Mai mult de două n-au fost cazuri de autoapărare. In primul rand, pistolul se ţine în alt loc decat se ţine muniţia. Pană te duci tu să iei gloanţele, apoi să încarci pistolul se-ntamplă că ori intrusul fuge ori ţi-a luat gatul. Bogaţii ăştia se joacă de-a pistolarul doar aşa fiindcă sunt infantili, nu că le-ar folosi. In plus, foarte des cad victime membrii familiei.
Pentru drept de port-armă cred c-a militat A. Năstase, că era colecţionar. Alt snob care a produs o tampenie criminală. Cu timpul, o s-ajungem să vorbim cu poliţiştii cu arma îndreptată spre noi pentru că omul se poate aştepta la orice într-o lume plină de pistoale. Ceea ce, unul ca Prigoană, ar considera normal, tot aşa cum crede c-ar trebui să fie instruiţi copiii să se trantească la pămant cand văd o armă. De fapt, ar trebui să dispară toate armele de la civili, e anormal să ai pistol pentru că e prea uşor să omori cu el.
[1] Aşa s-au dăramat pereţii în blocuri: oamenii făceau reclamaţie la Poliţie iar poliţistul protector al demolatorului, îl învăţa să facă, la randul lui reclamaţie pentru insultă semnată ca martori de lucrători din casă. Fie că reclamaţia le dăuna locului de muncă, fie că se speriau de amendă, oamenii renunţau şi vecinul zguduia tot blocul luni de zile pană dărama pereţii de beton. La următorul cutremur ştim cui să mulţumim cu limbă de moarte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu