A început școala, în sfârșit, mai târziu decât în UE, că nu
ne face nouă nimeni program, într-un cor de campanie electorală pe fundal de
slujbe religioase și vorbe.
Starul acestui eveniment, indifferent câți figuranți și-au
bălăngănit lipsa de talent, a fost Ecaterina Andronescu, o cucoană
comunistoidă, prefăcută și fixistă până la pathologic. In loc să fie în centrul
atenției copilul începerii școlii, găinușa moțată, ordonată pe dinafară dar cu
un stol de păsări nebune sub bentiță, a rulat toată ziua pe ecrane ca o zână
bună salvând bobocul de clasă pregătitoare. Spre seară, pentru că Becalii era
ocupat iar Ceaușescu era la machiaj, a poposit la postul improvizat RTV, unde
s-a întâlnit cu marea ziaristă specializată pe văicăreală Drăgotescu. Mai
exact, mincinoasa doamnă a învățământului românesc, a profitat de ocazia de a
împăca un copil care plângea, ca mulți copii în prima zi de școală, pentru a-și
justifica ideea fixă de a desființa clasa zero. Sigur, ea spune că o duce la
grădiniță pe motiv că sunt prea mici copiii să stea laolaltă cu găliganii ăștia
de-a opta care, cum zicea și talk-show-ista Corina, se pipăie, fumează și cine
știe ce-or mai face! Un an mai târziu, e cu totul altceva! Copilul trece déjà printr-o
perioadă inițiațică ce-l pregătește pentru fumat și alte chestii.
Maștera deghizată în zână a fost susținută de primul
ministru devenit pajul ei de când i-a luat plagiatul ca cu mâna. Ponta Mitomanu
a apărut la începerea anului școlar ca să spună ce mult preț pune el pe
profesori, mai puțin pe cei care nu-i acceptă doctoratul, și să anunțe, desigur,
desființarea clasei pregătitoare. De parcă asta era treaba lui!
Si Mazăre s-a dus să sperie copiii într-o școală, îmbrăcat
într-un fel de aviator de operetă, cu ochii mijiți de sub operațiile estetice
și abia abținându-se să nu le vorbească elevilor despre”călăreală”. Tot cadou
de început de școală a fost și votarea bacalaureatului professional prin care
miniștrii Marga și Antonescu își acoperă, în continuare, rațarea criminală a
viitorului acestor copii prin desființarea școlii profesionale. Spre seară, Sova, copilul prost de familie
bună, a primit și el în dar de la jurnalistul Prisecariu, dovada că, la fel ca
minciunică Ponta, și-a trecut în CV un masterat pe care nu l-a făcut. Doar
Bagabontu’ de Interimar a lipsit din peisajul infestat!
Au fost tot la începerea școlii, deși n-ar fi trebuit, preoți
însoțiți ici și colo de câte o soprană improvizată care cerceta partitura și
cânta Domne Miluiește! Sigur am fi lipsit
în prima zi de școală dacă ar fi venit partidul și popa!
Stiristele și reporterii de teren au ieșit și ei în evidență,
deși nu e ceva nou, prin inversarea punctului cu virgula și prin greșeli de
exprimare pe tot parcursul zilei. Pentru
Dumnezeu nu mai puneți “și” în loc de “nici” și nu mai folosiți proverbe și
expresii populare, pentru că nu știți să le puneți în context!
In concluzie, prima zi de școală a fost despre cum ministra
născută cam odată cu plaga comunismului și
la fel de ambițioasă nu va lăsa nici un lucru la locul lui,
ca să nu mai existe urmă de Funeriu în educație și să se simță și sticleții de
sub banta ei bine. Cât despre copii, care cu pile se va angaja la stat, care nu
va pleca din țară. Indiferent cum o fi, meditațiile, acatistele și ratingul vor
merge înainte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu