marți, 11 septembrie 2012

PRESEDINTELE S-A INTORS. LOVITURA DE STAT CONTINUA.



Presa, care s-a distrat foarte bine pe suspendarea asta, care-n concediu, care făcând rating din îngropăciunea democrației, n-a rămas cu sechele și continuă petrecerea. B1, de exemplu, a găsit de cuviință să facă un filmuleț cu Crin Antonescu, rămas șef al Senatului, care a început serviciul cu un liber urmat de o suspendare a ședinței din motive tehnice, mai exact, nu-i funcționau microfoanele. Motive de râs pentru toate televiziunille, de altfel.

De fapt, presa, în loc să critice, a făcut atâta bășcălie de ăsta încât până și lui a început să-i placă iar publicul să se obișnuiască. In fond, acest nimeni s-a ales cu un foarte mare avantaj: notorietatea.

Obișnuiesc să spună înțelepții nației din televizor că, deși România se află la vre-o 20 de ani distanță de alte democrații, românii ard etape. De 22 de ani tot ardem etape împărțind minciuni și șpăgi în stânga și-n dreapta ca să intrăm mai repede la doctor, la școală sau în Uniunea Europeană. Si dobitocul care s-a înfipt în fruntea statului a ars etape dar, pentru că n-a înțeles nimic s-a întors de unde a plecat la fel cum ne tot întoarcem și noi. D-asta nu e nimic de râs!

Papagal superficial și Fruieră-Vânt cum e el ne-a dat o lovitură de stat de, mai avea un pic și ne arunca de pe harta Europei. Apoi s-a dus,  țanțoș, la Cotroceni unde, doar în prima zi i-a stat cravata cum trebuie apoi s-a relaxat și a început să se poarte ca un bagabont, l-a numit pe președintele ales “cetățeanul din garaj”, pe cei care n-au votat i-a trecut la “morți” iar pe românii din străinătate i-a descetățenit cu reproșul că aceștia n-ar plăti impozite în țară. Tupeu de porc din partea unuia care, toată viața, n-a făcut decât să fenteze orice fel de efort!

Si lovitura de stat încă nu s-a terminat chiar dacă președintele a fost repus în funcție. Zilele astea, cei doi dilii au cerut chemarea la ordine a procurorilor de către Parlament adică au cerut un abuz. Asta pentru că Parlamentul, cea mai mare rețea de interlopi a neamului, a girat lovitura de stat și cei doi își permit să se tragă de șireturi cu aleșii.

In timpul ăsta, deținutul Adrian Năstase dă indicații din pușcărie și îndeamnă la luptă! Dacă nici ăsta nu e cartel infracțional atunci, ce e?

In legătură cu “comedia” nesfârșită din țara tabloidă se tot face trimitere la Caragiale, cu o falsă autocritică dar, în același timp, toată lumea e de accord că personajele din zilele noastre nu sunt așa simpatice. Poate pentru că, totuși, Caragiale o avea un umor serios nu bășcălios așa cum l-am interpretat noi!

Povestea odată Dem Rădulescu, actorul cunoscut mai mult pentru rolurile de comedie, că se întâmpla uneori, când intra în scenă, oricât de serios ar fi fost personajul pe care-l juca, un prost din sală să pufnească în râs. In felul ăsta, “personajul” își revenea cu greu în simțiri iar “piesa” ieșea deteriorată.

D-asta, ar fi bine să nu râdem până nu se termină gluma și chiar și atunci, doar dacă o înțelegem!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu