duminică, 2 decembrie 2012

INTERVIUL LUI ION CRISTOIU CU VALERIU ZGONEA




Valeriu Zgonea, șeful Camerei Deputaților de la lovitura de stat încoace, ni s-a arătat, prin intermediul presei, ca un individ mediocru, insipid, parvenit, un inginer, de formă, făcut din muncitor, la seral.

Nici stânga, nici dreapta presei n-a dat doi bani pe personajul apărut în vară iar noi îl aveam în ochi doar în postura în care țopăia bucuros după ce a primit avizul consultativ al Curții Constituționale înainte de Suspendare. Oricum,  Antonescu anunțase déjà că parlamentul va continua ce a început și fără avizul Curții. C-așa e el, discursolog!

 

Aseară, la sfârșitul zilei naționale a fiecărei televiziuni în parte și a poporului lor, la ora 23:00, Ion Cristoiu s-a prezentat la B1 cu un interviu cu Valeriu Zgonea. Așa am aflat că, mama intervievatului, directoare la o întreprindere, l-a cadorisit pe fi-su cu un post de muncitor necalificat drept răsplată că n-a luat la facultate și, pentru că părinții nu-i dădeau bani de buzunar cât să huzurească, așa cum se întâmplă cu odraslele proaste din zilele nostre, Valeriu Zgonea a ales să meargă la facultate la seral. Varianta “filosofilor” de presă, dân dreapta, e că Zgonea e doar un lăcătuș mechanic iar facultatea, și aia de construcții, ce urât!, a făcut-o în doru’ lenii la seral unde, vorb-aia, numai proștii se duc…ce mai, oribil! Presa, mai ales de dreapta e, în general, “filozoafă” adică absolventă de facultăți de journalism, comunicare și alte chestii umane pentru care matematica e lăsată raselor  inferioare. D-asta, matematicienii olimpici pleacă din țară iar “filosofii și filologii” rămân, pentru că, la câtă presă e și cât eter, ambele  infinite, nu-ți mai trebuie decât un pahar cu apă să faci servici’.

Ion Cristoiu însă, care, la momentul ăsta, e singurul journalist, i-a luat un interviu în toată regula președintelui Camerei Deputaților pe care, de-acum, pot să-l sufăr.

Astfel, am aflat că Valeriu Zgonea e un tip intelligent, pasionat de trenuri și căi ferate, cu idei despre cum ar trebui pusă pe picioare infrastructura asta, despre care toată lumea știe  că a fost distrusă în favoarea firmelor de transport, un politician informat și interesat în legătură cu fondurile europene în domeniu, comerțul și locurile de muncă ce s-ar creea din punerea pe picioare a transportului pe căi ferate  dar și de politica externă. Sigur, doar specialiștii ar putea să spună dacă are dreptate sau nu dar pentru asta, ar trebui ca, vreodată, în secolul nostru, un journalist să-l invite într-un interviu cu un alt profesionost.

Una peste alta, aseară, cine n-a apucat să schimbe canalul pe Discovery a putut să vadă, în loc de politicianul USL-ist bolborosind propagandă anti-Băsescu, un om intelligent care, dacă ar avea ocazia, ar putea să miște lucrurile inginerește, adică, pe bune, pentru că trăncăneala nu mișcă nimic.

Deocamdată, până când s-o face loc în clientela politică și pentru un profesionist la Min. Transporturilor care să se ocupe de căile ferate, Valeriu Zgonea va mai apărea în presă doar rostogolind în grabă cuvintele de interes național: “Pe procedură! Pe procedură!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu