miercuri, 30 ianuarie 2013

REVELION




IN FIECARE ZI E REVELIONUL

Nu știu alții cum sunt dar noi am sărit peste sfârșitul lumii și-am pus de “un nou început” în același décor, cu aceleași personaje și turnând aceeași scenă la infinit pe fundalul unor imagini care se derulează fără nici o legătură cu noi, lăsând impresia că ne mișcăm odată cu acțiunea filmului.

Spectacolul a fost reluat la sfârșitul anului trecut pe care românii l-au petrecut cu aceiași Vadim, Becalii și cu turnători și profitori rămași cu nesimțire în tagma “vectorilor de opinie” chiar și de Revelion (vezi Paula Iacob). Apoi, începutul de an nu se poate urni la noi decât cu alte revelioane și aniversări între care Zilele Dictatorilor sunt déjà tradiție în presă. Campania dementă de reabilitare a “dictatorului bonom”, cum a fost numit la RTV, este o reluare, la nesfârșit, a aceleiași idei fixe promovate încă din “90, cum că Sinistra era rea dar Odiosul era bun. Sinistra înjura servitorii dar Odiosul regreta că n-a adus niște bomboane copiilor care l-au așteptat în frig, până târziu în noapte, ca să-l ovaționeze.

marți, 22 ianuarie 2013

CAZUL MELANIA RENGHEA




GHEORGHE BARBU-beat la volan
Polițista Melania Renghea și-a înjunghiat superiorul, pe Gheorghe Barbu pentru că, spune ea, acesta a vrut să o violeze, din nou, după ce, în decursul timpului a obligat-o să se lase violată și de alți polițiști (printre ei, șeful Poliției Balș-ION ŞOTEA și fostul șef al Poliției Olt-ION VOICU) și de prim-procurorul de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș. Polițista a fost subordonata lui Barbu și a lucrat în com. Bobicești apoi s-a transferat la Brâncoveni( ambele secțiii de poliție țin de Balș). Când să se prezinte la audieri, Ion Voicu s-a dat rănit și-n concediu medical ceea ce i-a sugerat ministrului Stroe c-ar fi “golănie” în Poliție, un euphemism pentru ce urmează a ieși la iveală. Intre timp, un adjunct al Poliției Olt-Valerian Iliescu a picat și el la pat, concediu medical, desigur, iar celălalt adjunct, Emilian Mladin s-a cerut la pensie.

duminică, 20 ianuarie 2013

ANDREEA MARIN și STEFAN BANICA jr.- divort în presă




Presa, supranumită de “știri”, care e mână-n mână cu cea de “scandal”, i-a prins pe cei doi c-ar vrea să-i dea distanță când vine vorba de viața lor privată.

După ce Sergiu Nicolaescu le-a făcut figura și nu s-a lăsat pozat mort, acum, ăștia doi îi tratează cu sictir pe ziariștii care vor să le bage microfonul în intimitate. Asta presa n-o s-o înghită pentru că nu vrea ca  “vedetele”, politicienii sunt tot vedete, să-și iau nasul la purtare și să uite cine e șeful!

miercuri, 9 ianuarie 2013

IPOTEZA SOC: RTV AR FI INVENTAT “FIUL NELEGITIM” PENTRU RATING





Soc, pe dracu’! Binențeles că știrea a fost fabricată după același patent cu “sinuciderea” lui Năstase!

Așa cum, în seara arestării milionarului bugetar, la RTV s-au auzit “împușcături” în casa lui Năstase, pe surse, deși, în fața casei cu pricina nici un ziarist nu auzise nimic, tot așa vestea că un fiu nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu ar fi cerut oprirea incinerării, ajunsese la RTV înainte s-ajungă la judecătorie. Nu mai spun că, pe ecran, au fâșâit titluri senzaționale care au crescut oferta până la 6 copii iar acuzațiile la adresa soției incitau la “linșaj” care s-ar fi petrecut dacă, în zilele noastre, nu s-ar purta bodyguarzii.

vineri, 4 ianuarie 2013

A MURIT SERGIU NICOLAESCU






              “Față veche”
Prilej pentru presa “liberă” să se arunce asupra cadavrului și să-l băloșească de bârfe și măscări pe motiv că făcea filme în communism în timp ce intelectuali ca ei tremurau de frica muncitorilor care le stăteau cu secera și ciocanul deasupra capului din care cauză geniul nu putea să se producă.

Mai întâi, limbricul de presă RTV s-a repezit cu amenințări asupra familiei care a anunțat că nu va permite presei să-i miroasă și să-I filmeze coșciugul, și-n acest sens a enunțat și articolul de lege cu care se poate apăra de cioclii din presă. Ca la un semn, ecranul s-a umplut de insinuări de-a valma despre colaborarea cu securitatea și interesele ascunse ale soției. Lidia Mitchievici, cea care în ziua alegerilor făcea servici’ tot la Rtv și-i îndemna pe oameni să-i voteze pe cei cu dosare penale pentru că justiția e sub Traian Băsescu, și cealaltă care, de Revelion, când i-a tras producătorul un bici peste picioare, s-a apucat să joace hora, împreună cu colegul ei, exact ca animalele de circ, au început să scuipe minciuni cu miros de șantaj. Scriitorul Tudor Octavian, la rândul lui, considera că, vezi Doamne, înmormântarea e “eveniment public” și nu poate fi interzisă ochiului șașiu al presei.