luni, 2 decembrie 2013

1 DECEMBRIE 2013



                            Frumoasă ie!

Ziua Națională a României a fost înfulecată cu fulgi cu tot, ca o găleată de fast-food de pui american, nu de către amatorii de mâncare la cazan care au servit cu porția, ci de către politicieni și presă de-a valma care au devorat-o compulsiv ca să-și mai astâmpere foamea de bani.

Mai întâi, la aperitiv, Ponta, primul ministru al României, nu altcineva, și-a rupt dinții în moaștele Sf. Andrei, apoi Antena1 și-a serbat ziua în antreu iar Infanta Băsescu de România a fost botezată de primarul Chișinăului chiar în aceste zile când zice-se, s-au pus bazele aderării Republicii Moldova la UE și poate, poate, dacă vor ei și nu le e cu supărare, s-au pus și bazele unirii cu țara-mamă.


Ce a mai rămas după hăpăiala de la buffet a fost ros cu zgârciuri cu tot de 1 Decembrie când, se știe, e ziua pro-tv-ului mai întâi și abia în josul ecranului e și ziua țării, iar anul ăsta s-a adăugat singur pe listă RTV-Ghiță, pe care o să-l comemorăm și de Ignat.

Primii, ca reprezentanți ai caloriilor SUA în România, au făcut un clip cu președinți americani care ne-au adus “curcubeul” peste care au așezat sloganul “Eu fac România!” (știam asta!) iar ceilalți au fost și mai direcți: La mulți ani, România-tv!

Ingropată în atâtea onomastici, c-a și zis cineva: O s-o sărbătoresc când o vor pune de ziua mea, (mai ales că s-a zvonit că va fi mutată în ianuarie, de cealaltă unire), Ziua României a fost marcată în mod corect de o paradă militară foarte reușită pe care, ca să n-o stricăm, am urmărit-o, evident, la TVR1.

Atât de reușită a fost parada încât a ridicat ceața arvunită de posturile de știri pentru Ziua Națională! In plus, a fost omagiat Aurel Vlaicu, moment foarte impresionant, de effect!

In restul timpului, după ce a fost hărțuită muzica Mariei Tănase și, spre seară, a compozitorilor de dinainte de Revoluție, atât de scuipați după, pentru c-ar fi compus și melodii festiviste, iar televiziunea PSD –ului l-a omagiat pe Ponta și acciza lui cu “zero calorii”, o mostră de insanitate mentală de la “Prețuiește viața!” a distrus și ultima speranță de scăpare din ospiciul politico-mediatic. Andreea Marin se căznea s-o facă să izbucnească în lacrimi pe o femeie căreia îi murise “cineva drag”, arătându-i poze cu el, cu copiii etc. poze pe care le subtilizase din casa acesteia cu ajutorul “complicilor” ca să-i facă o surpriză. Mai târziu, Dr. Andrei, psihiatru, a venit în emisiune, sper că pentru a-i pune ei un diagnostic și a o scoate pe nebună în cămașă de forță d-acolo!

Ziua Natională Tv. a fost salvată de Sabin orcan la B1 unde l-a invitat pe Dr. Cătălin Cârstoveanu, doctorul acela de la noua secție Marie Curie care vrea să schimbe lumea și, până acum, a reușit!

Astăzi, însă, în ciuda panaramei politico-mediatice de ieri, un analist a scris un articol tocmai împotriva defilării armatei de Ziua Națională pe motiv c-ar fi “mobilizatoare”, îndeamnă la luptă.

Incredibil tupeu din partea unei bresle de 500 000 de jurnaliști lobby-iști și auto-festiviști susținuți de sponsori nu totdeauna la vedere, o armată care poate organiza oricând conflicte culturale și politice, de la ritualul de îngropăciune cu sobor de fotografi până la lovituri de stat.

E adevărat că, ce a făcut presa puciului anul trecut când a “mobilizat” la suspendarea președintelui țării, a fost pentru instaurarea păcii, doar sloganul era: Nu e liniște până nu pică Băsescu!

Așa stând lucrurile, nu trebuie să ai un cult pentru “uniformă” ca să-ți dai seama că, dacă Armata defilează o dată pe an, nu intimidează pe nimeni, spre deosebire de presă care atacă zilnic în spre propriul beneficiu!

P.S. O ciosvârtă de popularitate a primit și tânăra familie regală care s-a plimbat cu Trenul Regal, evident, prilej pentru Duda, care simte că va fi rege, să iasă jumate pe geam ca să mobilizeze mulțimea, lăsând-o pe principesa Margareta un pas în spate, învăluită-n umbra bănuitoare din filmele polițiste unde crima se petrece în tren.

Mulțimea de la Ploiești ar fi strigat: Monarhia salveaza România! Du-te, mă! Poate Anarhia! N-ați înțeles voi bine!

  


  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu