UNIFORME SCOLARE

Cu părere de rău, pentru că trebuie să dăm înapoi și pentru că unii elevi se vor simți frustrați în prima fază, dar trebuie reintroduse uniformele școlare!

După Revoluție, dat fiind că se exagerase până la angoasă cu restricțiile, renunțarea la uniforme părea o idée bună și chiar așa a fost o vreme. Copiii s-au îmbrăcat toți în blugi și adidași, o ținută decentă într-o lume încă decentă. Unii profesori au protestat după cum urmează: nu puteau suporta ca elevii să fie mai bine îmbrăcați decât ei, îi dureau ochii de la prea multe culori, se vedeau diferențele de situație materială între elevi (totdeauna s-au văzut, nu trebuie să dea importanță!) și inacceptabilul-venit din partea unui director de generală care nu folosea indexul pe post de arătător-fetele trebuie să poarte fuste!

Nu se pune problema că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, ci că trebuie luate niște măsuri urgent ca răspuns la situația în care s-a ajuns acum.

În vremea ceaușistă, elevii purtau aceeași uniformă în toată țara-albastru cu bleumarin-și matricole care să-i identifice și pe stradă. Băieții erau obligați să se tundă scurt iar fetele să-și prindă părul și să-și pună bentiță albă pe cap. De aici încolo veneau profesorii cu propriile disciplinări, fiindcă suntem o țară de șefi: părul fetelor trebuia obligatoriu împletit, al băieților era controlat la centimetru și trimis la tuns dacă nu corespundea iar servietele n-aveau voie să fie la “modă” (atunci nu era cine știe ce, doar niște genți cu buzunare). Altfel se scădea nota la purtare. Pe fete, totuși, nu le-a putut nimeni opri să poarte tocuri, nici măcar comunismul, mai ales că, la două ore de sport pe săptămână (sport cu febră musculară, nu fotomodelism), elevele știau să meargă drept, nu ca Fund-Înapoi astea din politică.

Profesorul era, deci, o autoritate, mai bună sau mai rea, dar o autoritate recunoscută pentru că, atunci, profesorul te învăța carte în clasă, ceea ce, în zilele noastre, refuză, de cele mai multe ori, să facă.

După communism, însă, “profesorul” este presa, mai ales televizorul, cu suita de intelectuali de stânga-dreapta care disprețuiesc “boborul”, cu tăvălugul de show-uri “caritabile” umilitoare, cu modele de reușită uimitoare-de la prostituate la șosea, la dame de lux -sau de la oier-valutist la multimilionar șmecher (Becali, de pildă, a fost consultat de televiziunea lui Ponta în legătură cu studierea șahului în școli), cu politicieni fără meserie crescuți de mici ca niște copii de trupă la sânul partidelor, cu antitalente care-și urmează “visul” de a deveni ceea ce nu sunt și tot așa.

Acestea fiind modelele, moda, în zilele noastre, practic, nu se mai schimbă. E un prost-gust continuu încropit din paiete, culori țipătoare, vulgaritate și binențeles, denumirea firmei la vedere, adică reclamă gratis în școli. Unghii pictate, încălțări parcă scăpate din carele alegorice ale lui Mazăre, cercei până la claviculă, toate asortate cu colaci de burtici care ies din bluze pictate și se tolănesc pe marginea pantalonilor fără formă, a șpilhozenilor de dormit cu care se trezesc unii mergând la școală sau a fustițelor mai subțiri decât chiloții. Bonus, fiindcă mai e loc de o pată de culoare, fetele se machiază ca pentru camerele de luat vederi-adică învață, de mici, să devină femei, așa cum au văzut în serialele tâmpite pentru adolescenți-iar băieții, intimidați de stridențe și de vârsta care-i obligă să crească, își ascund personalitatea în tunsori care urâțesc și purtare neglijentă sau necioplită.

S-a ajuns, la uniformizarea de alt gen, bine ticluită, care prostește, deci se impune o echilibrare de forțe. Evident, fără exagerările din trecut, fără funde și alte țățoșenii care să-i facă să se simtă ridicoli, fără prețuri exorbitante plătite “clientelei” de orice fel și cu burse pentru cei care nu-și permit (15 mld. euro/an cheltuiește guvernul pe achiziții publice!

În fond, o uniformă școlară, în zilele noastre, ar fi o excentricitate și le-ar da sentimentul acestor copii că aparțin, timp de câteva ore pe zi, altei instituții decât “instituția televizorului”!