SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI A
FOST O FĂCĂTURĂ 1
Totul pentru
împărțirea stânga-dreapta!
S-o luăm cu
începutul! Președintele Traian Băsescu intră în direct la Realitatea-tv și
încearcă să-l “execute” din funcție pe dr Arafat, cea mai populară, în sondaje,
figură publică din România, pe motiv că acesta se opunea noii legi a sănătății.
Imediat, la Tg. Mureș, ies susținătorii doctorului în stradă. După modelul “Azi
în Timișoara, mâine-n toată țara!”, de la Tg. Mureș protestele au poposit în
București unde au fost umflate și stropite cu “sânge” de presă. Așa s-a născut
o nouă stea pe firmamentul televiziunilor românești: România tv, televiziunea
lui Ghiță-omul Serviciilor, cum este numit de presă, tânărul milionar făcut cu
mâna de Adrian Năstase după modelul Iliescu-Patriciu.
Momentul
izbucnirii așa zisei revolte populare anti-Băsescu a fost pregătit ani de zile
de ambele părți beligerante prin campanii pro și anti-corupție. Băsescu se
războia cu statul gras și cu mogulii-în principal cu Voiculescu și încuraja
justiția să-i șo pe ei!, pe corupți, iar presa de casă a PSD-ului vindea
indulgențe pentru corupți, o crăcăna pe Elena Udrea pe toate ecranele și
pregătea Revoluția prin marketizarea lui Băsescu drept Răul Absolut.
Şi-au venit alegerile
locale când aliața USL-formată din PSD și PNL- a încercat să ia aproape tot
pentru ca, atunci când s-ar fi despărțit, PNL-ul să poată să conducă pe dreapta
în fața PDL-ului. PDL care se îndoctrinase pe ascuns cu creștin-democrație și
se împreunase cu Biserica Evanghelică dinspre vestul țării-pornind de la Falcă,
din Arad-și care încercase să treacă pe șest, prin parlament, legea anti-avort,
ajutată și de presa de toate culorile care a făcut anticipat o campanie
perversă referitor la numărul mare de avorturi și scăderea natalității. Legea a
fost oprită de societatea civilă iar, din partea PSD-ului, a fost combătută
slab de Rovana Plumb care a zis că n-ar fi bine doar pentru că nu s-au șters
amintirile oribile din communism, că altfel…
Asta le-a
adus aminte oamenilor că PDL-ul și Băsescu se înscriseseră în PPE, Partidul
Poporului (sau popular) European (ce
minciună: poporului!), un eveniment peste care presa a trecut ca peste un
accesoriu banal. ARD-ul din alegerile locale s-a întors la PDL ca să ia
păcăleala de la capăt.
Şi a venit
Campania pentru referendumul de suspendare!
Sobor de
teologi se strânsese în jurul dreptei între care unii știau ce se pune la cale
iar alții, ca Mihail Neamțu, nu. Tânărul, educat de mic la sânul nițel legionar
al partidelor istorice reînviate după Revoluție, s-a apucat să recite cu
entuziasm poezioare deloc liberale “pentru copiii nenăscuți, încă”, exact în
campanie. In timpul ăsta, PDL-ul mai mult tăcea parșiv. Adică, după ce i-am
ales ca fiind “răul cel mai mic” pe slogane goale cum ar fi “facem ce trebuie”
și strânși uniți în jurul “dirigintelui” s-au gândit că și tăcerea e campanie.
Traian
Băsescu s-a prins și el că electoratul de dreapta nu l-ar fi urmat ca pe Moise
și a jucat la offside. A făcut bine pentru că noi o lăsam lovitură de stat!
Tot între cei
care nu știau toată farsa dar au fost ademeniți în ea se aflau și Mihai Răzvan
Ungureanu și Crin Antonescu. Atenție, ei nu știau de schemă și că vor fi trași
în piept, nu c-ar fi curați ca lacrima! MRU, în scurtul timp ca prim-ministru a
încheiat un contract cu Chevron iar Antonescu a vrut să ajungă mare și el și
partidul lui cu ajutorul camarilei PSDisto-anteniste.
Când USL-ul
s-a adunat pe stadion după referendum cu niste socialiști europeni lângă el,
exact când Angela Merkel făcea pe “populara” la București în sprijinul lui
Băsescu (Stânga-Dreapta, nu!), Ponta déjà o lăsase mai moale cu
anti-europenismul dar C. Antonescu îi dădea înainte fiindcă nu știa că se
dezumflase cacealmaua.
Crin
Antonescu n-a fost niciodată candidat la președinție pentru PSD.
Va urma!
EUROPENII LUI BĂSESCU
vs. ELECTORATUL LUI PONTA 2
Crin Antonescu n-a fost niciodată candidat la președinție
pentru PSD.
Primul lucru pe care l-a făcut Ponta după parlamentare, a
fost să-și facă el însuși campanie de imagine și să se măsoare în sondaje ca să
vadă cum îi crește popularitatea de prezidențiabil. Mă rog, nu chiar primul,
pentru că protocolul cu Traian Băsescu a stat la baza facerii lumii. Atunci
când PSD-ul a acceptat-o pe Codruța Kovesi iar Traian Băsescu s-a debarasat de
Daniel Morar. Stânga și Dreapta!
Dar, care dreaptă, fiindcă PDL-ul stătea ca mortu’n păpușoi
asteptând să treacă zufa anti-corupție și să facă și el niște alianțe ca să
se-ntremeze!
Oricum, nu dreapta PDL-istă prezenta interes, pentru că Ponta
nu se împuternicea pe stânga cu anti-Blaga ci cu EUROPENII LUI BĂSESCU vs.
ELECTORATUL LUI PONTA.
Numai că Băsescu tăcea, la ușa Casei Poporului băteau cu
berbecele vreo șase sute de parlamentari ce nu răzbeau neîmpinși iar
electoratul era obosit după două prașile la urne.
Se simțea nevoia de primenire a entuziasmului
politico-mediatic și, în acest scop, Rtv-ul îl trimitea “cu daruri” pe Becalii în PNL în
timp ce, la Antenă, jurnaliștii întru Domnul Voiculescu tot întindeau de zgârciul
suspendării.
Altceva n-aveau de făcut pe timp de pace pentru că, în fond,
ambele părți câstigaseră: președintele fusese relocat la Cotroceni grație
neatingerii pragului de 50% iar USL-ul întărâtase 7 mil. de anti-băsiști ca să
legitimizeze lovitura de stat și ca să se-ncălzească pentru parlamentare. Cel
mai greu moment pentru USL-iști trebuie să fi fost ăla de după referendum când
baronii, care credeau c-a fost pe bune, forțau o încălcare a legii pentru
validarea suspendării iar lideriștii de la centru se dădeau învinși de
structurile occidentale.
“Jocul democratic” se sfârșise, Dragnea era liniștit ca o
vacanță, Mazăre se dădea cu zmeul iar Ponta i-a fluierat final unei ziariste
tâmpite care l-a întrebat dacă n-a putut să mai strângă vreo câteva voturi: De
unde, doamnă? Făi, doamnă, s-a
metamorfozat mai târziu din bălțile euro-electorale.
Imaginea președintelui plecat din garaj către Cotroceni, în
mașina cu zâmbet de grilaj, din care a salutat proștii fără să mai trăncăne la
ziariști în prealabil, părea că prevestește trecerea intr-o dimensiune mai
serioasă a politicii.
Asta n-a ținut, însă, decât puțin după ce, doborâți de
rubrica Meteo, cei cinșpe protestatari cu piepturile pline de 7,4 mil. de inimi
anti-Băsescu și miezul dintre pancartele santinelei care nu știa că s-a
terminat războiul- liberalul Ghișe-au lăsat trotuarele pustii.
Apoi s-a lăsat o liniște adiată perfect de septembrie, care a
toropit ratingul și a ruginit publicitatea, moment în care trusturile s-au
trezit din picoteală fiindcă li se zbătea un ochi a faliment: De ce tace
Băsescu?! De ce tace Băsescu?! De ce tace Băsescu?! De ce tace Bă…
Ieri, la B1, ecranul plângea aceeași amintire: De ce tace Băsescu?!
Va urma!
De ce tace Băsescu? 3
Președintele jucător s-a întors, din păcate, și, după ce a
transmis subliminal dar bolduit că Ponta nu s-ar încadra în portretul robot de
prim-ministru pe care-l avea în cap, l-a și numit. Nu numai că l-a numit dar
i-a adus și câteva laude părintesc-instituționale, la scurt timp, care chiar
l-au înmuiat pe acest colos, ce să mai…! Şef de Govern. Cum conduce el celulele
de criză, în direct pe minimum 4-5 televiziuni, și cum salvează el rațele de
inundații, mai rar!
Şi, pentru că toată politica e înfășurată în sondaje iar
capitalismul prost l-a făcut pe Ceaușescu bun, “bonomul dictator” a fost marketizat
în emisiuni fluviu pe Rtv, întrerupte doar de publicitatea pe care și-o făcea
Ponta dând circa 7-8 interviuri pe zi și un talk-show pilot pe seară. În
oglindă, care va să zică, să observe alegătorul de stânga unde s-a încarnat
cârmaciul!
Ceaușescu, însă, oricât de regretat ar fi (peste 60%), nu poate să-i dea replica
lui Ponta care, la rândul lui nu poate să vorbească singur iar clica politico-mediatică,
fără opoziție, nu-și poate ține firma, așa că, cele două fronturi analiste s-au
înțeles să nu se ignore și să înghită tot timpul și spațiul cu protejații lor!(Care timp și spațiu ar putea să fie unul
și același lucru sau să nici nu existe, ce știm noi!)
Practic, dimineața televiziunile revarsă cotele apelor
Dunării “raportate” umil de meteorologi către comandantul suprem al guvernului (pentru că prim-ministru nu e!) iar
după-masa, pe când tot pensionarul a servit un pahar de vin cu sifon și a ieșit
pe gaura de la balconul închis, în maieu, ca să-și răcorească subțiorile, hop
și Băsescu! anunțăndu-și mesajul, aproape zilnic, către țară, de la ora 18:00.
Ca o alarmă pe timp de război! Evident, discuții interesante înainte și după:
ce credeți că va spune Traian Băsescu și de ce credeți că a spus Traian
Băsescu. In situații preafericite, și sunt exagerat de multe, cei doi candidați
universali participă în același timp la talk-show-uri seara, pe când tot
românul se-nchide-n casă de frica fenomenelor meteorologice anunțate dimineața.
Pe orice post dai, oricare dintre cei doi comentează ce a spus celălalt și la
fel titrează și televiziunile ca să nu piardă telespectatorul din vedere despre
cine e politica. Despre stânga-dreapta, adică Ponta-Băsescu, evident!
Dar care dreapta?
Ca să nu-i prindă nepregătiți limpezirea apelor, PDL-iștii l-au
reales pe Vasile Blaga și au stins lumina peste Elena Udrea ca s-o facă să
plece de la petrecere. Consecința: Traian Băsescu s-a ițit de după o perdea de
facebook și și-a luat Adio, PDL! Ulterior și-a făcut singur partid, Popular, ca
și când asta era grija unui președinte!
Un partid nou-nouț ca un second-hand îmbrăcat pentru prima
oară, format din trei inși: Președintele reformat (din democrat-liberal în creștin-politic), teologul și varianta de
dreapta a compromiterii intenționate a egalității dintre bărbați și femei, mai
ales în politică. Înțelegem că e “copilul” lui Traian Băsescu acest PMP,
odraslă concepută în laboratoarele cercetării sociologice, un pripas politic pe
care-l va crește și-l va antichiza după ce își termină președinția. (Dar să nu-l bagatelizăm în două vorbe, e
atât de greșită creatura, încât merită atenție în particular!)
A treia aripă dreaptă, PNL-ul, desprins târziu, zic unii, din
alianța USL-istă, partidul care, de la centru, poate să se-ncline
stânga-dreapta, a fost făcut sandviș de cei doi extremiști mediatici chiar și înainte
de campania europarlamentară. De fapt, PNL-ul a ieșit la timp din strânsoarea
PSD-ului, măcar și pentru c-a lăsat in urmă “rușanii” istorici ai partidului,
dar nu numai. Nebunia pe care a iscat-o în cele două tabere conduse de Băsescu
și Ponta, isteria cu care televiziunile interesate au șters ecranul cu cei doi cât
a fost campania europarlamentară de lungă dar mai ales depresia profundă “Dragă
Crin, USL trăiește!” înseamnă c-a scăpat ca prin urechile acului.
De ce-o fi zis, totuși, Norica Nicolai, că momentul cel mai
bun de rupere ar fi fost ăla de după protocolul de coabitare, cât încă nu se
sleiseră detot idealurile reîncălzite ale “exercițiului democratic”
anti-Băsescu? Şi de ce s-au fluturat, din nou, titlurile suspendării pe
ecranele PSD-iste în timp ce, la B1, Turcescu și M. Marian au încearcat jenant să
i-l bage lui Blaga în alianța de dreapta pe T.Băsescu și PMP-ul lui în timp ce
Ponta se cerea, din nou, la Comisia Europeană în locul președintelui? De ce,
mai ieri, după ce Ponta renunțase la slogane anti-Băsescu (după mișcarea PDL-PNL de a nu angaja discuții cu PMP-ul, cu scopul chiar
de a îngropa campania pro și anti-Băsescu), acum PSD-ul s-a aliat cu Dan
Diaconescu și l-a împins în conferință de presă ca să cheme toate forțele
împotriva lui Traian Băsescu? De ce tace, din nou, vorbărețul din campania
europarlamentară?
De fapt de ce e musai să se-mpartă lumea în două, sub
denumirea Stânga și Dreapta?
Va urma!
De ce e musai să
se-mpartă lumea în două, Stânga-Dreapta? 4
Păi, ar fi mai multe motive sugerate de agenții implementării
democrației, democrație din care suntem hrăniți forțat ca să nu murim
neîndoctrinați.
O dată, zic specialiștii în nutriție democratică, pentru că
“lumea civilizată”-occidentul-ar vrea să știe exact care sunt șefii de triburi,
de preferat să fie doi, ca să știe cu cine negociază un gaz de șist, o pandemie,
o hibridizare sexuală sau o groapă de deșeuri toxice. În acest scop, e necesar
ca babilonia doctrinară de la noi să-și ia un blid din cazanele cu ideologie
prefiartă din Parlamentul European Supranațional, acolo unde, oricum, s-a scurs toată
suveranitatea națiunilor și unde se iau toate deciziile fie că ne convine sau
nu, de la ceaiul de mușețel până la spălarea pe creier. Cu alte cuvinte și-n
numele progresului, democrație fast-food!
Asta e varianta de export.
Pentru uz intern, împărțirea stânga-dreapta ar fi necesară,
chiar obligatorie, pentru că actuala fărâmițare politică face democrația
ineficientă, neputându-se adopta legi pentru care sunt necesare majorități.
De parcă independența Justiției ar fi o chestie doctrinară
într-o democrație! La fel anti-corupția, imunitatea parlamentarului în fața
legii sau, la un alt nivel, atragerea de fonduri europene, construirea de
autostrăzi, protejarea mediului etc.? La drept vorbind, nu există nici un motiv
pentru care primarii trebuie să fie afiliați politic sau nici un alt motiv
decât că trebuie să le servească bazinul electoral aleșilor incompetenți de la
centru!
Apoi, după cum se vede cu ochiul liber, ghiveciurile politice
din parlament se omogenizează perfect când vine vorba de propriile salarii sau
construirea prostească de biserici ca și în acordarea de tainuri prin
“privatizări” strategice în vederea integrării României în “lumea civilizată”.
Deci, care stânga, care dreapta?
E de stânga să dublezi numărul asistaților social? Nu, e mită
electorală! De stânga ar fi fost
repartizarea de clădiri care stau goale spre înființarea de azile pentru
bătrâni, majoritatea cu pensie, fiindcă
aproape toată lumea a avut serviciu pe vremea lui Ceaușescu. De stânga ar fi
cantinele școlare și reducerea unui an până la pensie pentru fiecare copil
născut, pentru că tot e o problemă de natalitate! Binențeles, de stânga ar fi
fost să reprezinți sindicatele din mediu privat dar…4 mil. de români muncesc în
străinătate așa că, de unde stânga? PSD-ul e un partid de stat, nu de stânga!
Care dreapta? Majoritatea celor care se plasează aici sunt
plătiți de la buget. Singura măsură liberală care a sărit în ochi, în 25 de ani
post-comuniști, a fost când Tăriceanu, din Alianța DA, a scurtat perioada de
înființare a unei firme la câteva săptămâni și câteva hârtii față de minim o jumătate
de an și un teren de fotbal acoperit de semnături birocratice-concepția maniac
anti-capitalistă a lui Iliescu. În rest, pe ce se bazează dreapta? Liberalii ar
trebui să se bazeze pe o clasă de mijloc, în principal, adică exact aia pe care
n-o vrea nimeni și în care bat toate taxele și impozitele. PNL-ul, în schimb,
s-a aliat cu organizatorii de mineriade și, în plus, și-a dat aere “istorice”,
inclusiv de monarchist, ceea ce a
îndepărtat electoratul.
Cât despre dreapta-creștină, aia cu uniformizarea pe
verticală…eh,da! Asta e o doctrină, dar ce minciună! Partid popular, vezi
Doamne, în care populația trebuie s-o ducă rău și să se-nchine mult și bine,
unde femeia nu e egală cu bărbatul, nici aristocratul cu argatul, unde șomajul
trebuie să fie mare pentru ca salariile să fie mici, unde femeia trebuie să
fete, să zicem… 8-9 copii ca femeia romă (după T. Băsecu) iar bărbatul să
meargă la război în locul stăpânului.
Așa, da! Acum ne dăm seama că, atunci când ne uitam la
filmele cu Robin Hood, noi credeam că filmul este despre trasul cu arcul în
timp ce “nobilii” autohtoni gândeau că noi ne-am născut ca să-i slujim și că
doar comunismul stricase această ordine divină!
Eeei, dar cum spuneam, se făcea că lumea trebuia să se
împartă în două. Unii de-a dreapta și alții de-a stânga, dar nu oricum! Cele
două cete, era musai, să aibă două căpetenii, dar nu oricare! Marele Ponta și
Marele Băsescu, susținuți de cartelul de presă pro-contra și de institutele de
sondare și hipnoză, era musai să preia frâiele șaretelor războinice și asta cât
mai degrabă!
Şi știm și de ce! Pentru ca cei 70-80% nemulțumiți să nu
ocupe ei spectrul stânga-dreapta cu politică adevărată și să-i măture, așa cum
ar fi normal, pe acești distrugători auto-intitulați aleși ai poporului.
Pentru că, o concluzie se desprinde clar după urma celor 25
de ani post-comuniști: nimeni, din afara clicii, nu intră în scena politică de
zeci de ani și puțini ies din ea, formarea și ruperea de alianțe fiind o farsă
continuă cu scopul de păstrare a stării de fapt, un reshuffle de popi, dame și
valeți politico-mediatici ai aceluiași pachet de cărți.
Va urma!
CACEALMAUA: RESHUFFLE (5)
Recapitulare și
concluzii
După lovitura de stat din 2012, despre care unii știau
adevărul, alții nu iar alții s-au prins pe parcurs, presa și divele ei politice
s-au ales cu foarte mulți bani. Astfel, stilul inventat de Realitatea tv pe
vremea lui Vântu, ăla cu pixelul albastru și Răzvan Dumitrescu, a continuat și
după realegerea lui Băsescu la același post dar și pe Antena3 și s-a ramificat
mai târziu cu RTV iar după puciul profitabil s-a întins și la B1. B1 are, de
altfel, chiar director importat de la Antenă.
Jurnaliștii din aceste televiziuni au zburat din siglă-n siglă
de-a lungul anilor, unii au ajuns chiar de unde-au plecat, făcând politica
postului, doar pentru asta erau plătiți. Adică să fie actori mediatici sau dubluri
care să-i ajute pe actorii politici să-și spună replica.
În același timp, partidele de pe scena politică au făcut
toate alianțele politice indifferent de rivalitățile de moarte din campanie,
încuscrirea și înrudirea transpartinică e sărbătorită cu alaiuri de nuntași pe
tot teritoriul țării și sunt familii în care soțul e șef local la un partid iar
soția la alt partid.
Nimeni nu se retrage din joc! De pildă, deși degringolada
care a dus la căderea guvernului Răzvan Ungureanu a fost declanșată de plecarea
unor PDL-iști la USL, între care baronul Sorin Frunzăverde, “Impăratul”-cum i
se mai spune- este, în zilele noastre, chiar făuritorul monturii PDL-PNL. Şi se presupune c-ar trebui votați, ca
alternativă la PSD!
De partea cealaltă, Toni Greblă-PSD, cel care l-a “executat”
în direct pe Avocatul Poporului la Suspendare, a ajuns la Curtea
Constituțională cu susținerea declarată a lui T. Băsescu iar medicul Arafat, a
evoluat cu viteza luminii de la personalitatea pentru care s-a ieșit în stradă
la Tg. Mureș la “Vă raportez, cu respect, d-le prim-ministru!” despre inundații,
sau Trăiți-ar intenția de vot, Mărite Ponta! și “Doctore, vino-aici!”-chemarea
lui Oprea către noul Lăbuș de partid. Evident,
campania “român și orthodox” a lui Ponta trebuie să-i pice foarte bine Dr.
Arafat!
Printre cei picați din pachetul de cărți și redistribuiți
sunt și Mihalache-cel care în 2012 voia să ne plebisciteze în rafală iar acum a-nceput
a se iți la televiziunea anti-puci, Elena Udrea care face rating la TV Ghiță aproape
la fel de des ca Ponta, PDL-iștii cu PNL-iștii care lucrează frumos împreună ca și când n-ar fi fost
certați niciodată, după cum duios ne povestește Blaga dar și cuplul
Ponta-Băsescu, cei doi lideri absoluți care ne amenință cu războiul și
recrutarea la unison, ca și când ar fi înțeleși.
Înțeleși să nu mai scoată nimeni capul deasupra politicii!
Asta pentru că, după acea scurtă dar grea tăcere, președintele
Băsescu și-a făcut o fundație care, evident, amenința să se transforme într-un
partid. De unde Traian Băsescu anunța odată că, să fii președintele României e
un maxim după care nu mai ai ce să-ți dorești și mai apoi, că se va retrage
într-o școală de îndrumat tinerii într-ale politicii, acum ne spune că vrea să
fie prim-ministru, după modelul Putin, exact cum s-a anunțat în timpul
campaniei de suspendare la RTV-iul lui Ghiță. Acolo unde Ponta e marketizat
după modelul Ceaușescu ca să pară de stânga.
De-a dreapta, Udrea a slăbit temporar ca să intre-n generația
în blugi, și-a lăsat breton (ca să fie alta!), a luat o bucățică din PDL și a
sărit cu parașuta, totul în ideea de a brandui băsescianismul care, cum ar
veni, să fie ca Thatcherismul, ca s-avem și noi.
Şi să-i facă opoziție lui Ponta ca să-l crească-n sondaje
fiindcă întregirea salariilor își epuizase efectul și fusese înghițită de
mărirea de taxe. În rest, TVA-ul de 24%, Codruța Kovesi, legea sănătății,
universitatea în limba maghiară, gazele de șist, Roșia Montană, niciuna nu-i
mai displăcea lui Ponta atâta timp cât putea și PSD-ul să bage o Marțe Neagră,
o amnistie, o lege care să scoată primarii și parlamentarii de sub controlul
DNA-ului, o alta care să alimenteze clientela politică prin încredințare
directă, fără licitație ș.a.
În timpul ăsta, ceilați potențiali lideri de dreapta erau
trântiți atât de Traian Băsescu cât și de presa care-i chema la televizor doar
ca să-i bârfească pe motiv de lipsă de rating sau pentru că nu trec prin
sticlă!
S-a sugerat la un moment dat că, “exercițiul democratic” din
2012 ar fi fost gândit ca o tentativă de lovitură de stat menită să absoarbă
din tensiunile accumulate la nivelul acestei clase de corupți, văzute și
nevăzute, care domină spațiul public și chiar conduce țara din umbră și care
era pe cale de a pune de o diversiune violentă. O cacealma ascunsă de altă
cacealma!
Cert e că în țara asta nu s-a spus niciodată cine a fost
adevarata clasă conducătoare în communism și cine sunt milionarii din vremea
lui Ceaușescu, cine a făcut Revoluția (pe
bune, adică, cine a pus-o la cale și a regizat-o), cine a “minerit” (presa minte continuu spunând “mineriada din
13-15 iunie” când minerii au venit abia pe 14 iunie) și cine a pus la cale
Piața Universității, cum apar partidele istorice (reșapate după “89), în
arhivele Securității, cât ne-au costat “integrările” în UE și NATO și ce dracu’
ne-așteaptă de-acum încolo, in contextul globalizării.
Cacealmale după cacealmale cu același pachet jerpelit de
cărți pe care le știm pe dinafară!
UPDATE: Imediat ce Klaus Iohannis s-a declarat împotriva
exploatării cu orice preț a gazelor de șist și a exploatării cu cianuri (a mai și povestit la Realitatea de
accidentul ecologic din Canada) toată presa de-a dreapta s-a dezis de el și
l-a prăbușit în sondaje. Nu știm dacă Iohannis e bun sau rău de Președinte dar
știm că, alături de anticorupție, urgența imediat următoare e …civilizarea!
Iar asta nu se va întâmpla până când bestia
politico-mediatică nu va fi obligată, prin lege, să-și declare sponsorii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu