marți, 6 august 2019

Oroarea și ideologizarea



Pe mine, 9/11 nu m-a zguduit nici o secundă.
Acum, pînă să pună psihopupologii un diagnostic, o să povestesc altceva.

Din toate operele literare studiate la școală, Moromeții lui Marin Preda nu mi-au plăcut deloc. Am citit-o, am comentat-o și-am scăpat de ea cît am putut de repede, pentru că mă enerva la culme. (Nu, nu e adevărat că memorarea și reproducerea acelorași comentarii, la infinit, vine din vremea lui Ceaușescu. Atunci se dădea “1” pentru copiat dacă apăreau două lucrări identice. Da’, ce să știe idioții voluntari!)

Pentru mine, Moromeții au rămas, pînă de curînd, o poveste pe sute de pagini care nu se putea termina fiindcă personajul principal nu plătea fonciirea. Una-două, venea perceptorul și se ruga, cu ceru’ și cu pămîntu', de Moromete, să-și plătească fonciirea iar ăsta n-o plătea, chiar dac-avea ceva bani. Da’, plătește dracu’, odată, fonciirea aia, mă gîndeam, să se termine chinul ăsta de roman de cîmp, uscat de soare, recoltat cu secera, zgomotos și împilat de-un salcîm! Moromete, nimic!

După Revoluție, ce-aveam noi mai important și mai important de discutat și ridicat în slăvi… Moromeții (și Cel mai iubit dintre pămînteni, dar aia e altă poveste care mă calcă pe nervi.). Avem, desigur, și o ecranizare pe care ne găsim s-o marketizăm cu aceleași scene în care personajul central ridică din umeri, pe modelul: Nu-ți spusei că n-am? De unde să-ți plătesc nenorocita, fir-ar a dracu’, cu cine-a inventat-o, de fonciire!, plus niște femei isterice care ascund niște perne de fulgi.

S-a dat la televiziunea națională, în draci. Nu m-am uitat, mai ales că, de regulă, ecranizările nu se ridică la nivelul operei literare. Sigur, nu la operă mă refer eu, ci la povestea, în sine, insuportabilă, din punctul meu de vedere.
Anul ăsta, cred, cînd, cel mai probabil, la talk-show-urile politice trebuie să fii fost măcinat, în gol, același păsat ideologic pe frunze de testea, ajung pe TVR 2 unde, ce să fie, ce să fie? Filmul Moromeții, la care, nu știu de ce, rămîn și mă uit. Dar, nu oricum, fără să clipesc. Mi s-a părut impecabil, genial! Sigur, m-am uitat ca telespectarul simplu, nu-i așa, care nici n-are voie să aibă o părere dar, pentru mine, a fost impecabil, de la interpretarea actoricească, la prim-planuri, regie, sunet, pînă la montaj.
Asta pentru că, doar acum, prin intermediul ecranizării, am putut să-i înțeleg pe acești oameni și comunitatea lor - care, altfel, îmi erau nesuferiți – cel mai probabil, prin intermediul actorilor care au știut foarte bine ce le poate pielea personajelor. Iar mie, îmi plac actorii care au fost actori.
Şi-acum, înapoi, în zilele noastre.

De la o vreme, după ororile de la Caracal și din toată zona aia nenorocită, politicienii și presa au început să-si piardă răbdarea, așa că, unii prin batjocură (ceva folclor de “suflet” și Dumnzeu să-l ierte!), alții prin “constrîngere”, încearcă să se scuture de subiect.
Că să vezi, că prea o lungim (asta în condițiile în care ancheta e abia la început), că dom-le, facem jocul rușilor dacă mai spunem că minorele exploatate au ajuns și la Deveselu și, una peste alta, pierdem timp prețios pe care l-am putea folosi, la fel cum ne-am folosit de ultimii treizeci de ani (un scuipat pe harta timpului și cam toată viața noastră), în vederea implementării de “valori”. Uite, de-o pildă, valorile NATO care, ca orice valori autentice, se implementează prin pomparea de bani în clanțe ideologice. Nu contează că vorbele au ruginit și-au înțepenit în timp, fără vreun effect, îi dăm ‘nainte cu rîvnă, să nu ne pierdem antrenamentul.

Uite, cum e! În lumea mea, cînd vine perceptorul, îi dai, dracu”, banii, să scapi de el. Valorile NATO sunt acceptate atîta timp cît se reduc la 3% din PIB. N-ajunge? Dați-le 10%, numai să-și ia ideologia după noi. Valorile UE constau în… ce dracu’, o mai fi rămas, Portul Constanța și tot restul. Şi-așa, imbecilii interni nu scot nimic bun din ce avem, doar distrug! Dați-i și UIE-ului ce vrea, numai să ne lase ideologic!

Deci, luați ce vreți, Civilizaților, dar nu ne mai frecați cu ideologia, luați bani, nu mai încercați să ne luați sufletul, libertatea de conștiință! Cea mai mare crimă împotriva umanității este prozelitismul ăsta nenorocit, iar noi suportăm mizeria de treij’ dă ani, încoace, în condițiile în care Constituția României o interzice. Cînd spui că n-avem voie să spunem că…, trebuie să ne aliniem la cutare sau cutare current ideologic, fiindcă, de nu, nu știu ce se întîmplă… e “constrîngere”! Constituția interzice!
Dar, bestia politico-mediatică, ce face acum? Dom-le, am stat ce-am stat pe oroarea de la Caracal dar, să ne-ntoarcem la implementările noastre! Şi asta, tocmai, ieri, cînd, altă oroare s-a petrecut la Galați.
Opriți - vă, și observați ce se-ntîmplă și de ce se-ntîmplă, fiindcă, altfel, lucrurile se vor prăbuși peste noi!

După ce-am trecut ca acceleratul, de mai multe ori, pe lîngă știrile cu fete traficate, această micuță de la Caracal ne-a dat, pur și simplu, telefon ca să ne împărtășească experiența, în sine, prin care trec aceste fete, pentru ca apoi să moară (cel mai probabil) iar, taman cînd tot românul se simțea și el mai bine după o masă copioasă și-o pastilă de ficat, apare altă fetiță de paișpe ani cu sîngele șiroind pînă-n sandale, în urma unui “sex consimțit”. Adică, dacă mai era ceva, ce n-am priceput, după telefonul Alexandrei Măceșanu, fetița orfană violată la Galați ne-a arătat cît se poate de explicit.
Deci, să ne oprim într-un loc și să observăm lucruri fiindcă, vine o vreme, cînd ne observă ele pe noi!

Spuneam, la început, că, pe mine, 9/11 nu m-a cutremurat nici o secundă. În schimb, faptul că o parte din lumea arabă (prin Irak, Afganistan, nu mai știu pe unde), a ieșit în stradă urlînd de bucurie după ce a văzut imaginile catastrofei cu oameni aruncîndu-se din zgîriie nori în flăcări, transmise în direct, mi s-a părut horror. La fel, documentarele de mai tîrziu, cu supraviețuitori marcați pe viață, le-am perceput ca extrem de impresionante.
Asta, pentru că, deși conștientizez ce s-a-ntîmplat, pentru mine, cele cîteva frame – uri care mi-au rămas în minte sunt ca niște scene de film, poate din instinct de autoconservare, poate pentru că s-au făcut filme cu așa ceva, poate, din alte motive, dar nu vreau să le dau unora idei.

De-asta, într-adevăr, celor doi mutălăi de ieri, polițista și polițistul care au zăcut în mașină uitîndu-se la sîngele șiroind dintr-o fată care murea prin exsanguinare în fața lor, mai mult decît orice, le lipsește… experiența. (Cred că D. Coarnă a observat asta!) E posibil, printre alte lacune, că nu înțelegeau ce văd. Deci, mai multă practică și mai puțină… ideologie!
“Atenţie acum, poliţista a vorbit cu fata şi cică fata ar fi zis «nu vrea să vina ambulanţa» (fata fiind minora 14 ani). Ce credeţi că face Poliţia?” Citeste mai mult: adev.ro/pvt2ua
“Mihai Fifor: Chiar nu știu la ce vă referiți.”  https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/mihai-fifor-declaratii-contradictorii-despre-schimbul-de-informatii-dintre-politistii-si-interlopii-din-caracal-ce-spunea-duminica-1169679

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu