vineri, 3 aprilie 2020

Scurt și cuprinzător despre coronavirus



https://www.b1.ro/inregistrari/dosar-de-politician

În sfîrșit, după lupte seculare cu natura și poluarea, duse de unii medici și o parte a presei împotriva propriului popor, ne-am lămurit cum e cu epidemia asta.

Dar, mai întîi, ce s-a-nțeles din comunicarea mediatico-medicală, pînă acum: coronavirusul ăsta este atît de contagios, suferă atît de multe mutații și va dura atît de mult, încît, în doi ani de zile, șanse sunt să murim toți! Noi toți, fiindcă, evident, elita influențăristă, singura care se spală pe mîini, va supraviețui.

Aseară, la Silviu Mânăstire, pe B1 TV, a fost intervievat Directorul medical de la Spitalul Victor Babeș, Dr. Simin Aysel Florescu, pe care n-am mai văzut-o pînă acum la televizor pe acest subiect, și reintervievat medicul de la Timișoara, Dr. Virgil Musta, pe care unii jurnaliști l-au tot luat în brațe (dacă vă vine să credeți, tocmai pe distanțarea asta socială) și l-au strîns așa de tare în chingile eroismului și speranței la TV, încît informația esențială s-a speriat și s-a retras în sine.

Deci, de ce s-au speriat așa de tare cadrele medicale care au dat bir cu fugiții?
Este acest virus extrem de periculos pentru oricine, nu doar pentru cei vulnerabili, cu boli grave, în vîrstă? Este doar o altă gripă? De ce se iau măsuri extreme? Vor muri românii în număr mai mare, știut fiind (de unde?) că sunt mai bolnavi, uneori fără să știe, decît alte popoare, nordice, civilizate, și asta din cauza lipsei de educație, de bani, de prevenție etc.? (Serios, ne luăm informațiile de la Pro-TV?) Testarea în masă e soluția?

Răspuns: Fiind o boală contagioasă, sperie cadrele medicale din spitalele care nu sunt de profil și, în plus, știrile apocaliptice care au împînzit lumea, mass-media aducîndu-și obolul, ca de obicei, fără rușine, la inducerea unei panici generale, trebuie să fii influențat comportamentul tuturor. Totuși, fiind vorba de o epidemie, nu putem să nu luăm măsuri extreme (izolare, carantinare) - ținînd cont și de răspîndirea destul de rapidă dar și de faptul că nu există, deocamdată, un tratament sigur împotriva acestui virus - fiindcă regula spune că trebuie luate măsuri pentru încetinirea pandemiei, prin transmiterea cît mai lentă a virusului și reducerea numărului de cazuri foarte grave, dar și pentru evitarea aglomerării spitalelor (consecința numărul unu în cazul unei epidemii extinse, în orice țară din lume).

Şi totuși, cum ne imunizăm, dacă stăm în casă? Păi, uite-așa, în trepte, preferabil într-o perioadă mai lungă de timp, pînă cînd, minim 60% vor fi contactat coronavirusul și se vor fi vindecat.

Apoi, “e speculativ” să spunem că poporul român e mai bonav decît alte popoare europene, “Eu nu sunt de această părere.”, spune Dr. Simin Aysel Florescu. (ONG-urile n-ar fi de accord, să știți!)

Trebuie să evităm ducerea mîinilor la gură, nas, ochi și atunci riscul este minim. (Noi eram învățați, pe lîngă spălatul pe mîini, spălatul fructelor, etc., și să respirăm, pe cît posibil, pe nas, să ținem gura închisă. Nu știu dacă are vreo importanță aici.)

Iar, în ceea ce privește testarea, există niște protocoale standardizate, valabile în toată lumea (testarea pe grupe de risc sau cînd se fac studii de caz etc.). Deci, nu poți să faci o campanie la TV și să-nceapă testarea. Ca să vezi!

P.S. Apropo de panică, presa a furat startul epidemiei și a marketizat-o în stilul propriu. Astfel, abia după cîteva săptămîni, după ce doctorul Arafat a spus-o public, lumea a putut afla de la televizor că 80% din cazuri se vindecă de la sine, de exemplu.
Din păcate, alți doctori, în colaborare cu unele posturi TV, au exagerat (ca să nu spun că au mințit) în legătură cu acest virus. După atîția ani de înspăimîntare TV, n-ar prea fi cazul să se mai bată încă un cui la coșciugul depresiei.

www.libertatea.ro  - “Deci acestea sunt lucruri care trebuie spuse populaţiei, ce să facă, nu vorbim despre vaccinuri, tratamente…”
Citeşte întreaga ştire: Generalul medic epidemiolog Florin Paul, noul consilier medical al ministrului Apărării: ”Spălați-vă pe mâini cu detergent de vase. Ucide virusul”

Dintre toate recomandările, distanțarea socială e cea mai eficientă: https://www.mediafax.ro/marius-tuca-show/editie-speciala-marius-tuca-show-invitat-conf-dr-simin-aysel-florescu-director-medical-spitalul-victor-babes-scenariu-mediu-ar-cam-jur-10-000-infectati-romania-doi-pacienti-terapie-intensiva-18997823

Potrivit Xinhua, din cauza faptului că afecţiunile sale erau multiple şi complicate, medici militari l-au consultat în numeroase rânduri şi i-au prescris mai multe tipuri de tratament, de la antivirale la remedii ale medicinii tradiţionale chinezeşti şi terapie cu plasmă.” https://www.hotnews.ro/stiri-international-23706321-cel-mai-batran-pacient-vindecat-coronavirus-externat-sambata.htm (terapia cu plasmă a fost invocată de unii medici și la noi, ca fiind o soluție cunoscută dar neaplicată )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu