Nu există formă de viață fără libertate de conștiință!
După cele
trei insulte/amenințări de ieri (trei/zi, deja e o rată îngrijorătoare de
infectare), simt nevoia de niște teorii ale conspirației.
Mai întîi,
ce-am aflat noi, din trei surse sigure, autorizate: un lider al febrei galbene
susține că, însăși Providența s-a pogorît asupra Partidului Ales și i-a dat o mînă de ajutor în lupta
pro-covid, ucigînd o gravidă necredinciosă; un membru al comitetului care ne-a
umplut de coronavirus crede că testarea masivă e costisitoare și irelevantă,
prin comparație cu 10 000 € un asymptomatic cazat în spital, ieftin
ca braga iar, după ce ne-au dus cu vorba o jumătate de an, unul dintre experții
ținuți cu capul la cutie, s-a ițit într-un interviu ca să ne pună pămînt pă
ochi: coronavirusul ăsta nou o să ne țină de urît minim 15 ani. Adică, de la
cinșpe ani, pă viață.
Bun. Acum,
să ne conformăm, fiindcă, așa e, vremea mesajelor soft a trecut!
În primul rînd,
tu, ăsta, de la PNL, să știi că, dacă e să ne luăm după mobilul crimei, gravida
a fost omorîtă, din răzbunare, de adepții covidului, asta, pentru că, nici o
instanță din lume nu va accepta, drept probă, pedeapsa divină, mai ales invocată
în favoarea unui partid. PNL nu va reuși să-și șteargă urmele pe care a pășit
spre guvernare, ajutat de forțele întunericului, și să se transforme în ființă
de lumină călăuzitoare.
Vedem
aceeași atitudine infatuată, și ostilă, în același timp, chiar față de orice
formă de umanitate, la toate scorțoșeniile din acest partid, ales și strecurat
printr-o ferestruică de oportunitate, ca să ne ducă la moarte sigură și-apoi să
predea, umil, puterea, celor care pot s-o ducă. Pînă atunci, micii politici
stau ascunși în spatele “experților” și, din cînd în cînd, își fac curaj și ne
mai scuipă. Nu poți să nu te gîndești că, dacă mîine s-ar schimba regimul și
vitejii peneliști ar fi supuși unui process fulger, ca-n vremuri de revoluție, T.
Postelnicu și replica “Eu sunt un simplu strungar!” ar părea decente față de
tîrîtoarele pandemiei.
“Cetățenii
să respecte măsurile pe care le-am impus!” și pe care Guvernul Orban le-a
îndesat pe gâtul românilor, cu amenzi nesimțite, pînă-n exudatul faringian,
s-ar transforma în Noi suntem simpli politicieni, am făcut ce ne-au spus
specialiștii, am crezut că salvăm viața a milioane de români!
De ce crezi
că se “descentralizează” decizia? Fiindcă nu mai pot să scape de… experți.
Experți care
nu se pot debarasa de ei înșiși. E o emisiune, pe canalele de profil, numită “Cei
mai răi”. Dacă se va face un documentar despre specialiștii pandemiei, cei mai
răi, la noi ar fi.
Nu fac parte
din grupul celor care susțin testarea masivă. Asta a mers în Coreea de Sud, la
începutul epidemiei, cînd puteai să oprești răspîndirea coronavirusului. În România,
la început, nici n-aveai cu ce să declari epidemia, de altfel se spune că nici
n-a fost declarată. După o lună de stare de urgență, un doctor spunea că are
doar doi pacienți la ATI și că e un miracol. Doar de la o vreme, de cînd a
reieșit din sondaje că românii sunt necredincioși în covid și urăsc masca,
experții au anunțat explozii și recorduri de infectări. Cine să-i mai creadă?
Acum, cei
care ar vrea s-o lămurească, cer testări massive. Ce spune Dr. H. Moldovan,
unul dintre experți: n-o s-o facem, nu e relevant și, pe deasupra, e prea
costisitor!
Tot ce se
poate să nu fie relevantă testarea în masă. În primul rînd, pentru că poți să
fii negativ, acum, și mîine, să fii pozitiv. Relevant ar fi dacă te-ai testa
încontinuu. Apoi, rateurile pe care le dau testele, substanțele, aparatele, eroarea
umană… sigur că nu e relevat.
Dar, să
anunți rate de infectare și mortalitate enorme, testînd în focare și fără un
protocol de testare, e relevant? Să închizi granițele pentru români în toată
Europa, cu aceste raportări, e relevant?
E relevant
să închizi asimptomatici în spitale, să-i îmbolnăvești de nervi și să încasezi
pe ei zeci de mii de euro. Înc-odată, oare, de ce a permis Parlamentul, în
continuare, internarea forțată a asimptomaticilor și asta după un singur test,
cînd alții fac trei, pentru confirmare?
Păi, cum
zicea și ăsta, de la PNL, vremea mesajelor soft a trecut! (Nici nu știi de
cînd așteptam asta. Să-ți iei șosete groase!)
Uite, care e
ultima teorie a conspirației: românii sunt internați cu forța ca să se testeze
vaccinuri pe ei, fără acordul lor! Așa s-ar explica faptul că unii ajung la
spital pe picioarele lor și ies cu picioarele înainte!
Și o altă, așa-zisă,
teorie a conspirației, fiindcă e un plan, de fapt, doctori din toată lumea stau
de vorbă despre asta, pe internet.
Deci, povestea
unul, adept al systemului, cum e cu sănătatea, viața și moartea, după noile
norme. Ȋn esență, viața era împărțită în boli și, funcție de vîrstă, îți
era clar de ce te îmbolnăvești, obligatoriu, ce tratament trebuie să accepți,
preventiv și cam cînd trebuie să mori. Totul era programat. Așa cum se încearcă
să se programeze și hrănirea oamenilor (după ce tot ei au făcut pîinea mai
dulce decît cozonacul, au băgat cholesterol prost peste tot și le-au făcut reclamă,
în draci) cu pachețele de mîncare, bine calculate, pe calorii, fibre, vitamine și
minerale. Cam cum e mîncarea de căței. Într-o zi, te duci cu pacientul la
doctor și te-ntreabă: Cîți ani are? 10-11. A, păi atîta trăiesc cățeii, trebuie
să v-așteptați…
O altă,
așa-zisă, teorie a conspirației, pentru că au declarat-o chiar “cercetătorii”
iar televiziunile au anunțat-o deja, se vrea, nici mai mult, nici mai puțin,
decît eradicarea gripei. E evident că asta nu se poate, marea descoperire a
fost că le-a trecut prin cap așa ceva. Asta, apropos și de declarația de ieri a
doctorei-șefe a epidemiei de România, care ne-a anunțat că o să ne țină
coronavirusul nou 15 ani. 15 ani de distanțare
socială și mască pe figură. Probabil de-atît e nevoie ca să moară generațiile incommode
și să se nască altele mai “educate”, în stilul zombie. A evitat să ne spună că,
în timpul ăsta, mai pot apărea 15 alte coronavirusuri dar, poate o să trăiască
ea să le eradicheze pe toate.
Între timp,
ca să mergem cu toate odată, unul Bușoi, tot de la PNL, și-a propus să
eradicheze cancerul la copii. Îți dai seama, ce înseamnă prevenție, aici…
E de Doamne
Ferește, dar, nu-i nimic, bine că vremea mesajelor soft a trecut!
„Trebuie
să mergem să-i liniştim pe pacienţii asimptomatici care fac depresie, urlă”,
spune Cristian Băicuş, medic primar. https://www.zf.ro/eveniment/asimptomaticii-nu-scapa-de-internare-medic-trebuie-sa-mergem-la-ei-19334413
“„Nu e cazul să facem testare în masă, vom
testa conform definiției de caz. A testa pe toată lumea nu e relevant, ar fi
risipă de resurse…” https://romania.europalibera.org/a/horatiu-moldovan-nu-e-cazul-sa-facem-testare-in-masa-nu-e-relevant/30769510.html
“Mi-a spus cã niciun coleg din grupul ei nu
strănută, nu tuseste, toti sunt sãnãtosi, dar supãrati cã sunt nevoiti sã se
întoarcã acasã mult mai devreme. Au plecat pe litoral vinerea trecutã si urmau
sã se întoarcã vinerea asta. Si-au întrerupt vacanta din cauza acestei
mascarade. Nu cred în povestea asta atât timp cât statul “mãnâncã” bani pentru
fiecare caz de COVID-19 raportat.” http://www.vremeanoua.ro/virusul-nu-exista-motiv-de-petreceri-si-excursii-pe-litoral-in-plina-pandemie-foto-video
”… consider ca
vremea mesajelor soft a trecut.” https://www.g4media.ro/lider-pnl-iasi-despre-femeia-gravida-care-nu-credea-in-covid-si-a-murit-in-urma-infectarii-se-pare-ca-dumnezeu-mai-da-si-cu-parul.html
“De altfel,
este rezonabil să considerăm că măsurile dispuse prin Ordin conduc la prevenția
răspândirii noului virus în comunitate? Evident, chiar dacă ar preveni, nu ar
legitima sacrificarea niciunui om (nici a celor asimptomatici ori cu forme
ușoare de COVID 19 care refuză spitalizarea, nici a celor care suferă de alte
afecțiuni și care solicită internarea).”
https://www.contributors.ro/internarea-for%C8%9Bata-%C8%99i-refuzul-externarii-dauneaza-grav-sanata%C8%9Bii-%C8%99i-democra%C8%9Biei/
“În momentul în care s-a internat la Spitalul Judeţean Arad, gravida era asimptomatică, iar apoi starea s-a agravat și a fost transferată la Timișoara. Pe drum, însă, a murit.” https://www.criticnational.ro/2020/07/o-gravida-infectata-cu-covid-19-a-murit-in-timp-ce-era-transferata-de-la-arad-la-timisoara.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu