marți, 21 iunie 2022

Solstițiul de vară – 21 iunie 2022. Sfîrșitul Condiției Umane

 

Rubrica meteo din bară - 90° F Sunny

“A child born today will grow up with no conception of privacy at all.” -- Edward Snowden, născut la solstițiul de vară  https://www.inspiringquotes.us/author/3644-edward-snowden

Se spune că, atunci cînd un prost aruncă piatra în lac, zece deștepți se chinuie s-o scoată. Dar, dacă un deștept aruncă piatra? Ei bine, experiența ne arată că ne paște o altă doctrină. De care, nici dracu’, nu ne mai scapă!

Așa ceva e de neratat!

Ce ne așteaptă după pandemie: Sfîrșitul Condiției Umane (“reabilitarea psihologică a speciei umane”)

Interviul care rezolvă condiția umană și salvează lumea

“Cel mai important interviu din toate timpurile” – Prof. Harry Prosen, fost Președinte al Canadian Psychiatric Assn.

Partea I-a

Despre maimuțele bonobo  

“Salut, tuturor celor care ne ascultați! Numele meu este Craig Conway. Fost actor de profesie, recent, am fost cooptat să fac radio, unde am ocazia să vorbesc cu oameni din toată lumea. Ei bine, astăzi, am un invitat pe calea undelor, foarte special, din Australia.  

Agitația și trauma acestei perioade pandemice n-a făcut decît să amplifice nevoia stringentă, în lume, pentru o soluție profundă, de durată, la tot haosul și suferința din viața oamenilor. Iar această soluție adîncă, rezilientă, este, de fapt, ceea ce o să ne împărtășească acest biolog pe care urmează să-l intervievez. Va face asta, explicîndu-ne și rezolvînd cauza fundamentală a toată suferința existentă în lume, care este, de bine - de rău, așa-numita condiție umană. Deci, nu-mi pasă ce faci cum, trebuie să te oprești și să urmărești acest interviu. De fapt, nu-mi pasă ce vei face pentru tot restul vieții, dacă poți, trebuie să asculți asta.

Interviul va avea patru părți, fiecare avînd 15 minute, ceea ce nu e mult dacă stai să te gîndești că o să ți se explice… întreaga condiție umană.

Acum, este un mare privilegiu pentru mine, să vă fac cunoștință cu biologul australian Jeremy Griffith. Este autorul unei cărți intitulate: Freedom: The End of The Human Condition, aceasta e cartea, pe care o port cu mine de multă vreme și o iau cu mine peste tot, iar acum există milioane de oameni pe tot globul, care citesc, studiază, cercetează, prin intermediul acestei cărți, ceea ce ne-a oferit Jeremy.

Deci, sunt aici să spun tuturor că această carte, nu doar că m-a dat gata pe mine, dar l-a impresionat și pe Prof. Harry Prosen, care e fostul președinte al Asociației psihiatrilor canadieni – și, de asemenea, unul dintre cei mai de seamă psihiatri din lume – iar acesta spune, citez: “N-am nici o îndoială că explicarea, din punct de vedere biologic, a condiției umane, este Sfîntul Graal al înțelegerii profunde, pe care l-am căutat pentru reabilitarea psihologică a rasei umane. Aceasta e cartea pe care am așteptat-o, este cartea care salvează lumea.” Am încheiat citatul.

Acum, cred că oricine ascultă e de acord că “reabilitarea psihologică a speciei umane” este ceea ce are nevoie această lume! Deci, legați-vă de fotoliu, asta va fi cea mai interesantă și incitantă conversație pe care ați auzit-o vreodată. Jeremy, mulțumesc pentru c-ai acceptat să vorbești cu noi.

-Spune-ne, cum reușește lucrarea ta să aducă ”reabilitarea psihologică a speciei umane”, sfîrșitul întregii lupte și suferințe și, cum spunea și profesorul Prosen, cum “va salva lumea”?

-Mulțumesc foarte mult că m-ai invitat în emisiunea ta, Craig. A găsi înțelesul condiției umane, zbuciumate din punct de vedere psihologic, este scopul căruia s-a dedicat și la care a contribuit cu tot efortul, fiecare om care a existat vreodată. Cum spune și profesorul Prosen, a găsi înțelesul condiției umane a fost “Sf. Graal” al gîndurilor și căutărilor conștiente ale întregii umanități, de cînd există.  

Categoric, noi, oamenii, am trăit, cu speranța, credința și încrederea că, într-o zi, undeva, într-un loc, prin eforturile conjugate ale tuturor – dar, mai ales ale oamenilor de știință – vom găsi, într-un final, înțelesul absolut despre noi, înțeles care ne va da speranță, ne va vindeca și ne va mîntui.

Știu că pare exagerat să pretinzi că acest țel suprem a fost, în fine, atins, dar așa e. De fapt, condiția umană este un subiect atît de dificil cu care ne confruntăm și căruia trebuie să-i facem față încît, n-aș fi putut vorbi despre asta atît de deschis și liber, dacă nu i-aș fi găsit rezolvarea.

-OK, atunci, Jeremy, rezolvă pentru noi, condiția umană, suntem ochi și urechi!

-Mai întîi, sunt biolog, iar asta e important, pentru că – și cred că toată lumea e de acord, avem nevoie de o explicație non-abstractă, non-mistică, absolut rațională despre noi, oamenii, deci, o explicație biologică, științifică și coerentă.

Deci, cum putem explica și înțelege condiția umană, să înțelegem de ce noi oamenii suntem așa cum suntem, atît de brutal de competitivi, egoiști și agresivi încît viața a devenit de nesuportat. De fapt, cum putem găsi un sens comportamentului nostru divizant, a cărei cauză fundamentală este atît de complet explicată și înțeleasă încît – așa cum Prof. Prosen a spus - întreaga specie umană să fie reabilitată psihologic și viața fiecăruia transformată?

-Da, asta vrem; condiția umană să fie, în sfîrșit, explicată, reparată și vindecată pentru totdeauna!

-Exact, Craig. Să-ncepem cu-nceputul. Știu că cei care ne ascultă trăiesc cu credința – ei bine, asta am fost învățați la școală și ni s-a spus în orice documentar – că acest comportamnet agresiv, egoist și competitiv al speciei umane, se datorează instinctului primar care ne-mpinge să ne reproducem, instinct pe care-l au și celelalte animale.

Sigur, gînditorii de stînga spun că posedăm unele instincte cooperante (collective), lipsite de egoism, dar tot ei susțin că avem și o latură egoistă, competitiv -animalică, pe care Karl Marx a limitat-o la nevoile de bază, cum ar fi sexul, hrana, adăpostul și îmbrăcămintea. Adică, pe subiectul ăsta, discuția e saturată de acest concept, iar comentariile sunt de genul: “Toți suntem programați de propriile gene să încercăm să-i dominăm pe ceilalți și să ieșim cîștigători în lupta vieții; și “Preocuparea noastră pentru cuceriri de natură sexuală se datorează instinctului primar de a ne transmite genele mai departe; iar “Bărbații se poartă abominabil fiindcă le este inundat corpul cu testosteronul care promovează această nevoie; apoi, “Vrem o casă mare fiindcă suntem teritoriali, din naștere, iar lupta și războiul nu sunt altceva decît firea noastră combativă, de animale, și adînc înrădăcinată, care astfel își găsește un mijloc de exprimare”.

-Da, exact. Exact ăsta am înțeles că este motivul ce stă la baza agresivității și competitivității naturii umane – faptul că avem un instinct brutal de competiție, de supraviețuire a celui mai puternic, pe care am încercat întotdeauna să ni-l înfrînăm, civilizăm sau să-l ținem sub control cît putem de bine; adică, asta am învățat la școală.

-Da, asta am fost învățați dar, ia, să ne gîndim – ce-o să spun acum e foarte important, deci, sper că toată lumea ascultă cu atenție.

Categoric, ideea că avem instinctul sălbatic competitiv, agresiv și de reproducere nu poate fi adevăratul motiv al comportamentului agresiv și competitiv al speciei noastre pentru că, pînă la urmă, cuvintele folosite să descrie comportamentul uman – egocentric, arrogant, impulsiv, depresat, iluzionat, pessimist, optimist, artificial, plin de ură, cinic, rău, sadic, immoral, genial, vinovat, meschin, psihotic, nevrotic, alienat - toate sunt recunoscute ca fiind implicarea minții speciei noastre, în mod conștient. Acestea demonstrează că există o dimensiune psihologică a comportamentului nostru; demonstrează că noi nu suferim de condiția animalică motivată genetic de opportunism, ci de CONDITIA UMANA, bazată pe mintea conștientă, afectată din punct de vedere psihologic. Mai mult, noi, oamenii avem instincte de cooperare, lipsă de egoism și instincte iubitoare de morală, pe care le exprimăm prin ceea ce numim conștiința noastră – ceea ce este complet opusul instinctelor agresive, egoiste și competitive. Cum spunea Charles Darwin “Simțul moral… ne permite să facem distincția cea mai bună și cea mai înaltă, între om și animalele inferioare.” Desigur, ca să posezi aceste instincte morale, cooperante, lipsite de egoism, maimuțele din care ne tragem trebuie să fi trăit într-un mediu iubitor, cooperant și lipsit de egoism, altfel cum am fi putut noi să le dobîndim?

Maimuțele acelea nu puteau fi niște sălbăticiuni brutale, competitive, agresive, care se băteau cu bîtele, după cum am fost învățați, ci, mai degrabă, trebuie să fi trăit într-un fel de Grădina Raiului, într-un mediu blînd, altruist, innocent – care, cum mi-ar plăcea să-ți explic mai tîrziu, în acest interviu, Craig, este o stare de fapt în care specia de maimuțe bonobo chiar trăiește și acum, și în care, recent, descoperirile antropologice au găsit dovezi că și noi am trăit odată. De exemplu, antropologi precum C. Owen Lovejoy au raportat că “cooperarea mutuală care definește specia noastră poate fi văzută cum se extinde mult înainte de Pliocene [care înseamnă acum mai bine de 5,3 mil. ani]. Deci, să spunem despre comportamentul competitiv și agresiv că vine din instinctul competitiv și agresiv, pur și simplu nu e adevărat – e doar o scuză convenabilă pe care am folosit-o cît am așteptat o explicație reală a conștientizării și tratării psihozei condiției umane, agresive și competitive, din prezent.

-Wow, dar asta e o afirmație destul de curajoasă, Jeremy, ai marcat un punct destul de important aici. Vrei să spui că comportamentul nostru agresiv-competitiv nu se datorează instinctului primar de a ne transmite genele, așa cum se-ntîmplă la alte animale, ci este indus de o condiție dereglată psihologic de mintea conștientă, da?

-Da, comportamentul nostrum egocentric, arrogant, rău, răzbunător, și chiar sadic nu are nimic de-a face cu dorința de reproducere a propriilor gene. A fost absurd să susținem așa ceva. De fapt, e chiar o veste bună că o condiție psihologică dereglată bazată pe mintea conștientă stă la baza comportamentul nostru, pentru că psihozele pot fi vindecate cînd le înțelegem. Dacă comportamentul competitiv/agresiv ar fi cauzat de noi, datorită propriilor instincte sălbatice, atunci am fi blocați în acest comportament înnăscut, permanent. Ar însemna că n-am putea decît să sperăm că, vreodată, vom putea restrînge și controla aceste presupuse instincte brutale.”

Va urma! 

https://www.humancondition.com/?utm_source=google-youtube&utm_medium=cpc&utm_campaign=GoogleYoutube_lead-generation_homepage&utm_content=over35_vid-conversions_Ad6&gclid=CjwKCAjwtcCVBhA0EiwAT1fY77OVIpmffckciSwQttWx8uNyZTYfA48U-HTQKAbZouLH0DjZPS5fRRoCZM8QAvD_BwE

Pliocene - Wikipedia

“În secolele trecute, irlandezii tăiau ramuri de alun în ajunul solstițiului pentru a fi folosite în căutarea de aur, apă și…”  https://playtech.ro/stiri/solstitiul-de-vara-2022-ce-este-bine-sa-faci-in-cea-mai-lunga-zi-din-an-527238

“Sânzienele. Drăgăica. Ziua Soarelui. Ursina. Amuţitul cucului.  Originea sărbătorii de astăzi, ultima din seria solstiţiului de vară…”  https://evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor-24-iunie-2022-pipa-lui-mircea-eliade.html 

“Va fi cea mai luminoasă zi din an. Lumina naturală va dura de exemplu 15 ore si 7 minute la Napoli; 15 ore și 16 minute la Roma; 15 ore și…”  https://www.rotalianul.com/solstitiul-de-vara-2022-marti-21-iunie-este-cea-mai-lunga-zi-din-acest/

“Solstițiul de vară este apropiat si legat de sărbătoarea Sânzienelor, de pe 24 iunie. Astfel că vine cu o serie de tradiții și obiceiuri pe care…”  https://www.ego.ro/solstitiul-de-vara-2022-traditii-si-obiceiuri-in-cea-mai-lunga-zi-din-an-18937.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu