Oare ce-am fi ales?

 

E clar, după toate datele statistice, rata de creştere a populaţiei globale e ȋn declin. Pȋnă şi China ȋnregistrează ani consecutivi de scădere a naşterilor, chiar şi după pandemie – atunci cȋnd a avut recorduri de scădere a natalităţii şi creştere a mortalităţii. Asta e bine. Şi eu cred că suntem prea mulţi şi, Slavă Domnului, nu-mi voi trimite ADN-ul mai departe să polueze planeta.

Dacă ştiam ce va veni... Chiar aşa, dacă, ȋn anii “80, am fi primit o săptămȋnă de viitor, plasat fix ȋn zilele noastre, ȋn paralel cu prezentul acelor vremuri, ce alegeam?

Adică, să fi avut un televizor cu ce era atunci: un mileu, un program fix, cu propagandă la ore fixe, filmul alb-negru de seară, teatru romȃnesc sau de la BBC, Album duminical, zece minute de desene animate cu Mihaela şi căţelul cu fular, zilnic, ceva muzică uşoară, corale şi sport, din cȋnd ȋn cȋnd, vreo zece ore de ecran negru şi linişte, ȋn fiecare zi.

Dacă, ȋn camera alăturată, ar fi funcţionat, timp de o săptămȋnă, un televizor cu toate programele de-acum, inclusiv muzica şi tot conţinutul creat de televiziunile romȃneşti, publicitatea şi ştirile din zilele noastre?

Frigul din calorifere, mȋncarea gătită (eu nu ştiu pe nimeni să fi mȋncat doar mȋncărică de cartofi, totuşi), prăjitura de casă – toate esenţele aveau un miros pătrunzător, de sărbătoare, cărţile de citit, cărţile de joc, prieteni pe scară. Şampon de urzică, sodă, detergent cu sare, săpun de la bişniţari (care-l aduceau de la bulgari), plus că, toată lumea trebuia să ştie să coasă. Toţi cunoşteau un cizmar care pune flecuri.

Prin comparaţie cu mȋncarea de acum, multă, la fel de aromată ca săpunurile ieftine sau fără niciun gust, dacă e crudă şi necolbuită ȋn condimente tari.

Apropo, mi-am adus aminte că generalul Ciucă a fost semnalat ca luȋnd masa ȋntr-un restaurant de nivelul… vacă de Argentina sau de Kobe, aşa ceva. Aţi văzut vreodată, ȋn emisiunile de cooking, o astfel de carne, pusă la marinat? Sau, aţi văzut cum chef-ul presară, cu o ȋndemȋnare cum numai la şcolile de profil de la Paris poţi dobȋndi, ȋn ploaie, o sare grunjoasă, mare, care ȋncă se mai topeşte după ce ajunge scumpetea pe masa generalilor?

Ce credeţi că mȋnca Ciucă pe vremea lui Ceauşescu? Chiar şi la popota lor…

Ȋn orice caz, nu sare din Ucraina. Am observat, tȋrziu, că sarea de murături venea din ţara laboratoarelor de arme biologice. Nu m-am gȋndit că nu e de-a noastră nici cȋnd am văzut că, după ce se topeşte, o parte rămȋne ca cioburile de sticlă, pe fundul vasului.

O ȋntreb pe vȋnzătoare, ca şi cȋnd nu vedeam bine ce citesc pe ambalaj:

-E din Ucraina?

-Ooh, numai din Ucraina ne vine de ani de zile. D-a noastră nu mai primim nu ştiu de cȋnd.

-De ce? Noi nu mai extragem?

-Ba da, dar a noastră se duce in Ucraina.

Ȋn fine, să ne amintim că, ȋn vremea lui Ceauşescu, cei mai mulţi dintre noi n-am fi avut maşină – nu, ȋn niciun caz, n-aş fi purtat ȋncălţări de plastic, ca să plătesc şapte ani de zile două CAR-euri.

Pe atunci, atȋt alergam să prindem autobuzul, să pierdem autobuzul, să recuperăm timpul, să ajungem la timp, ȋncȋt toate zilele păreau mai lungi. Atunci, ȋţi luai liber să zugrăveşti, să muţi mobila, să-ţi repari maşina sau instalaţiile, singur sau cu prietenii, să tai porcul, să nu te mai scoli aşa de dimineaţă, să zaci de boală, să simţi că te odihneşti.

Nimeni nu-şi lua liber, să se uite la televizor. Zece ore de linişte pe zi. Zece ore de libertate.

Mȋncai roşii cȋnd se făceau roşiile, cireşe, cȋnd le venea vremea şi portocale numai iarna, după ce te-nghesuiai la coadă vreo două ore. Acum nu-mi vine să cred cȋtă lumea ȋncăpea, ȋnghesuită, pe vreo şase metri pătraţi şi două ore.

Totuşi, era cam o oră de propagandă pe zi şi vreo două duminica, la Cȋntarea Romȃniai, dar cine se uita la ea? Nu te-ntȋlneai, pe stradă sau la servici, cu cineva care să-ţi spună: Ai văzut, dragă, ce spunea tovarăşul Ceauşescu, aseară? Că iar a venit un virus şi iar murim! Ne trebuie mai multă prevenţie şi masca pe figură, că ȋnaltele idealuri ale comunismului nu se ating aşa uşor!

O oră-două de propagandă şi doar două posturi de televiziune nu reuşesc să-ţi bage nimic ȋn cap. Mai ales că au fost doar vreo cinşpe ani de cultul personalităţilor, faţă de vreo treizeci şi cinci, acum.

Deci, oare ce am fi ales să facem sau să nu facem, dacă am fi avut o mostră de o săptămȋnă de viitor, undeva, prin anii “80?

Dacă, ȋn timp ce la televizorul alb-negru, Ceauşescu pregătea, ȋn următorul plan cincinnal, confiscarea pămȋntului pȋnă lȋngă casă (la cȋmp, fuseseră anunţaţi, deja), televizorul color anunţa că va umple cȋmpurile de panouri solare – după ce le-au deşertificat prin neirigare şi controlul ploii – iar legumele şi fructele vor fi modificate genetic şi crescute, ȋn sere verticale, la ȋntuneric, fără fotosinteză. Ȋn loc de “nici o masă fără peşte” sau puii Fraţii Petreuş, obţinuţi după lupte seculare la cozi de alimentare, carne sintetică de la Bill Gates.

Oare, ce-am fi ales?

“Ucraina deține laboratoare biologice de cercetare, iar unele dintre ele au primit și finanțare americană, dar asta s-a întâmplat în mai multe țări est-europene încă din primii ani de după căderea Cortinei de Fier, scrie The Guardian.”  https://www.libertatea.ro/stiri/cum-au-ajuns-laboratoarele-biologice-din-ucraina-in-prima-linie-a-razboiului-informational-purtat-de-rusia-4030217