Aşezaţi-vă
ȋntr-un scaun confortabil, cu mȋinile atȋrnate pe lȋngă corp şi picioarele
oprite din bălăngăneală, ȋntr-un relax absolut, aproape indecent. Picior peste
picior este absolut interzis.
Din acest moment nu mai faceţi niciun alt effort, ȋn afară de a vă fixa privirea ȋntr-un punct fix, ȋn tavan, şi a trage aer ȋn piept, ȋncet, cȋt să nu vă provocaţi niciun deranj. Cȋt expiraţi, calm, ca un bulbuc de aluat dospit prea mult, repetaţi următoarea frază: Sunt obosit şi greu, vreau să intru ȋn adormire. Repetă asta pȋnă cȋnd ochii ţi se ȋnchid.
Corpul
ţi se va ȋnmuia ca o păpuşă de cȋrpă. Acum, să ne concentrăm un pic, fiindcă e
nevoie de un piculet de atenţie distributivă. Număraţi, ȋncet, de la cinci la
zero şi, ȋn acelaşi timp, spuneţi-vă că sunteţi din ce ȋn ce mai relaxat. Hai,
că se poate. E, cum spunea un instructor de yoga, la fel de complicat precum a
merge pe stradă şi a mesteca gumă, ȋn acelaşi timp.
Imaginaţi-vă o situaţie pe care vreţi să o
depăşiţi. Stȋnd pe scaun. Repetaţi de trei ori o propoziţie sugestivă. De
exemplu: Sunt Leneşul care atȋrnă, calm şi relaxat, de o creangă de copac. Faceţi
asta timp de treizeci de secunde, de trei ori şi cu privirea ȋncrucişată la
rădăcina nasului.
Se aud bubuituri din afara
camerei de hotel. Niciun răspuns.
-Sparge-ţi uşa, se aude un
ordin!
Mascaţii pătrund ȋn forţă. De
sub Coiful dacic, o voce blȋndă dar fermă, ȋl numără pe hypnotic.
-1 – 2 – 3 – 4 – 5.
Nevăzutul de sub Coif se
apleacă asupra adormitului şi-i zice: Scoal’ te culcă, hai la prezidenţiale!
Adormitul deschide ochii,
vede umbra şi se-ncruntă.
-Se poate, domnule, m-aţi
luat din pijamale!
Cine ar fi crezut că
funcţionează atȋt de bine!
Adevărata Hipnoza - https://www.cunoastelumea.ro/6-pasi-pentru-a-ti-induce-starea-de-hipnoza-si-ce-beneficii-obtii/
“Crin Antonescu este omul potrivit care știe și poate să scoată țara din această hipnoză colectivă și să o mențină pe drumul corect.” https://hotnews.ro/video-marcel-ciolacu-catre-crin-antonescu-ai-trait-timpurile-cand-psd-poate-nu-a-fost-corect-cu-tine-eu-am-trait-vremurile-cu-pnl-care-si-a-luat-revansa-si-nu-a-fost-corect-cu-mine-1892658
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu