Pȋnă pe 5 mai, nu mai e
nimic de văzut la televiziunile de ştiri, Slavă Domnului – o pauză binemeritată
– şi spun asta pentru că aceste monitoare de aceleaşi vorbe nu vor să facă
nimic pentru aceste alegeri. Poate ştiu politicienii şi televiziunile ceva ce
electoratul care va merge ca fraieru’ la urne nu ştie.
Ȋn
fine, dacă tot e pauză iar democraţia, aşa cum o ştiam, nu mai funcţionează,
poate-ar trebui să ne gȋndim la un alt model de-a alege preşedintele.
De exemplu, Dalai Lama. Pare mult mai simplu. Nu trebuie decȋt să creăm un grup de lucru format din călugări numiţi politic – şi CCR e bună, dacă nu mănȋncă carne – şi, cȋnd moare preşedintele ȋn funcţie, să-i punem pe gȋnduri, drumuri şi meditaţie, pȋnă ȋntră ȋn contact cu spiritul reȋncarnat. Va fi mare osteneală (d-aia le dăm pensii speciale), dar nu sunt singuri ȋn demersul nobil. Oracolul de la Bruxelles va da o mȋnă de ajutor, ca o mamă sau tată sau persoană UE ce se află. Apoi, prietenia nemuritoarei Ursula cu China ne va livra măsurile procedurale şi binecuvȋntarea, feng shui-u’ sau ce mai e nevoie. La fel şi guvernul Tibetan dacă noi facem o donaţie iar CIA face o sfeştanie.
Noi nici nu trebuie să ne mai batem capul. Bine, nici candidaţii. Pȋnă la urmă, doar sufletul contează.
Apoi, metoda e consacrată,
nu trebuie să mai bȋjbȋim prin legile noastre electorale sau fundamentale, care
oricum devin caduce ȋncă de la Monitorul Oficial fiindcă nici prin gȋnd nu-i trece
clasei politice să le respecte.
Deci, să nu mai facem noi pe deştepţii, să ȋnvăţăm de la alţii şi să aplicăm şi-n Romȃnia, această metodă practică de scrutin.
Par exemple, al 13-lea Dalai
Lama.
“Ȋn
cazul celui de-al 13-lea Dalai Lama, după moarte, corpul ȋi atȋrna cu faţa spre
sud. Totuşi, după cȋteva zile, capul i s-a ȋntors spre est şi o ciupercă – ce-a
fost considerată neobişnuită – a apărut pe partea nord-estică a giulgiului ȋn
care era ȋnfăşurat corpul neȋnsufleţit. Ceea ce a fost interpretat a ȋnsemna că
următorul Dalai Lama trebuie să se fi născut undeva ȋn nord-estul Tibetului.” https://theconversation.com
Asta, ca să ştie cei care
vor veni peste o sută de ani, ȋn urma noastră – nu mă-ndoiesc că actualul establishment
va dăinui cel puţin p-atȋt – ȋn speranţa că, dacă vor avea un cadavru, vor
şti cum să procedeze.
Sigur, totul e orientativ şi
trebuie adaptat la valorile europene. Evident că, dacă e cu faţa spre est,
aruncăm cadavrul şi luăm altul.
Bolojan,
doar interimar? N-aveţi de gȋnd să terminăm odată cu nenorocitele de
alegeri, nici ȋn mai, nu?
https://freefrompress.blogspot.com/2025/03/bolojan-doar-interimar.html
The Tyranny of Positive Liberty by Robert Westmoreland
fragment
-
“Libertatea este un drept fundamental ȋn politica americană, a cărei semnificaţie, acum, este contestată ȋn mod brutal. Libertatea politică era odată…” https://antipresa.blogspot.com/2025/03/tirania-libertatii-pozitive.html
“In the case of the 13th
Dalai Lama, after his death, his body lay facing south. However, after a few
days his head had tilted to the east, and a fungus, which was viewed as
unusual, appeared on the northeastern side of the shrine containing the body.
This was interpreted to mean that the next Dalai Lama could have been born
somewhere in the northeastern part of Tibet.” https://theconversation.com/how-the-dalai-lama-is-chosen-and-why-china-wants-to-appoint-its-own-114351
https://en.wikipedia.org/wiki/Un alt legionar romȃn pentru liniştea Germaniei https://freefrompress.blogspot.com/2025/03/un-alt-legionar-roman-pentru-linistea.html#more
Pămȋntul devine o navă spaţială
“Toate
organismele vii, inclusiv omul, sunt sisteme deschise. Primesc input-uri
sub formă de aer, hrană, apă şi deversează excremente şi gaze urȋt mirositoare
[output]. […] Input-ul produs de oameni - copiii, este
şi-un output –părinţii.” http://arachnid.biosci.utexas.edu/courses/thoc/readings/boulding_spaceshipearth.pdf
Tirania libertăţii pozitive – Multe libertăţi pe care nu le vrei ȋn schimbul cȋtorva care-ţi sunt vitale https://freefrompress.blogspot.com/2025/03/tirania-libertatii-pozitive.html
Amintiri
din pandemie https://antipresa.blogspot.com/2025/03/amintiri-din-pandemie.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu