miercuri, 18 iulie 2012

SUSPENDAREA PRESEDINTELUI ROMANIEI


STATUL  DE DREPT INTERIMAR 

ARTICOLUL 1.
Statul român

(5) În România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

Suspendarea punerii în aplicare a legii, timp de șase zile, în cazul Adrian Năstase, suspendarea dreptului Președintelui de a reprezenta țara în baza unei “declarații” a Parlamentului, suspendarea deciziei  Curții Constituționale conform căreia Președintele este reprezentantul țării, prin nepublicarea ei în Monitorul Oficial, înființarea lui Victor Ponta la Bruxelles reprezentând țara în mod nelegitim, suspendarea atribuțiilor Curții Constituționale prin ordonanță de urgență, o ilegalitate în sine, care a permis Parlamentului  înlăturarea, prin forța, a Avocatului Poporului și a președinților de Camere, suspendarea  președintelui României, chiar fără “încălcări grave” ale Constituției,  în baza “neîncrederii” din sondajele de opinie și ridicarea Parlamentului la rang de Putere Absolută  care se situează deasupra Legii Supreme, Constituția, deși, în toate sondajele, Parlamentul iese cel mai “prost”. In fine, “Suspendarea” României din rândul țărilor civilizate, suspendarea întâlnirii cu FMI și suspendările continuă. Dacă nici asta nu e lovitură de stat înseamnă că e macramé, că prea e croșetată!

După ce a încercat să dărâme, de mai multe ori,  Curtea Constituțională dar “ceva” l-a tras înapoi, Crin Antonescu a inițiat suspendarea președintelui României și  s-a lăudat cu asta: “Eu, ca inițiator și semnatar” al suspendării, a zis el de câteva ori, s-a propus  în fruntea Senatului, “ Eu, ca șef al Senatului…” zicea el când încă nu se publicase în MO, a ținut discurs de suspendare personalizat, în care se adresa tot timpul Președintelui ales, cu intenția de a-i arunca în față  că el l-a suspendat,  apoi  s-a înscăunat  la Cotroceni, deși nu era obligatoriu, unde s-a impus ca și când era președinte plin, chemând la ordin, chiar din prima zi, mai multi șefi de instituții, a dat declarații prin care avertiza Europa să nu se amestece în treburile interne și a continuat Campania împotriva președintelui ales, atât de la pupitrul de la Cotroceni cât  și de la mitingul de la Timișoara. Dacă nici ăsta nu e dictator, înseamnă că nici Ceaușescu nu era!  Iar dacă asta nu e lovitură de stat, înseamnă că ni s-a urcat democrația la cap!

ARTICOLUL 31
    Dreptul la informatie
(4) Mijloacele de informare în masa, publice si private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

In condițiile de mai sus, presa interesată a picat pe spate de ce bine-i  stă lui Crin în fruntea statului, (câteva milioane de români care nu-i  acordă încredere  l-au  scuipat… să nu-i  fie de deochi!)  și a început să facă masaj pe creier poporului ca să-l relaxeze și să-l facă să accepte. Puciștii au dat asigurări că legile vor reveni la normal după ce se instalează ei iar cel mai notoriu analist al țării a garantat, cu propria reputație, că această distrugere a democrației  e legală. Adică, jurnalistul care se dă de ceasul morții când vine vorba de a limita dreptul la liberă exprimare, deși  acest drept poate fi mai periculos decât o bombă biologică, nu consideră  că LEGEA, singura diferență  dintre civilizație și sălbaticie, trebuie respectată. Ca bonus la libertatea de vorbire liberă, în afară de amenințarea că “nu va fi liniște” dacă nu pică Președintele ales, s-au mai remarcat căteva  “exprimări libere”: CTPopescu l-a comparat pe președintele țării cu Ceaușescu în ultima “fază”, ceea ce el nu-i dorește, desigur, Voiculescu i-a prezis că n-apucă revelionul, ca om politic, se-nțelege, Victor Ponta l-a catalogat drept  nemernic care-și joacă viața și libertatea, ăsta n-a mai nuanțat iar Crin Antonescu a spus că “cineva tot moare” după referendum, politic, adică.

Se spune că nu există așa ceva ca “dictatura parlamentară”. Dacă n-a existat până acum, de-acum încolo o să existe,  pentru c-am inventat-o noi! Această mișculație va rămâne în scripte ca lovitură de stat,  va fi studiată în manualele de specialitate ca lovitură de stat și se va căuta  antidotul care s-o  prevină pe viitor. In disprețul nostru, ziariștii care acum o cocoloșesc, vor recunoaște pufnind în râs c-a fost lovitură de stat iar Hrebengiuc, adevăratul “arrogant” din PSD, ne va spune și cum s-a făcut, așa cum ne-a povestit și alte mișculații cum ar fi “marile proteste” de astă-iarnă.

ARTICOLUL 30
    Libertatea de exprimare

5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligatia de a face publica sursa finantarii.



marți, 10 iulie 2012

SUSPENDAREA PRESEDINTELUI ROMANIEI IN PARLAMENT



Mazare a primit cadou de ziua lui "suspendarea"
CCR: “Faptele imputate președintelui sunt de natură politică”
Traian Băsescu: “Revoluție violentă din punct de vedere legislativ”
                 “S-aveți grijă de țară și oamenii ei!”

Vineri, parlamentul țării România, într-o atmosferă caldă, consensuală, s-a eliberat de sub jugul regimului de tristă amintire pentru corupția politică, această cocoană mustăcioasă de prea mult testosteron dar totuși sensibilă în părțile esențiale obișnuite cu confortul. Odată cu suspendarea președintelui ales, puciștii au dat un picior în față și celor câteva milioane de oameni-“încredere” din sondaje, de care a uitat toată lumea.

După ce, cu o zi înainte, președintele a salvat aparențele în fața străinătății acceptând să dea mâna cu autoproclamații șefi de Camere, puciștii, în prostia lor, au început să se laude pe toate coclaurile din presă că Președintele i-a “legitimat”. Dacă președintele ar mai fi schimbat politețuri cu ei și în ziua suspendării ar fi însemnat că le dă onorul, de-a dreptul. Mai ales că recunoaște toată lumea că e o lovitură de stat “fulger”!

Incă de la începutul acestui plan menit să pună proști în fruntea țării România, comunicarea a picat doar în cârca câtorva politicieni, majoritatea n-a ieșit în față ca să nu se murdărească,  și a susținătorilor din presă. “Golănașii” lui Vântu și Voiculescu  și-au asumat  rolul  de zvoneri și răspândaci ca să li se recunoască, mai târziu, meritele  în intimidarea  adversarului și zăpăcirea populației. Stim asta pentru că ei  înșiși au numit măiastra lovitură de stat, blitzkrieg, o tactică de război care include războiul psihologic practicat, în cazul de față,  de către presa interesată.

Sedința solemnă de dărămare a democrației de către parlament  a debutat cu recitarea, cu durere în glas, a zeci de pagini de acuzații în interpretarea lui  Eugen Nicolăescu, moment poetic ce a durat atât de mult încât i-a plictisit și pe pescari dar a plăcut senatorului condamnat la închisoare dar numai bun pentru Parlamentul României,  Cătălin Voicu, cel care voia să-și întindă  “rețeaua” pe țară. Poliloghia lipsită de fundament și imaginație din vraful de hârtii și dicția de plombe noi a recitatorului au făcut camerele să plece spre alte zări, într-una descoperindu-l pe Președinte când își desena gândurile pe hârtie și-apoi le umplea cu cerneală iar, la prezidiu, pe C. Antonescu, orbit de lumina reflectoarelor, care făcea eforturi  să rămână cool dar eforturile nu se mai terminau. L-am văzut privind în gol, dar nu mai departe de lungul nasului și nu mai mult de două secunde  pentru că  se plictisea repede și smucea capul în stânga, de parcă cineva i-ar fi distras atenția dar, cum acolo nu era nimeni, revenea cu fața înainte și încerca să pară mândru,  dar nici asta nu putea și-atunci își țuguia buzele ca să pară serios  după care, ca și când ar fi descoperit pe cineva în public, deschidea gura într-un  zâmbet de sapă ciobită. După care o lua de la capăt. Trebuie să-și fi făcut și closul la păr dar ne-a scăpat. Toată agitația era menită să-l scuture de trac, pentru că urma să i-a cuvântul și să-i arate președintelui  în funcție că, așa cum e el, un senator de șase mii de voturi, i-a tras o lucrătură bling-bling de-o să-i ia locul. Citirea răspunsului Curții Constituționale a fost scoasă de pe ordinea de zi, pe șest,  și s-a trecut direct la chestiune.

Momentul de glorie  care ar fi trebuit să se transmită în direct în toată lumea, pe care Barack Obama ar fi trebuit să și-l înghesuie  în program, pentru care exploziile solare ar fi  trebuit  date mai încet iar glonțul să se oprească pe țeavă și vaca din fătat a fost ascultat, până la urmă,  doar de C. T. Popescu.

Odată pentru că Președintele s-a ridicat și a ieșit din sală iar toate camerele s-au dus după el. In timp ce Antonescu ținea speech-ul de lovitură de stat,  toate televiziunile transmiteau  după  hol unde Traian Băsescu făcea declarația hotărâtoare pentru nație : Mă duc să fumez o țigare. Intre timp, a plecat și PDL-ul așa că, după ce președintele a intrat într-o sală și televiziunile s-au întors în Camera  Puciștilor au mai găsit un grup stingher în jurul lui Ponta și Tăriceanu.

Telespectator: La ăștia doi le pare rău că n-au plecat  mai devreme pentru că,  acum, când s-a golit sala, s-ar vedea când se cară.

Apoi,  după ce-a dispărut  Traian Băsescu, televiziunile au constatat că ratingul se purta de parcă  s-ar fi intrerupt transmisia așa că l-au dat pe Antonescu într-un pătrățel, alături de alte pătrățele, inclusiv după hol, ca să pară că dintr-un moment în altul se poate întâmpla ceva interesant. Intre timp, discursul viitorului interimar a ajuns la ode închinate partidului, întăi PNL-ului, un partid grozav, ce mai! (Tăriceanu era inert) dar mai ales PSD-ului,  care i-a dat țării pe Iliescu și Năstase care ne-au băgat în NATO și un pic în UE (PSD-iștii au aplaudat). Ratingul se ducea dracu’ așa că Pro-tv-ul a trecut la discuții pe hol unde CTPopescu însuși se deplasase ca să se bucure în direct de suspendarea Președintelui , întreținut de doi ziariști mai mici care se estompau la umbra lui.

Nu și Andreea Esca și producătorii Stirilor Pro-tv care n-aveau de gând să piardă publicitatea pe mâna lui Antonescu. Esca l-a întrebat pe CTP de ce crede c-a plecat Președintele iar “imparțialul” a zis că Traian Băsescu s-a ferit să stea “carne de tun” în fața a ceea ce el a numit “cel mai puternic orator al opoziției”. Nici nu-și dădea seama că, în momentul ăla, “oratorul” fusese dat pe “mute” pentru că topea ratingul. Esca, mai impresionată de economie decât de pupilul puciului,  încearcă să ducă discuția spre cursul la vale al leului dar pe CTP nu-l pasionează. El e îngrijorat  pentru T. Băsescu: nu dă bine pentru el c-a plecat, prin gestul de plecare arată că nu mai poate convinge. Intre timp, pe undeva,  se vorbește de grupul progresiștilor care ar fi făcut înțelegere cu USL-ul. De viclenii de la UDMR se știa déjà că sunt mari “negociatori”.

Telespectator: Cine-s progresiștii ăștia?

In sfârșit, viitorul președinte a terminat toate foile de citit, moment în care  a atras atenția camerelor: Mă retrag dacă T. Băsescu nu este demis! A urmat Dan Sova, gogomanul de familie bună,  care a ierarhizat, după capul lui,  puterile în stat și a instituit Supremația Parlamentului. Parte din scenografie, Antonescu mimează că abia se abține să nu râdă. De la PSD a mai  luat cuvântul  și Geoană, privit cu imens dispreț de către Hrebengiuc, ca să spună ceva despre “învrăjbire și dezbinare” care trebuie să piară din țară. Apoi, Marian Săniuță, probabil cel mai deștept și serios politician din Parlament, care, acum,  e independent, pentru că politica românească n-are ce face cu așa elemente refractare. El a prezentat date economice făcând apel la responsabilitatea idioților, care au fost  fluierate, desigur,  pentru că nu se face să strici ziua parlamentarilor supremi  tocmai când își făceau și ei un hatâr. Chiar dacă leul scade, inflația crește  și noi sărăcim asta nu înseamna că nu poți să dai o “lovitură de stat constituțională” cum o numește Ghișe.
Intre timp, ziariștii au aflat, pe surse, că USL a făcut rost de voturile de care mai avea nevoie pentru suspendare.

Telespectator: Asta e! Dacă și Iosipescu Zambra a candidat la președinția României, ăsta de ce n-ar putea să fie președinte!

Esca și cei doi ziariști Gândul încearcă de mai multe ori să-i  atragă atenția lui Ctp că toată tevatura scade leul văzând cu ochii. Credeți că leul se va opri din picaj, după suspendarea președintelui țării, întreabă Esca? Da, răspunde hotărât CTP! Apoi: D-le, eu mă bucur că nu e suspendat Mugur Isărescu! zice el iritat. Altele erau de discutat acum. De exemplu, uite la Traian Băsescu, a ieșit din sală la discursul lui Antonescu, apoi la al lui Tăriceanu iar, la sfârșit, le-a dat replica amândurora chiar dacă nu i-a onorat cu prezența!  Se poate! Asta e o lovitură de stat onorabilă! In plus, s-a adresat cu “senatorul Antonescu”. Cum adică, ce vrea să spună? Că nu-l recunoaște ca președinte al senatului? A mai făcut și show, la sfârșit! Asta nu se poate! Poporul chiar trebuie să se pronunțe asupra “prestației” președintelui! Ar fi “absurd” și “împotriva cursului istoriei” dacă n-ar fi suspendat! Trebuie să fie programat referendumul la “o dată cât mai apropiată”! Din păcate, zice el cu îngrijorare, trebuie să spun că cel mai bine știe Traian Băsescu să facă campanile electorală!  
Antena 3: Imagini din Parlament peste care se aude din studio: “am apucat să trăiesc asemenea bucurie”.

Astăzi, Iosipescu Zambra s-a instalat la Cotroceni, președinte interimar al țării România în care, din păcate, suntem încă rezidenți, dar doar atât!

 


 

vineri, 6 iulie 2012

SUSPENDAREA PRESEDINTELUI ROMANIEI

Lovitura de stat continuă cu sărăcirea bruscă
Crin: Sunt pregatit sa fiu orice fel de presedinte.


În timp ce Tăntălăii iau fața știrilor și se fac da râs, pentru că, de acum, nu mai au cale de întoarcere, Pucimea se îmbogățește zilele astea fiindcă lovitura asta e despre bani, nu despre politică.

Încă de când a venit guvernul de renume mondial (asa l-a lăudat un analist) și l-a umflat pe Euro, Ponta a ieșit, de câteva ori pe zi, să spună că leul nu trebuie susținut iar puciștii din presă l-au transmis mai des ca pe timpul probabil, cu accent: Nu vă schimbați banii din euro în lei!

miercuri, 4 iulie 2012

LOVITURA DE STAT DIN ROMANIA-3 iunie 2012



Ieri s-a dat pe față lovitura de stat din România, începută în ultima campanie prezidențială.  Atunci, Vântu și Voiculescu au băgat miliarde de lei în buzunarele bandei de “golănași”,  organizați ca o fabrică standard  de propagandă ceaușistă compușă  din salahori, cum e Răzvan Dumitrescu, cel care făcea   flotări  în limbă de dimineața până noaptea târziu  pe filmulețul cu “pumnul albastru” si intelectuali, cum e Cristian Tudor Popescu, cel care intervenea din când în când și punea bomboana pe coliva democrației  făcându-l pe Traian Băsescu securist bătăuș. Cu toții pot să-și dea doctoratul în lovituri de stat pentru că tocmai le-a reușit!

Am văzut că, la B1, singurul loc unde te poți uita,  la talk-show-rile de seară, toată lumea pică pe spate de previziunile împlinite ale lui Ion Cristoiu care spunea, zilele trecute,  că tocmai se petrece o lovitură de stat dată de corupți, care nu acceptă să meargă la pușcărie și nici să-și piardă averile. De parcă era o chestie atât de subtilă încât doar  iluminații puteau să prevadă catastrofa.

Adică,  Hrebengiuc recunoaște că a pus la cale marile “demonstrații populare” anti-Băsescu , col.(rez)Mircea Dogaru a trimis o scrisoare deschisă d-lor  Ponta și Antonescu în care cere “plata” pentru mobilizarea din iarnă și de la alegeri, Adrian Năstase “a sinucis” justiția cu ajutorul presei  înainte să fie pusă în aplicare iar cei doi Prostălăi  declară pe față că încalcă legea și Constituția fiindcă sunt acoperiți de “imunitatea” dată de popor la alegerile locale și, cu toate astea,  lovitura de stat este încă o surpriză pentru unii. In fine, dacă mai era vreun dubiu, scriitorul de scenarii politice anti-Băsescu,  Cristian Tudor Popescu, trage concluzia  că, ce vedem,  este o “lovitură de popor”, în felul ăsta deconspirându-se pentru că nu mai există nici un pericol, justiția nu se va mai ocupa de presa care atentează la siguranța statului și confirmând că lovitura de stat a reușit!

In timpul ăsta, Dreapta d-un pol,  împărțită în zeci de formațiuni și “creștinată”, crede că poate opune rezistență cu sloganuri doctrinare. De parcă asta e problema! România e mâncată de corupție, pentru Dumnezeu, nu de măsuri de stânga! Sutele de mii de asistați social ilegali, pensionați de șpaga bolii, angajați la stat corupți, săraci mituiți la alegeri  etc. sunt votanți plătiți de USL,  nu sunt convertiți la socialism! Nici un moment n-a fost vorba de doctrină în țara asta, tot timpul a fost vorba de corupție iar corupția e ambidextră! Ați văzut cum s-a “sinucis” Năstase la televizor, când cu stânga,  când cu dreapta, până i-a ieșit! Cu sloganuri gen “cei care simt de dreapta" (Andreea Paul) și neologisme care acoperă urechile copiiilor ca “irefutabil”(Mihai Neamțu) nu convingi pe nimeni că democrația e esențială! Nici cu “creștinismul” care miroase a lumânări de mort, mai ales pentru femei! “Pașoptiștii” zilelor noastre nu vor putea câștiga alegerile cu finețuri pentru că se vor bate cu Ponta-85 de pagini xeroxate și cu Antonescu-nici o limbă străină, nici o zi de muncă. Aștia din urmă vor fi votați până la moarte de “licențiații”  fabricilor de diplome, ăia care îngroașă numărul  votanților cu studii superioare cu care se laudă USL și televiziunile lor.

Ca să-și dea seama cu cine au de-a face, “pașoptiștii” trebuie să-i  întrebe pe cei sinceri, inclusiv  pe comuniști și securiști,  pe cine se baza comunismul și cine au fost și sunt beneficiarii ceaușismului! La fel trebuie să facă și cei ca Robert Turcescu,  care au fost induși în eroare de  șmecheri  vinovați  cu minciuna că  toți suntem de vină pentru c-a existat ceaușismul. Dar,  pentru că încă există, cine e de vină?

Apoi, dacă Mihai Răzvan Ungureanu   nu se antrenează pe brânci cu alții mai bătrâni și dacă nu este pregătit mental să  lupte ca gladiatorul, e mai bine să nu candideze, pentru că  va avea  effectul  antidotului  slab, va întări “boala”. CTP déjà s-a ocupat de el și l-a pocnit de cum a scos  capul iar de acum incolo, îl va bate cu sacii de nisip, ca să  nu lase semne, ca în beciurile Miliției și-l va face securist. Pentru că așa e el,  un domn, cum și Elena Udrea e o doamnă!  Ea își răscroiește pantalonii și fustele într-o anumită zonă iar el îsi pune ochelarii roșii.  Amândoi  vor să-ți intre-n ochi ca ștearsa  în costum de baie care s-apleacă  să-și scoată  nisipul dintre degete si se uită printre  picioare să vadă efectul!

P.S.  Primul lucru ce ar trebui făcut ar fi să se dea în vileag “sinuciderea” și pe cei care au pus-o la cale. In ceea ce privește faptul că suntem în Uniunea Europeană,  să nu-și facă nimeni gânduri că actuala Putere ar avea ceva împotrivă să nu mai fim, tocmai ne-au scos din rândul țărilor normale. Chiar dacă nu e prima lovitură de stat in Romania,  asta e chiar moartea, pentru că e pe față, la intimidare! Si pe fața lui Adrian Năstase, care ne-a privit în ochi și a rânjit ca să știm că el ne-a făcut-o!


sâmbătă, 30 iunie 2012

"SINUCIDEREA" LUI ADRIAN NASTASE CONTINUA


Sinuciderea  râsului prin el însuși     

In lumina evenimentelor din ultima vreme, aseară (joi 28iunie)s-a lăsat, din nou,  o noapte întunecată de becuri  moarte și conștiințe internate în întunecimea sinuciderii asistate de stat  dar  bântuită de flash-uri televizate și zguduită nervos de Râsul pervers.

Râsul este cea mai mare felină sălbatică din România iar arealul lui este foarte divers având capacitatea de a coloniza multe tipuri de habitate din toate zonele puterii. Dimensiunea  habitatului  depinde de abundența prăzii, politica și presa fiind sursele cele mai mari de profit, dar mai pot fi prăduite cu succes și alte instituții, cum ar fi spitalele. Vizuinele Râsului, pentru că n-are niciodată doar una, trebuie să-i  asigure rezidentului un camuflaj față de ochii lumii din care cauză sunt adesea înconjurate de ziduri înalte și imunitate parlamentară și sunt izolate fonic și vizual de termopane cu geamuri fumurii, toate cu scopul de a-l feri  de percheziții nedorite. Vizuinile puilor de râs nu sunt deschise, de obicei, iar protecția  progeniturilor este asigurată cu doici, servitori,  cuști de lux pe patru roți, meditatori  și loc de muncă și șpagă asigurat la stat sau continuarea afacerii cu statul a părinților. Vizuinile părinților sunt mai deschise dar înconjurate de ascunzători: vid legislativ, chichițe avocățești, pile și relații. De altfel, Râșii nu se aliază decât în vederea împerecherii  propriilor interese și  rup uniunea când se văd cu sacii-n căruță.

Mortalitatea este mai scăzută în cazul adulților decât  în rândul juvenililor așa că, odată ajuns să-și vâneze singur hrana, Râsul Carpatin  este déjà dotat cu simțuri foarte dezvoltate. De altfel, Râsul este capabil să identifice, prin intermediul urinei lăsată în fotoliul ministerial de un animal din aceeași specie, toate caracteristicile guvernării anterioare, cu care șantajează predecesorii.

El se mai numește și Râsul Eurasiatic sau Felis lynx așa că nu mai e nevoie să dezgropați domnitorii morți să le căutați originea,  că e lămurită treaba!

Râsul Carpatin este cel mai mare dintre râși iar, în România, este compus din mai multe subspecii: râsul degeaba, râsul a prost, râsul pe noi, râsul lumii etc.  care au drept caracteristică comună râsul de alții, în timp ce , râsul în sine, care acționează în subteran,  se camuflează natural în peisaj.  Este un animal carnivor  și iubitor de sânge, consumând mai ales organele țării puternic  vascularizate cu resursele solului și subsolului  iar când acestea se împuținează,  se înregistrează cazuri de cannibalism.

Deși  vede foarte bine și ziua, Râsul este  activ  mai ales seara și noaptea când iese la vânătoare cu râșii cu care este în cârdășie. De exemplu, ca să nu intre în gura lupului apelează la Râsul de presă care poate face o tragedie dintr-o diversiune. Stie că este vânat pentru că e prâdător dar și pentru blana de lux  și nu se dă prins. Cazuri de sinucidere la Râs nu s-au înregistrat așa că, dacă știți vreunul că s-a dat rănit la gât, e doar o înșelăciune ca să rupă gâtul justiției sau ca să-l suspende pe Președinte.
In orice  caz,  Râsul  dâmbovițean nu e Decebal.

Pe lăngă  Râsul bărbat politic se pripășește Râsul  juvenil care poate fi domesticit  și devine fidel ca un câine față de cel care l-a crescut mai ales dacă se știe cu plagiatul pe doctorat. El face orice pentru salvatorii lui, încalcă Constituția și legile țării, constată c-a dispărut prejudiciul  produs de hoți în vistieria statului sau trece Monitorul Oficial în subordinea guvernului și-I  plasează lui Felix lynx să-și publice repede o demisie  care să-l scape de Inalta Curte de Casație și Justiție.

Lynxul de presă care, în România, are densitatea cea mai mare,  este Râsul mercenar, pe interes. El s-a dat de ceasul morții să-l țină departe de cușcă pe Răsul corrupt cu guler alb,  pe motiv că e un  Rânjet  intellectual nu ca alții râsu’-plânsu’, ca să nu mai spunem că deocamdată, dacă  n-au fost prinși toți râșii de drept comun,  e de la sine înțeles că l-au luat peste rând.  Din aceeași categorie profesională mai face parte Râsul serios, chiar trist. In această categorie intră mimii care pot să se abțină din râs, afișează, cel mult, o grimasă, iar rolul lor este să ne  tragă  de atenție că nu corupția e pe agenda cetățeanului și, în același timp, să  arunce o umbră de îndoială asupra verdictului, de forma: dacă se dovedește peste ani că n-a fost un verdict correct?

Până  la urmă, totuși, Râsul de presă, fiind  hoitar,  n-a scăpat ocazia să o filmeze pe soția fostului prim-ministru aflată în situația grea de a se duce cu pachet la cușcă. Ei n-ar fi vrut, dar publicul trebuie să fie informat! După care, ca să mai destindă atmosfera, Râșii de la Rtv au dat-o din plâns în râs.  Au dat imagini cu Emil Boc ocupându-se de bostănaria Clujului și toată lumea a râs cu lacrimi iar pe final, C.Striblea a anunțat că Ponta urmează să țină o conferință de presă de la Bruxelles, moment în care tot platoul s-a zguduit de râs.

Adevărul e că,  “agenda cetățeanului” nu se termină brusc la poalele stăncii unde-și  are vizuina Râsul atotputernic. Asta pentru  că Râsul scrobit dar corrupt din fruntea guvernului , care pune pe alții să se mânjească pentru el, are fir roșu direct cu proxenetul scelerat care ținea aseară o fată de păr,  pe care a lovit-o cu pumnii și cu picioarele până a băgat-o în casă, la parterul blocului unde a făcut el o bortă până-n stradă. Nimeni n-a dat telefon la poliție, pentru că polițistii de cartier sunt prieteni cu adunătura de sălbatici și cu șeful lor care i-a pus acolo, care la rândul lor sunt corupți și numiți politic de alți corupți tolerați de alții ca ei și, tot așa, până la Râșii corupți cu guler scrobit  din fruntea guvernului.
Aveți grijă să nu vă stricați de râs!

Mulțumim următoarelor site-uri pe care le-am copiat, plagiat și parafrazat:


joi, 28 iunie 2012

SINUCIDEREA "ADRIAN NASTASE" CONTINUA



Mai întâi despre cum se face o manipulare mică de presă în direct și-n exclusivitate:

Aseară, pe la vremea talk-show-rilor,  a apărut pe posturile de știri informația că doi judecători de la Curtea Constituțională sunt incompatibili. Asta la finalul unei zile în care, liderică  Victor Ponta, n-a primit satisfacția de a fi ales el să reprezinte România la Consiliul European, indifferent de ce spune Constituția.

Una dintre persoanele considerate de însuși ministrul justiției Titus Corlățean  incompatibile este soția ambasadorului roman la Bruxellles, Iulia Motoc . Mihnea Motoc, soțul împricinatei, este cel care îi va pune sau nu insigna de participant în piept  pupilului presei interesate care și-a pus prim-ministru de doi lei peste țară și se pregătește să-i  tragă și un președinte de toată jena.

“Incompatibilitatea” din mintea puțină  a acestui necredibil ministru ar justifica nerespectarea hotărârii Curții Constituționale. Ca nu cumva hotărârea Curții să intre în vigoare înainte să plece la Bruxelles cel mai dezonorant prim-ministru din lume, imediat după anunțarea verdictului, Ponta, a trecut Monitorul Official în subordinea Guvernului.

MInistrul Justitiei a invocat Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care prevede: la articolul 61 aliniatul 4(4): Functia de judecator este incompatibila cu oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul juridic superior; la articolul 67 aliniatul b: Mandatul de judecator al Curtii Constitutionale inceteaza: b) in situatiile de incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitarii functiei de judecator mai mult de 6 luni;  
USL atacă CCR. Corlăţean: Zegrean şi Motoc, incompatibili. Trebuie REVOCAŢI! Răspunsul ANI: Nu există situaţie de incompatibilitate. 28 Iunie 2012 www.romanialibera.ro

Si acum MANIPULAREA:  La Realitatea, după ce Andreea Crețulescu, o activistă isterică în campania electorală  dementă terminată cu baia de nămol de la Vântu, a jucat rolul milițiencei bune observând că judecătoarea în discuție nu deține funcții publice, partenerul ei de emisiune, A. Cioroianu, nu știm dacă indus în eroare de discuția de până atunci sau intenționat,  a intervenit:  Andreea, cred că nu ne uităm unde trebuie! E vorba de funcție publică  sau privată! (cu accent pe publică sau privată) Adevărul e că ei se uitau unde trebuie dar vedeau ce le convine. Cuvântul cheie este “funcție” în cazul de față.

"Si eu pun intrebarea 'Atunci cand cineva, in afara de mandatul la Curtea Constitutionala, este membru in Comitetul Consultativ al Conventiei cadru privind minoritatile nationale, expert care merge acolo si nu merge pe gratis; cineva care este in Consiliul de Administratie al Agentiei Drepturilor Fundamentale apartinand UE; si cineva care este si in Comitetul ONU privind drepturile omului este sau nu este in stare de incompatibilitate?", a spus Corlatean. www.romanialibera.ro

Judecatoarea este "membra" a unor organizatii internationale dar nu detine o "functie". 
Indiferent de subiect, ROMANIA LIBERA e singurul ziar care il prezinta cap-coada si transcrie, intre ghilimele, desigur, pasajele esentiale din luarile de cuvant ale celor implicati. Nu ca GANDUL care pune un titlu care seamana cu un verdict: Ministrul Justitiei: Doi judecatori de la Curtea Constitutionala sunt incompatibili si trebuie revocati. si rezerva ANI o singura propozitie care contine o umbra de indoiala: "Potrivit Agentiei Nationale de Integritate cel doi judecatori nu sunt incompatibili."

VA URMA


luni, 25 iunie 2012

IMPUSCAREA LUI ADRIAN NASTASE


NASTASE  CENZURAT. SINUCIDERE CU SUSPENDARE.

Scenaristii și producătorii  telenovelei  Năstase au trecut prin moment grele zilele trecute în sensul că li s-a anulat dreptul de a filma la spitalul Floreasca apoi aerul condiționat de televiziunile interesate a fost infestat de viruși  informatici care produc modificări genetice ale binelui și răului iar codul galben de ploi și vijelii a făcut ca toată scriitura să se deterioreze mai rău decât manuscrisele de la Marea Moartă.

Toate astea din cauză  că  lumea a început să-și pună întrebări logice, nefiltrate de filosofii înalte iar șefii spitalului în care odihnește singurul erudit  al țării de la traci sau, mai nou, de la celți încoace au dat înapoi cu oroare din fața lirismului Păunescian care e la fel de profund ca rana la nivel “tisular” a lui Adrian Năstase.

Distrugerea  operei “Cu mâinile-mpușcate” împreună cu cenzura impusă de familia protagonistului în legătură cu toată tevatura de evitare a încarcerării și în privința stării de sănătate a vedetei a făcut ca, la public,  să ajungă doar fășii de informație, nici alea lizibile, care  nu pot fi  puse cap la cap. “Cenzura” Năstase funcționează și acum ca și în vremea guvernării lui atunci când au dispărut toate emisiunile anchetă din presa românească adăpată la greu din publicitatea de la stat. Adică, Adrian Năstase a vrut să asistăm la toata panarama din noaptea când a sinucis aplicarea legii  în România dar, când vine vorba de adevărul gol-goluț, se numește că-i  încălcăm viața privată.

Discipolii acestui  hal de presă liberă  interzic “nespecialiștilor” și dreptul la a avea o părere,  o mizerie amenințătoare care pune căluș de multă vreme libertății de exprimare. Până acum, cel mai adesea a funcționat în favoarea medicilor, de exemplu,  cel mai adesea  un om nu e operat dacă nu strânge toți banii ceruți illegal de doctor și  moare. Ei bine, după unii, n-ai voie să te pronunți asupra unui caz criminal ca ăsta dacă nu ești doctor! Sau în cazul doctoratului lui Ponta unde, doar o comisie de specialiști numiți de actualul govern poate aprecia dacă o imitație de papagal este un original sau este un  plagiat. Așta e țara în care ministrul învățământului,  mare maestro al ordinului meditatorilor din România, îi contestă  studiile lui Daniel Funeriu,  făcute în Franța și recunoscute de SUA, JAPONIA și GERMANIA,  după ce a înlăturat din Consiliul Național de Etică cercetători cu reputație și studii “echivalate” de străinătate dar nu de pseudo-titrații de la noi.

Așta e lumea lui A. Năstase,  Mafia “onorabililor” corupți, a căror avere nejustificată  “se prezumă  licită” în actuala Constituție pe care politicienii nu vor s-o schimbe! Haosul legislativ  creat de mințile bolnave dar rezistente este reflectat perfect de statutul juridic al condamnatului Adrian Năstase care se află,  la aproape o săptămâna după pronunțarea sentinței care trebuia pusă  în executare imediat, “în drum spre” închisoare. Adică între înmânarea mandatului și întocmirea procesului  verbal de încarcerare.  Cu alte cuvinte nici în căruță, nici în teleguță, nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcat, nici dezbrăcat și, la un moment dat nici cu pază la spital, retrasă de Ioan Rus, iar mai târziu, nici fără pază, după  intervenția Președintei Tribunalului București. 

In concluzie nici Dumnezeu,  nici Dracul n-ar putea să deslușească această situație de “suspendare” a condamnatului Năstase și a aplicării legii. Aceeași “suspendare” cu care amenință cei doi impostori într-ale politicii: suspendarea președintelui, suspendarea constituției, suspendarea legii etc. După Becalii, atât a putut presa iresponsabilă să moșească din tot ce-a crescut la țâța bărbaților politici de unde n-au fost înțărcați încă. Doi tâmpiți care se joacă de-a lovitura de stat autointitulându-se conducătorii țării în timp ce Voiculescu își întinde tentaculele și  peste TVR.

Referitor la  întrebările fără răspuns din sinuciderea cu suspendare a lui Adrian Năstase se observă că nu s-a insistat sufficient pe una: de ce a încercat să se împuște cu mâna stângă. Aici pot fi două variante: prima, dacă e o înscenare, cel care a făcut-o a greșit sau este el stângaci  iar a doua, A. Năstase s-a făcut că se sinucide cu martori așteptându-se să fie salvat dar, pentru orice eventualitate, în caz că se omora, din greșeală, să lase impresia c-a fost omorât. Oare,  cine ar fi zis Ponta că l-a sinucis?

P.S. Foarte suspectă  retragerea pazei de la spital de către Ministrul de Interne, I. Rus!


UPDATE 27 iunie 2012-După ce a devenit clar că A. Năstase va merge la penitenciar, avocatul polițiștilor implicați a povestit întâmplarea așa: Năstase a luat pistolul cu dreapta și a încercat să se împuște dar polițistul a reacționat într-o fracțiune de secundă și  i-a prins mâna, dupa care Năstase s-a răsucit și pistolul s-a descărcat accidental rănindu-l ușor în zona gâtului. Intr-un singur loc, nu în patru!

joi, 21 iunie 2012

TENTATIVA DE SINUCIDERE A LUI ADRIAN NASTASE



MA INTREB DACA PONTA E FERICIT! 

"Informatia" e de azi-noapte si e complet gresita.
Ieri, după sentința de doi ani cu executare primită de Adrian Nastase, presa a umplut trotuarul din fața casei fostului premier ca să surprindă momentul în care acesta se va îndrepta spre executarea pedepsei. Puțin după ora 23:oo când toată lumea își programează televizorul să se oprească  și-l dă  mai încet  pentru ca nenorocitele de reclame cu sonor la maxim  să nu-i  dea  scularea, “spiritele” care bântuie la solstițiul de vară au dat iama în casa lui A. Năstase și în casele bântuite de obsesia ratingului și devoratoare de publicitate.
Pe scurt și pe lung, doi polițiști au venit să-i înmâneze mandatul  lui A. Năstase, încă  nu e lămurit dacă de aducere și, după ce au insistat o vreme să fie primiți, li s-a deschis poarta. Asta vedeam noi la televizor și asta comentau ziariștii în studiouri  încercând să întindă subiectul ca pe gumă. Când, deodată, ce să vezi, pe ecran apare că, din casă, s-au auzit împușcături. La Rtv, unde onorabila gazdă îl avea printre  invitați pe C.V.Tudor vorbește prin telefon cu reporterul de teren care spune că, din stradă, nu s-a auzit nici o împușcătură.  Atunci, de ce s-a auzit la Rtv?

Evident, filmul a început să curgă cu ambulanța sosită la fața locului, apoi cu știrea că A. Năstase a încercat să se sinucidă împușcându-se în cap sau în gât sau în piept și, după  scoaterea personajului principal din casă și transportarea lui la spital, filmul a devenit interactiv. Adică, unele televiziuni  au contribuit la scenario cu propria imaginație, scriind pe ecran că glonțul i-a rămas în gât, o prostie pentru că glonțul nu s-ar fi oprit decât în os de la mică distanță, că s-ar fi înfipt lângă tiroidă și că, în general, gâtul fiind o zonă puternic  vascularizată, viața lui A. Năstase e în mare pericol.

Ce s-a văzut clar pe televizor a fost  A. Năstase pe targă, învelit cu o pătură iar,  la gât, în zona împușcată,  înfășurat cu un fular. Nici nu poate fi vorba ca personalul după Salvare să înfășoare o plagă împușcată într-o cârpă nesterilă găsită prin casă!
Povestea tentativei  de sinucidere  s-ar fi petrecut cam așa: A. Năstase a vrut să meargă în bibliotecă să-și ia niște cărți, cum altfel, și a scos pistolul dintr-un sertar, a încercat să se sinucidă dar a fost oprit printr-un gest reflex de către un polițist. Astăzi se spune că, de fapt, a încercat să se împuște cu polițistii de față.
Intre timp, la B1, televizorul anunța că A. Năstase are două răni ușoare la umăr și gât și că Salvarea n-a venit în urma unui telefon la 112. Socul, pentru noi, a fost să-l vedem pe Dr. Brădișteanu, cel cu dosarul de corupție, ca fiind șeful  comitetului de primire, chiar dacă prezența lui e justificată  de problemele cardiace  ale lui A. Năstase. Doi “corupți” cu asemenea  greutate reprezintă o imagine de speriat!
Timpul curgea cu vești bune, în sensul că, împușcatul nu părea în stare gravă, a fost conștient tot timpul și lobii tiroidieni n-au fost atinși mai ales că, unii spuneau că omul nici nu mai are tiroidă. Dr. plastician Lascăr, care, indifferent de întrebare, spunea că nu are acceptul familiei să dea nici un fel de informație referitoare la starea pacientului Năstase, a confirmat, indirect, că starea lui nu e gravă. Nu e gravă sau e o nimica toată?!  Vorb-aia “încălcări grave ale constituției” sau doar la nivelul epidermei?  In orice caz plăgile au fost anunțațe de Brădișteanu ca fiind patru apoi au scăzut la două ca în informația inițială.
Nefiind clar și probabil așa va și rămâne,  trebuie făcute următoarele precizări:
-dacă A. Năstase a încercat să se sinucidă pe bune, indifferent de motiv, șoc cultural, orgoliu, răzbunare este o tragedie în sine.
-dacă a încercat să însceneze o sinucidere ca să scape cu un certificat de la psihiatru este, la fel, de compătimit. Frica, lașitatea, incapacitatea de adaptare  sunt trăsături umane din care toți avem   și,  atâta timp cât nu te afli în papucii omului, n-ai de unde să știi cum se simte sau ce-ai face tu în locul lui.
-dar dacă a fost o tentativă de ucidere a anti-corupției printr-o scenetă de televiziune prin care să arate că T. Băsescu “l-a ciuruit” indirect și astfel să pună în pericol statul de drept și viața actualului șef al statului, atunci e altceva!
De altfel întâmplarea ne-a adus aminte imediat de “răpirea ziaristilor” și de agitația isterică a sociologului Marius Pieleanu, la Antena 2, atunci când primarilor cercetați li se făcea rău de justiție, care a spus că nu se poate așa ceva, dacă moare vreunul!
Chiar dacă, azi-noapte, C. T. Popescu a spus pe televiziuni că dezaprobă gestul  lui A. Năstase și pe al lui V. Ponta, care se intreba  dacă Băsescu e fericit, ce se va întâmpla de acum încolo se datorează presei care a ținut isonul USL-ului în mod exagerat și l-au călcat în picioare pe Traian Băsescu  pentru ca, în final, după  ultimele alegeri, să-i  măture autoritatea  sub papucul prostovanilor lui Voiculescu unde au trimis și Constituția.

Nu cumva să fie o “mineriadă” prin tentativă de sinucidere și să ne băgați sub dictatura Parlamentului  care să ne trateze de democrația care ni s-a urcat la cap, că tot e acolo un “spital”  plin de “doctori”.
Rtveul anunța azi-noapte că s-a întărit paza la Cotroceni și că s-au dus unii cu lumânări pentru Traian Băsescu. Data viitoare sper să dați voi, ziariștii care hotărâți soarta țării,  un spectacol în direct ca cel de aseară  și să punem noi fondul musical! Vouă o să vă  ținem pumnii!

luni, 18 iunie 2012

CRIMA DIN BISERICA “SF.IOAN BOTEZATORUL" DIN FOCSANI



ZIDURI,  CUTITE și AVOCATUL DIAVOLULUI

A fost o săptămână plină de evenimente, majoritatea catastrofale, cu prăbușiri  și  înjunghieri.

De fapt, prăbușirile se țin lanț de vreo două luni, tavane, schele, macarale, o remorcă de două tone, multe ziduri, un avion și prăbușirea PDL-ului în el însuși ca o budincă răsuflată. Injunghierile s-au făcut cu cuțite de bucătărie bine ascuțite si cu prăsele încrustate cu pete de sânge de la tăiatul porcului și al mielului sau cu cuțite de recuzită pentru înjunghieri teatrale în interiorul PDL. Victimele cuțitelor adevărate au fost femeile și, mai nou, un preot,  în timp ce, de la partid, nu s-a prăbușit nimeni  în afară.

Ziariștii profunzi ca fixativul de păr, s-au ocupat mai mult de politică și, pentru că femei omorâte de bărbați sunt pe toate drumurile ca accidentele de mașină, au dezbătut ce-a fost “senzațional”,  crima din Biserică. Presa și-a folosit stereotipurile din dotare gen  “diavolul  sau apostolul diavolului în casa Domnului”  iar un reprezentant al Bisericii a făcut o greșeală nescuzabilă spunând de mai multe ori, la Rtv,  că ucigașul preotului nu e om. 

Corogeanu de la Tanacu, cel care a omorât o fată în chinuri răstignind-o  pe cruce, aplicându-i astfel, după cum spunea,  ritualuri de exorcizare învățate în Biserică, nu doar că e om dar e și liber după doar trei ani de detenție. Nu mai vorbim de epidemia de crime făcute de bărbații pe care îi părăsesc nevestele pentru că aici blestemul  vine chiar din ritualul de căsătorie: “până când moartea ne va despărți”.

“Senzaționalul” din presă, însă,  a fost unul pe care mulți ziariști nu l-ar vedea nici dacă l-ar viziona în buclă. El s-a petrecut  la România TV în timpul unui interviu luat de reporterul  Sebastian Oancea avocatului din oficiu al lui Florentin Pușcoiu, cel care l-a omorât pe preotul Tudor Marin.
“Avocatul Diavolului”,  s-a grăbit să facă pe plac Bisericii, povestind  dintr-o răsuflare cum și-a sfătuit el clientul să recunoască fapta și cum, după  părerea lui, fapta a fost premeditată. De parcă el era procurorul sau avocatul Bisericii. Noroc cu reporterul, care se vedea că se pricepe și care, ținând cont de faptul ca a fost o crimă motivată religios s-a  interesat de facultățile mintale ale criminalului și a scos în evidență problemele psihice ale acuzatului, inclusiv o internare la Socola.

Drept-credincioasele de la Tanacu poate nu știu că  avocatul nu este împărțitor de dreptate ci este apărătorul clientului, oricare ar fi el. Biserica, însă, știe și ar face bine să nu se amestece în treburile pământești ale justiției care funcționează după legi clare și judecă după probe,  nu după afurisenii. In cazul profesorului pervers de la Jean Monnet, acuzat de viol, Biserica și-a recuperat creștinul din ghearele acuzațiilor, i-a  dat o avocată cu influență și l-a adăpostit la mânăstire.  In cazul nebunului criminal, Biserica s-a grăbit să spună că nu e om și, în loc de avocat calificat, acuzatul  s-a ales cu prostovanul care l-a trădat  încă de la început.  

Nimeni n-a explicat că, în timp ce rudele victimei sunt îndreptățite să-l vrea la închisoare pe viață sau să-l vrea mort, la fel și societatea care, pe drept, îl  considera pericol public,  avocatul, fiind apărătorul clientului său, nu are voie să-l înfunde,  cu atât mai mult cu cât omul e dus cu capul.

Dar, dacă Biserica spune că  “nu e om”, înseamnă că vrea  să-i aplice exorcizarea mult practicată în bisericile românești  și, dacă nu ies dracii din el, să  meargă până la capăt, ca la Tanacu.

Tot la fel cum au încercat “grupările politice creștine”  să exorcizeze PDL-ul și l-au omorât.

miercuri, 13 iunie 2012

PONTA FATA CU REACTIUNEA SI INDEPLINIREA TUTUROR DORINTELOR


     
"În accepţiunea domniei sale este constituţională. În accepţiunea noastră nu este neapărat o atitudine constituţională", a spus Hrebenciuc.”  GANDUL.LIVE

 “Numărătoarea Bucuriei” s-a stins brusc  ieri când, după ce 249 de parlamentari penibili au votat o “declarație” de independență față de  Constituție,  Traian Băsescu Reloaded a demonstrat cât de proastă e clasa politică românească în marea ei majoritate.  Aberanții au adoptat o “declarație”,  nu o lege sau o hotărâre, pentru că știau că încalcă constituția.

Pe scurt, Victor Ponta și-a pus dorința sugerată de a participa la Consiliul European iar parlamentarii, în frunte cu UDMR-iștii care și-au îndeplinit și ei dorințele, i-au îndeplinit-o,  adoptând-o în plen.  Se știa că vorbăria n-are valoare juridică dar premierul a acreditat ideea că nimeni nu poate să nu țină cont de ea dacă aparține parlamentului. Mai târziu, la B1, un USL-ist a declarat că Parlamentul e forul suprem  ceea ce a speriat-o pe o doamnă politolog care i-a atras  atenția asupra separării puterilor în stat.

Euforia teribilismului din Casa Ceaușescu  și “beșicile” din șampania de după alegeri (mai bine fumați o țigare!) s-au spart cu zgomot în capul aleșilor când Traian Băsescu le-a citit din Tratatul European unde scrie că la Consiliul European merge reprezentantul statului  și din Constituție unde scrie că “Preşedintele României reprezintă statul român”. Prin urmare, dacă aiuritul se duce la Consiliul European  doar pe baza unei declarații din parlament,  România se numește că n-are legitimitate, de exemplu nu-și poate exercita dreptul de veto. Premierul participă, în schimb, la Consiliul Uniunii Europene dar acolo, a zis Președintele, nu prea se fac poze de grup. Asta era, deci, dorința prințișorului, să-si pună și el poze cu mai marii europeni în albumul de familie pentru că, până acum, presa l-a tras în fotografie doar cu Iliescu, Năstase și Hrebengiuc iar “tânărul” politician Ponta a ajuns la peste patruzeci de ani să nu aibă nici o activitate politică notabilă.

După  discursul anti-stres al lui Traian Băsescu,  a intrat în scenă pe telefon la  Realitatea, zgomotul fără drept la replică Cristian T. Popescu și a dat cu articolele de legi din Constituție și Tratatul U.E. de toți pereții pe motiv că astea nu contează, aici e vorba de “coabitare”.  Pe urmă, e de părere gânditorul nației , Băsescu n-ar fi lăsat pe nimeni să plece la Consiliul European. Nici pe Ungureanu nu l-ar fi lăsat să meargă să-și facă și el relații, a mai zis analistul abscons.  Acum ne-am lămurit: Ponta trebuie scos în lume, pozat și pus în “relație” ca să aibă și el portofoliu că nu-l recunoaște nimeni la nici un casting. Din studio,  apărătorul de serviciu al lui Ponta era Radu Mazăre, “încălecătorul” de la grădiniță, care împărțea ecranul cu “cel mai iubit”. Asta da, poză!

A mai zis ceva Ponta și anume că el a întrebat parlamentul în legătură cu chestiunea, (dracu l-a pus!) dar că nu se aștepta că va primi adeziunea majorității “camarazilor”. Bietul premier, care n-are susținere în propriul partid nici cât să înjghebeze  d-un govern,  e doar un titirez pe care-l învârte Hrebengiuc, Hașoti și alți agitatori cărora li s-a urcat puterea și prostia la cap. Asa se explică faptul că doar Mazăre l-a reprezentat la televizor! Astăzi, Realitatea nici n-a mai preluat din emisiunea respectivă, în schimb Rtveiul, care n-are nici o considerație pentru adevăr, a dat intervenția lui CTP, că altceva n-avea.

Tot aseară, la Robert Turcescu, presedintele s-a conversat pe telefon cu senatorul Toni Greblă care s-a străduit să n-agite spiritele și mai mult, pentru că e dintre puținii, probabil, care și-au dat seama de "enormitatea" parlamentului . El i-a reproșat președintelui că n-a luat poziție cu o zi înainte ca să împiedice  angajații din Casa Poporului să se facă de râs. Victor Ponta a intrat și el mai târziu pe televiziunile de știri și  a amenințat  că, după ce o să discute cu T. Băsescu acesta o să-l “lase” să meargă la Consiliul Europei. Lumea fremăta ca codrul: Suspendare?! Suspendare?!
Ceea ce s-a sugerat ieri toată ziua a fost că președintele încalcă  constituția dacă nu respectă “declarația” fără valoare a parlamentului.

In timpul ăsta, la GANDUL.LIVE, creatorul de haos și de cutume care eludează legea, Viorel Hrebengiuc , a explicat toată tărășenia în maniera caracteristică: "În accepţiunea domniei sale este constituţională. În accepţiunea noastră nu este neapărat o atitudine constituţională.” Curat constituțional!
Deci Constituția este în funcție de “accepțiunea” fiecăruia. In accepțiunea Parlamentului “declarația” lor fără  valoare juridică bate Constituția, în accepțiunea lui Cristian T. Popescu “coabitarea” e mai importantă  iar în accepțiunea doctorului de suflete (în drept!) Victor Ponta,  încălcarea constituției și încălecarea instituției prezidențiale sunt legitime dacă-si dorește el descălecarea la Bruxelles.

Prosteala USL-ului după aceste alegeri “bucuroase” care, după părerea lor le dă, și-n parlament, puterea de “for  suprem” este la fel de legitimă ca cerința lui Cristian T. Popescu de a-și da demisia președintele pentru c-așa  i s-a arătat lui în sondaje. 
Adevărul e că PSD-ul s-a văzut cu sacii-n căruță iar PNL-ul, un partid șmecher care a intrat în Parlament de pe locurile 2 si 3,  are un catindat care e mai obosit decât  Bator, iar acum,  c-a venit căldura, se vede că nu mai ține și-au început să i se strice și dinții. Fefeleaga politică îl omoară dacă-i mai arde un bici!


"Bucuria asta nefirească a preşedintelui că, vezi Doamne, ne-a prins cu ocaua mică acuma, că nu ştim Constituţia, că nu cunoaştem tratatul european acum, pe care domnia sa îl ştie la virgulă pentru că a umblat pe acolo cu stiloul pe el, mi se pare nefirească şi puţin hazlie. Îl înţeleg că nu a avut prea multe bucurii în ultimul timp", a spus Hrebenciuc.”GANDUL LIVE www.gandul.info



luni, 11 iunie 2012

REZULTATUL ALEGERILOR LOCALE 2012



O NOAPTE DE 22 DE ANI

Ieri tot mapamondul trebuie să fi urmărit cu răsuflarea tăiată alegerile de la Curcani, Turci pentru americani, de unde presa a transmis duhoarea non-stop iar spre seară, ca o continuare a spațiului cultural romano-geto-dacic , M. Dinescu amenința că vine Mambo Siria, alte știri externe.
Muzica de trompetă beată-moartă specifică electoratului bărbătesc descris cu duioșie de neveste drept “măcar nu să culcă după ce bea, fi-rar al dracu’!” a însoțit această zi de sărbătoare pentru USL și Realitatea. Rtv-ul a luat pulsul alegerilor din mediul rural iar B1 s-a manifestat “imparțial că n-avem încotro” față de niște alegeri déjà câștigate de USL  la masa verde, doar că la un scor mai mare. Televiziunile lui Voiculescu nu fac presă.

Candidații și susținătorii lor, floarea țării, au început să se perinde prin fața urnelor unde și-au făcut poze cu buletinul de vot încă de dimineață. Adrian Năstase a venit “”însoțit de soție”(Realitatea) și de fiul său, Mihnea,  care vota pentru prima dată, Ion Columbeanu a venit însoțit de fiul său Irinel care candida pentru prima dată, ca să scoată Bucureștiul din “gheara partidelor”. Cu noaptea-n cap și-a făcut datoria de cetățean și Crin Antonescu, el a votat pe la 9:00 spre surpriza alegătorului care s-a gândit că viitorul cap al statului trebuie să-și fi pus ceasul să sune. Dan Diaconescu a fost pupat cu foc de o admiratoare secretă cu față de perdea roasă, căreia odrasla de presă îi înflăcărează nopțile când biata stafidită îl scoate din telecomandă ca pe duhul lămpii. Ion Iliescu a lansat, în subliminal,  candidatul PSD la președinție atunci când a spus că l-a votat la primărie pe candidatul USL. Sorin Oprescu a continuat, chiar și în discursul de învingător, să susțină minciuna asta jenantă cum c-ar fi independent.

Pată de culoare, Mirela Voicu era în talk-show cu două babe care merseseră la vot ca să nu le taie pensia și acum erau în drum spre biserică unde le aștepta duhul sfânt. Reportera le-a zis că nu primarul le taie pensia dar ele știau mai bine: pensia le-o taie ăia de la putere, Oprescu sau cine știe…Reportajul era prea interesant și Mirela a insistat: pe vremuri, lupta politică era la fel de “ascuțită” și cum era atunci, era sărbătoare? Eu nici nu mai știu ce e mâine, a zis una dintre alegătoarele cu drept de vot, răspunzând la o întrebare futuristă din mintea ei!

PDL-ul a fost reprezentat în ochii presei de Elena Udrea  care, dacă la moțiunea de cenzură care a trântit guvernul era îmbrăcată într-un fel de corset peste care a uitat să-și tragă fusta cu crinolină acum se îmbrăcase ca Scufița Roșie de la brâu în jos , mergând aplecată grațios ca o durere de șale peste pantofii roșii de lac. Ea este succesul zdrobit, ca un piure scăpat în noroi, al PDL-ului la București și cea care a găsit candidatul ideal pentru scorul trebuincios de 17%.

Succesul zdrobitor al USL-ului s-a datorat și faptului că vreo 65% dintre votanți, domiciliați în mediul rural, d-aia nu mai pot că ciurucul de la învățământ a schimbat componența comisiei care-i caută pe doctoranzi  la plagiat, că Victor Ponta l-a numit pe unul la ISC ca să-l scape pe A. Năstase de dosarul penal sau că Voiculescu și unii componenți ai guvernului sunt în niște conflicte de interese care-ți intră în ochi și pe care nesimțitul Ponta se face că nu le vede. Contribuția măreață la acest eșec  însă, se datorează 
PDL-ului care, după ce a candidat alene și s-a ales pe spatele “dirigintelui”, a luat niște măsuri de “tăieri” necesare în silă fără să dea un brânci capitalismului drept compensație și s-a lepădat, pe final, de lupta anticorupție dând-o pe mâna USL-ului s-o spargă.  Nu și-au mișcat fundul la televizor ca să explice că în Ministerul de Interne, de exemplu, sunt “javre” în personalul auxiliar care, după tăierile de sporuri și cu 25%, încă mai aveau 24 mil. salariu. Corespondentul “javrei” birocrate în mediul privat, care-i face și prostului treaba, are 13 mil.

Initial n-avea "USL:" in fata
PDL-ul a folosit aceeași strategie ca la alegerile trecute și a stricat exit-poll-urile trimițâdu-și electoratul la vot  după ora 19:00. Rtv-ul a încălzit bine momentul măreț al anunțării rezultatului alegerilor, la ei l-am și văzut, prin multe vaiete și alte stupori  referitoare la dispariția PDL-ului. Incepând de azi noapte însă, Rtveiul a încercat și încă încearcă să fraudeze, prin mijloace specifice, rezultatul alegerilor la Ploiești și Cluj. L. Dragnea, cel care i-a șoptit Mihaelei pe sub mustață la alegerile trecute că Geoană n-a câștigat dar l-au lăsat să se bucure ca să râdă de el, a cerut ajutorul presei pentru Ploiești unde R. Anastase ar fi blocat numărarea voturilor în patru secții. După asta, un ziarist de la Ploiești s-a agitat în flacări că jurnaliștii n-au voie să intre în secțiile de votare că nu le dă voie Roberta. Impricinata  a intrat pe  telefon și a spus că ea e la sediul partidului și că legea spune că, după închiderea secțiilor, nimeni nu mai are voie să intre decât candidații, la cerere. Rtveiul a continuat să scrie pe ecran toată noaptea și astăzi că pdlista blochează numărarea voturilor. Apoi, după ce s-a anunțat că Emil Boc a câștigat la Cluj la 1000 de voturi distanta, un USL-ist a agitat spiritele și, la București , se discuta de parcă Emil Boc a bătut președinta unei secții de votare.  De la noi s-a simțit că Rtveiul a vrut să fure primăriile din cele două orașe iar la Ploiești chiar a reușit.  A câștigat unul care le-a promis pensionarilor că le dă câte 2 mil. pe lună.

Câstigurile și pierderile acestor alegeri nu sunt alea pe care le contabilizează presa. Cele două reușite sunt:  primăriță de la Craiova- Lia Olguța Vasilescu, o premieră pentru  lupta politică autohtonă, neapărat bărbătească și independentul Nicușor Dan-matematician si doctorand în străinătate, preocupat de cum arată Bucureștiul și de PUZ-ul lui, care a câștigat un loc de consilier. (UPDATE: Pănă la urmă, pentru consilieri,  a luat sub 5% și n-a ajuns în primărie.)

Eșecurile acestor alegeri sunt Radu Mazăre și Robert Negoiță, un stricat și un limbut dator la stat.
Imbrățișările lui C. Antonescu adresate câștigătorilor PNL, care-i ridică și lui sondajul, au fost nefirești, ca să zic așa. Cel puțin cea cu Rareș Mănescu a fost “de foc”.

Viitorul e previzibil: USL-ul va sufoca, în continuare, țara de birocrație și alte taxe iar sistemul corrupt se va încăpățâna să existe și să se dezvolte pe motiv că schimbările nu se fac peste noapte ca și când, o noapte de 22 de ani n-ar fi de ajuns. Succesul USL-ului a fost o pleașcă, o să vedem dacă  se va mai repeta iar “guru1 de presă”,  timp de un an de zile, își va lua rolul în serios și va predica  dar își va împărți această postură cu guvernatorul și patriarhul.