ROMANII N-AU TALENT
Modelul propus de presa |
Inzăpezirea de februarie a încurcat mult show-bizzu’ şi consumul. Adică romanului îi place să se uite la viaţa de rahat a conaţionalilor săi dar să facă şi băşcălie de ei în acelaşi timp. In ceea ce priveşte consumul, într-un fel cumpără omul nişte conserve pentru sinistraţi şi în alt fel scumpeturi inscripţionate cu ailăvisme de Sf. Valentin. La randul lui, Protv-ul a înregistrat pierderi importante în perioada înzăpezirii cand avea programată o protezare cu silicoane care a trecut aproape neobservată iar Măruţă a trebuit să iasă, pur şi simplu, la cerşit în perioada respectivă, pentru că se-ntristase ratingul atat de tare din cauza zăpezii încat nu-i mai ardea de hahalerismele lui. Apoi, timp de cateva săptămani, nu s-au mai putut da imagini pornografice din cluburi iar acum e prea tarziu c-am intrat în post. Tot e bine că, în sfarşit, se poate circula şi presa poate beneficia aproape în fiecare zi de accidente de maşină.
Cum s-a moinat un pic, Protv-ul s-a desprins de casele de chirpici înainte să-i pice tavanul cu zăpadă în cap, pentru că trebuia să dea drumul la “Romanii au talent”, şi asta cat mai repede pană nu împrimăvarează de-a binelea şi îi fuge ratingul la grătar. Mai ales că Vocea Romaniei a fost un fel de Mamaia copiiilor pe langă X-Factor iar talentele care s-au coborat la emisiunea lor sperie telespectatorul mai tare decat cerşetorii de la metrou. Că veni vorba, Alin Teodorescu spunea odată că sondajele arata că romanilor le e ruşine de ţara lor, de ăstia pe mana cărora a intrat fotbalul romanesc, de felul cum suntem văzuţi în străinătate etc. Imaginea ţării este de multe ori preluată din presa romanească şi este un produs media exact ca şi modelul Becalii. Asta a fost răzbunarea televiziunilor de cand telespectatorul s-a mutat pe Discovery şi a formatorului de opinie de cand alegătorul n-a vrut să voteze cum i-a zis el. Presa a adunat toate ciurucurile, le-a făcut vedete şi le-a spus romanilor: Vedeţi, ăştia sunteţi voi! Nu vă mai credeţi deştepţi!

Aşa că, după ce Teo a dat o nouă interpretare imnului în cheia “fără număr”, prima ediţie a romanilor talentaţi s-a terminat cu un atac la drapel. Netalentatul care a caştigat atunci a umplut scena de steaguri ca la Cantarea Romaniei pentru ca, astfel, cazul social să fie recunoscut drept port-drapelul ţării. De la el încoace, toţi underdogii au prins curaj la gandul că doar faptul de a nu avea educaţie, simţ artistic sau bun simţ, pur şi simplu, este un talent în sine. Rezultatul se vede la această a doua ediţie a emisiunii, care, nici dacă ar fi fost făcută în cea mai prăpădită şi făra educaţie ţară din lume, şi n-ar fi ieşit atat de proastă, pentru că, dacă acolo băştinaşii n-au televizor, înseamnă că nu şi-au pierdut bunul simţ nativ. Nici P.T.Barnum nu i-ar fi luat în circul lui pentru că Femeia cu Barbă, Omul Maimuţă sau adulţii siamezi s-ar fi speriat de moarte de “Romanii au talent”. CNA-ul ar fi trebuit să-l interzică celor sub 21 ani, femeilor gravide care, dacă s-ar uita ar albi televizorul şi l-ar scurt-circuita şi tuturor celor care încă se mai miră de cat de mare e grădina şi care pot face crize catatonice provocate de televizor.
In cele două emisiuni, pe care nu le-am văzut integral, de scarbă, s-au perindat ca într-un freak-show de după apocalipsă: unul care desena în caimacul de ness, obişnuita, de acum, dansatoare pe bară care face sfoara în aer cu deschizătura spre public, că tot era şi-o ginecoloaga în concurs, un bărbat care dansa ca o cadână chiar şi fără chakrele feminităţii, familia cu 11 copii, un fel de Chirpici Eleven, care a înşfăcat una dintre progenituri şi-a împins-o ca să ne încante cu harul mioritic de a canta dintr-un fel de fluier, deja obişnuitele profesoare ţăcănite care cantă, dansează, recită, c-ar trebui să se facă o Mamaia Profesorilor, ce mai!, o ginecoloagă şi obstreticiană cu dinţii distruşi pană la rădăcină care zicea că şi-a protejat vocea timp de 56 de ani în aşteptarea acestui moment şi care, chiar dacă avea o voce specială, era dusă rău cu capul, un fel de bolivian care era impresar de manechine defecte pe care le învăţa şi limbi străine, de exemplu: “ha’ol” care înseamnă Caţi ani ai?, că Protv-ul face şi cultură şi alte asemenea talente care au profitat de ocazie că au găsit uşa deschisă la cuşcă.
Astea sunt modelele pe care le impune show-bizzu’ şi care se asortează foarte bine cu modelele politice pe care le susţin analiştii. Dăcă iei discursurile scuipate ale lui C.Antonescu şi sclipirile de geniu ale lui V.Ponta cand a pus cravate roşii de pionier organizaţiei de tineret a PSD sau cand le povestea alcoolicilor din carciumă cum îşi mai iubea Ceauşescu ţara şi Băsescu nu, şi le pui în fruntea cârdului de talente de la Protv îţi dai seama că tribul şi-a găsit şefii.
D-asta presa îi tarăşte prin mocirlă pe I. Năstase, Nadia Comăneci, Ghe. Hagi, Lucescu etc., ca să facă loc noilor “modele”. Nu cred că se întamplă undeva în lume ca un individ să apără zilnic la televizor, de 5, 6, 10 ori pe zi ca Becalii şi să i se ceară părerea in legătură cu tot felul de subiecte: fotbal, religie, economie, criza mondială, justiţie, neveste etc. La noi se poate, pentru că televiziunea este locul în care se întalneşte Cerşetorul cu Binefăcătorul spre satisfacţia telespectatorului care nu trebuie să fie în pielea niciunuia dintre ei.
De asta Becalii nu s-a ridicat nici măcar la ultimul sondaj peste politicieni chiar dacă a ieşit din palat cu ciorapii de lană traşi peste nădragi c-a s-ajute la deszăpezire. Pentru că presa e ca o piaţă de obor în care curioşii se uită la pantofii scălciaţi şi tinichelele ruginite dar nu cumpără pentru că şi gură-cască are standarde mai înalte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu