THE VOICE |
“VOCEA” planetei a fost găsită moartă într-un hotel, din cauze, deocamdată, necunoscute. Lumea, zice-se, e în şoc deşi moartea vedetelor americane, după acelaşi tipar, este aproape un eveniment aşteptat iar “şocul” este amortizat imediat cu bla-blauri gen: “va trăi veşnic prin muzica ei”, “acum se află într-un loc mai bun” sau încurajatorul: “să nu-i plangem moartea, să-i sărbătorim viaţa!” Aceeaşi reacţie de alienaţi am văzut şi la moartea lui Michael Jackson fără ca nimeni să se revolte împotriva unui tipar de omorat staruri. Dacă moartea e un lucru firesc pentru toate culturile şi civilizaţiile, pentru show-bizzul american, moartea din cauze niciodată pe deplin elucidate, este adevărata moarte din cauze naturale. Elvis Priestley, Marilyn Monroe, Michael Jackson, Whitney Houston au murit fără să sufere de vreo boală cronică doar că se tratau cu barbiturice.
De altfel, America poate să-şi patenteze această invenţie, Starul, alături de hamburgerul obezităţii şi băutura cu gust de mucegai, toate recomandate şi copiiilor.
Pe scurt, Vedeta este un utilaj uman pe care profitorii îl exploatează pană la moarte dar şi după moarte cand încep să vandă ce-a mai rămas din biata fiinţă zdrenţuită, inclusiv jurnalele, barfele “binevoitorilor” şi toate celelalte mărunţişuri impregnate de existenţa ei. Chiar şi după zeci de ani se mai găseşte cate o fotografie, de obicei compromiţătoare, sau vreo batistă ce se presupune că i-a aparţinut.
Sigur, sunt şi vedete care rezistă în lumea asta, cum e Madonna, care e la fel de lipsită de scrupule ca show-bizzu’. Ea a ştiut că talentul şi frumuseţea ei nu ajung pană la stele şi că e mult mai la îndemană să obţii o erecţie decat o admiraţie sinceră. Cu mijloacele moderne de vedetizare nu conta că n-o place camera ca pe Marilyn Monroe. Camerei şi publicului avea să le treacă, mai devreme sau mai tarziu!
Sigur, sunt şi vedete care rezistă în lumea asta, cum e Madonna, care e la fel de lipsită de scrupule ca show-bizzu’. Ea a ştiut că talentul şi frumuseţea ei nu ajung pană la stele şi că e mult mai la îndemană să obţii o erecţie decat o admiraţie sinceră. Cu mijloacele moderne de vedetizare nu conta că n-o place camera ca pe Marilyn Monroe. Camerei şi publicului avea să le treacă, mai devreme sau mai tarziu!
Tot aşa, cum le-a trecut şi de bâţâiala din picior a lui Elvis Priestley cand s-au obişnuit cu zbuciumările obscene din videoclipurile în stilul plagiatorului afon.
Whitney Houston, pe de altă parte, era “the real thing”! Show-bizzul a ştiut de prima dată că e găina cu ouă de aur. Designerii şi styliştii au fost topiţi după ea! Nu de multe ori au ocazia să creeze haine impecabile şi să aibă pe cine să le pună. D-asta, defilarea aia de la Oscar arată de parcă a picat un şifonier cu ţoale din avion pe covorul roşu.
Deci, Whitney Houston era frumoasă, era THE VOICE şi venea din clasa de mijloc. Nu era nevoie de nici o poveste inventată ca să fie vandută publicului. Era o mină de aur ca şi Michael Jackson. O armată de angajaţi trăiau după urma lor şi o grămadă de profitori au stors şi ultima picătură de viaţă din ei. De la doctorii care le prescriu droguri legale pană la traficanţii de moarte albă şi pană la contabili, promoteri, avocaţi etc. toţi îi jupoaie de bani şi apoi trag de ei ca să facă alţii. De fiecare dată, înainte să moară, demnitatea lor e deja în ţărană, se aude că sunt în faliment, c-ar mai ţine un ultim concert iar după moarte sunt călcaţi în picioare pană se scoate tot profitul din ei. Dar Whitney Houston a mai avut o problemă, acest Bobby Brown care a umflat-o de droguri şi de băutură pană cand a dat-o jos după soclu. După care, aşa cum spunea cantăreaţa într-un interviu, a scuipat-o. Apoi presa, de care nici moartea nu te scapă, şi-a luat ortul în contul numit Preţul Succesului şi n-o să lipsească nici de la pomană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu