miercuri, 8 august 2012

LOVITURA DE STAT LA FINAL



DEMENTA  AUTORITATII

Deși au fost mulți “imparțiali” care s-au făcut că n-au văzut-o, lovitura de stat n-a fost mascată nici un moment. In primul rând, faptul că l-au pus pe Crin în fruntea țării România în doar două zile, după ce l-au băgat în cartea recordurilor cu cea mai rapidă ascensiune profesională, de la Nimic, la șef de Senat apoi la șef de Stat, a fost o declarație pe față a puciștilor. Apoi, încălcarea repetată a Constituției de către președintele autoales și mesajul transmis Europei să nu se amestece în treburile interne, incitările la încălcarea legii însoțite de încurajarea că Traian Băsescu nu mai e decăt un “cetățean în tricou albastru”, măsluirea motivației Curții Constituționale cu ajutorul unui funcționar din interior, scoaterea dintre “vii” a cetățenilor care n-au votat mascarada de referendum, încercarea de a scoate illegal cetățenii români din străinătate după listele electorale, presiunile făcute asupra primarilor de a măslui cvorumul și, în final, delirul care l-a cuprins când miniștrii de la Interne n-au avut “curaj” să încalce legea. Acum, a rămas singur, de nebun, să-i bărfească și pe PSD-iști la Antena3. In curând va fi invitat ca Becali, Vadim, Ciorbea să se facă de râs, să insulte invitații și să facă rating anti-Băsescu.

Puciștii, după cum singuri au declarat, și-au propus să nu mai facă aceleași greșeli ca la suspendarea trecută dar, din aroganță și nepricepere, n-au fost în stare să prevadă câteva lucruri esențiale: reacția externă pe care au minimalizat-o până mai ieri, apoi rezistența la dictatură pe care, războiul rece din societatea noastră, a manifestat-o și înainte și după revoluție dar, mai ales, disprețul pe care îl au vre-o câteva milioane de români față de proștii parveniți în funcții de șefi dar și față de cei care încearcă să-i șmecherească insultându-le inteligența nativă.

Mai exact, disprețul este despre nerecunoașterea Autorității. Un analist absurd vorbea odată despre disoluția autorității, concept care acum, când s-a văzut cum a sprijinit din toate puterile și cu toate minciunile lovitura de stat, s-a limpezit pe deplin pentru cine mai avea dubii. De fapt el mai rostogolise niște bolovani de gândire și cu alte ocazii, o dată când a zis c-a fost foarte bine că au fost interzise cenaclurile lui A. Păunescu pentru că, acelea erau “supape” care împiedicau poporul să turbeze și, cine știe, poate nu s-ar fi întâmplat Revoluția în 1989 și, a doua oară, când și-a frecat mâinile de bucurie văzând tineri bătându-se pe un loc de muncă prost plătit, ceea ce, în mintea lui, era un pas înainte. Tot ce e suferință și umilință pentru restul lumii, pentru ăsta e o plăcere. La fel e și cu catastrofa economică și politică ce tocmai se întâmplă pe fondul loviturii de stat: o să ne coste foarte mult dar e bine pentru poporul român.   

Aici și-a depășit, din cale-afară,  autoritatea! Jumătatea “împotrivă” nu recunoaște Autoritatea presei și o boicotează. Românii nu ies la demonstrații, nu aruncă cu ouă, nu răspund sincer la cercetările sociologice și nici nu le cântă în strună activiștilor de orice fel. Orice propagandă este respinsă din start. De-asta, nici când un grup de presari și politicieni au încercat să-l impună pe Iohannis ca prim-ministru, darul nu a fost primit! Nu mai vorbim de spectacolul “regal” care a compromis monarhia pentru totdeauna  în țara asta. Orice moșește presa și, ultima dată, l-a moșit pe acest Nimic ce și-a pus singur coroana pe cap și se crede Napoleon, jumătatea refractară se dă un pas înapoi și se uită la produsul conceptual cum se îneacă în scăldătoare!

In același timp, ceea ce i-a enervat  până la răzbunare pe presari, anume că Traian Băsescu și-a făcut un obicei din a apărea la televizor și a demonta minciunile analiștilor, a dezvoltat adevăratul interes al publicului pentru dezbateri politice. Să fie clar, lumea nu se uită la posturile și analiștii interesați ca să le soarbă înțelepciunea! Se uită doar să se bucure de “efectul Băsescu” asupra presei! De-asta, presa și parlamentul  implicate în lovitura de stat au pus cu forța un președinte “mână moartă” la Cotroceni!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu