miercuri, 2 noiembrie 2011

HULIGANII DIN FOTBAL. INCIDENTUL DE LA PLOIESTI


VIOLENTA LEGALA. ULTRAJ CONTRA BUNELOR MORAVURI.

Incidentul de la Ploieşti în care un huligan loveşte cu boxul sau doar cu pumnul un fotbalist, a dat ocazia lucrătorilor din presă să se repeadă cu pumnii şi picioarele asupra subiectului.
Pentru că violenţa verbală nu produce contuzii, hematoame, fracturi sau bacterii detectabile în laborator pe care să le treci într-un certificat medico-legal, ea nu dă socoteală nici în faţa legii, nici la protecţia consumatorului. Prin urmare, spre deosebire de agresiunile din presă, fapta agresorului care a dat cu pumnul e foarte clară. Toată lumea a văzut ce s-a întamplat, semnele loviturii stau mărturie pe faţa sportivului iar fapta se încadrează într-un articol de lege care o să-l trimită la puşcărie pe drept.
Pentru că ştirea e caldă, presa încă nu s-a pus de accord: în EVZ agresorul dădea muzica prea tare, în alte ziare părinţii şi vecinii îl descriu ca pe un băiat liniştit iar în calitate de supporter de fotbal, se manifesta violent. La început a acţionat singur, mai nou a fost ajutat de alţi doi huligani care au distras atenţia stewarzilor şi, în plus, un ochi ager ar fi văzut cum un fotbalist ar fi dosit boxul care, ştire de ultimă oră, era doar o brichetă. Bomboana după coliva mediatică a pus-o Becali care l-a condamnat pe inculpatul de serviciu: 7 ani cu executare. Presa a mers la blocul unde locuieşte huliganul şi a întrebat o pensionară cum se simte, ce altceva puteau s-o întrebe? Sigur că ne e frică să stăm în bloc cu un huligan! a zis femeia. Ea nu ştia că termenul se referă la hooligans dar, ce contează! Intre timp, în presa online am văzut undeva: click aici să-i vezi ura cand loveşte!

Evident lupta se duce între Războinicul Luminii şi Cavalerul Intunericului, fiecare cu gaşca lui. Primul are unde să-şi exteriorizeze agresivitatea pentru că presa s-a aşezat preş la picioarele lui, celălalt se sufocă de nebăgat în seamă în vizuina din palatul de beton.
Fotbalul e la mijloc iar stadionul e campul de bătălie unde găştile stau faţă în faţă. Pentru că despre găşti este vorba şi despre arbitrii bine plătiţi din presă care-i întărată pe toţi şi pe urmă profită. Libertatea de exprimare n-are limite şi nu intră sub incidenţa legii, oricate razboaie inutile ar isca si oricate minciuni ar debita. Ziariştii au avantajul că îşi revarsă violenţa din interiorul minţii lor în scris dar mai ales verbal unde, neavand semne de punctuaţie, pot să prăvale vorbele şi chiar să le gesticuleze sau să le lovească virtual de faţa adversarului, chiar absent. Iar dacă n-au participat direct pot să-şi imagineze ce-ar fi făcut ei şi să ne plictisească şi pe noi cu asta.

La război ca la război dar după război, mulţi viteji s-arată. La emisiunea lui R.Turcescu de luni seară (31oct.2011) s-a petrecut celebra  scenă de bătaie din filmele cu cowboy. Spectatorii din platou au fost întrebaţi dacă l-ar fi lovit pe aggressor aşa cum a făcut un fotbalist de la Steaua, o întrebare care n-avea altă treabă decat să-i dea ocazia moderatorului să spună că el şi Cartianu au mai dat pumni şi, cu un ton mai jos, au mai şi luat. Cartianu n-a zis nici că da, nici că nu, aşa că Turcescu părea a se lăuda că el e singurul rămas în picioare în mijlocul saloonului cu pumnişorii stranşi şi tocul pistolului la genunchi. Il şi vedeam pe carciumar cum se ivea de sub tejghea scuturandu-se de cioburi şi turnandu-i Ziaristului cel Viteaz unu’ dublu. Apoi cum s-a dat în spate şi l-a privit cu admiraţie: nimeni nu dădea whiskyul pe gat ca el!

Altfel, toată discuţia era fără rost pentru că, într-un fel gandeşti cand eşti direct implicat, în alt fel cand eşti pe margine şi este deja altceva cand comentezi un eveniment deja consumat. Cu mintea rece poţi chiar să scrii un articol în care să faci legătura dintre uppercutul pe care l-a aplicat T. Băsescu unui copil pe care l-a făcut să moară de ras şi lovitura extrem de periculoasă pe care a dat-o un individ iresponsabil unui fotbalist, aşa cum face dl. CTPopescu. Dar nici asta nu are nici o legătură cu adevărul pentru că, la noi, agresivitatea suporterului de fotbal este specializată, fiind bine dirijată de către mass-media care i-a indus ideea  că ştirile despre Becali sunt ştiri din sport.
Adevărul este că nişte “găşti” de agresori şmecheri care au luat cu japca cluburile de fotbal, sunt mană în mană cu presa, o altă gaşcă lipsită de scrupule care ar face orice pentru bani iar galeria e după chipul şi asemănarea ştirilor din fotbal care incită la violenţă sau chiar creează barfe care să ducă la declaraţii belicoase. După ce starnesc huliganii şi le fac videoclipuri pe hip-hop, ziariştii se dau în spate şi se miră ce violenţi sunt. Apoi dau o ştire despre ce fotbalist şi-a mai luat breloc o paraşută. Nici n-ar trebui să aibă voie să-şi numească rubrica Sport ci, mai degrabă, art. 321, aliniatul 2, Cod Penal: Ultraj contra bunelor moravuri.

vineri, 28 octombrie 2011

GABRIELA VRANCEANU GRAVIDA


TELEGRAVIDE sau VEDETE PE OUA

Am înţeles că la Antena 3, Gabriela Vranceanu Pandele şi-a luat un fel de adio, dar răman cu tine, de la postul şi emisiunea unde patronul ei Voiculescu se autoinvita şi o complimenta în maniera celui care scoate banii înainte. Adică i-a zis odată ceva de genul: e cald în studio dar cand te văd pe tine mi-e şi mai cald. Probabil că, la sfarşit, i-a spus “Thank you ma’m!”.
Ceremonialul de despărţire s-a derulat la Sinteza Zilei de unde Realitatea a preluat secvenţa în care ea şi Gadea stăteau pe scaunele alea de bar, în mijlocul sălii, o risipă de spaţiu de altfel, şi discutau despre activitatea ei viitoare care va consta din rare emisiuni cu oameni de cultură, de talent sau aşa ceva. Motivul acestei retrageri l-am văzut la Banciu: vedeta e gravidă.
Graviditatea la vedete e foarte specială. Ele nu reusesc să se împuieze decat foarte greu după multe rugăciuni, posturi lungi şi tratamente. Nici una nu rămane gravidă pe cale naturală, numai cu Sfantul Duh pentru că, atunci cand sunt întrebate dacă vor avea copii, răspund: dacă vrea Dumnezeu. Adică ele nu folosesc anticoncepţionale, ele aşteaptă perioada de împerechere şi se acuplează ca animalele, fără prezervativ. După care vedeta aşteaptă să vadă dac-a prins şi, între timp, da interviuri. Cand, în sfarşit, minunea se întamplă, dar  nu se vede, cameramanii o tot pozează în fiecare săptămană mai ceva ca ecograful. Aţi văzut că acum nu se mai poartă rochiile alea largi care ridicau imediat bărbaţii de pe scaun în autobus, acum se poartă rochiile stramte, mulate pe burtă, cum purtau înainte femeile care n-aveau bani să-şi cumpere ceva adecvat. Intre timp toată ţara are greţuri, vomită şi, spre sfarşitul sarcinii cand îşi adună gravida laptăria într-un sutien de două ori mai mic dandu-i conoraţie de “sexi”, deja ne-a întors stomacul pe dos. Inainte era de prost gust sau neglijent să atarne sanii şi să mai facă şi o tăietură la mijloc semanand perfect cu o altă parte anatomică a corpului. Acum, acest “sexi” a înlocuit canoanele estetice şi are menirea de a distrage atenţia de la alte defecte. In acelaşi timp, femeia modernă a vrut să scape de titulatura de “embarrassed”, “embarasada” pentru telenoveliste.La urma-urmei si vaca îşi poartă ugerul p-afară .

marți, 25 octombrie 2011

DISCURSUL REGELUI MIHAI

ALTETA, ALTETA, DUDA, ILIESCU…

Tara a aşteptat, probabil cu nelinişte interioară, prezenţa regelui în Parlamentul Romaniei, nu atat pentru solemnitatea momentului cat de frica eventualelor greşeli, ezitări, ţiuituri de microfoane etc. care ţin de incapacitatea noastră de a organiza ceva impecabil.
Pentru acest eveniment parlamentarii s-au sculat cu noaptea în cap ca s-ajungă la 10:00 la serviciu, îmbrăcaţi în costumul ăl mai bun. A fost prima şi ultima dată cand au fost nevoiţi să se uite la ceas cu un motiv şi nu doar ca să mai treacă timpul, pentru că fuseseră avertizaţi în legătură cu punctualitatea regală. Au stat în picioare la intonarea imnului, au stat resemnaţi la discursul lui M.Geoană aşteptandu-se să dureze şi, probabil, nici n-au avut timp să-şi dea seama cand a trecut discursul regelui.
Totul a durat mai puţin de o jumătate de oră şi a fost greu de valorificat de către televiziuni avand în vedere că n-aveai ce barfi şi nici lacrimi n-au curs şuvoi. In preambul, trimisa Amalia Enache a anunţat că Regelui îi va fi înmanat “colonul” Camerei deputaţilor, Colanul adică. De altfel, protv-ul a băgat publicitate imediat dupa discurs şi a trecut la programul obişnuit, opera-săpun americană de spălat creierii. (Apropos, calul e simbolul morţii, deştepţilor!)
B1, Realitatea, Antena 3 au continuat discuţia pe marginea evenimentului cu invitaţi cat de cat politicoşi. Moderatoarele de la Antena3 au obiceiul să se gătească atunci cand vine vorba de “regalităţi” dar efectul este exact pe dos: ca şi cand ai pune o pălărie cu pene uneia care a purtat basma toată viaţa. E o lipsă de “maiestate” acolo!
Realitatea a avut-o ca istoric pe E. Vijulie, mă rog, nu ştim cată autoritate are ea. Si nu doar în domeniul ăsta. Tvr-ul a închis subiectul destul de repede cand încă nici nu se terminaseră şedinţele foto de pe holurile parlamentului şi unde politicienii se pupau cand se întalneau, n-am înţeles de ce.
Discursul Geoanălui, deşi scurt, a cuprins două pompozităţi: faptul că magaoaia sinistră lăsată moştenire de Ceauşescu ar fi “panteonul democraţiei romaneşti” şi faptul că evenimentul din 25 oct.2011 ar însemna ruperea cu trecutul communist. Ideea din urmă a fost reluată şi de către Puiu Haşoti mai tarziu, semn că pentru USL a fost un prilej de campanie electorală. Adică, Ion Iliescu, cel care l-a urcat înapoi în avion pe Rege, stătea de-a dreapta lui Duda şi garanta de-acolo ruperea cu comunismul. Traian Băsescu cel care a condamnat comunismul în timp ce Vadim scotea pe gură găleţi de lături, nu e pe placul regaliştilor, nici pe placul Alteţei Duda nici pe placul lui Emil Constantinescu cel învins de structurile comuniste. Dar Iliescu, mare demnitar al regimului criminal communist, Geoană, fiul unui securist communist, Ponta- noua generaţie, vorb-aia, care atata minte a avut să pună cravate roşii organizaţiei de tineret PSD, A. Năstase-ginere de demnitar communist care azi a împărţit parlamentarilor timbre cu regele- sunt valabili. Chiar Vadim are tupeu să vorbească în favoarea regelui după ce l-a determinat la condamnarea comunismului să nu-şi mai ţină discursul in parlament. La fel academicianul Răzvan Teodorescu, cel care n-a vrut să condamne comunismul care după părerea lui a făcut şi lucruri bune.Chiar Voiculescu, această murdărie care ne-a rămas din ceauşism este acum un susţinător al regelui. Nu e de mirare că unii PDL-işti n-au participat pentru că ei au suportat toate mizeriile acestei turbucale bolşevico-istorice dintre comunişti şi liberali sau ţărănişti. De altfel, nici unii intelectuali monarhişti nu s-au amestecat cu actualii “susţinatori” ai regelui. Dacă mai trăia A.Paunescu era şi el în “cartea regelui” şi în graţiile partidelor istorice.
Reprezentanţii partidelor istorice îl consideră pe T.Basescu vinovat pentru eşecul lor şi îl văd pe Iliescu drept un personaj pozitiv prin comparaţie. Aceste partide s-au putut cocoţa la putere cu ajutorul PD-ului de două ori şi de fiecare dată au vrut să-l încalece.
Prima dată, pe timpul Convenţiei Democrate cand Ciorbea voia să fie lider absolut şi partidele istorice voiau să fie slujite de T.Băsescu şi de PD, ca nişte FSNişti- comunişti ce erau. Acum, Radu Campeanu e prieten cu I.Iliescu cel care i-a făcut praf şi pulbere pe el şi pe C.Coposu.
A doua oară T. Băsescu a adus PNL-ul la guvernare prin Alianţa DA şi, deşi au avut o înţelegere pe care Tăriceanu a vrut să şi-o ţină, partidul său “istoric” l-a tras înapoi. Asta a fost şi explicaţia lui Tăriceanu, a făcut ce trebuia pentru partid. Astăzi, s-au aliat cu PSD-ul şi au realizat “ruperea cu trecutul”. In fapt, PSD-ul e acum spălat şi uscat, nici communism n-a mancat nici gura nu-i miroase.
Invitarea regelui în Parlament este o chestie pur electorală. Regele nu mai reprezintă o ameninţare pentru nimeni. Au trecut 21 de ani fără ca el să poată ţine un discurs către naţiune. Abia acum Iliescu i-a dat liber, aşa cum Ceauşescu i-a eliberat pe deţinuţii politici mult după ce comunismul se instalase cu “voiculeştii” lui cu tot.
Regele, însă, nu poate să oprească această camarilă ce se formează dincolo de porţile palatului şi care descurajează pro-monarhismul pe care, de altfel, nici un “nobil” n-a fost în stare să-l explice altfel decat dandu-şi aere spre supuşi. Nici prestaţia Dudei n-ajută, chiar deloc, deşi oferta electorală viitoare e atat de slabă încat te face să te răzgandeşti.
Din păcate,  nu credem că discursul impecabil al regelui către naţiune va sta prea mult în atenţia presei. Nici nu va fi reluat ca picătura chinezească la nesfarşit pentru că, dacă s-ar intampla asta, poate ar avea un efect. Nouă ne-a plăcut prezenţa regelui, felul cum şi-a plimbat privirea peste arhitectura încărcată a “panteonului”celui mai prost “zeu” communist, discursul în care a sintetizat cat alţii într-o viaţă şi faptul că, la sfarşit, a zambit, sperăm către Principesa Margareta. Gesturi puţine, bun simţ desăvarşit  şi o modestie ce nu s-a regăsit niciodată la monarhişti. Din păcate, de politicieni nu se va lipi nimic iar poporul n-a avut timp de televizor c-a fost la moaşte.

luni, 17 octombrie 2011

DESPRE ACCIDENTUL LUI HUIDU


CANIBALISMUL IN DIRECT SI IN EXCLUSIVITATE-imagini de arhivă

In fiecare săptămană, dar mai ales în weekend, în Romania se întamplă accidente de circulaţie care omoară oameni şi care sunt expediate rapid de la o vreme, de cand presa nu mai are voie să filmeze morţii şi să-i transmită nebluraţi. Chiar şi aşa, una din fricile oamenilor sănătoşi la cap este să nu li se întample ceva în spaţiul public, spaţiu luat cu japca de către presă, şi să ajungă la televizor. Ei bine, de cand jurnaliştii nu mai au voie să oblige victima să reconstituie violuri şi să filmeze creierii zdrobiţi pe şosea, accidentele de maşină, principala cauză de mortalitate în Romania, sunt mai puţin înspăimantătoare decat vremea. Ieri a avut loc un accident soldat cu 5-7 morţi dar să vedem cum stăm cu vremea. Ia spune tu, jurnalista lu’peşte, să ne luăm umbrelele sau ochelarii de soare? In schimb gherţoii care se filmează cu picioarele pe volan stau pe ecrane zile întregi şi-i vedem şi la recapitulare. In ceea ce priveşte soluţiile auzim la infinit aceleaşi prostii despre amenzi mai mari, examenul de permis să fie mai greu, conducere de noapte, poligon şi alte imbecilităţi. Nu ştiu dacă se obţine undeva permisul mai greu decat la noi dar morţi asa de mulţi în accidente de maşină nu sunt în Europa. Tupeul poliţiştilor de a cere să fie examenele mai grele este tipic miliţienesc avand în vedere că ţara e plină de cocalari analfabeţi cu permis iar cine le-a dat permisul încă are serviciu la stat. Amenzile sunt enorme pentru veniturile noastre şi dacă le măreşti nu faci decat să-i laşi fără bani de benzină pe săraci pentru că ceilalţi plătesc amenda şi pleacă imediat  într-un slalom printre maşini chiar sub ochii poliţiştilor. Problema accidentelor de maşină din ţara noastră nu e o chestie de măiestrie în alte şoferiei, e o problemă de character. Ce trebuie făcut este altceva: în cazul accidentelor cu morţi sau răniţi grav din cauza şoferului, trebuie ridicat permisul pe o perioadă mai lungă, un an, doi…nouă. Cineva din poliţie chiar a arătat hiba şoferilor romani: ei nu sunt co-participanţi la traffic ei sunt concurenţi. Romanii nu se iau la întrecere nicăieri, nu protestează la nici o mizerie pe care trebuie s-o înghită de la statul roman şi aşteaptă frumos pană joacă nunta ţigănească în mijlocul străzii sau la bloc pentru că le e frică să nu le zgarie maşina ăştia care trăiesc în triburi. In schimb, ascunşi în coteaţa aia de fier, se simt în siguranţă să refuleze, să umilească şi ei pe alţii să se creadă mai deştepţi decat alţii. Ocazia de a se insulta în traffic este singura sfidare pe care romanul şi-o permite.

Nenorocirea care s-a întamplat pe 16 oct., una din datele anunţate pentru sfarşitul lumii, a dat de lucru televiziunii, acest “support de publicitate”, cum îl numeşte Vantu. A picat taman bine, duminica şi a pus în umbră accidentul de interes naţional, Ion Columbeanu buşit de bicicletă şi a închis o vreme albumul de fotografii al familiei Ceauşescu.
Serban Huidu de la Cronica Carcotaşilor a intrat pe contrasens cu jeepul, bolidul cum este numit în vocabularul de clasa întai al unora, şi a omorat trei oameni, doi pe loc iar al treilea a murit a doua zi la spital. Angajaţii tv. au tabărat pe subiect şi vor face un serial deşi s-ar putea să nu poată scoate vreo noutate din el. In fapt este vorba de tipologia tanărului de “familie bună” care s-a descurcat şi înainte şi după revoluţie şi care nu s-a maturizat sufficient cat să ia în considerare consecinţa actelor sale după cum nu-şi asuma nici conţinutul emisiunii cam pornografice pe care o prezenta. Cand “ruşinica” sărea calul zicea: nu eu, Silviu! Altfel era un băiat căruia i se puteau ierta multe pentru că făcea pe plac publicului care înjura nevăzut din faţa ecranului.
Dincolo de abordarea  ocultă gen “blestemul familiei Huidu” cu trimitere şi la accidentul de schi din Austria şi abordarea prudentă “să vedem, nu ştim ce s-a întamplat că n-am fost acolo” spre seară, frustraţii de la Antenna 3 s-au apucat să-i dea cu picioarele în cap ca dezaxaţii de la Giurgiu.
Sub pretextul că vrea să facă legătura dintre accidentul de schi şi cel de maşină Gadea de la Sinteza zilei, acest baby-face incurabil, a dat o animaţie în care un schior burtos se lovea cu capul de pom. Poate vă întrebaţi de ce dăm aceste imagini, zice el? Ia, de ce, zicem noi? Ca să vedem dacă există vreo legătură între accidentul de schi şi accidentul de maşină. Hai, lasă-ne! Si noi care credeam că vrei doar să exemplifici ce a zis celălalt necopt, M. Badea care a venit special la emisiune ca să zică de Huidu că e un gras care se crede Alberto Tomba. Să loveşti un om căzut este dovada ultimă de neputinţă. Nu trebuie să te rogi pentru el şi nici să-ţi pese, trebuie doar să stai deoparte. E al doilea caz de cannibalism de presă din ultima vreme. Primul a fost cand Realitatea a reprodus toată ziua pe ecran mesajul infantil-jenant de iubiiiire pe care i l-a trimis o angajată din tv. iubiiitului. Ei, de fapt, dădeau ştirea despre un hacker care le-a spart Messengerul unor vedete. In realitate, înfometaţii de la RTV au făcut mai mult rău persoanei decat hackerul. Ar fi trebuit, la randul lor, să fie interogaţi de poliţie, dar ei sunt deasupra legii.  
In rest, doar Protv-ul a avut imagini imediat după accident, ei au fir direct cu Smurdul, ceilalţi au ajuns după ce se terminase. Spre turbarea telespectatorilor, televiziunile au ţinut pe ecran imagini de la un alt accident în care a fost implicat tot un jeep asa că toată lumea şi-a dat cu părerea după imagini pană a apărut ARHIVA pe ecran. Sper c-aţi sughiţat că vi s-a umplut ecranul de măscări! De altfel Realitatea a mai pus o dată imagini de arhivă de la o crimă mai veche în timp ce se vorbea de o crimă “news alert”. Pe ecran era o confuzie totală: Direct, Exclusiv, Arhivă.
Spuneam, mai devreme “Huidu era”, pentru că el nu va mai fi niciodată ce-a fost. “Ghinionul” despre care s-a spus că l-a urmărit a fost că el n-a învăţat niciodată nimic din ce i s-a întamplat aşa cum nici barfitorii lui n-au învăţat. Sfarşitul lumii vine în fiecare zi pentru cineva, nu trebuie să stăm ca proştii să ne uităm după o comeată care, dacă va cădea, oricum tot o să ne ia prin surprindere.

miercuri, 5 octombrie 2011

Vrei să fii milionar? Inscrie-te la Scoala de Televiziune şi Film “Tudor Vornicu”!

Vrei să fii milionar?
Inscrie-te la Scoala de Televiziune şi Film “Tudor Vornicu”!


1.O cabană a luat foc. Ea a ars…
a. ca o torţă
b.ca un artist în focul creaţiei
c.ca o ţigare Carpaţi
d.ca tufişul lui Moise

2. Oricand poţi găsi gropi în asfalt. Ce întrebare pui trecătorilor?
a.Acesta este un sit arheologic?
b.Credeţi că avem atatea gropi caţi ziarişti?
c.Vi se pare normal?
d.Cine o fi săpat groapa altuia?

3.Se produce o explozie într-un bloc. Ce-i întrebaţi pe locatari?
a.Credeţi că staţi pe o pungă de gaze?
b.V-a fost cald?
c.Vi s-a lipit varza de fundul oalei?
d.V-a fost teamă?

4.Se face parastasul cuiva. Ce o întrebaţi pe fiică?
a.E, ce e viaţa!?
b.“Cum e viaţa fără tatăl tău?”pro-tv/17sept/19:12
c.Putem să venim şi noi la pomană?
d.Ii atragi atenţia că popa a rasolit slujba.

5.Un ministru vrea să explice cum e cu pensiile şi salariile. Cum îi tai vorba?
a.Să nu fim tehnici, spuneţi doar cand o vor duce romanii mai bine?
b.Mă plictisesc de mor, oare de ce mă plătesc ăştia?
c.Pe mine mă oftica,de fapt, ca mi-aţi impozitat drepturile de autor.
d.Ii explicaţi că, dacă romanii n-ar avea probleme cu banii, Realitatea ar muri de foame.

6.Se scumpeşte gigacaloria cu 7%. Cum prezinţi ştirea?
a.Milioane de romani vor muri de frig la iarnă
b.Intreţinerea se va dubla
c.Iarna nu-i ca vara.
d.mesteci şi înghiţi de cate ori rămai fără aer şi spui ceva de neînţeles

7.Cineva tocmai a aflat că i-a murit o rudă. Ce-l întrebaţi?
a.Nu-l întrebi nimic dacă ai bun simţ
b.Il consolaţi cu vorba: “Uite-aşa ne ducem toţi!”
c.Imi daţi voie să-l filmez, că zici că doarme!
d.Cum vă simţiţi?

8.Oamenii se bat la coadă la bormaşini. Cum prezentaţi ştirea?
a.romanilor le vine să-şi dea găuri în cap
b.cozile sărăciei
c.romanii manancă bormaşini
d.romanii îi dau găuri în casă lui Năstase să-şi agaţe colecţia de tablouri

9.O persoană se sinucide. Cum prezinţi ştirea?
a.zile în şir precizand modalitatea, ştiind că poţi provoca sinucideri în lanţ şi deci marfă ptr. televiziuni
b.te sinucizi şi tu ca să laşi în urmă o lume mai bună
c.chemi un popă să-i afurisească pe sinucigaşi
d.te gandeşti că ţi se împuţinează ratingul

10. Un bătranel cu profilul scobit se însoară cu o tinerică? Cum comentezi?
a.dragostea nu are varstă
b.prostituţie cu acte
c.chemi un doctor să explice cum se deteriorează la bătraneţe pielea şi mintea
d.o invidiezi pe aleasă

11.Se umflă un rau şi inundă nişte gospodării. Ce titlu pui?
a.Găini înecate
b.Ni s-au înecat corăbiile
c.Tara sub ape
d.Căpitanul Traian Băsescu a băgat Romania la apă

12.T.Băsescu se întoarce de la Summitul Parteneriatului Estic. Ce-l întrebi în aeroport?
a.Cum comentaţi ce a spus E. Udrea?
b.Credeţi că Tolontan o să-i arate E. Udrea cine e bărbatul?
c.Am zvonit că îl remaniaţi pe Boc. Confirmaţi?
d.Aţi auzit de raul care s-a umflat şi a inundat nişte gospodării?

13.Se întamplă un accident cu morţi şi răniţi grav. Cum procedezi?
a.îl întrebi pe şofer dac-ar vrea să dea timpul înapoi
b.filmezi cadavrele de aproape chiar dand rudele la o parte; dacă supravieţuitorii se enervează şi te înjură să nu-i mai filmezi cu atat mai bine, poţi să te dai şi tu victimă.
c.te duci şi tu la spital să le faci o colonoscopie cu camera din dotare
d.te arunci în faţa unei maşini ca să ajungi în cealaltă dimensiune şi să-i iei un interviu mortului

14. Un criminal este prins şi urmează să facă puşcărie?Ce spui?
a.criminalul are norocul să facă doar 20 de ani
b.copiii cu părinţi divorţaţi devin criminali
c. criminalul riscă pană la 20 de ani
d.Atat de aici, la revedere!

15.Se scumpeşte hartia igienică? Cum spui?
a.romanii trebuie să bage mana mai des în buzunarul altora
b.romanii trebuie să scoată din buzunar mai mulţi bani
c.romanii trebuie să iasă din magazin fără să plătească
d.romanii vor cumpăra şi pe viitor ziare ieftine

16.O bătrană e violată. Cum prezinţi ştirea?
a.a fost dragoste la prima vedere
b.o bătrană a fost batjocorită
c.violul este o batjocură şi ar trebui pedepsit cu amendă
d.mulţumim violatorului că ne-a dat de “ştire”

17. Un şofer într-o maşina scumpă depăşeşte cu mult viteza legală. Cum comentezi?
a. conducătorul bolidului a apăsat prea mult pedala de acceleraţie
b.asta nici nu e o ştire dar n-avem altceva
c.alţi bani, altă distracţie
d.dacă nu dădeam ştirea asta vă prezentam nişte căţei drăguţi după YouTube

18. In Harghita au fost -2,1 grade. Cum prezentaţi ştirea?
a.ger de crapă pietrele
b.întrebi o localnică: “Vă e frig?”
c.îţi pui fularul la gură şi taci
d. “minus două virgulă un grad Celsius”rtv/3oct./14:14



Măi, să nu vă uitaţi la răspunsuri înainte!
1a,2c,3d,4b,5a,6abcd,7d,8b,9a,10a,11c,12a,13b,14c,15b,16b,17a,18abd

Alte expresii: legendara trupă, distracţia a fost cuvantul de ordine, a apăsat prea tare pedala de acceleraţie, acul vitezometrului a ajuns la…

vineri, 30 septembrie 2011

Romania, pentru ca te iubesc, te manipulez!


Romania, te iubesc şi din dragoste, te violez! Sau te manipulez! In orice caz dacă nu te am eu nimeni n-o să te aibă!
Pro-tv/29 sept. 2011/19:12
In momentul cand Andreea Esca dădea legătura reporterei de la Sport ca să prezinte meciurile pe care postul avea să le transmită în direct, a apărut pe ecran un flash scurt dar care a putut fi perceput în mod conştient de ochiul uman. Intotdeauna am ştiut că pro-tveul foloseşte mesaje vizuale subliminale pentru că postul nu s-ar da în lături de la nimic pentru bani. In America au fost interzise la un moment dat dar acum nu cred că se mai sinchiseşte nimeni. La noi nici nu s-a luat în discuţie. Mesajul era: “Toamna asta ne gandim la cumpărături.” Cel care ţese imaginile postului atat de urmărit pe care-l freacă grija că nu gandim noi liber probabil a greşit şi l-a făcut mai mare. Astfel cei care s-au uitat în acel moment au perceput conştient ceea ce vor fi perceput de mii de ori fără să-si dea seama. Putea fi orice: îmi place pro-tv, mananc la fast-food, dau telefon la Dansez ptr. tine, plang la cazurile sociale, concurenţa e proastă, fetele de la ora5 sunt deştepte, omorati cainii, am incredere în pro-tv, Petru Mircea e curat ca lacrima etc, In orice caz, mesajul de pe ecran n-avea nici o legătură cu meciurile.
Ce salarii sunt la CNA?


miercuri, 28 septembrie 2011

"Ada, fa, un platau, sa mananca si baietii!"

 “Adă, fă, un platău, să mănancă şi băieţii!”

O discuţie care face muşchi la fălci ca mestecatul gumei şi care macină vorbe fără să producă măcar uruială, ca o moară părăsită, este discuţia despre ţigani. Dacă se întamplă să se scrie în presa internaţională despre ţiganii romani insuportabili, se ofensează şi presa romanească dar dacă nişte retardelişti participă la o nuntă de criminali interlopi e un eveniment. Reporteriţa se apropie cu grijă de mireasă şi o întreabă respectuos cat a costatat-o rochia apoi îşi ia inima în dinţi şi-i admiră lanţurile unui cap de familie care nu şi-a irosit sămanţa niciodată, după care o echipă întreagă montează această “ştire” şi ne-o prezintă ca pe una de interes public. E momentul ăla cand toată lumea se repede la telecomandă sau strigă de unde se află: Schimbă dracu’d-acolo sau măcar dă-l mai încet!
Tiganii neintegraţi adică necivilizaţi, pentru că despre ei este vorba, sunt nişte creaturi insuportabile care au invadat Europa şi în acelaşi timp au invadat toată ţara ca un virus nenorocit căruia nu i se va găsi în veci antidotul. După ce, pe vremea lui Ceauşescu, ne terorizau la cozi, în autobus, pe stradă, toate sub ochii autorităţilor, acum ne-au invadat  din toate părţile sub aceeaşi oblăduire.
Pentru cine nu-şi mai aduce aminte, pe vremea înfometării comuniste, vanzătoarele vindeau “pe sub mană” ţiganilor de la care noi cumpăram apoi la speculă, să zicem portocala de sărbători care era 5 lei. După revoluţie miliţienii, judecătorii, politicienii şi mai ales presa au oferit protecţie acestei ţigănii generalizate care s-a răspandit ca o spuzeală făra leac de care ne scărpinăm de peste 20 de ani. Deşi nu se vorbeşte despre asta, mulţi romani au plecat din ţară ca să scape de ei şi primul lucru care li s-a întamplat odată ajunşi în străinătate a fost că ţiganii îi aşteptau în faţa magazinelor le cereau bani iar dacă nu primeau le dădeau ceva de “mancat” şi-i scuipau. Asta e tradiţia lor din străbuni: se aşează, să zicem în fata chioşcului de bilete, copiii, pentru că mă-sa supraveghează de la distanţă şi-i zic celui care cumpără: dă-mi un ban sau te scuip! Miliţianul se face că nu vede sau terorizează în timpul ăsta un cetăţean cumsecade, c-aşa e tradiţia în instituţia lor. Ca s-o tăiem mai scurtă, instituţiile statului se uită ca proastele cum defilează la televizor “nunţi regale” de criminali îmbogăţiţi din sclavia sexuală şi a copiilor obligaţi să cerşească, unii fiind mutilaţi special pentru asta. In lume. la momentul ăsta, nu cred poţi să găseşti sistem mafiot mai sadic decat cel practicat de aceşti ţigani romani.
Despre ce se vorbeşte, în schimb, la televizor, în “platăul” cu invitaţi? Despre dilemma rom-ţigan cu cate un sclifosit de “academician” care, pană acum, nu s-a sesizat niciodată de faptul că ţiganii “tradiţionalişti” refuză, de parcă n-ar fi lege, să-si şcolarizeze copiii sau de faptul că unii romani şi-au vandut copiii ca argaţi la ferme de porci din Giurgiu sau de acea dramă a fetei care s-a sinucis ca să nu fie măritată forţat de către familia de sălbatici în care s-a născut. Sigur, era mai bine pe vremea lui Ceauşescu pentru că atunci nu ieşea din ţară decat “spuma”, daca nu te întalneai cu drojdia, puteai să te faci că nu există.
O altă categorie de prefăcuţi este cea a “artistilor”romani care se compromit aparand laolaltă cu retardeliştii evazionişti îmbogaţiti, la randul lor, tot de mafiile ţigăneşti. Aceşti intelectuali sar în sus cand li se reproşeaza asocierea pe motiv ca ei n-ar fi rasişti si d-aia apar alături de “minunile” muzicale. O să vă credem cand o să apăreţi alături de singurii ecologişti ai ţării care sunt ţiganii care scot plasticul din gunoaie. Cam ăstia sunt “toleranţii” care locuiesc departe de minoritari dar n-au nimic cu ei, vorb-aia, vor doar să nu se facă confuzie.
Ideea cu romu’ a fost atat de proastă că nici nu mai are rost să insistăm dar “reparaţia” n-ar produce nici un effect în afară de nişte bancuri poate mai greu de suportat.
De altfel, cand ai o privire de ansamblu ţi se pare că totul s-a compromis şi ar trebui schimbat. Imnul retardelizat de Teo, galgait de Andra şi orăcăit şi modificat de Pavel, ziua naţională confiscată de pro-tv ca şi armata care i-a dat onorul, jandarmii şi elevii trimişi”voluntar” la campania lor de invadare a “publicului”, sportul care se reduce la ţigănia becală, gimnastele needucate care ascultă retardele, clasa politică ajunsă în asemenea hal că n-ai de unde alege, legile făcute de avocaţi care nu pot fi aplicate, presa iresponsabilă care ni s-a urcat în cap etc. Nici dacă ne-am rebrandui cu totul n-am putea să facem din nisip bici şi să mai şi trosnească.

Pe de altă parte, însă, ce foloase avem noi de la Europa civilizată? In afară de lapte, carne, branză, ouă de care n-avem nevoie, mai importăm legume şi fructe cu cobalt ca să ne îmbolnavim şi flori din Olanda infestate cu bacteria care le face să moară repede ca să meargă “consumul”. Principalul folos a fost că romanii au muncit pe bani mulţi în străinatate şi i-au consumat în ţară. Acum nu prea mai e cazul şi asta nu din cauza crizei neapărat ci pentru că asta e viaţa imigranţilor, în general.

Cand au plecat după revoluţie, nesimţitul de Iliescu a previzionat că se vor întoarce pentru că, în altă ţară, se vor simţi inferiori. De atunci au trecut peste 20 de ani şi ei continuă să muncească în străinătate pentru că, în timp, banii s-au strans din ce în ce mai greu. Aproape toţi emigranţii pleacă în ideea că se vor întoarce şi, de cand e lumea şi pămantul, cei mai mulţi nu se mai întorc. Cei care şi-au luat şi copiii, nici atat. In plus, la noi a apărut o altă problemă: hoardele ţiganeşti s-au masat din ce în ce mai aproape de locuinţele lor, adică de munca lor de-o viaţă de care se alege praful. In ritmul ăsta Romania ameninţă să nu mai existe mai ales că a apărut un current nou printre tinerii sub 30 de ani care au deocamdată un serviciu în ţară şi n-ar pleca să facă şmotru în străinătate. Ei spun că planul lor de viitor este ca măcar la 50 de ani să plece pentru că educaţia îi va învăţa să se reinventeze iar nădejdea este că ţiganii se vor întoarce în ţară iar ei vor pleca. Concret, se pregătesc de acum timp de zeci de ani să scape cumva dintr-o ţară insuportabilă, coruptă şi ţiganizată. Pentru că ce nu înţeleg romanii care sunt făcuţi ţigani în alte ţări este că străinii nu sunt ignoranţi, se referă la identitatea lor culturală. In plus presa a permis “ţiganizarea” unor persoane cunoscute şi a transmis astfel acest obicei străinilor. In general, romanii au fost făcuţi ţigani întai în ţară şi apoi în străinatate nu doar prin “ţiganizarea” ca la uşa cortului ci şi prin divertismentul ţigănesc. Asta îi convine presei pentru că ea generează barfa şi tot ea profită. De exemplu, în ultima vreme, s-a vorbit despre cum rad străinii de noi. Nişte comici francezi fără umor care manancă o paine din “glume”rasiste ne-a făcut jegoşi iar presa a vrut să ridice poporul la luptă.
Dacă aţi ras la gluma din Dădaca despre ce frumos ar fi la Paris unde nici nu trebuie să-ţi faci duş în fiecare zi, atunci ar trebui să radeţi şi la glumele francezilor la adresa noastră. Nu ştiu dacă nemţii, de exemplu, se ofenseaza în televizor de faptul că toţii psihopaţii din filmele americane au nume ca ale lor.
In ceea ce o priveşte pe Olanda cea ultra- liberală care nu ştiu ce are cu noi în afară de faptul că extremismul e la modă în Europa, ar mai fi cate ceva de spus. Civilizata Olandă cea cu capitala la Amsterdam, acolo unde sunt cele mai kitsch muzee din lume si unde prostituatele stau ca animalele în vitrină, are liberalizate drogurile şi căsătoriile între homosexuali. Cred c-aici o doare pe ea!
P.S. Problema tiganilor ar trebui pusa in seama urmasilor boierilor care i-au avut robi si a Bisericii care la randul ei era bogata si "inrobitoare" cum este si acum.

joi, 22 septembrie 2011

Let's do it, Romania! Let's kill the dogs!


OMORAREA CAINILOR
Let’s do it, Romania! Let’t kill the dogs!

sâmbătă, 3 septembrie 2011

APOCALIPSA- MADE IN ROMANIA- TE UITI SI RAZI!



Te uiţi şi razi! (social, desigur, că doar nu filosofic)

De la o vreme, prin zăvoi,
Zavoi tv plinde noroi,
Curg lacrimi în şuvoi.
De plans la voi, de ras la noi
Iar telespectatori-s uzi.
Te uiţi şi razi!

Din gura lui Tănase, orice-ar fi:
Iradieri, cutremur, tsunami,
Dezastrul e în plan secund.
Că-n faţă-i el, ridicol da’profund.
Uiţi de-amăraţii cu ochi blanzi,
Te uiţi şi razi!

Sfarşitul lumii e aproape terminat.
Nu c-a trecut, dar presa l-a mancat.
Si cad asteroizii de sezon
Acum c-avem şi gaură-n ozon.
Iar piramidele vin la noi să facă bani
Peste multe milioane de ani.
Păcat!Că ziariştii-acuma sunt flămanzi.
Te uiţi şi razi!


Vai, iodul radioactiv curge şiroaie
“în apa de ploaie şi laptele de oaie” (Realitatea, 9:25,13 apr.2011)
Iar concentraţia te bagă-n frică
E doar de o mie de ori mai mică (pe Vf. Toaca)


Si primăvara-i cum i se năzare:
“sub formă de lapoviţă şi de ninsoare”(Realitatea)
“Se pot înregistra rafale!”(Realitatea)
1 Mai ploios şi iradiaţii solare pandesc
Numai pe litoralul romanesc.
In iunie caniculă de 30 de grade.
La  munte vine iarna şi vă arde.
Iar Vrancea de-un cutremur mic s-a zguduit,
Care la Bucureşti s-a nesimţit.




“Săracii” nu mai au vanghelioane
Lasă la supermarket milioane.
Dar numai după ce se-nghesuie-ntre ei:
Bărbaţii le socializează pe femei.
Si presa crede că-i de plans.
Chiar dac-o fi, e tot un ras!
Publicitate: “Ajută-ţi bărbatul să redevină perfect! Acum cu 30% la acelaşi preţ!”(Prostenal)

Se caută talentul social,
Cu cat e mai sărac, cu-atat mai talentat!
Persoane banale şi secreţii nazale,
Ce umplu protv-ul de parale.
Hip-hop pe răzor şi igrasie-n televizor.
Va rog opriţi-vă din plans!
Ne faceţi să murim de ras
Si chiar să devenim mai cruzi.
Te uiţi şi razi!

duminică, 24 iulie 2011

EMISIUNI REALITATEA

STIRE REALITATEA-VORBE IN VANT

Zilele trecute, televiziunea depresivă post-pierderea alegerilor, Realitatea, a racait o zi întreaga în ceea ce numesc ei o “ştire” de mare interes national. In capul lor, că-n realitate nu exista, s-ar fi construit o şosea de multe milioane de euro către casa lui Boc din satul natal. De fapt, bullies de la televiziunile moguleşti au pornit de la informaţia că Boc şi-a făcut drum pană la propria casă apoi pană la casa părinţilor care apoi s-a schimbat pană la casa fratelui care ar avea o pensiune. După ce Ioana Muntean a intrat în direct la Antena 3 şi a reuşit, cu chiu-cu vai să lămurească ceva pentru că Maria Coman, păzitoarea minciunii, făcea pe şefa, aceeaşi purtătoare de cuvant a încercat s-o lămurească şi la RTV. Ea i-a spus angajatei că drumul nici nu trece prin satul lui E.Boc, nici nu duce spre casele rudelor. Deraiata de la RTV a încercat s-o tragă la temă de parcă îşi pierduse minţile săraca: dar, nu-i aşa că, din acestă stradă s-ar putea duce nişte ramificaţii, nu ştiu, (are ea un tic) care mai tarziu să ducă pana la una din casele mai sus menţionate? A ţinut-o aşa o vreme, în schizophrenia postului apoi, toata ziua, pe ecran s-a scris că E.Boc şi-a făcut drum deşi, pană şi reportera din teren zicea altceva. Minciuna a fost comentată de oricine nu şi-a găsit serviciu în altă parte, inclusive de persoana din imagine a cărei meserie este să comenteze despre “politicienii însăşi”(şi asta nu din greşeală, ci apăsat si fără să se corecteze).  
La Rtv, selecţia de clanţă este cea mai slabă: vre-o două angajate pierd jumătate de emisiune încercand să-şi găsesască cuvintele şi cealaltă jumătate încercand să le rostească; alte două au o trăsătură anatomică specifică lui Ted Bundy, una scuipă cand vorbeşte alta îşi expune prea mult trecerea nemiloasă a timpului; mai e un băiat despre care managerul lui a spus: n-am minţit eu, l-am pus pe Dancă. In rest, fete voinice de să spargă pietre în pumni care stau şi arată cu băţu’ la hartă, o faţă de muzică populară, un baiat care se cazneşte să pară vesel şi altul care sigur îşi mai caută servici’ şi-n altă parte. Cu toţii încearcă să-i păcălească pe cei care-i ocolesc să calce în spelunca lor iar cand reuşesc îi întreaba de E. Udrea. Aşa au făcut cu doi comentatori de sport pe care doar nu i-au luat la bătaie. Bieţii angajaţi demenţi au liste întregi cu aceeaşi întrebare reformulată la infinit pană cand invitatul cedează şi zice ceva, să scape. In rest, emisiunile de ştiri mai cuprind, pe langa taclale.neţ şi ştiri internaţionale cu impact mondial cum ar fi faptul că un hydrant din SUA s-a transformat in fantană arteziană. Sunt o grămadă de lucruri de criticat la PDL-ul asta dar voi sunteţi atat de incompetenţi încat nu faceţi nici de salariul minim.

miercuri, 6 iulie 2011

EMISIUNI REALITATEA


WC-ul public Realitatea


Aseară, emisiunea lui Striblea a fost un fel de intervention pentru alungarea din patrie a unei fete studioase, pe motiv de sărăcie de țară, altfel, s-au pus de accord invitații, viitorul tinerei se întrevede unul mizerabil și vai dă capu’ ei. 

Cand fata le-a spus că pentru ea cel mai important e să facă ce-i place pentru că banii nu sunt pe primul plan, se-nţelege că toată lumea a aprobat-o şi probabil că şi jegurile care-şi fac publicitate au apreciat discursul pentru că au interrupt-o cind ți-era ratingul mai în vînă. 
Exact cand fata spunea cam aşa: modelul meu în viaţă este profesorul meu de matematică, care mi-a spus că…, Striblea a intrerupt-o şi a băgat publicitate. Staţi cu noi să aflaţi ce i-a spus profesorul de matematică, a zis el. Asta nu s-a mai întîmplat pentru că fata n-a mai apărut pînă spre final cand Striblea s-a gîndit să facă un ban din promovarea Tv-Mania care avea o copertă pornografică, o tîrfă cu un Dex în dreptul chakrei creierului care, aici, se afla în zona subabdominală.

E drept că, înainte de oroare, l-am auzit pe Petre Roman spunîndu-i pornograficului că n-are rost să arate o revistă tabloidă, dar şi pe vulgarul Striblea luînd apărarea revistei însă, pînă după publicitate, cînd am văzut tîrfa pe ecran, n-am ştiut despre ce e vorba. 
Intr-un final, Liviu Dragnea s-a dezmeticit primul şi a întrebat-o pe fata dacă are monitor acolo unde e şi, Slavă Domnului, n-avea.
Insistent, Striblea a mai încercat să arate porno-revista, cînd o împacheta, cînd o destrăbăla, ţinîndu-şi degetele pe Dexu’ ei. Momentul este bine ales fiindcă se asortează cu ştirea despre prostituţie cu minori în care este implicată inclusiv ‘sfanta biserică’ mîncătoare de mulţi bani de la buget.

Asta e, încă nu s-a găsit o modalitate de apărare împotriva libertarianismului care se răscacără peste tot natul.

miercuri, 29 iunie 2011

CATRE CONSILIUL NATIONAL al AUDIOVIZUALULUI

Către Consiliul Naţional al Audiovizualului,

Vă prezentăm “Poveşti întreţesute între ele…”[1] “…din prisma faptului…” [2] că libertatea de exprimare ne permite această “divulgare de informatii care nu trebuiau făcute public”[3]. Pe scena politică s-au întamplat următoarele: “Deputatul PDL crede că nu şi-au făcut bine treaba şi (nici) miniştrii…”[4] iar “Intre chestorul D. Fătuloiu şi între omul de afaceri C. Chelu.[5], “Conform vorbei: “berbecul de dar nu se caută de dinţi”, şi împărţeala n-a mulţumit pe toată lumea.[6]Dan Nica a refuzat propunerea preşedintelui, ba dimpotrivă i-a propus să-şi dea demisia Emil Boc.”[7] dar   “Traian Băsescu ştim că este de multe ori greu de prevăzut ce se va întampla.”[8] iar “Toate acestea se datorează în special din cauza salariilor mici…[9]  şi pentru că lumea are “copii de trimişi la şcoală[10]
Aşa stand lucrurile “din partea celorlaltor (sau celorlartor) confederaţii sindicale[11], sindicaliştii “vor urma să vadă care este următorul pas[12] Ei acuză o “lipsă de dezinteres totală”[13] dar “lumea au înţeles”, “lumea vor ieşi în stradă”etc[14] mai ales din cauza celor 18 de percheziţii la această oră[15]

STIRI PE SCURT: “fest food”, Madame “tusau”(ad litteram), gei-ef-ca(GFK), super oamăn, Har-uard, Kera (Keira Knightley) etc. by Emma Zeicescu
“Incepe acum ora 17:00[16]

SOCIAL:
A fost “înjunghiată de cel care-i jurase iubire veşnică[17], de 14-18 ori.în “orişice caz”.  Acum el “este acuzat ptr. tentativă de omor” pentru că “s-a descotorisit[18] de ea cand “toată lumea credea că vor îmbatrani împreună[19]; “asteptăm imagini de la parchet de unde aveti imagini in direct”[20]-

Realitatea exclusiv:
In urma unui “conflict familiar”, un fost şef de poliţie care”avea realizări bune” şi-a împuşcat soţia şi fiica. Soţia a murit iar fiica “acuză plăgi la nivelul toracelui” dar, exclusivitate: “chiar în acest moment fiica se află în continuare în timpul operaţiei” însă nu se poate spune dacă va scăpa pentru că “starea ei evoluează încontinuu[21]
 Concerte: Unui fan care s-a plimbat prin toată Europa după “artista columbeană[22], Shakira, i se pune întrebarea: “Do you like Shakira?”[23]. “Cinci membrii ai staffului sunt vegetarieni, drept urmare, din meniu nu vor lipsi preparatele de acest tip[24]Adică sub ceafa de porc le strecoară o foaie de salată iar alături le tranteşte o mană de cartofi prăjiţi în untură.
METEO: Vremea se va răci tranşant,”[25] …va ploua “începand de astăzi, din această seară şi de maine, mai exact” dar “sunt cateva reprize de pauză”.[26] Acum că “am luat piept cu frigul  şi cu “fracturi provocate de gheaţă[27]- să trecem la…
SANATATE:au fost confirmate încă două nouă cazuri de West Nile”.[28] La faţa locului au venit două ambulanţe dar şi un echipaj de descarcerare.”[29]
Ele vor să se asigure astfel că, în caz de boală, vor avea o şansă în viaţă[30]
DEZASTRE: In urma“catalismului[31] monden de3-4 pe scara Mercal[32] un lucru e cert: “Cert e că vrea s-o scoată sub orice critică din domiciliul de la Izvorani.”[33]

INTERVIURI REMARCABILE (In exclusivitate): -“Cand, văd maşina cu cracii-n sus; am rămas tablou, am început să tremur.”[34]
Păi, filmează traficul de droguri, dă-te dracu’ d-aici că-ţi sparg camera!”[35]-
WEEK-END: “Dacă vrem să ieşim la un grătar, putem s-o facem.”[36] Yes, we can!


[1] C.R.Tănase
[2]Realitatea
[3] Antena3; , 5 sept. 2010
[4]Realitatea; , 29 aug. 2010
[5] Realitatea
[6] Antena 3
[7]Anne Tratner/ 1 oct. 2010,     
[8], 18 mai 2011  
[9]Antena3; , 4 aug. 2010
[10]Realitatea, 12 sept.2010)

[11]Realitatea,13sept.2010
 [12] Realitatea, 21 sept. 2010,
[13]lider sindical/Antena 3
[14]ziarişti şi lideri de sindicat.
[15] 12 mai 2011,


[16] 21dec.2010, pe la 17:00/Realitatea
[17] Ant 1,Badiu
[18]Badiu-Frigescu,Ant1.,15febr2011  
[19]pro-tv
[20]RTV

[21] 13 apr.RTV  
[22]RTV
[23] pro-tv
[24]18:02/7 mai 2011/Realitatea

 [25] pro.tv-Tanacu; I. Vantur-, 29 aug.2010
[26]Realitatea
[27] pro-tv,,27ian,2011
[28]18:21rtv
[29] Realitatea
[30] Realitatea, duminică, , 30 oct.-spikeriţa ţeanel; este vorba despre familiile care recolteaza material biologic din cordonul ombilical

[31]Realitatea,16:41/11 martie
[32]Luni,11 martie2011/18:10

[33]Realitatea, luni 11 martie,2011/
[34]ţăran-2apr.2011,ant.1/16:20
[35]12 iun2011/pro-tv,


[36]Realitatea