vineri, 18 octombrie 2013

PRĂDUIALA FINALĂ



o ţară sărăcuţă

“In Romania e nevoie de comanda unica… România este o ţară sărăcuţă şi nu poate avea şapte, opt, nouă centre de comandă pentru diverse situaţii de urgenţă, care sunt cu răniţi, cu morţi, acolo tot sistemul trebuie să participe.”-RADU STROE http://www.pesurse.ro/2013/10/01/radu-stroe-despre-proiectul-de-descentralizare-a-l.html


Opoziția puțină și răzleață care suflă greu încearcă din răsputeri dar degeaba să-i pună lui Ponta eticheta de mincinos. Un eșesc evident din două motive: o dată pentru că toată lumea știe că Ponta minte, deci e banal, iar a doua oară pentru că toate lumea știe că presa și politicienii mint așa că: uite cine vorbește!

Noi i-am numit anul trecut pe cei doi Nebunul și Bagabontul pentru că Ponta, prea mic pentru funcția de șef al hoardelor PSD-iste, va face orice să se mențină într-un post care-l depășește pentru că știe că dacă-l aruncă cineva d-acolo nu-l mai găsești nici să-l amprentezi iar Antonescu este “forțat” în fruntea partidului și nu reprezintă nici PNL-ul, nici politica în general, nici măcar propriile idei, doar un grup de interese, și asta se vede după cum își schimbă părerea a doua zi, după “corectură”.

49,3 MILIOANE DE EURO PE ZI: nota de plată a românilor pentru evaziunea fiscală. Cinci metode de furt http://www.gandul.info/financiar/49-3-milioane-de-euro-pe-zi-nota-de-plata-a-romanilor-pentru-evaziunea-fiscala-cinci-metode-de-furt-11580314


Că “exercițiul democratic” a fost lovitură de stat nu doar că s-a văzut clar încă de atunci, din orice direcție, dar s-a exercitat cu agresivitate și după ultimele alegeri: bătălia pe justiție, aroganțele vizavi de electoratul “prost” care a votat la referendum împuținarea parlamentarilor, împărțirea ciolanului pe față, numirile în funcții făcute din anturajele proprii, servirea clientelei politice din vitrină, fără jenă și, după bătaia de joc de la Oltchim, tentativa de înmânare a CFR Marfă unui bișnițar de fier vechi ce făcuse “afaceri” cu această companie.

Peste toate însă, și am văzut că nimeni nu s-a sesizat, repetarea la nesfârșit a comunicatorilor USL-iști a frazei: lumea ne-a dat 70% ca să facem ce vrem.

De asta, acum, când a venit vremea să pună în practică exact ce au contestat la guvernele anterioare, nici măcar nu s-au deranjat să explice răzgândirea, pentru că au fost votați să facă ce vor. De exemplu, la momentul ăsta, i-au dat verde exploatării la Roșia Montană și un sfert de țară e înțepată de “prospecțiuni” în căutare de gaze de șist fără ca oamenii să fie informați că se întâmplă chiar pe pământul lor. Pentru că, dacă voiau, puteau s-o facă fără scandal, așa cum au făcut-o când au cumpărat pământurile pe vremea când “nu ne vindeam țara” și le-au vândut de zeci de ori mai scump când a venit vremea să vindem și la străini. E foarte simplu: convingi unul să-ți vândă, apoi încă unul și, într-un final, vor rămâne terenuri nefolosibile în alte scopuri ce le vor fi vândute tot lor fiindcă oricum nu le mai cumpără nimeni.

Metoda e, deci, cunoscută și verificată numai că, acum, sub regimul “facem ce vrem” ăștia n-au de gând să le dea acelor oameni mai mult decât mărunțiș și asta pentru că “utilitatea publică” le va permite să exproprieze după bunul plac. Alta era treaba dacă puneau ei mâna pe pământurile alea, dacă le cumpăra “investitorul” Becalii, de exemplu!

Se mai pune întrebarea: de ce s-au apucat hoardele politice să desfunde toată țara pentru câteva sute de locuri de muncă deși, din Marea Neagră, e sigur, se vor extrage gaze în câțiva ani, în loc să ia fonduri europene care chiar pot rezolva problema șomajului și, deci ar genera și o îmbunătățire a nivelului de trai?

Păi, pentru că banii la buget, adică în buzunarul clientelei politice, ar veni din abundență mai ales din “exploatări”, nu din muncă cinstită!

Clasa politică, susținută de presa aferentă, și-a găsit, în sfârșit, liderii, un Nebun și un Bagabont, și încă își invită cetățenii să plece dracu’ din țară, “o țară sărăcuță”, din care  aproape 10 600 milionari în euro (câți cu statul?), și s-o lase în pace să execute PRĂDUIALA FINALĂ pentru că vrea să fie sigură că nimic, dar nimic, nu va mai ajunge generațiilor următoare care ar putea, astfel, s-o detroneze!
  
“Aproximativ 10.600 de locuitori ai României au averi mai mari de 1 milion de dolari…” http://www.viata-libera.ro/economie/47104-raport-al-bancii-elvetiene-credit-suisse-cati-milionari-in-dolari-are-romania

"Acordaţi în secret: 100 de milioane de lei pentru primării prin Ministerul Dezvoltării, 20 de milioane pentru biserici prin Secretariatul pentru Culte, 12 milioane pentru Ministerul de Interne, 15 milioane pentru CJ Cluj şi 1.800.000 pentru Ministerul Apărării" http://www.gandul.info/politica/ultima-impartire-pe-sest-a-milioanelor-din-fondul-de-rezerva-al-lui-ponta-spre-primarii-si-biserici-cum-a-cheltuit-guvernul-in-2013-bugetul-paralel-11756982

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu