vineri, 28 noiembrie 2014

COMUNIŞTII DIN PSD



Iar trăim vremuri de “delir de interpretare” și confuzie de s-o tai cu cuțitul.

După ce candidatul P. a pierdut alegerile la scor de dumping în fața unui contracandidat fantomă, cei trei magi din fruntea PSD care au pregătit și prevestit scoborârea în ieslea Cotrocenilor, lovesc în neștire, de frică, în toate pățile: în colegi de partid, în agenturi americane, în cosmos, oriunde numai în punctul de pe “i” nu.
De pildă, la prima întrebare Cine e de vină că ați pierdut alegerile?, Dragnea, după o socoteală atentă pe degete a zis: P. …nu e, eu, ca șef de campanie…nuuu! ...deci…Dumnezeu e de vină! (chiar așa a zis!)

miercuri, 26 noiembrie 2014

ZODIA POLITICIENILOR II




Două din puținele momente de expresivitate facială.
L-am văzut ieri pe Prințul din Bel Gorj, proaspăt întors din țările calde, într-o stare chiar mai fresh decât atunci când s-a dus de capul lui la Comisia Europeană sau când și-a tras onoruri militare ca un șef de stat pentru că oricum avea s-ajungă președinte, zicea el.
Asta, și faptul că jurnaliștii sunt siderați că individul n-a învățat nimic nici din ultimele alegeri, înseamnă că se impun unele precizări legate de zodia politicienilor.