luni, 20 octombrie 2014

GEORGE FRIEDMAN, STRATFOR-la “După 20 de ani”

În emisiunea “După 20 de ani” de la PROTV, George Friedman, președintele Stratfor zice următoarele: avem evenimentele din Rusia și Ucraina și “fragmentarea” Uniunii Europene și, în timpul ăsta, cât Rusia încearcă să-si resolve problema cu Ucraina și ar putea deveni tot mai agresivă, Europenii nu sunt în stare să susțină România pentru că sunt prea divizați de propriile probleme economice; așa stând lucrurile, România are în față o perspectivă sumbră și, tot ce-i rămâne este să încheie un nou accord, bilateral, cu Statele Unite; Statele Unite sunt interesate să asigure securitatea națională a României dar…hard work abia acum începe;

miercuri, 15 octombrie 2014

TEORIA TRANSPIRAŢIEI


Că orice e posibil, și practic, nu doar theoretic, știe toată lumea, doar trăim vremuri de apocalipsă. Însă, până când nebunii lumii își vor satisface setea de putere și vom avea cu toții o epifanie cosmică tardivă, ar fi bine ca, în ceea  ce ne privește, s-o ținem simplă!

E o adevărată întrecere în inventarea de conspirații, întrecere la care participanții se împart în două, funcție de interese: unii conspiră ca să ascundă adevărata conspirație iar alții pentru că nu vor să pice de fraieri fiindcă nu s-au prins. Cu toții vor s-acopere cât mai multe variante posibile, ca la loto, ca să aibe cât mai multe posibilități de câștig și, cu toții, în felul ăsta, îngroapă adevărul.

joi, 2 octombrie 2014

UCIGASUL DE PE DN1


Cum spuneam, omul era țăcănit: "Soferul sinucigas a lucrat ca si consilier vanzari la unul dintre magazinele Adinei Buzatu, iar colegii nu s-au aratat prea sociabili cu el, la vremea respectiva. Ba, mai mult, se zvoneste ca in cele trei luni in care a lucrat la Adina Buzatu, facuse o obsesie pentru o colega de munca." http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/identitatea-secreta-a-soferului-care-a-omorat-5-oameni-pe-dn1-pentru-cine-a-lucrat-de-fapt-si-cum-ajunsese-sa-i-se-spuna-shrek.html



Şi presa era gata s-o linșeze pe prietena care l-a părăsit!

luni, 29 septembrie 2014

112 pentru presă!



Tocmai acum, o jurnalistă, Mădălina Dicu de la B1tv, s-a dovedit a fi de o prostie uluitoare, să-i spargi televizoru’-n cap, nu alta. În urma sinuciderii în stil de terorist kamikaze a unui dereglat mintal, prietena care l-a părăsit, din cauza căreia susținea dementul că “se duce într-o lume mai bună”, a postat pe rețeaua de socializare părerea de rău însoțită de mustrarea de conștiință că 5 oameni nevinovați ar fi murit din cauza ei. “Ea este autorul moral”, zice reporterița dar, continuă ea, la noi în țară nu se pedepsește autorul moral!!!!!

Uite, cum e! Noi am văzut că mulți dintre ăștia care lucrați în presă nu vă înțelegeți limba maternă, nu folosiți correct cuvintele de legătură și nu pricepeți vorbele populare de duh ca și când n-ați fi români dar poate că și-un control la cap, mai amănunțit (adică, dac-aveți vre-un retard, să fiți respinși) ar fi obligatoriu înainte să vă angajați la fabrica de…schimbat mentalitatea, în presă, adică.

luni, 22 septembrie 2014

ROBERT TURCESCU-Deconspirația



Amenințarea Președintelui că va deconspira un ofițer acoperit dintre candidații la șefia statului abia dacă a stârnit un vălurel și ăla de indignare față de ilegalitatea pe care ar comite-o Traian Băsescu și aproape deloc față de serviciile care ar încălca legea dacă și-ar infiltra agenți în magistratură sau politică.

De fapt, adevărata dezvăluire, care a fost atinsă în treacăt ca să nu se activeze, este că serviciile nu pot fi deconspirate dacă încalcă legea infiltrându-și agenți acolo unde n-are voie ceea ce…ne arată cine-i Şeful!

miercuri, 10 septembrie 2014

Mă doare-n cot de democrație!


Nostalgie de toamnă. Măcar de o dictatură adevărată mai scapi după 40-50 de ani, de dictatura prin presă-niciodată!

   



Asta pentru că democrația nu există, altfel durerea-n cot ar fi foarte supărătoare.

Democrația e la mâna presei.

De pildă, acum, toată presa, chiar și cea care se preface a-l critica, îl susține pe Victor Ponta pentru că acesta susține exploatarea gazelor de șist care e susținută de americani care ne scapă de Rusia, care înțeleg că ne-atacă…dar, pentru ca totalitarismul să nu sară-n ochi de la o poștă, cartelul media ne îndeamnă să mergem numaidecât să votăm, indifferent cu cine, ca să nu ne scăpăm în dictatură tehnică. Adică să fie ca și când am avea și opoziție deși  nici măcar opoziția nu-l zguduie pe Ponta care, chiar zilele acestea, a fost susținut de fostul ambassador american vizavi de “independența energetică”[1], Gitenstein fiind …martor, cel puțin, al “pactului de coabitare”.