joi, 19 martie 2020

Kill or Cure! Do or Die!



Dar, mai întîi, “contacți”, na!

Bună dimineața, deși nu e așa de bună! Bun găsit, deși numai bine nu e! Vă prezentăm , momente emoționante din coșmarul Italian, mărturia unei bolnave prezentată la infinit, harta înroșită de coronavirus (10 județe aveau doar un caz iar restul, cu vreo cîteva excepții, aveau cîte două-trei), eroi care se luptă cu virusul, iresponsabilul care are pe conștiință 45 de oameni, dementul care a scuipat personalul medical (amintiți zilnic pînă la refuz), dezinfectanții lipsesc din magazine dar se găsesc pe online, raționalizarea hranei, binefăcători, rază de speranță, americanii au déjà vaccinul pe țeavă.
Adică, presa își arvunește campania de vaccinare anti-covid 19, care să ne “capseze” pe toți. Nu mă voi supune niciodată unei campanii pornite în presă!
Așa cum s-a supus premierul L. Orban ordinului, presat pe TV, de a mări pedepsele pentru nerespectarea regimului de izolare și carantină. Sigur că oamenii pot fi iresponsabili sau crizați sau doar proști dar ei nu pot provoca o catastrofă atît de mare ca un lider nepotrivit cu vremurile. Nu e pentru oricine să fie la butoane în vremuri de “Stare de urgență”, cînd politicienii și analiștii își dau arama pe față: cer pedepse, aruncă toată vina pe populație și, dacă Germănica (aia de era mama noastră și ne îmbia cu frunze-n buze, lapte-n țîțe și _uie PSD) și-a încuiat medicamentele în dulap, opresc și ei un ajutor medical pentru Italia.

marți, 10 martie 2020

Împreună Zero (hai, 0-20%!)



M-am ținut, dar am uitat, să spun că anul acesta vom auzi o mulțime de “împreună”, pe ideea că acest cuvînt ar avea o reverberație extraordinară. Există o listă de cuvinte și semnificațiile lor pe https://secretpge.wordpress.com/2011/01/15/cuvinte-de-legatura-cu-subconstientul/.   Exemple: Pentru a dobandi pricepere – OBSERVA;

Pentru a redescoperi plăcerea lecturii – JUDECA;
Pentru a-ți mentine sănătatea - EXISTA și tot așa pînă la “Împreună”, care e un fel de tata și mama lor. Cuvintele sunt importante, fără-ndoială, dar efectul lor variază, funcție de multe alte necunoscute.

În fine, cert e că anul “împreună” a debutat cu acest coronavirus fantomă care le face pe autorități să invoce acest cuvînt ca pe un ultim resort, în tentativa de a stabili o relație de încredere între populație și autorități. Încredere pierdută de multă vreme, așa cum s-a văzut în sondaje, o pierdere de care nimeni nu s-a sinchisit, deși un sociology a atras atenția că există un pericol în această stare de fapt. Asta pentru că, la noi, orice autoritate se crede căpitan de vas.

miercuri, 4 martie 2020

Şi... dacă Anticorupția este coruptă?!

Revista presei

Recunoașteți săvârșirea infracțiunii de care sunt învinuit, conform mențiunilor din procesul verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect, cu mențiunea că banii nu urmau să rămână la mine, ci să ajungă la Sorina Pintea”.
Procurorul DNA pare că i-a scris/dictat declarația denunț a lui Mihai Coste, apoi tot procurorul a scris în document că are o eroare materială. În loc de ”recunoașteți” scrie că este, de fapt, ”recunosc”.  https://flux24.ro/exclusiv-documente-cum-a-fost-arestata-sorina-pintea/

Nu Viorica Cherecheș a bîrfit-o pe Sorina Pintea la actualul ministru Costache, cu ocazia fostei tentative de “neînvestitură” (vorba cuiva!)? (audierea din comisia pe sănătate, 19 febr. 2020)

“Ca portofoliu în minister a zis că nu mai vine că s-o-mbolnăvit… și a avut niște probleme. Interesant cum s-o-mbolnăvit că… părerea mea… că te-o aranjat băieții! […] Ceva să știi că (neinteligibil) și Streinu-Cercel că … cineva m-o capsat!” https://presacurată.ro/2020/03/03/exclusiv-culmea-dosarului-pintea-denuntatorii-lui-pintea-interceptati-de-dna-cand-discutau-ca-pe-sorina-pintea-au-aranjat-o-baietii/

joi, 27 februarie 2020

Habemus Coronavirus




UPDATE: N-a mai fost confirmat nici un caz de coronavirus. Vestea a căzut ca un trăznet!

“’ “ 97,8 % dintre cei aproape 100.000 de infectaţi s-au însănătoşit. Organismul are propriile arme de atac şi de apărare.”  https://romanialibera.ro/opinii/coronavirus-covid-19-7-mituri-demontate-820906
Aleluia! Este evident că presa știa din prime-time că există o confirmare de coronovirus și la noi, dar n-a putut s-o dea la ora șapte fiindcă autoritățile au scos virusul din vizuină abia în creierii nopții lăsînd televiziunile să fiarbă în suc propriu și cu capacul pe oală.

Dimineață, ce să mai, parcă venise primăvara, primii ghiocei ai pandemiei au umplut sufletele prezentatoarelor de bucurie și Covid 19 ar fi devenit sufletul petrecerii, dacă nu s-ar fi transformat la lumina zilei într-o banalitate. Plus, intervenția Președintelui Iohannis de ieri, în care a etichetat presa ca fiind inutil de alarmistă a umbrit bucuria senzaționalului. Lasă, că, nici presa nu l-a preluat, nici de data asta, nici măcar Televiziunea Română sponsorizată de la buget. Aseară însă, le-a mai adus cineva aminte jurnaliștilor și de Art. 404 din Codul Penal.

joi, 13 februarie 2020

Joker și Virus



“Murray Franklin: Stai, să-nțeleg mai bine, tu crezi că e comic faptul că i-ai omorît pe acești tipi?
Arthur Fleck: Da. M-am săturat să mă prefac. Comedia e subiectivă, Murray. Nu așa se spune? Voi ăștia, sistemul care știe atît de multe, voi decideți ce e rău sau bine. În același fel în care decideți ce e comic și ce nu.”  Joker

Nu citesc cărți despre spionaj, extratereștri și alte conspirații, nu mă uit la seriale fluviu pe internet (văd, abia acum, Prison Break pe ProX) și nici la alte filme noi, fiindcă mi s-a scîrbit de propagandă. Însă, de data asta, imediat după ultimul Oscar, cineva mi-a indicat Joker, să mă revelez în privința violenței din film care l-a dezgustat pe un analist național.
Al dracu’, de deștepți, sunt americanii ăștia, cînd vor! Mă dau în vînt după minimalism (eu așa îl văd, nu mă interesează ce spun alții). De la Dogville încoace n-am mai văzut un film pe stilul ăsta, care să concentreze într-o oră și ceva o lovitura mortală dată zecilor de ani de fals și propagandă, doar că Joker e o forță, de-a dreptul, primul care lovește în “sistemul” în funcție, în care n-a îndrăznit nimeni să lovească pînă acum. Joker nu este despre un personaj trist, cum încearcă să-l bagatelizeze unii - care se grăbesc, totodată, să îndemne la iubire și toleranță (de frică!) – Joker este despre saturație.

joi, 5 decembrie 2019

Astrologii mîntuirii



După influențării tiranozauri și inspiraționiștii care se-nmulțesc prin spori, ce-i lipsea lui Bulă să se mîntuiască (în afară de religia obligatorie în școli)? Niște astrologi care să-l tragă de urechi!

Numai că, în gura sfătoșilor, nu se uită numai Bulă, cel mai adesea ocupat cu retardele, festivaluri de droguri și învățatul pe de rost, ci oameni cumsecade, învîrtiți în același cerc, de aceiași și aceiași autoproclamați formatori de opinie, care vor să-i scoată din minți, pentru ca, tot ei, să le bage, apoi, mințile-n cap.
De-asta citesc, mai ales, site-uri astrologice (și nu numai) de limba engleză, fiindcă, la noi, e multă aliniere și ipocrizie.

A intrat Jupiter în Capricorn?

joi, 28 noiembrie 2019

Am fost informați! Caracal, Colectiv și Campania PSD



Avem trei vești bune, din cauza sau datorită.

Vestea așteptată de toți românii vine de la DIICOT unde, cei mai buni procurori din țară (acum, și de renume mondial) l-au prins pe complicele lui Dincă, abia după vreo patru luni, dar asta din cauză că bețivul din Caracal, umblînd din televiziune, în televiziune și din interviu, în interviu, le scăpa “specialiștilor” printre degete. Şefa instituției cu cea mai mare încredere la popor ne-a făcut aseară o prezentare scurtă, în care ne-a băgat mințile-n cap în privința așa zisului traffic de ființe umane, prin precizări apăsate și repetate. Ghe. Dincă este anchetat doar pentru ce zice el c-a făcut, nici vorbă de vreo rețea, iar bețivu’ s-a nimerit la ospăț și a violat și el, atîta tot.

marți, 26 noiembrie 2019

“Marele partid” s-a umflat la 70%. Să ne dăm cu ruj!



Şi, să facem ceva, să părem mai veseli, că se deprimă Președintele!

https://freefrompress.blogspot.com/2019/11/cum-ajuns-un-partid-de-7-la-70.html 

Înregistrarea din sediul de campanie al PNL (apărută la RTV), în care K. Iohannis le cerea “românașilor” lui de ceară, care-l slujesc într - ale politicii, să salveze aparențele, mi-a adus aminte de o povestioară, Fard, a lui Aldous Huxley.

O scenă petrecută în înalta societate unde “Doamna” se certa a nu știu cîta oară cu soțul, de fason, mai mult ca să se-mpace, și amenința că-l părăsește. În timpul ăsta, servitoarea, bătucită de o viață de muncă și bătînd spre cinzeci de ani, se simțea și arăta rău, spre disperarea stăpînei, căreia asta-i mai lipsea, așa că, după un sordid periplu mental prin lumea bătuților de soartă, aceasta izbucnește:

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

România mereu surprinzătoare și gazată cu campanii electorale




Electroputere Craiova se închide. Despre asta sunt alegerile! Despre ce se mai închide, ce se mai concesionează, ce se mai vinde cu totul. Aseară, spunea cineva la TV că, Ludovic Întîiul, prim-ministrul lui Carol I (așa îl mîngîie adoratorii lui), tocmai a vărsat 2 miliarde în contul americanilor pentru o marfă (din domeniul military) care va fi livrată abia la vară. Fix cele 2 miliarde invocate în neștire de Guvernul Meu, drept gaură în “bugetul de pensii” (pensiile se plătesc din încasări, nu există bani puși de-o parte pentru așa ceva!)

Dar, o astfel de știre, scăpată în direct, nu va fi preluată și repetată de zeci de ori precum precizarea tîmpită “temperaturile sunt mai mari/mai mici decît normalul perioadei”, ci va fi “dezvăluită” la anul, ca și cînd toată presa va fi luată prin surprindere. La ce ne mai folosește o astfel de informație, la anul?

miercuri, 20 noiembrie 2019

Aria cercului de apropiați și cum se poate scăpa de cele două ciume



Cămașa ciumei. Când se întâmplă să fie molimă de ciumă între porci, se adună șapte sau nouă femei bătrâne, văduve, care torc, țes, croiesc și cos o cămașă într-o singură noapte; tot în acea noapte, coc și 30 de colăcei mici, din cei care în mod obișnuit se pun în Pomul mortului (Mărul mortului), plus patru scărimari, patru scări mici…” http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Antonescu-Dictionar-etnografic-C.pdf

Aseară a avut loc marea confruntare a candidaților cu ei înșiși. K. Iohannis a fost periat, cu o singură excepție, de cercul lui, în timp ce V. Dăncilă, mai puțin menajată, într-o conferință deschisă, a făcut gafe din obișnuință dar și dintr-un trac îngrozitor.
Dacă își închipuie cineva că V. Dăncilă nu știe aria cercului, ori e prost și n-o știe nici el, ori e prost-intenționat. Aria și lungimea cercului sunt, probabil cel mai ușor de ținut minte, asta și pentru că, fonetic, ți se lipește de creier (pi-er-pătrat, doi-pi-er).

marți, 19 noiembrie 2019

Click, aici! Cine detonează bomba în Turul II…


Presa online, cu excepția celor care-l compară, direct, cu un rege, e plină de “cîrlige” către Președinte și turul lui nr. II. Mi-am adus, aici, prinosul de recunoștință, ca să punem toți umărul:

Anunț de ultimă oră pentru simpatizanții lui Iohannis. Mai are două treburi de făcut...


Lovitură pentru V. Dăncilă: Iohannis vorbește cu nonșalanță…

“Credeți că e normal să vorbiți cu nonșalanță despre justiție și integritate în timp ce dumneavoastră aveți o problemă de corupție cât casa?”  Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20191113/28197463/10-intrebari-care-Dancila-le-pune-lui-Iohannis-la-dezbatere.html

Ce mai vinde M. Diaconu, Iohannis e interesat direct…

“Celor care vor sa tranzacționeze voturile primite de mine, eu le propun să stea linistiti, ca ele nu sunt de vanzare.”  https://www.gandul.info/stiri/mircea-diaconu-a-facut-anuntul-mult-asteptat-la-cine-merg-cele-800-000-de-voturi-ale-sale-18581582
Atac nemaîntîlnit la V. Dăncilă: e femeie…

joi, 14 noiembrie 2019

Un Președinte de formă



Am avut încredere înaintea primei alegeri a lui Iohannis. Ştii, cînd a început să-mi treacă? Cînd am văzut mulțimea enormă, cu luminițe triumfătoare, adunată în București. Atunci am știut că totul a fost o făcătură bine organizată.
Apoi, mandatele celor doi plasați la dreapta, Băsescu și Iohannis par trase la indigo: Venirea lui T. Băsescu l-a trimis pe Adrian Năstase la pușcărie, aselenizarea lui Iohannis l-a înfundat pe Dragnea, ambii lideri PSD; “Gaura, cu ce-o astupi?” tocmai se repetă la “guvernul meu” (Doar după Ceaușescu a rămas excedent bugetar, în rest, tot pe deficit s-a mers, indifferent cine a venit la putere); mișcarea de trupe, vînzoleala picărilor de guverne, atît pe vremea lui Băsescu, cît și zilele acestea (grație și declarațiilor imbecile, și-atunci, și-acum) au ca effect creșterea euro, prilej pentru speculanți să cîștige un ban nemuncit dar nu numai, e și o șmecherie de-a aduce mai mulți bani la buget. Urmează, probabil, ceva aviară, aflatoxină sau p-acolo… Măi băieți, mai inventați ceva!

Ce-a făcut PSD-ul ca să merite tot ce i se întîmplă?

miercuri, 13 noiembrie 2019

Pare că Iohannis ascunde ceva




Într-adevăr, o dezbatere între candidați n-are niciodată vreun rost, e o simplă formalitate, pentru că oricum, jocurile sunt făcute iar politicienii, imediat ce sunt aleși, iau exact măsurile pe care 80% din populație le dezaprobă. Ar trebui, totuși, să fie o dezbatere, de dragul democrației, dar și pentru că, în caz contrar, candidații profită de ocazie și vorbesc numai despre ce vor ei, evitînd răspunsurile pe care oamenii le așteaptă.

Ceva nu e-n regulă în legătură cu refuzul “Marelui PNL” de a avea o confruntare cu, nu-i așa, cel mai slab contracandidat al democrației noastre infantile, dar totuși în vîrstă de treizeci de ani, pe care sondajele îl dau bătut cu 70 - 30.

Argumentele împotriva dezbaterii sunt: confruntarea celor doi candidați n-ar aduce nimic în plus, partidul pe care-l reprezintă nu merită deranjul, Iohannis ar înnobila-o pe V. Dăncilă cu prezența lui, Dăncilă e la un nivel intellectual atît de jos încît nu se poate purta o conversație cu ea. (Ca o paranteză, tot “proastă” o etichetează, pe șefa lor, și drojdia PSD ajunsă la butoane, care, se vede mult deasupra candidatei. Sincer, în locul vostru, l-aș implora pe Adrian Năstase să se-ntoarcă!)

joi, 10 octombrie 2019

Mai simplu nu se poate, Cazul Caracal



“Mai simplu, nu se poate, zise el. Dintr-o privire, am observat, pe interiorul pantofului stîng, în locul în care bate lumina flăcării din șemineu, pielea scorojită în șase crestături aproape paralele. Evident, au fost făcute de cineva care a hîrjîit neglijent noroiul după marginea tălpii pantofilor. De-aici, vezi tu, am făcut o dublă deducție: c-ai umblat pe-afară pe vreme rea și că, de pantofii tăi, se ocupă unul dintre cele mai rele specimene aparținînd tagmei servitorilor, din Londra.
Cît privește faptul că ți-ai reluat profesia de medic, ei bine, dacă un gentlemen intră în casa mea mirosind a iod și avînd o pată neagră de nitrat de argint pe arătătorul drept, plus o umflătură pe partea dreaptă a jobenului, indicînd locul unde și-a ascuns stetoscopul, ar trebui să fiu chiar prost ca să nu-mi dau seama că ești doctor care profesează.”
Arthur Conan Doyle, The Adventures of Sherlock Holmes (A Scandal in Bohemia)
- Cazanul era cald, era cenușă sub el, oasele erau în cenușă, deci așa e, cum spune Dincă! - interviu ANTENA 3 - Director INML, Cazul Caracal (Un scandal în România, ficțiune bazată pe cazuri reale)
Deci, care dintre cele două personaje, al lui Conan Doyle și al României, e mai fictiv în poveștile astea?

marți, 1 octombrie 2019

Greta autistogeta și proiectul Trebuie făcut ceva



Perfidia salvatorilor și mentalismul creator de adevăr și-au ieșit din minți.  E o vrie, chiar și la noi, pentru că suntem în an electoral, unde avem parte de salvatori politici care invocă strigătorul la cer “Trebuie făcut ceva!”, dar mai ales global, unde adolescenta Greta Thunberg, parte a generației supradiagnosticate și atent scoborîtă imagistic din romanele lui Dickens (combinație de nou și vechi), și-a dramatizat rolul de ecologistă mai cu talent chiar și decît Meryl Streep, cu istericul Do something!

Nimeni nu spune ce înseamnă acest “ceva”, fiindcă e de Doamne ferește!

Ceva nou, candidatul scientologilor de la USR-Plus care promite fericirea - asta trebuie să fie ceva de inspirat pentru întreaga națiune sau o pastilă, ceva, pe care să ne-o administreze preventiv Cancerarul viitorului govern - ceva vechi, actualul Președinte care ne promite, în continuare, România normală, un ceva pe care nu l-a dezvoltat ca și concept timp de cinci ani (asta dacă, nu cumva, sinistrul salvator Bușoi e normal) și ceva “blue”, nostalgia după un candidat mai independent politic (doar d-asta președintele este cel mai votat ales), cum ar fi Theodor Paleologu, cel care promite respect, educație și performanță, da’, cu cee??

marți, 6 august 2019

Oroarea și ideologizarea



Pe mine, 9/11 nu m-a zguduit nici o secundă.
Acum, pînă să pună psihopupologii un diagnostic, o să povestesc altceva.

joi, 1 august 2019

112, Alo, Victorițo, ai fost violată? Păi, și io ce dracu, să-ți fac acuma!



“Pe mine, ca femeie și ca mamă, ceea ce s-a întîmplat la Caracal, m-a zdruncinat.” Mă doare-n cot! Nu pot să stau în telefon, făi doamnă, că avem și alte apeluri.

miercuri, 31 iulie 2019

Hush,hush,girls!



Dacă e cu americani, și de data asta, înseamnă că le-am dat spre “adopție” și pe fetele de la Caracal!

miercuri, 24 iulie 2019

Hush, Hush, Children! Lumini și Umbre.



Binențeles că mă uit la serialul, de mare succes înainte de “89, difuzat de TVR1! Are muzică bună, toată pleiada de actori din vremea respectivă și asta face să fie, de departe, cea mai interesantă chestie din tot ce există la televizor acum. Mă uit, și-mi vine să-mi fac un partid communist. Da’, cu ceee?!, vorba reclamei.