vineri, 17 martie 2017

Olguța Vasilescu la ONU

Poliglutsa la ONU


O, NU!


Mesdames et messieurs, bonjurică! Ce face fetele?


Je vous assure que la condition de la femme dans la Roumanie est precum la Vaslui, așa și pe pămînt italian sau în tramvai. Dans notre pays, il y a une perfectement égalité de sex, ainsi que, aucune femme n’a pas été engajé pour tramvai la stat si elle n’a pas jamais entretenu des relation sexuelles avec les politiciens ou La famille d’état. Écoutez-moi, je suis o mînă de femeie - et ça c’est une affirmation de mon rival – mais, après cette conférence voi duce dans la patrie la joie de vivre et pour PSD, une nouvelle belle époque. Parol!


Donc, notre electeurs ne-au votat doar pentru pomeni, c’est-à-dire că putem să facem qu’est-ce que merdrenele nous voulons! 

C’est la vie: toujours parșiv!


Ladies and gentlemen, it’s been a long time ago,  not long enough though, since I barely spoke English and look at me now pen’că I’m going to blow your mind off with my patriotic, yet decent, by Olgutsa, pronunțiation. As vă spusei și-n franceză, finally, the poligloții au împins tramvaiul full de femei aprige pînă la putere. Make no mistake, votanții noștri nu-și vor da seama ce speakeresc eu aici and the trade-unionists have got their share (cum, altfel, am fi făcut the PSDization of the country!). Only this gentleman beside me arată de parcă așteaptă o alarmă falsă cu bombă ca să plecăm the hell out d-acilea.


Eh, well! Suntem o țară sărăcuță, as a big freaking politician said once, and the people voted for us to do and to say, ce crapuri vrem!


Cпacибa very much!


Excelența sa Olguța ot Pesedeni la ONU: https://www.youtube.com/watch?v=yRBpR-tBoLg


“"Acesta a fost adevaratul test al scutului de la Deveselu...: ) Pentru cineva care n-a facut nicio ora de engleza in scoala si avea de ales intre engleza, spaniola, araba si chineza, m-am prezentat decent. Maine e Organizatia Internationala a Francofoniei si voi vorbi in franceza.: )))", a scris pe Facebook Lia Olguta Vasilescu, marti seara.” http://www.ziare.com/lia-olguta-vasilescu/stiri-lia-olguta-vasilescu/olguta-vasilescu-dupa-ce-engleza-sa-de-la-onu-a-devenit-viral-m-am-prezentat-decent-maine-voi-vorbi-in-franceza-1457534

miercuri, 18 ianuarie 2017

PROGRAM TVR.




Cu repetiție.
Marți, trei ceasuri rele: cei doi prezentatori și sexi-psiholoaga.

“PREOTUL și PSIHOLOAGA
“„Bărbatul este simplu. Femeia este cea care îl complică”, a completat Nicoleta Vascan.”[1]
Nicoleta Vascan si Doru de la Parlament-nuntă după un scenariu haiducesc.[2]
Nicoleta Vascan si-a refacut viata dupa divortul de Doru de la "Parlament".[3]
Sexy-psihologul Nicoleta Vascan şi iubitul ei fac turul bisericilor. Cu ăsta “se apropie cu pași repezi de altar”, de un an de zile se tot apropie „Parcă suntem de-o viaţă împreună. Ce îmi place la el? Că este frumos, bun şi credincios. Nu aş putea sta lângă un bărbat care să nu participe la sfintele taine, care nu intră în biserică", ne-a spus Nicoleta Vascan, supranumită „Sexy-psihologul". [4]” http://antipresa.blogspot.ro/2016/11/program-tv-arhiva-ii.html
 
Acum zicea ceva de genul… când iubești pe cineva trebuie să stai cu ochii și mâinile pe el ca pe butelie! Ferească Dumnezeu!

miercuri, 30 noiembrie 2016

Program tv, arhiva II

Exodul mamelor
selfie stupidity




miercuri, 23 aprilie 2014
PROGRAM TV-STIINTA PROSTIEI


"Femeile nu spun nimănui că dorm în același pat cu bolnavul paralizat sau pe o saltea, jos, lângă patul bătrânei pe care o îngrijesc. Liliana, însă, a hotărât că trebuie să se știe că sunt multe femei care dorm în frig ca să facă economie, că sunt jignite, pipăite, speriate. Dar care nu spun nimic... le e rușine." http://www.ziarulromanesc.net/focus/diaspora/3118-obligate-s-triasc-departe-de-copii-exodul-mamelor-mrturii-emoionante-despre-viaa-dur-a-familiilor-distruse-de-imigraie.html
După statisticile românești 82 000 de copii au cel puțin un părinte la muncă în străinătate, după UNICEF sunt 350 000 de copii în această situație.



COPIL INDOCTRINAT LA "ORA REGELUI"


MISIUNEA TVR http://www.tvr.ro/misiunea-viziunea-si-valorile-tvr_4.html#view
-          Furnizăm informaţie onestă, echidistantă şi actuală, care stimulează formarea unei opinii proprii, neinfluenţate, asupra realităţilor româneşti şi internaţionale.
-          Promovăm educaţia, în toate dimensiunile ei.
-          Încurajăm gândirea critică şi implicarea responsabilă a cetăţeanului.
-          Oferim divertisment de calitate, sprijinind producţiile şi producătorii autohtoni.
-          Suntem aproape de publicul nostru, atât prin conţinutul editorial, cât şi în comunicarea directă.




PREOTUL și PSIHOLOAGA
“„Bărbatul este simplu. Femeia este cea care îl complică”, a completat Nicoleta Vascan.”[1]
Nicoleta Vascan si Doru de la Parlament-nuntă după un scenariu haiducesc.[2]
Nicoleta Vascan si-a refacut viata dupa divortul de Doru de la "Parlament".[3]
Sexy-psihologul Nicoleta Vascan şi iubitul ei fac turul bisericilor. Cu ăsta “se apropie cu pași repezi de altar”, de un an de zile se tot apropie „Parcă suntem de-o viaţă împreună. Ce îmi place la el? Că este frumos, bun şi credincios. Nu aş putea sta lângă un bărbat care să nu participe la sfintele taine, care nu intră în biserică", ne-a spus Nicoleta Vascan, supranumită „Sexy-psihologul". [4]
Nicoleta Vascan găseşte explicaţii din punct de vedere psihologic pentru “greşelile” lui Florin Salam.[5]
“Nicoleta Vascan, scarbita de televiziuni! A luptat cu Vica pentru postul de co-prezentatoare (la Antena 2 n.r.), insa a fost lasata balta”[6]
Nicoleta Vascan, supranumita psiholoaga vedetelor, psihologul sexy de la Animus si anima, psiholog creștin-ortodox, a ajuns la TVR, la Universul Credinței, unde, ce glăsuiește ea:  „Biserica este glasul lui Dumnezeu către lume şi dacă copilul alege să meargă la mănăstire în perioada adolescenţei, este pentru că i se concretizează chemarea” și alte asemenea imbecilități.[7]

Cum a adus emisiunea Andreei Marin o amendă-record pentru TVR.
“Marilena Rotaru a făcut afirmaţii precum: "Republica a distrus familie şi valorile culturale naţionale:"; "A vrut poporul român republica, a votat-o? Niciodată!".”

joi, 24 noiembrie 2016

PROGRAM TV. Arhiva.



marți, 19 ianuarie 2016
Televiziuni de ŞTIRI

Momâile au rămas în studio după ce abuzatoarea l-a dat afară fără motiv pe invitat. Cu capul în jos, dar au rămas! Momâile de la C.N.A. …
Politicieni, oameni de afaceri sau ziariști care scriu, cu toții sunt nevoiți să suporte tupeul vedetelor din televiziunile de asa-zise ŞTIRI.

A
șa-zise pentru că nimeni nu le obligă să aibă un adevărat program de știri care să conțină un calup de adevărate știri externe (Obama se ocupă și cu altceva decât să planteze lăptuci la Casa Albă sau să grațieze curcani de Ziua Recunostinței), știri din sport (nu din Becalii și din Borcea), culturale (altele decât cântările religioase ale lui Becali sau despre cântăreața bătută care-și face poze și reclamă c-un ochi vânăt), transmisiuni în direct de la locul breaking news-ului nu din maybach-ul lui Becalii sau din fundul câte unui politician care n-are nimic de spus dar trebuie să răspundă în treacăt la câte-o întrebare tâmpită), știri interne utile nu cretinisme despre gelozeli la vârsta a III-a între “iubiți”.

Dar presa n-are reguli de bun-sim
ț cum n-are nici conștiință ci numai ifose isterice și tupeu să prostească-n față pe oricine. Din când în când mai ridică cineva două degete și roagă frumos monstruozitatea media: cu respect, n-ați vrea să dați la rubrica de Sport și știri din sport nu doar din fotbal care…numai sport nu mai e, fie vorba-ntre noi, pentru că, și când era în pușcărie, tot Becalii umplea rubrica? Imediat zbiară titlurile isterice pe ecrane: Vor să impună programul televiziunilor! Săriți, lume, că se dă în libertatea presei!

luni, 30 mai 2016

D-l Morbos: 2016. INSURECŢIA V.2

https://antipresa.blogspot.com/2016/02/dl-morbos-legea-preventiei-in-sanatate.html

https://antipresa.blogspot.com/2016/02/dl-morbos-legea-preventiei-in-sanatate_17.html

https://antipresa.blogspot.com/2016/03/dl-morbos-haosul-si-simplificareaiii.html

https://antipresa.blogspot.com/2016/03/dl-morbos-8-martie-ziua-femeii-iv.html

https://antipresa.blogspot.com/2016/04/d-l-morbos-2016-insurectia-v.html

https://antipresa.blogspot.com/2016/05/d-l-morbos-2016-insurectia-v2.html


"Am preluat, deci, misiunea într-un moment de impas major, nemaiîntâlnit în experiența noastră de mai bine de patruzeci de ani, moment când lumea se sfârșea din proprie voință iar începuturile săltau de peste tot, lăsau o dâră și apoi dispăreau ca-ntr-o plantație de vulcani noroioși care nu fac nici bine, nici rău, dar produc o schimbare imprevizibilă într-o picătură de vreme, un veac, de-o pildă. În același timp, clocotea o insurecție generalizată în societate iar, în laboratoare, mentalitatea începuse să se dilueze, așa încât, teama era că un gând într-un clocot de țărână fluidă acum, putea distruge Viitorul neted și neabătut.

Insurecția era de mai multe feluri și se manifesta atât în Nomania cât și în T.U. În Turopa se manifesta sub formă de saturație, vizavi de o lume fără granițe, iar în Nomania era, ca de obicei, mult mai complexă si haotică: insurecția politicienilor din Casa Cotorului împotriva anti-corupției care lua dreptul Patrioților la îmbogățire specială, insurecția poporului împotriva celor de mai ‘nainte, îndreptând spre ei insecticidul politic – Independentul, demolarea, de către jucători din umbră, a campaniilor Acceptă provocarea, Acceptă acceptarea implementată cu mult succes de înaintașii mei timp de un sfert de secol, insurecția raportorilor plătiți de noi, ca urmare a atacurilor teroriste din Turopa, care le strica vacanțele, dar și din cauza neacordării cu celeritate a vizelor în USAliens pentru tagma lor iar, peste toate, refuzul globalizării prin renunțarea la emigrare și, în general, printr-o încăpățânare specifică taurului sătul și la propriu și la figurat.

Dementalizarea - practicată cu râvna alergătorului de cursă lungă dar folosind mijloace pașnice care nici un copil n-ar speria, cum ar fi critica dar și lauda pe merit, îmblânzirea prin metode non-violente, de exemplu programe de sensibilizare și îndemnuri precum “șezi blând, popor!”, renașterea speranței prin distrugerea prezentului continuu pentru un Viitor mai bun etc. -  se produsese dar nu se coagulase nimic, ci se făcuse mici fărâme de nu mai putea fi ciugulită nici cu un pluton de găini crescute-n baterii.”

-Oh, Lord! Dl. Morbos era uimit ce de cuvinte erau odată și, peste toate, nici un termen medical, nici măcar cele două obligatorii, nici un diagnostic și încă nici un sondaj de opinie.

luni, 18 aprilie 2016

Dl Morbos: 2016. INSURECŢIA V.1


Era într-una din cele nouăzeci de zile depressive de după dezgheț când vremea se încălzise frumos iar ora se dăduse înapoi cu cinci ore ca să crească consumul de medicamente. D-l Morbos tocmai își făcuse centavaccinul de sezon, între care vaccinul antibătături, cel antialergic la silicon, antifiresc, antiperspirant, antiprimăvară și altele asemenea menite să-l apere pe omul din Viitor de pericolele potențiale din epoca imuno-deficitară.

D-l Morbos înghesui eșantionul de indivizi ai anilor “90 într-un pahar pliant pe care-l întoarse cu susul în jos și-i lăsă pe nomaniaci să se urce unii în capul altora până se vor uniformiza pe verticală, o măsură obligatorie pentru stârpirea comunismului, iar el se concentră pe citirea unui jurnal de campanie de împlântare a democrației.

Își trase chipsurile cu spirulină în poală, activă , cu o atingere sfioasă a degetului mic, fișierul Lordului C, apoi…

O bufnitură și-un zgomot de fiare se abătu în liniștea roz a camerei de lucru. Pentru o fracțiune de secundă, D-l Morbos avu impresia că un tren de mare viteză îi intră în cameră și-i șterge prezentul. Rămase o vreme cu buzele ușor căscate, fără să clipească fiindcă nu mai avea mobilitate în zona ochilor, spre fereastra priveliștii, de unde venea zgomotul infernal. Nu, nu era un coșmar trimis de responsabilii cu decorul (violența de orice fel era interzisă în Viitor) ci, așa cum își dădu seama arhivarul, era un spam video. Ori de câte ori cineva activa fișiere din trecut sau din prezentul de la periferia Viitorului, se expunea riscului de a fi atacat de hackerii sălbatici.

miercuri, 9 martie 2016

Dl. Morbos. 8 Martie. Ziua femeii IV





Două lucruri le-au plăcut “civilizaților”, observă arhivarul, când au aterizat în Nomania: pământul și tenul femeilor. Pământul și femeile, mai deloc fertilizate artificial și cam sălbatice, rodeau, în mod natural, de la mere pădurețe până la copii cu cheia de gât. Nomaniacii le considerau normale așa că, multă vreme, n-au priceput de ce se tot mirau vizitatorii de ceva de la sine înțeles.

Dl. Morbos luă un eșantion reprezentativ de femei și bărbați din anii “90 și-i circumscrise într-un cerc. La momentul respectiv, delimitarea femeilor de bărbați ducea la un rezultat irrelevant dat fiindcă toate instituțiile erau mixte din punctul ăsta de vedere iar firea lucrurilor nu fusese încă pusă la îndoială. Orânduirea comunistă anti-capitalistă din Nomania nu concepea inegalitatea între femei și bărbați dar aștepta în schimb de la ei să se împerecheze și să procreeze. “Ţării, cât mai mulți copii!” era sloganul lui Ucenicescu, adresat periodic femeilor drept “mesaj special”. De aici și sutele de mii de femei moarte, mutilate sau incarcerate în urma avorturilor, așa cum reieșea din vechile arhive unde Insecuritatea notase tot.

Dl. Morbos contemplă o vreme interacțiunea femeilor cu bărbații, nemaiîntâlnită după anii 2000, iar încărcătura sexuală-fie de atracție, fie de repulsie- părea trăsătura principală a grupului dacă nu chiar motivația comună care-i mâna în fiecare zi s-o ia de la capăt. Deși munceau mult, pentru că electrocasnicele erau puține și proaste iar nomaniacii își pregăteau singuri hrana, femeile din trecut își făceau timp zilnic pentru ritualul de înfrumusețare, de parcă erau veșnic în perioada de împerechere. Cu toate astea, dl. Morbos observă că cele mai multe femele din dictatura ucenicistă respingeau avansurile acelor bărbați care, se pare, înțelegeau greșit semnalele și-și permiteau gesturi sau exclamații considerate obscene. Asta și pentru că în vremea dictaturii nu existau zile bine stabilite în calendar cum ar fi Ziua îmbrățișărilor, Ziua celui mai lung sărut, Ziua în chiloți la metrou și alte asemenea sărbători inspirante pentru dezvoltarea personală în grup.

Timpul însă, și abnegația mentaliștilor, au reparat aceste comportamente dezlânate iar succesul s-a construit cu răbdare începând cu rețeta “cornetul de înghețată” pe care femeile o decupau din ziar crezând că e o rețetă de prăjituri și până la festivalurile moderne de 8 Martie când femeile băgau bani în chiloți bărbaților tocmai în schimbul acelor gesturi considerate odată insultătoare.

Dl. Morbos trecu la etapa următoare și transformă planul în prim-plan. Puse reflectoarele pe cercul în care erau închiși nomaniacii și lumină arena de circ. În tribune începură să se instaleze încet-încet raportorii. La începuturi, indivizii din arenă erau într-un număr covârșitor față de raportorii din tribune. Raportorii, școliți post-comunist peste graniță, își îmbiau publicul cu amabilități gen “Vă mulțumim că vă uitați la noi”, “Cele mai mari premii, la noi le găsiți”, “Spuneți-ne cum stați cu dragostea?”, “Noi, aici la “Surprize! Surprize!” le știm pe toate” ș.a.

Reacția sălbaticilor, în cea mai mare parte, a fost de respingere pentru că share-uitul în public încă nu fusese implementat.

În sfârșit, până când s-a reușit compartimentarea și etichetarea, politically correct, a indivizilor crescuți în dictatura ucenicistă a durat ceva, cert e că, în timpul ăsta, item-ii din arenă s-au împuținat din ce în ce iar tribuna s-a umplut de raportori.

miercuri, 2 martie 2016

Dl. Morbos. Haosul și simplificarea.III



A doua zi D-l Morbos își luă inima-n dinți și porni calculatorul ca să-și reia munca de unde a lăsat-o, adică de la haosul util, anii 1990. Apoi își trecu mâna peste frizele pictate după propriile radiografii medicale ca să facă lumină. Peretele de sticlă dădea într- un câmp din cioburi de maci.

După ce-și clăti ochii cu peisajul de vis stors dintr-o imaginație fermentată ani de zile, slujbașul se întoarse la datorie.

Își puse ochelarii speciali și, o vreme, rămase cu ochii țintă pe derularea pe repede-nainte a clipului cu imagini atât de diverse și în continuă mișcare încât nici timpul nu ținea pasul cu ele, încercând să separe în minte oarece tipare. La prima vedere, părea o lume de pasteluri închise, brăzdată de linii drepte sau frânte în culori categorice. Arhivarul accesă aplicația psiho-senzorială care-l băgă și mai mult în ceață fiindcă mintea lui nu recunoștea markerii corespunzători mulțimii de gusturi și dezgusturi, arome și indiferențe, vorbe și libertate,  furie și râs etc.

Așa că, accesă un progrămel de reducere la esențial. Imediat, ecranul se umplu de module cilindrice, transparente, în care oamenii au fost puși laolaltă și totuși separat, pe criteriul de vârstă, de la cel mare, la cel mic. Asta pentru a se observa câți a trebuit să moară ca să se înfăptuiască democrația de tipar. De tipar și nu de mână fiindcă aia e greu de citit în sondaje.

Mă rog, pe la începuturi a fost o încleștare între democrația originală și cea prefabricată dar, până la urmă, democrația prefabricată, o tehnologie de ultimă oră cu know-how și investitori străini a învins. E drept că și democrația originală a cedat din prerogative după ce privilegiații autohtoni s-au capitalizat parțial, din domeniile statului, urmând ca, în continuare să se baronizeze de pe urma moștenitorilor de drept și a cutumei de “a da dreptul”. Dar, asta-i altă poveste, binecunoscută, iar d-l Morbos nu se ocupa de partea economică ci numai de devenirea omului universal.

La început, tiparul părea ușor de realizat din cauza conflictului evident între generații, agitației și ostilității fățișe față de constrângeri. Închiși fără știrea lor în cilindri, oamenii se certau mult, înjurau, trăiau în grupuri mari, de nevoie, dar se separau în grupuri minuscule în timpul liber iar când rămâneau singuri se retrăgeau în sertarul lor unde se descărcau brusc în tonuri pale, străbătute de milioane de fulgere scurte, de toate culorile, unele nemaiîntâlnite. Conflictul între generații se estompa însă, cu timpul, pentru că, în drumul lor spre vârsta adultă, copiii erau îndrumați agresiv să calce pe urmele părinților iar odată prinși în spațiul comun, mentalitatea li se făcea țăndări de culori. “Prea multă diversitate,” gândi d-l Morbos, “doar că nu e diversitatea care trebuie!”

Singurul moment monochrom era cel de conformism față de autoritate, o tradiție în Nomania, iar d-l Morbos cunoștea teoria capătului de ață cu care spera că va deșira, în final, încrengătura de mentalități. Evident se va ajuta și de jurnalele secrete.

Deocamdată, arhivarul dădu un switch pe sfera labirint și, o vreme, observă comportamentul individual și de grup al indivizilor puși într- o situație ce părea fără ieșire. Ce-i drept, nici nu erau ieșiri suficiente ca să scape toți dar asta era și ideea: nu se poate fără sacrificii! Dar, în “90, nu puteai să le spui asta, necum să le detaliezi, iar formula intermediară timp de un sfert de secol a fost “perioadă de tranziție”.

Timp de câteva ore, oamenii au fost lăsați să se dea cu capul de pereții labirintului, să se îmbrâncească, să se ghemuiască, să înnebunească, să abandoneze, să se urce unii în capul altora ca să sară gardurile, să iasă la liman și apoi s-o ia de la capăt atrași fiind, magnetic, de noi începuturi și speranța ca formă de escapism pentru că era mai mult o fugă de prezent decât încredere în viitor. (Asta a inspirat sloganul pe invers “Viitorul sună bine!”)

Unii dintre ei s-au sinucis dar asta e de la sine înțeles, doar știm că a trebuit să moară oameni pentru ca indivizii să poată fii duși într-o direcție bună. Asta chiar dacă, în sondaje, aceștia răspundeau continuu că se îndreaptă într-o direcție greșită.

Mentalitatea și liniile drepte îi împiedicau pe nomaniaci să vadă pozitivismul traiectoriei commune, globale și tocmai de aceea d-l Morbos nu lucra niciodată cu paralelipipede și segmente de dreaptă unde se putea ascunde individualismul. Chiar și labirintul era format din linii curbe pentru că d-lui Morbos nu-i plăcea ca oamenii să se ascundă în colțuri ci voia să-i forțeze să iasă în față. Acest detaliu însă, în loc să le facă viața mai lină, mai rău i-a obosit și dezorientat pe acești subiecți colțuroși sau recalcitranți cum îi cataloga și vechea dictatură. Epuizarea e un bun început, observă d-l Morbos.

În sfârșit, arhivarul activă ultima aplicație, fără prea mare nădejde că asta l-ar putea ajuta, și sfera labirint se transformă într-un caleidoscop. Subiecții păreau mai relaxați în cioburile lor de sticlă fumurie dar tot indiferenți, autosuficienți, necooperanți și ostili față de bunele intenții. Deodată, d-lui Morbos i se luminară ochii apoși ca mătasea broaștei intrată în descompunere de la încălzirea globală la vederea câtorva accente foarte stridente: găsise al doilea capăt de ață!

Din păcate sau din fericire- ca să lăsăm dreptul la exprimare deschis- acesta n-avu timp să-și savureze victoria- nu-i așa- pentru că peretele tv, l-a care era abonat ca muncitorii la Scânteia pe vremuri-adică obligatoriu- i-a băgat în casă un breaking news. D-l Morbos se întoarse cu scaun cu tot și se înfățișă, dintr-un buton, în fața ecranului, moment în care și d-na Morbosa intră pe ușă exact la timp ca să-și ia în primire fotoliul tv. Speakerița îi asteptă să se instaleze comod în fața televizorului după care le transmise în direct, cu imagini de la fața locului, acțiunea în forță a ANP, de distrugere a plantelor medicinale dintr-o zonă panteistă și împărțirea, insistent dar cu bunăvoință, de flyere cu ultimele diete, medicamente și produse alimentare ultra-moderne, totul coroborat cu acțiunea de propagandă și manipulare pozitivă O lume mai bună pentru tine, de la care se sustrăgeau acești necredincioși retrași din societatea nou orânduită.

Însoțiți de jandarmi universali, purtătorii de cărți religioase și manuale de sex alternativ s-au răspândit în fugă de la dreapta la stânga să le înmâneze copiilor bibliile mântuirii și diversității, pe stil nou, și filmulețe cu avorturi și pornografie- toate după cazuri reale și garantate de United States of Aliens, de unde ne-au parvenit, la un moment dat, și disecțiile de extratereștri.