joi, 13 martie 2025

Poporul este bou



Nu e nicio insultă, poporul poate fi bou, bivol, taur, cap de bour… Ȋn orice caz, bou şi nu leu. Sau scorpionii roşii. 

Lei sunt cei cu care ȋncheiem acorduri, d-aia, indifferent despre cine e vorba, suntem priviţi de sus, după tron. Pȋnă şi ucrainenii…

Bivolii, am văzut pe Animal Planet (de unde ȋnvăţ eu despre oameni) umblă ȋn turme şi, spre deosebire de unele popoare, nu lasă pe nimeni ȋn urmă, fie el rănit sau neputincios. Aşa că, leii, ca să se hrănească, trebuie, mai ȋntȋi, să-i dezbine şi să rătăcească prada de turmă. Cel mai lesne le este ȋn perioadele secetoase şi ȋn perioada fătărilor, cȋnd preocuparea şi vulnerabilitatea sunt la cote maxime. Apoi, puii sunt o pradă uşor de ucis iar leii sunt extrem de precauţi, să nu se rănească. Un leu luat ȋn coarne şi rănit grav va muri singur, de foame şi arşiţă. De aceea, leii atacă ȋn haită. Nu pot pune taurul grebănos la pămȋnt, dintr-o ȋnşfăcare, ca pe frumoasa antilopă cu gȋtu-i subţire, aşa că ȋl tabără, ȋn grup, cocoţȋndu-se pe el, şi muşcȋndu-l pȋnă cȋnd, pierzȋnd sȋnge, taurul ȋşi pierde puterea şi cedează.

miercuri, 12 martie 2025

Cine e Călin Georgescu? Ce mai reprezintă ONU?

Ion Cristoiu"Călin Georgescu a făcut pentru români, în calitate de candidat, mai mult decât dacă ar fi ajuns președinte.

Oligarhii controlează ONU Secretele ONU - Interviu Calin Georgescu (The Secrets of UN) https://www.youtube.com/watch?v=KDlB5jwBHZI

Călin Georgescu a petrecut două decenii la un nivel înalt în cadrul Organizației Națiunilor Unite și a devenit un avertizor proeminent care expune natura infracțională și agenda nefastă a organizației. După cum puteți vedea în acest documentar, el a dezvăluit modul în care ONU servește drept platformă pentru oligarhii fără de lege care urmăresc un program de dominație globală.

luni, 10 martie 2025

Apocalipsa post-democraţie

Frustrare? 9 martie – Ziua Candidatului interzis

N-aveţi pe cine vota?  https://freefrompress.blogspot.com/2025/03/frustrare.html

Ion Cristoiu: "Călin Georgescu a făcut pentru români, în calitate de candidat, mai mult decât dacă ar fi ajuns președinte.


Slavă Domnului, după ziua de ieri – 9 martie, ziua candidatului interzis – ne-am liniştit. Nu trebuie să ne mai batem capul cu cine votăm, nu trebuie să ne mai uităm la televiziunile de ştiri, nu ne mai zgȋim, ca tȋmpii, la campanii electorale.

Rămȋn posterele şi afişele, uriaşe, ameninţătoare, sinistre, imposibil de evitat.

Acum, chiar e sfȋrşitul lumii. Pȋnă la cutremurul din mai, sperăm ca frunzişul proaspăt să mai acopere o parte din privirile neomeneşti ale candidaţilor apocalipsei post-democraţie.

Deşi, nu cred.

miercuri, 5 martie 2025

Războiul hybrid

De ce nu vor guvernanţii să mărească pensiile? Răspunsul te va surprinde!  https://antipresa.blogspot.com/2023/02/de-ce-nu-vor-guvernantii-sa-mareasca.html

Stop calling coronavirus pandemic a ‘war’, Clint Witchalls

Cenzură = Dictatură 

Războiul hybrid. Practic, ceva mai bun nu se putea inventa ȋn continuarea pandemiei. Războiul din Ucraina – de care am fost infectaţi cu toţii, pe motiv că se desfăşoară ȋn proximitate - a venit ca o pleaşcă, ȋnsă, ȋl vedem, acum, atacat de Donald Trump.

Războiul hybrid, ȋn schimb, e veşnic. Ca virusul-fantomă.

vineri, 28 februarie 2025

Avertismentul lui J. F. Kennedy

Hei, cuţȋt, cuţȋt, cuţȋt…ceva!  https://freefrompress.blogspot.com/2025/02/ma-pufneste-risul.html


President John F Kennedy's speech, warning us...

Listen carefully to the words of President John F. Kennedy in his speech before the American Newspaper Publishers Association https://www.youtube.com/watch?v=qvSD6If3zds

John F Kennedy’s “President and the Press” address in 1961

“Eroarea nu devine greşeală decȋt atunci cȋnd refuzi să o corectezi.”

“Secretomania” – ȋn sine, e un cuvȋnt detestabil, ȋntr-o societate liberă şi transparentă; iar noi suntem, ca popor - istoric şi intrinsec - ȋn opoziţie cu societătile secrete, cu jurămintele secrete şi cu ritualurile secrete.

Cu mult timp ȋn urmă, noi am decis că pericolele secretizării faptelor relevante, ȋn mod excesiv şi nenecesar, depăşesc, cu mult, pericolele invocate pentru justificarea secretizării. Ştim astăzi, că n-are rost să ne opunem societăţilor secrete, imitȋndu-le restricţiile arbitrare. Că n-are rost să ne asigurăm supravieţuirea naţiunii dacă, odată cu noi, nu supravieţuiesc şi tradiţiile noastre. Şi că există un mare pericol ca, invocarea unei nevoi de securitate sporită, să ȋncapă pe mȋinile unora nerăbdători să-şi extindă influenţa pȋnă la nivelul official al cenzurii şi secretizării.

luni, 17 februarie 2025

Valentine’s Day de unul singur

 


Cazul Alina Sorescu e despre “vedeta” aleasă, special, ca să fie “diminuată”. La fel, cazul M. Manole. Boala ăstora luaţi după jos e să demonstreze “vedetei” că nu merită, iar lor şi lumii care nu-i respecta ȋndeajuns, că pot.

Sunteţi singuri? Luaţi-vă o pisică, trăieşte mai mult decȋt căţeii şi nici nu trebuie plimbată!

De altfel, fenomenul este atȋt de răspȋndit ȋncȋt, sunt multe firme de travelling care organizează excursii doar pentru persoane singure. Solo Travellers, No dating, no drama, Friendship Travel... Prietenia devine mai importantă decȋt ştiam.

Aproape jumătate dintre adulţii americani – 117,6 mil., conform recensămȋntului din 2023 – sunt necăsătoriţi. Se pare că, ȋn ciuda presiunii societale, tot mai mulţi oameni aleg să trăiască independent, fără remorcă şi fără proptele.

vineri, 14 februarie 2025

Extratereştrii americani ȋn Europa

M-am săturat de Proiectul UE! O aberaţie!  https://freefrompress.blogspot.com/2025/02/m-am-saturat-de-proiectul-ue-o-aberatie.html


Asta a fost senzaţia, cȋnd i-am văzut pe R. Grenell şi J. D. Vance. Pe J. D. Vance l-am mai văzut ȋn imagini, la el acasă. Un republican ȋn campanie electorală. Dar, ȋn Europa, după tot ce s-a ȋntȋmplat ȋn ultima vreme, mi s-a părut că văd pe cineva pentru prima dată.

Atitudinea, la modul general - ţinută, discurs, informaţie fără ocolişuri, siguranţă şi lejeritate ȋn transmiterea mesajului, plus că par să aibă mai multe cuvinte decȋt noi sau să le lege mai bine – arată că, dacă, nu cumva, Grenell şi Vance sunt extratereştrii, atunci, sigur trebuie să fie doi domni la costum care vizitează o ȋnchisoare.

N-am mai avut senzaţia asta ponosită de la căderea comunismului.

miercuri, 12 februarie 2025

USAID – ONG-euri şi fapte bune din spectru

O ţară de dezaxaţi!  E luna iubiiirii! Dacă, ȋn loc de Sf. Valentin, venea Crăciunul, la sfȋrşitul lunii aveam execuţii.  https://freefrompress.blogspot.com/2025/02/o-tara-de-dezaxati.html#more


Rezultate bune ȋn domenii dificile sunt foarte greu de obţinut. Muncă multă, bani puţini. Şi e bine ca, dintr-un ȋnceput, ȋnainte de a-ţi prezenta planul de acţiune şi obiectivele, să impui afirmaţia: Sper că ştiţi că nimeni n-a reuşit să eradicheze fenomenul!

După care, ca un “voluntar” de bună-credinţă dar fără nici o calificare, treci la partea de conştientizare şi te pretinzi portavocea experţilor. Nişte experţi, n-are rost să-i mai numim.

luni, 10 februarie 2025

10 ȋntrebări la care fabricile–fantomă de dezvăluiri nu răspund

 


Ȋn Romȃnia nu există dezvăluiri. Doar pretenţii. Bombe de presă, conexiuni forţate, servicii şi experţi fantomă, ameninţări şi clişee care prevestesc, de la fix, “ce s-a aflat chiar acum” sau ce nu vom şti niciodată, dar sigur putem bănui.

Precizare: Nu e treaba presei, nici să pună, nici să ȋnlăture Preşedinţi! Nici să inducă populaţia ȋn eroare spre binele ei. Dacă presa refuză să ofere informaţie, atunci, să se numească “suport de publicitate”, cum a numit-o Vȃntu.

10 ȋntrebări

1 – Cine e ȋn spatele lui C. Terheş, teolog, cetăţean american de origine romȃnă, ȋntors ȋn Romȃnia ca să facă politică – cel care a făcut contestaţia la CCR ȋmpotriva lui C. Georgescu – de la care a pornit toată tărăşenia cu anularea democraţiei?

luni, 3 februarie 2025

Hipnoza

 

Aşezaţi-vă ȋntr-un scaun confortabil, cu mȋinile atȋrnate pe lȋngă corp şi picioarele oprite din bălăngăneală, ȋntr-un relax absolut, aproape indecent. Picior peste picior este absolut interzis.

Din acest moment nu mai faceţi niciun alt effort, ȋn afară de a vă fixa privirea ȋntr-un punct fix, ȋn tavan, şi a trage aer ȋn piept, ȋncet, cȋt să nu vă provocaţi niciun deranj. Cȋt expiraţi, calm, ca un bulbuc de aluat dospit prea mult, repetaţi următoarea frază: Sunt obosit şi greu, vreau să intru ȋn adormire. Repetă asta pȋnă cȋnd ochii ţi se ȋnchid.

joi, 30 ianuarie 2025

Oare ce-am fi ales?

 


E clar, după toate datele statistice, rata de creştere a populaţiei globale e ȋn declin. Pȋnă şi China ȋnregistrează ani consecutivi de scădere a naşterilor, chiar şi după pandemie – atunci cȋnd a avut recorduri de scădere a natalităţii şi creştere a mortalităţii. Asta e bine. Şi eu cred că suntem prea mulţi şi, Slavă Domnului, nu-mi voi trimite ADN-ul mai departe să polueze planeta.

Dacă ştiam ce va veni... Chiar aşa, dacă, ȋn anii “80, am fi primit o săptămȋnă de viitor, plasat fix ȋn zilele noastre, ȋn paralel cu prezentul acelor vremuri, ce alegeam?

marți, 21 ianuarie 2025

Decalogul lui Donald Trump, Preşedintele Statelor Unite ale Americii

Decalogul lui Donald Trump, Preşedintele Statelor Unite ale Americii, care ar trebui preluat imediat şi ȋn UE, pentru ca Uniunea să devină suportabilă


Revenirea Americii la ce-a fost odată (normală, sănătoasă la cap şi dezvoltată economic) şi Revoluţia bunului simţ

Decalogul Preşedintelui Statelor Unite ale Americii

Bun pentru America, bun şi pentru UE (dacă vrea să mai existe)

1-        Ordin de restabilire a libertăţii de exprimare şi interzicerea cenzurii guvernamentale

2-        Politica Statelor unite recunoaşte două genuri, masculine şi feminine, ce se vor regăsi ȋn toate documentele oficiale, paşapoarte, vize etc. Trebuie interzis a se vorbi copiilor, la şcoală sau altundeva, despre abjecţia numită ideologie sexuală.

3-        Creearea Departamentului de Eficienţă Guvernamentală, care are misiunea de a tăia costurile cu birocraţia

joi, 9 ianuarie 2025

Cultura confesionalului

 

Din Talking alone: Reality TV, emotions and authenticity

Aslama, Minna; Pantti, Mervi

European journal of cultural studies

Cultura confesionalului

Ȋn cultura contemporană, graţie mijloacelor de informare ȋn masă, filonul de inspiraţie “autentică” este prefabricat, indus şi controlat pe tot traseul, pȋnă la implementare. Principala sursă izvorȋtoare de “cultură” e, desigur, televiziunea – aşa cum reiese din cercetările sociologice - urmată de extensiile mai difuze ale internetului de socializare.

Şi, pentru că, ficţiunea nu mai livra corespunzător sau chiar lăsa loc de interpretare, a apărut reality-show-ul care, la drept vorbind, nici nu ştii ce e. Mai ales că, pentru o audienţă cȋt mai largă şi diversă, acest gen de program e un fusion cu de toate, spun specialiştii: intrigi de telenovelă, concurs de talente, lifestyle, matrimoniale, competiţii tip jocuri şi concursuri, stilul documentar.

Ȋnsă, principala atracţie a genului este “cultura confesionalului”, momentul cȋnd telespectatorul, prins ȋn vrăjeala “reality”, crede că trage cu ochiul la emoţii autentice, nu ca alea din filme.

sâmbătă, 4 ianuarie 2025

5 modalităţi prin care eşti manipulat cu amabilitate

Guilt

5 Ways to Resist People Who Manipulate Nicely

Posted May 12, 2022, Robert N. Kraft Ph.D., is a professor of cognitive psychology at Otterbein University.

https://www.psychologytoday.com/intl/blog/defining-memories/202205/5-ways-to-resist-people-who-manipulate-nicely

Din PSYCHOLOGY TODAY

5 modalităţi prin care eşti manipulat cu amabilitate

Manipularea ȋmbracă forme diverse, de la flatare, la hărţuire – cȋnd vorbim de manipulatorii binevoitori.

Manipulatorii binevoitori (amabili, prietenoşi) nu ameninţă. Ȋn schimb, folosesc tehnici coercitive, punȋndu-ne caracterul la ȋndoială, pȋnă ne conving să ne supunem. Ignoră graniţele implicite, dintre noi şi ei apoi, prin inducerea sentimentului de vinovăţie, suprapun propria lor versiune asupra realităţii, peste realitatea noastră.

Astfel de indivizi se arată foarte siguri pe ei şi preocupaţi de binele nostru dar, ȋn realitate, n-au pic de respect pentru noi, ca fiinţe umane.

Interacţiunea cu ei se bazează doar pe punctul lor de vedere, doar din perspectiva lor, pȋnă cȋnd ne trezim răspunzȋnd la ȋntrebări nepotrivite sau făcȋnd lucruri nedorite.

luni, 16 decembrie 2024

10 semne periculoase care spun că eşti un conformist

Cȋteva lucruri pe care toată lumea le urăşte, după părerea autorului  https://freefrompress.blogspot.com/2024/12/mai-avem-voie-sa-urim.html#more


10 DANGER Signs You Are A Conformist

Written by Daniel Wallen

Daniel is a writer who focuses on blogging about happiness and motivation at Lifehack.  https://www.lifehack.org/articles/lifestyle/10-danger-signs-you-are-conformist.html

“Conformismul de grup mă ȋnspăimȋntă, pentru că, de prea multe ori, este un preludiu al cruzimii faţă de oricine nu vrea sau nu poate să se alăture Marii Parade.” Bette Midler

10 semne periculoase care spun că eşti un conformist

“Marele success e rezervat gȋnditorilor independenţi, care nu se tem să ȋncalce acele reguli, care sunt contrare propriului punct de vedere. Dacă vrei să ai success şi să fii fericit, fii atent la cele 10 semne care indică pericolul de a fi conformist.

joi, 12 decembrie 2024

Manipulare, ȋngrijorare

Valentine’s Day de unul singur Sunteţi singuri? Luaţi-vă o pisică.

Cazul Alina Sorescu https://antipresa.blogspot.com/2025/02/valentines-day-de-unul-singur.html#more


Ȋncetează să-ţi mai pese! Nu mai absorbi ȋngrijorările altora!

Gȋndeşte-te: “Dacă nu l-aş invita ȋn casa mea, de ce l-aş lăsa să intre ȋn mintea mea.” https://www.theatlantic.com/family/archive/2021/11/how-stop-caring-what-other-people-think-you/620670/

Ȋn momentul cȋnd nu-ţi mai pasă, lucrurile se ȋndreaptă spre bine. Nu-ţi pierde timpul, ȋncercȋnd să faci pe plac altora.” https://www.theatlantic.com/family/archive/2021/11/how-stop-caring-what-other-people-think-you/620670/

“Una din tehnici constă ȋn a vizualiza un perete de sticlă ȋntre tine şi cealaltă persoană. Peretele de sticlă ȋţi permite să ȋnţelegi emoţiile celuilalt, fără a le permite să treacă sticla. Cȋnd se lovesc de geam, emoţiile aceluia sar, ȋnapoi, de unde au plecat, n-ajung la tine.” https://keirbradycounseling.com/empath-and-absorbing-other-peoples-emotions/

“Am descoperit cea mai bună metodă de a face faţă unei personae toxice: ȋi răspund doar cu voce monotonă şi-n manieră strict profesională.” https://parade.com/living/toxic-people-quotes

miercuri, 27 noiembrie 2024

Fascinaţia morbidă faţă de spaţii liminale (rămase pustii)

 


Your Morbid Fascination With Empty ‘Liminal Spaces,’ Explained

There’s a reason why vacant hotel hallways immediately make you think of The Shining. https://www.popularmechanics.com/culture/a46211474/liminal-spaces-explained/ 


Fascinaţia morbidă faţă de spaţii liminale (rămase pustii). Explicaţie

“Cȋnd ȋntȋlnim spaţii mari, goale care, de regulă, sunt pline de oameni, mintea noastră le percepe ca neliniştitoare, din cauza aşteptărilor bazate pe ceea ce ştim [despre aceste spaţii].

Experţii pot explica fascinaţia social media pentru aceste, aşa-numite, “spaţii liminale” – din punctul de vedere al psihologiei, arhitecturii şi mediului urban.

Dezorientarea, ca percepţie imediată; disonanţă cognitivă, cȋnd scenariul se inversează.

Să spunem că n-aţi mai vizitat şcoala primară de cȋteva zeci de ani iar acum este complet abandonată. Cel mai probabil, dacă vă plimbaţi pe holurile goale, experienţa o să vi se pară, ei bine, ciudată. Exact cum părea, ȋn faţa lumii, Times Square din New York City, un spaţiu pustiu ȋn urma izbucnirii pandemiei de covid- 19 ȋn America; spaţii largi - care, de obicei, sunt pline de oameni dar care, dintr-un motiv sau altul, acum sunt goale - se joacă cu mintea noastră, fie că e vorba de mall-uri pustii, o parcare goală sau un stadion de 70 000 de locuri fără spectatori.

vineri, 8 noiembrie 2024

Pămȋntul devine o navă spaţială

 


Pămȋntul devine o navă spaţială

The Economics of the Coming Spaceship Earth

Kenneth E. Boulding

In H. Jarrett (ed.) 1966. Environmental Quality in a Growing Economy, pp. 3-14. Baltimore, MD: Resources for the Future/Johns Hopkins University Press.

First presented by Kenneth Ewart Boulding at the Sixth Resources for the Future Forum on Environmental Quality in a Growing Economy in Washington, D.C. on March 8,1966.



“Suntem acum ȋn mijlocul unui lung process de tranziţie ȋn ce priveşte imaginea pe care omul o are despre sine şi mediul ȋnconjurător. Omul primitiv şi, ȋntr-o mare măsură, omul civilizaţiei timpurii, se imagina ca fiind locuitor al unui spaţiu, potenţial, nelimitat. Şi, pentru o lungă perioadă de timp, a existat un loc, undeva, dincolo de limitele cunoscute ale aşezărilor omeneşti, ceva ca o frontieră. Adică, exista permanent un alt loc unde să migreze, cȋnd supravieţuirea devenea dificilă, fie din cauza deteriorării mediului ȋnconjurător, fie a deteriorării structurii sociale ȋn locurile unde trăiau oamenii. Imaginea frontierei e probabil una dintre cele mai vechi imagini ale omenirii, deci nu e surprinzător că ne vine greu să scăpăm de ea.

Totuşi, treptat, omul s-a obişnuit cu noţiunea de pămȋnt sferic şi sferă ȋnchisă de activitate umană. Cȋteva spirite evoluate din Grecia Antică şi-au dat seama că Pămȋntul e o sferă. Abia ȋn secolele XV – XVI, odată cu circumnavigaţia şi explorările geografice, faptul că Pămȋntul e rotund a devenit cunoscut şi acceptat pe scară largă. Chiar şi ȋn sec. XIX, harta cea mai răspȋndită era proiecţia lui Mercator, care a văzut Pămȋntul ca pe un cilindru - ȋn esenţă, o suprafaţă plană a globului pămȋntesc ȋndoită ȋn această formă – şi abia ȋn al II-lea război mondial, odată cu dezvoltarea erei aviaţiei, planeta sub formă de glob a intrat cu adevărat ȋn conştiinţa publică.

Chiar şi acum, suntem foarte departe de a fi realizat ajustările morale, politice şi psihologice implicite acestei tranziţii, de la planul nelimitat, la sfera ȋnchisă. Economiştii, mai ales, cei mai mulţi dintre ei, n-au reuşit să ȋnţeleagă ultimele consecinţe ale tranziţiei de la planul nelimitat, la sfera delimitată. Există o ezitare ȋn utilizarea termenilor de “ȋnchis”/”deschis”, ȋn privinţa asta, deoarece au fost folosite cu multe nuanţe. Cu toate astea, e greu de găsit termeni echivalenţi. Sistemul deschis are, ȋntr-adevăr, similitudini cu sistemul deschis al lui von Bertalanffy, prin faptul că susţine menţinerea unei părţi din structură, ȋn timpul transferului, de la input la output. [intrare/ieşire]

Ȋntr-un system ȋnchis, rezultatul tuturor părţilor sistemului depinde de părţile componente. Nu există intrări, nu există ieşiri; pentru că, ȋntr-adevăr, nu există “ȋn afara” sistemului. Sistemele ȋnchise, de fapt, sunt cazuri rare ȋn cadrul experienţei umane - ȋn fapt, sȋnt aproape necunoscute – pentru că, dacă ar exista cu adevărat sisteme ȋnchise ȋn jurul nostru, n-am putea, sub nici o formă, să introducem sau să primim informaţie, ȋn şi din system – rezultă că, dacă ar fi cu adevărat ȋnchise, nici n-am conştientiza că există. Nu putem afla despre un system ȋnchis decȋt dacă suntem participanţi. Unele societăţi primitive, izolate, se asemănau cu un system ȋnchis dar, chiar şi acestea, aveau schimburi cu mediul [intrări/ieşiri].

Toate organismele vii, inclusiv omul, sunt sisteme deschise. Primesc input-uri sub formă de aer, hrană, apă şi deversează excremente şi gaze urȋt mirositoare.

Privarea de input-ul aer, chiar şi pentru cȋteva minute, e fatal. Lipsa abilităţii de schimburi cu mediul, de tip input/output e fatală. De aceea, toate societăţile umane au fost sisteme deschise. [societăţi deschise]

Au primit input din pămȋnt, atmosferă, ape, iar ca output au deversat ȋn aceleaşi rezervoare; intern, oamenii produc input sub formă de copii şi output sub formă de cadavre. Dacă am avea capacitatea de a livra continuu input şi de a scăpa de output, un system deschis, de felul acesta, ar putea exista pe termen nelimitat.

vineri, 4 octombrie 2024

11 lucruri ridicol de scumpe, pe care le cumpără bogaţii


 11 Crazy Expensive Things Rich People Buy, by Jeff Rose, Wealth Expert at Due

11 lucruri nebunesc de scumpe, pe care le cumpără bogaţii

“V-aţi ȋntrebat vreodată pe ce-aţi cheltui banii dacă ar fi să cȋştigaţi la loto sau să deveniţi, brusc, bogaţi.

Poate fi amuzant să visaţi cu ochii deschişi la aşa ceva. Pȋnă la urmă, cine poate spune ce experienţe incredibile, palpitante ȋl aşteaptă?

Ei bine, ȋn timp ce majoritatea oamenilor se stresează din cauza inflaţiei, costul crescȋnd al traiului de zi cu zi şi portofoliul de investiţii care tot scade, cei mai mulţi bogaţi nu par să se-ngrijoreze. Ba chiar, fac achiziţii ridicole, după standardele celor mai mulţi. Uite, aici, cȋteva lucruri nebunesc de scumpe, cumpărate de aceştia, lucruri la care alţii doar visează.

Pămȋntul devine o navă spaţială - The Economics of the Coming Spaceship Earth  https://antipresa.blogspot.com/2024/11/pamintul-devine-o-nava-spatiala.html#more

Care sunt cele 11 lucruri ridicol de scumpe, cumpărate de bogaţi?

1.     Bilete de călătorie ȋn spaţiu

Mulţi oameni sunt preocupaţi să strȋngă puncte gratis şi să călătorească ȋn afara sezonului, ca să-şi permită vacanţa anuală. Ȋn acelaşi timp, super-bogaţii se gȋndesc cum să părăsească planeta.

Una dintre cele mai nebuneşti lucruri pe care le cumpără aceştia sunt bilete de călătorie ȋn spaţiu, o atracţie turistică, nici pe departe, aşa aglomerată ca Turnul Eiffel dar mult, mult mai palpitantă.

Virgin Galactic vinde publicului bilete spre spaţiul cosmic la 450 000 $ bucata, o creştere abruptă faţă de 250 000 $, cȋt era la ȋnceput. Nu e sigur că aceste zboruri nu s-au mai scumpit, ȋntre timp, ţinȋnd cont de cererea mare şi de inflaţie dar e o sumă imensă ca s-o dai pe următoarea ta călătorie. Zborurile durează 90 min., timp ȋn care experimentezi imponderabilitatea şi eşti martorul unei privelişti fantastice, Pămȋntul văzut de foarte sus.

Virgin Galactic nu este, nici măcar, singura companie aerospaţiala după piaţă. SpaceX lansează primul zbor fără astronauţi profesionişti, ȋn septembrie 2021. Blue Origin, fondată de Jeff Bezos, nici măcar nu vrea s-anunţe, ȋncă, un preţ pentru zborurile lui, dar, ȋn zborurile anterioare, locurile au ajuns la milioane de dolari, la licitaţie.

Deci, nu e nici o ȋndoială: trebuie să fii extraordinar de bogat, ca să te gȋndeşti, măcar, la plecarea ȋn spaţiu.

2.     Insule private

Care e următorul, cel mai bun lucru, după plecarea ȋn afara planetei? Să fii proprietarul unei părţi din planetă. Iar, uneori, ai noştrii bogaţi vor să deţină o insulă privată unde se pot relaxa, lenevi cu prietenii sau doar să se izoleze de restul lumii.

E o listă lungă de celebrităţi care cumpără insule private pentru uzul personal sau ca să le transforme ȋn resorturi de lux. Sir Richard Branson a cumpărat Necker Island ȋn British Virgin Islands, ȋn 1979, şi a transformat-o ȋntr-un resort de lux. Mulţi alţii, bogaţi şi faimoşi, şi-au făcut un obicei din a-şi cumpăra insule private. Leonardo Dicaprio şi-a cumpărat-o chiar lȋngă Belize, ȋn 2005. Larry Ellison, co-fondatorul Oracle Corporation, a cumpărat 98% dintr-o insula din Hawaii, ȋn 2012.

3.     Super-iahturi

Dacă ai insula ta, trebuie s-ajungi acolo, cumva. Iar bogaţii ȋşi permit s-o facă cu stil, cu iahtul. Şi cum iahturile obişnuite nu fac de ei, mulţi dintre super-bogaţi ȋşi cumpară super-iahturi; annual, se vȋnd cu sutele.

Cu ce se deosebeşte un iaht obişnuit de un super-iaht? Nu există o definiţie tehnică a super-iahtului dar, ȋn general, poate găzdui mai mult de zece invitaţi şi vine cu unele facilităţi pe care le găseşti ȋn vilele de lux.

Larry Ellison e cunoscut pentru că a fost proprietarul unui iaht de 138 de metri, numit Răsărit, care avea 82 de camere, o sală de cinema, o sală de gimnastică şi un teren de baschet. Ȋntre timp l-a vȋndul pentru altul mai luxos. Alţi miliardari din Silicon Valley, posedă, de asemenea super-iahturi, inclusiv Larry Page, Jeff Bezos şi Bill Gates.

Avȋnd atȋt de mult lux la dispoziţie pe o singur vas, e greu să nu recunoşti că super-iahturile sunt un symbol al bogăţiei.

4.     Celebrităţi la dispoziţie

Ştiaţi că bogaţii pot ȋnchiria celebrităţi pentru evenimente sociale? Dacă ai suficienţi bani, poţi angaja celebrităţi să te etalezi cu ele sau să dea o reprezentaţie pentru tine.

Super-bogaţii sunt cunoscuţi că angajează personae celebre pentru evenimentele lor private. Agenţiile online de profil ȋnlesnesc ȋnchirierea de vedete, scriitori, sportivi şi muzicieni, pentru preţul corect.

Jennifer Lopez a intrat ȋn collimator, ȋn 2013, fiindcă a acceptat să ţină un mic concert pentru liderul Turkmenistanului, ȋn schimbul a peste un million de dolari. The Kardashians au fost plătite ca să apară la vernisaje. Dacă ai suficienţi bani ȋn cont, chiar şi tu poţi să socializezi ȋntr-un grup de bogaţi şi faimoşi.

5.     Accesorii de baie scumpe, de aur

Cu toţii trebuie să folosim baia, la un moment dat, aşa că, de ce să nu fi ȋnconjurat de lux, cȋnd ȋţi faci treaba?

Bogaţii şi-au cumpărat toalete de aur şi alte accesorii de baie scumpe. Poţi cumpăra o toaletă suflată cu aur de 18 carate pentru minim 30 000 de dolari. Poţi, de asemenea, cumpăra accesorii scumpe de baie, de la bideuri, la televizoare – care se potrivesc oriunde, pȋnă la toalete ȋncălzite. Dacă vrei să te distrezi, dă-i o căutare pe băi scumpe, ca să vezi ce-şi permit bogaţii.

Dacă tot vorbim de aur, ştii că eşti bogat atunci cȋnd ai un golden card şi alte chestii aurite prin casă.

6.     Cafea Kopi Luwak

Toţi ne plȋngem de preţul cafelei de la Starbucks, dar vă imaginaţi cum ar fi să daţi 100 de dolari pe o ceaşcă de Morning Java? Atȋt costă o cafea Kopi Luwak. Doar cauţi experienţa supremă ȋn materie de cafea!

Această băutură cofeinizată costă atȋt de mult fiindcă cererea e mare şi cantitatea limitată – motive sigure de atras concetăţenii bogaţi.

Cafeaua e unică pentru că boabele sunt excreţia (rahat de pisică, ȋn limbajul comun) civetului de palmier, un fel de pisică ce digeră boabele, scoţȋnd amăreala din ele. E o cafea extrem de rară iar savoarea incredibilă face din ea ceva ce trebuie adăugat ȋn to-do list, pentru atunci cȋnd vrei să te răsfeţi.

7.     Lucruri ȋntȋmplătoare, cumpărate la licitaţie

Aţi auzit vreodată despre lucruri cumpărate la licitaţie la preţuri şocante? Atunci ştii că eşti bogat, cȋnd participi la licitaţii şi ţii ȋn mȋnă un tag cu o ofertă imensă. Unul dintre avantajele super-bogăţiei e că poţi să cumperi ce vrei.

Licitaţiile sunt grozave dacă vrei lucrurile cele mai rare sau unice, pe care nu le-ai găsi ȋn magazine. Iată, cȋteva dintre cele mai interesante cumpărături la licitaţie pe care le-am găsit:

joi, 26 septembrie 2024

13 virtuţi supraestimate


13 Overrated Virtues, By Joshua Fields Millburn https://www.theminimalists.com/virtues/

Empatia – Este, probabil, cea mai controversată şi supraestimată virtute.

“După ce am cercetat cele mai relevante calităţi ale relaţiilor care merită, trebuie să luăm ȋn considerare virtuţile assimilate credinţei că sunt nobile dar supraestimate.

Loialitatea – Da, e important să fi loial celor dragi, dar, singură, loialitatea e de obicei direcţionată greşit şi poate chiar degrada relaţiile, prin creearea unei perdele de fum ȋntre raţionalitate şi realitate. Să fii loial e bine, dar loialitatea sacrificȋnd integritatea nu e bunӑ pentru relaţie.

Onoarea – Da, vrem să  ne onorăm părinţii, vecinii, prietenii şi familia. Dar pȋnă unde? Dacă cel mai bun prieten devine un criminal violent, să-l mai tratezi cu respect? Adică, un anumit nivel de consideraţie e important, dar admiraţia fără măsură ne poate afilia, involuntar, convingerilor şi convenţiilor care ne ȋmpiedică să trăim ȋn acord cu propriile principii.

Corectitudinea – Toţi vrem s-avem dreptate. Dar dacă ne afirmăm constant corectitudinea, ne dăm moral superiori sau ȋncrezuţi, iar asta nu e niciodată sănătos ȋntr-o relaţie. Cȋnd avem ȋndoieli, “Nu ştiu” sunt cele mai eliberatoare două cuvinte pe care le putem rosti.